Max pain

Tuesday, 22 November, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Probabil ca va ginditi la jocul cu impuscaturi, Max Payne. N-are a face cu discutia noastra, noi ne vom ocupa astazi de conceptul de max pain, adica durerea maxima. Ce este asta ?

S-o luam catinel. Diverse piete de contracte derivate (cum sunt de exemplu optiunile) au ceea ce se numeste un marketmaker, prescurtat MM. Aceasta entitate se indeletniceste cu a oferi cotatii ferme atit la vinzare cit si cumparare pentru seturi intregi de contracte, fiind licentiata in acest sens de ceva autoritate centrala in jurul careia se organizeaza piata (de exemplu de catre soldatul din inlantuirea de aventuri imaginare din lumea Fortului, sau mai in realitate venind de catre stat).

Avantajul de-a avea un marketmaker este lichiditatea, sau din punctul de vedere al participantilor discutind, garantia ca oricind vor putea sa vinda ceea ce au cumparat. Aceasta imprejurare e foarte importanta nu doar dintr-o perspectiva activa, ca adica ei chiar doresc sa vinda, dar si dintr-o perspectiva pasiva, adica de exemplu isi pot tine contabilitatea corect, in baza unor valori de piata, si nu imaginar, in baza unor valori extrase din burta (asa cum a incercat FNI, de exemplu, cu rezultate dintre cele mai remarcabile).

Intrucit contractele derivative se vind in blocuri care expira la un moment dat (ultima Vineri a fiecarei luni), si intrucit in general cantitatile de contracte deschise sunt publicate, se poate calcula o valoare a cursului pentru care MM cistiga cei mai multi bani. Sa ne intelegem cel mai usor cu un exemplu, preluat direct din activitatea mea curenta de MM pe BTC :

btc-max-pain

Intrucit eu sunt singurul MM pe piata de optiuni BTC (si precit pot sa-mi dau seama am ceva binisor peste 99% din orice tranzactii cu optiuni pe respectivul simbol, da' asta-i alta discutie) rezulta de aici ca expunerea mea la cresteri de pret se constituie din 190 de contracte @1.5 + 200 de contracte @2 + 50 contracte @2.5 + 45 de contracte @3.5. Sub acest aspect evident pretul optim ar fi sub 1.5, in care caz nu am a plati nimic. Dimpotriva, expunerea mea la scaderi de pret se constituie din 200 de contracte @1.5 + 309 contracte @2 + 20 de contracte @2.5. Sub acest aspect evident pretul optim ar fi peste 2.5, in care caz nu am a plati nimic. Ei, si-atunci care e pretul optim pentru mine ?

Sa urmarim putin aceasta inegalitate in evolutia pretului, ca poate fi instructiv :

BTC/USD Calls Puts Total
1.4 0 .1 × 200 + .6 × 309 + 1.1 × 20 = 227.4 227.4
1.5 0 .5 × 309 + 1.0 × 20 = 174.5 174.5
1.6 .1 × 190 = 19 .4 × 309 + .9 × 20 = 141.6 160.6
1.7 .2 × 190 = 38 .3 × 309 + .8 × 20 = 108.7 146.7
1.8 .3 × 190 = 57 .2 × 309 + .7 × 20 = 75.8 132.8
1.9 .4 × 190 = 76 .1 × 309 + .6 × 20 = 42.9 118.9
2.0 .5 × 190 = 95 .5 × 20 = 10 105.0
2.1 .6 × 190 + .1 × 200 = 134 .4 × 20 = 8 142.0
2.2 .7 × 190 + .2 × 200 = 173 .3 × 20 = 6 179.0
2.3 .8 × 190 + .3 × 200 = 212 .2 × 20 = 4 216.0
2.4 .9 × 190 + .4 × 200 = 251 .1 × 20 = 2 253.0
2.5 1.0 × 190 + .5 × 200 = 290 0 290.0
2.6 1.1 × 190 + .6 × 200 + .1 × 50 = 334 0 334.0
2.7 1.2 × 190 + .7 × 200 + .2 × 50 = 378 0 378.0

    Cum apare evident si din tabela, optim din punctul meu de vedere e un pret BTC/USD Vineri (cind expira aceste optiuni) undeva in jur de 2.0. Cum a evoluat pretul in ultimele zece zile ?

    mtgox-btc

    Aparent tinde fix spre lacasul ala magic numit max pain. De ce ? Nu e clar. Pe pietele mari exista evident intotdeauna suspiciunea ca asa aranjeaza "ei", dusmanii, oculta financiara chestiile, ca sa-l defraudeze pe micul investitor-speculant.

