Problema omului invizibil

Thursday, 20 August, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Problema omului invizibil este ca-i cu necesitate orb. Dar s-o luam pe incetul.

Ce inseamna "invizibil" ? Pai, care nu poate fi vazut, nevazut. Dar nu oricum, daca stingem lumina si nu mai gasim papucii de casa nu inseamna ca ei au devenit invizibili. Ei sunt perfect vizibili, asa cum ne-am convinge daca ar fi lumina. Invizibil inseamna deci ceea ce nu poate fi vazut in plina zi.

Care-i cel mai apropiat exemplu de asa minune ? As zice ca o usa de sticla bine curatata. De altfel vi s-a si intamplat, ori macar ati vazut oameni dand cu nasul intr-o usa inchisa, ca era transparenta si n-o vazusera. Uneori, mai ales in casa cate unei gospodine feroce, mai sezi in dubii daca rama are si geam, sau e fara. Cum ne dam seama daca are sau n-are ? Pai cautam (sau la nevoie facem) o pata, ceva, punem degetul si admiram unsoarea.

Fiecare raza de lumina (sau fiecare foton, daca preferati) intalnind un corp poate ori sa treaca prin el, manifestandu-se proprietatea materialului numita transparenta, fie sa se ciocneasca de el si sa porneasca intr-o alta directie, manifestandu-se proprietatea materialului numita culoare (Mai exista o "culoare", a materialelor transparente, bazata pe filtrarea luminii, dar sa lasam problema asta deocamdata).

Deci, pentru ca un obiect sa fie invizibil, el trebuie sa fie perfect transparent. Orice raza de lumina venind asupra lui, din orice directie, trebuie sa-l poata traversa fara nici un fel de perturbatie, oricat de mica. (Un exemplu de perturbatie mica care face totusi transparentul vizibil este aerul cald ridicandu-se de pe o suprafata incinsa. E transparent, dar e si vizibil, pentru ca perturba, chiar daca foarte putin, lumina).

Pe de celalalta parte, cum functioneaza vederea ? Pai, o raza de lumina cade asupra retinei, unde se produce o interactiune, din care rezulta niste electroni liberi care incep sa alerge prin nervul optic, si sunt mai departe interpretati de creier, rezultand o imagine. Ei, interactiune inseamna perturbatie. Tot asa cum nu exista accident de circulatie de la distanta, ci doar prin contact, tot asa nu poate avea loc o interactiune care sa nu fie si o perturbatie.

Si de aici vine problema. Daca omul invizibil vede, inseamna ca undeva, cumva, exista niste raze de lumina care au fost perturbate, ca altfel n-are cum. Si perturbatia respectiva il face atunci vizibil. Reciproc, daca cel ce vede e invizibil, inseamna ca razele de lumina trec prin retina lui ca gasca prin apa, neperturband nimic, si deci nici dendritele nervului optic, care ramane complet neimpresionat : la fel de bine se puteau afla in camera vecina, ceea ce il face orb cu desavarsire.

In incheiere, ati fi dispusi sa renuntati la vedere de dragul invizibilitatii ?

Category: Trilenciclopedia
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

12 Responses

  1. Legenda Omului Invizibil era ca e si imaterial. Dar tot orb ramane ;)

  2. Invizibilitatea mai poate fi realizată (cu multe imperfecțiuni, ce-i drept) într-un fel: având un obiect cu două fețe (să zicem că așa îl idealizăm noi momentan), A și B, faci A să emită razele ajunse în B și viceversa, fără ca interiorul obiectului să fie transparent (altfel spus, interiorul e un așa zis blackbox, nu știm ce-i în el). Acum, dacă îl luăm pe Gigi și îl punem în obiectul nostru, el poate să vadă ce ajunge în suprafața A sau ce ajunge în B, cu condiția să existe instalații în interiorul obiectului care să îi pemită asta. Cu toate astea, noi nu îl vom putea observa pe Gigi dinafară, obiectul așa-zis invizibil păstrându-și proprietățile.

    Cam asta a fost ideea japonezilor, ei au pus și ceva exemple; n-o fi ea invizibilitate în sensul real al cuvântului (aia, după cum ai menționat, se lovește de alte probleme), dar odată perfecționată, tehnologia asta ar putea funcționa de minune pentru camuflaj.

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Friday, 21 August 2009

    Asa, ca aplicatie militara de exemplu, ce zici tu e si corect gandit si in anumite limite functional.

  4. Tehnologii cu camuflaj optic incep sa existe ...
    http://singularityhub.com/2009/02/04/videos-reveal-the-technology-of-invisibility/
    http://www.rlslog.net/thats-impossible-s01e01-invisibility-cloaks-hdtv-xvid-fqm/
    Dar nu cred ca la asta se referea postarea initiala ;)

  5. n-as renunta la vedere pt a deveni invizibil ;)
    am patit si eu faza cu usa de sticla imaculata :D...a fost dureros :|

  6. hehe, ce misto... pânã una alta, din pacate, suntem toti (sau in mare parte) niste orbi vizibili :))
    mai rau e ca „orbirea“ asta pt multi tinde sa devina mecanism de aparare (cel mai comod, ma fac ca nu vad si nu-mi pasa). dar si sursa de profit pt altii. gregaritatea imprastie molima orbirii. hehe, zeul orbilor
    ma duc sa te rasfoiesc invers cronologique
    sa-mi traiesti!

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Saturday, 16 April 2011

    @Radu Ciocan Ce-i drept ca nu :)

    @abj Pai sa ne traim reciproc, stimate!

    Si da, intr-adevar, plin forul de orbi vizibili. De unde se vede ca artificiile omului in ce priveste alcatuirea societatii n-au ajuns inca din urma perfectiunea naturii in alcatuirea materiei.

  8. http://en.wikipedia.org/wiki/Daredevil_%28film%29

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 15 May 2012

    "... the film stars Ben Affleck"

    /end

  1. [...] nu poate fi niciodata fericit, din principiu (chestie care poate ar trebui sa va aminteasca de omul invizibil care nu poate sa vada, daca va pricepeti la a citi un text). El poate incerca niste paleative, care sa-i ingaduie macar [...]

  2. [...] in contre-jour poate intr-o oarecare masura sa imite lumina pe care-o primeste, implementind un fel de invizibilitate [...]

  3. [...] fi in regula. Totul n-a fost in regula precum nici el n-a mai regulat veci pururi nimic, pentru ca orb fiind n-a mai reusit sa gaseasca nici patu’, darmite pizda din [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.