Nefericirea lui Superman

"Superman, thanks for saving my life, but did you have to come through my wall? I'm renting here, I've got a security deposit. What am I supposed to do?"

Citatul din fruntea treburilor, formalizarea data de Jerry Seinfeld unei glume cam la fel de vechi ca si eroul de benzi desenate ilustreaza perfect problema.

Deci, de ce n-a intrat Superman pe usa, ca oamenii normali ? Ce, e mai putin superman daca foloseste usa, tre' neaparat sa intre prin zid ? Pina la urma oamenii asa-s tocmiti, oricit de salvati de la moarte se gasesc tot le vine sa plinga oalele sparte-n timpul operatiunii - moartea nu-i nimic pentru fiinta vie, caci atita timp cit fiinta-i vie moartea nu-i nicaieri, si odata ce moartea este fiinta nu mai e sa-i fie nicicum*.

Raspunsul la intrebare este evident ca da, trebuie neaparat sa intre prin zid. Pentru ca altfel nu-i "romantic", sau mai in clar spus pentru ca benzile desenate vind senzatie, iar senzatia se tine cu cheltuiala, fie ea si ideala. Cu fum, cu foc, cu nori de praf, alea. Daca Superman ar intra frumos pe usa (eventual dupa ce-ar ciocani prevenitoriu) nu s-ar mai deosebi semnificativ de-un avocat mediu, sau un politai ceva mai ghei care-si poarta din motive inexplicabile chilotii rosii peste body-ul albastru (apropo de care chestie, daca ridica miinile unde-i intra materialu' ?). Asta-i pina la urma nenorocirea unui ceva care exista strict pentru a fi privit : fundamental privind, nu are cum sa fie credibil. Superman nu face ce face el pentru a fi facut, si eventual a trage roadele, ci strict pentru a ne impresiona pe noi, iar asta-i perverteste fundamental precara existenta si-i anuleaza orice sansa la fericire, ori macar satisfactie.

Superman nu poate fi niciodata fericit, din principiu (chestie care poate ar trebui sa va aminteasca de omul invizibil care nu poate sa vada, daca va pricepeti la a citi un text). El poate incerca niste paleative, care sa-i ingaduie macar sa se tiriie pe sub soarele galben al planetei asteia, si anume exact doua.

Primul si cel mai evident este sa nu intre intotdeauna prin zid. Sa intre uneori si pe usa. Nenorocirea cu aceasta abordare fragmentata este bineinteles faptul ca introduce o ierarhie intre diversii salvati, si pot deja vedea cu ochii mintii o japita mai nurlie reprosindu-i cu venin ca pe ea a salvat-o intrind pe usa ca pe ultima taranca, in timp ce pe Getuta de la 2 a salvat-o spargind doua rinduri de zid, si inca de-ala tare de beton, de rezistenta, pe care nu l-o putut da gata Dorel cu bormasina-n doua veri (apropo de care chestie, va inchipuiti asa de curiozitate cam ce s-ar intimpla cu un bloc de-asta de prefabricate daca s-ar baga unu' serios cu umaru-n zid ? ce domino ar iesi din cartieru' ala, mama-mama...)

Al doilea si cel mai dificil este introducerea unei rationalitati justificative. Superman intra intotdeauna prin zid pentru ca ... pai pentru ca ceva. N-am idee ce, da' exista un motiv, cit de cit explicat, o socoteala in baza careia "asa face el". Lasind la o parte cit de credibila poate fi asa o rationalitate paralela, ramine mare si lata problema ca daca asa face el... pai atunci nu mai e "romantic", nu ? Superman e si el un fel de functionar la banca, doar ca la alta banca, de-un alt tip. Da-n rest urmeaza si el politica firmei, asa cum este ea. Si deci ce mare lucru ca l-o salvat pe X, doara asta face el, nu ? E plina tara de indivizi suparati foc pe doctori ca nu le-o salvat matusica, nevasta, catelul. Doara de-aia-s doctori, sa salveze lumea, pai ce facem aici, ori suntem doctori ori nu mai suntem. Sa dea cu stetoscoapele alea ale lor si sa-l scoale pe mos Tanase, ca asteapta pomana porcului si se raceste singeretele pina pierdem vremea la spital cu prostii.

Pina in final, remarcabile tensiunile si dificultatile pe care omul simplu le are in gestionarea propriei imagini despre sine, nu gasiti ? Ma rog, si amuzante, in aceeasi masura.

---------
* Daca va roade curiozitatea sa aprofundati problema, va citez un pasaj dintr-o buna traducere in engleza a scrisorii lui Epicur catre Menoeceu (sa nu se zica nedreptati cum ca citez numa'n greaca, asta-i in engleza, bun ?) :

Accustom yourself to believing that death is nothing to us, for good and evil imply the capacity for sensation, and death is the privation of all sentience; therefore a correct understanding that death is nothing to us makes the mortality of life enjoyable, not by adding to life a limitless time, but by taking away the yearning after immortality. For life has no terrors for him who has thoroughly understood that there are no terrors for him in ceasing to live. Foolish, therefore, is the man who says that he fears death, not because it will pain when it comes, but because it pains in the prospect. Whatever causes no annoyance when it is present, causes only a groundless pain in the expectation. Death, therefore, the most awful of evils, is nothing to us, seeing that, when we are, death is not come, and, when death is come, we are not. It is nothing, then, either to the living or to the dead, for with the living it is not and the dead exist no longer.