Noul critic literar

Odata ce ne-am inteles si-am stabilit ca blogul este literatura, nu exista discutie posibila, ne-am astepta ca aceasta prefacere - dinspre cartile care-au murit definitiv si irevocabil inspre blogurile care singure tinere si ferice or sustine cultura lumii de-acum incolo - sa se reflecte si-n profesiunea cea mai veche da' si cea mai putin importanta-n intreg ambuteiajul, anume cea de bagatoriu de in seama, cunoscut si drept critic literar in unele cercuri partizane*.

Sa ne permitem o comparatie intre criticul literar pe stil vechi (denumit abuziv "critic literar" pur si simplu in aceleasi cercuri partizane, de parca ar chiar fi sau ar chiar conta, ceea ce nici-nici) si criticul literar in sens propriu, denumit cu aceasta exceptionala ocazie si complet impropriu "noul" critic literar, chit ca-i clar si evident ca in fapt el e si singurul element al genului "critic literar" care conteaza, si prototipul zisului gen - si ca atare ne vom referi la el de-acum incolo simplu si firesc, fara alte precizari inutile.

Deci, vechiul critic literar e o persoana care merge la scoala, unde prin mijloace specifice** isi primea insemnele apartenentei lui la grup, in general sub forma scrisa. De-acolo-ncolo, autorii il cautau ca sa le gireze manuscrisele, in virtutea cotei lui, intr-o tranzactie dintre cele mai scirbavnice, de parca vre-un autor are de la natura preocupare, interes sau dorinta de-a afla care-i cel mai iubit din trupa HOP***. Dupa o vreme (in general de la sase luni la citiva ani), "criticul" emitea o parere, "a lui", compusa in general din chestii supte de pe la ceilalti, sa nu se departeze prea mult de consens, ca la turma de capre asa-i, capra care face gresala sa se indeparteze mai mult de grup, ajungind astfel s-o vada toate celelalte capre e fix cea ce va fi violata, ca mintea caprei**** asa gindeste.

Asa cum fara indoiala vi s-o fi nazarit, toata chestia asta-i o prostie funesta. Pai este.

Adevaratul (si deocamdata noul) critic literar functioneaza intr-o paradigma complet diferita, si anume : Autorul scrie. Odata ce-a publicat (in general cinci minute dupa ce-a scris), autorul ii trimite link-ul criticului ales de el (sau setului de critici, mai degraba). Acestia, in masura in care au timp, chef si rabdare, precum si dau doua parale pe autor, neconsiderindu-l un idiot (cum foarte multi autori sunt) sau un incapabil irecuperabil (cum relativ putini autori chiar sunt), citeste. In general, lectura survine la cinci minute pina la maximum maximorul citeva zile de la publicare.

Odata ce-a citit, criticul isi formuleaza o opinie, pe care-o publica la rindul lui, si anume, daca-i apare drept minora, sau de scurta intindere, ca un comentariu la textul publicat de catre autor, iar altminteri ca un text de sine statator. Autorul citeste comentariul, si baga la tartacuta cit de mult se poate, in vederea imbunatatirii textelor viitoare.

Diferentele sunt importante si marcate. Sa le subliniem si noi :

• Autoritatea criticului deriva din respectul pe care i-l poarta autorii. Nu ceilalti critici, nu un imaginar "public" - de parca ar citi cineva critica literara la ora actuala, fara sa fie de-a dreptul practicant sau pur si simplu aspirant. Ca atare, autoritatea criticului este aproximativ egala cu utilitatea pe care observatiile lui au avut-o de-a lungul timpului, atit pentru autorul in cauza cit si, intr-o mai mica dar prezenta masura, pentru ceilalti autori. Criticul nu mai are a avea "dreptate", ci are a fi util. Utilitatea lui, in sfirsit vizibila si masurabila, ridica dintr-o data fosta ocupatie la indisputabil rang de profesiune.
• Timpul de raspuns scade de la un minim de jumatate de an, cu o medie in jurul unui an sau doi la un minim de cinci minute, cu o medie in jur de sase ore sau asa ceva. Beneficiul asupra literaturii aduse de aceasta crestere a vitezei de rotatie a textelor e perfect comparabil cu beneficiul economic derivat din cresterea vitezei de rotatie a capitalurilor. Daca nu intelegeti economie, inchipuiti-va ca aveti de ascultat un discurs format din cuvinte livrate fiecare individual, in plic, sub semnatura, de doua ori pe saptamina. Un text ca acesta ar dura spre zece ani sau asa ceva. Cit de util v-ar fi ?

Evident, se vor gasi voci care sa conteste adevarul imutabil notat de mina mea curajoasa aici. Pentru ca idioti se gasesc intotdeauna.

PS. Apropo de tema, e posibil sa va intereseze si Conventii fictive si fictiune conventionala, de acelasi autor.

Foto via Critic. Mersi!
---------
* Cea mai buna definitie-explicatie cu ilustratii a termenului, categoriei, profesiunii si preocuparii survine, dupa stiinta mea, de la Dora Pavel.

** Fara exceptii si-n toate cazurile aceste "mijloace specifice" sunt pupincurisme. Nu imi puteti da un singur exemplu de critic literar de-aia vechi care sa fi ajuns critic literar (de-ala vechi) altfel decit in urma pupatului in fund a diverse autoritati. Nu puteti, pentru ca nu exista. Impropriu numita "meserie" de critic literar pe stil vechi era pur si simplu o ocupatie, asa cum este si popia : te bagi ucenic la aia care-s deja popi, stai cuminte pina se sterg la preput cu tine citiva ani, pe urma pe masura ce se mai adauga alti cirlani ajungi tu sa te stergi la preput cu ei si iata toata "profesiunea". MLM, varianta 1295 spre toamna.

Ca-i o mizerie pidosnica si reprobabila, care nu-si are locul in lumea civilizata-i indiscutabil, ca ea continua totusi, ca orice mizerie, sa se perpetueze din rupt in cur in rupt in cur, peste generatii, e indisputabil, ca faptele vorbesc, si bortele urit largite ale diversilor n-au dop cit sa le-astupe, nici mina priceputa cit sa le mai poata coase la loc nu se gaseste. Pentru ca pur si simplu nu se poate.

*** Homalaii orgiastici cu pretentii.

**** Apropo de care chestie, pentru ca realitatea bate textul, vi-l prezint pe Popa Capra.