    Totusi, iata ca aceeasi proprietate se manifesta si aici, in conditiile in care a) eu va pot da in scris, precum de altfel va si dau, ca nici vorba sa fi manipulat piata respectiv b) n-ar avea absolut nici un sens sa ma apuc sa manipulez o piata cu volum de ordinul unui milion de BTC pentru a cistiga eu niste firfirici de pe urma a circa o mie de contracte deschise.

    Si atunci, cum se explica fenomenul ?

    Adevarul este ca nu se explica. Ar putea fi din cauza ca divinitatea se amuza pe socoteala pamintenilor, si manipuleaza hazardul inadins. Ar putea fi din cauza ca in general aceleasi minti conduc si cursul cit si cumpara optiuni, si ca rezultat se ajunge la echilibru, sau ar putea fi cine stie ce alta ceva.

    Cam de-asta-i economia o indeletnicire fascinanta.

    Category: Actiuni si Optiuni
    Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

    8 Responses

    1. Majoritatea care tradeuiesc bitcoini probabil ca nici nu au auzit de optiunile tale sau chiar daca au auzit nu le urmaresc.

      Totusi, nu crezi ca e cam riscant daca intr-o joi se panicheaza unu si se apuca sa-si vinda coinii sau chestii de genul?

    2. Mircea Popescu`s avatar
      2
      Mircea Popescu 
      Thursday, 24 November 2011

      Posibil, greu de evaluat. Da' avind in vedere ca in total exista ~7 milioane de bitcoini, si avind in vedere ca pe otc se regasesc activi citeva mii de tipi care in general au stocuri de ordinul sutelor spre miilor, ar rezulta ca de fapt au cam auzit. Aia care conteaza, ca suta de mii de tipi cu 0.x ceva in portofel nu ma intereseaza de nici o culoare, ce treaba au ei cu finantele ? Probabil ca n-au auzit nici de JPM, da' nu vad sa se agite aia pe tema.

      Riscant, sigur ca-i riscant. Tocmai asta-i ideea finantelor, managementul riscului ca serviciu.

    3. Deci cum mai e cu max pain? Ca ti-ai luat curs de 2.5 sau cam asa vineri :)

    4. Mircea Popescu`s avatar
      4
      Mircea Popescu 
      Tuesday, 29 November 2011

      Cu deosebirea ca ala de 200 vinduse miercuri sau ceva. O iesit exact-exact, iti spun.

    5. Deci cum vine asta, black scholes ala e formula universului? Deci tu chiar n-ai pierdut o tona de bani cand a scazut sau crescut cursul cu 50-100% intr-o zi sau cam asa?

      La chestiile din "lumea adevarata" mai inteleg ca nu variaza asa de mult, si-si mai iau o pierdere babana cand e vreo recesiune sau plm dar in rest 10-20 de ani fac banu gros.

    6. Mircea Popescu`s avatar
      6
      Mircea Popescu 
      Wednesday, 30 November 2011

      Mai, n-am idee, oi fi avut noroc. Fapt este ca luna trecuta s-a incheiat perfect, din punctul meu de vedere. Atunci cind a cazut de la 3 la 2.3 am facut bani, ca eram incarcat mai ales pe call-uri. Lumea s-a apucat de cumparat put-uri, si cursul a luat-o incet-incet spre 2.5.

      Vedem luna urmatoare, per total teoria zice ca totul iese zero.

    7. Va doresc din suflet un an mai bun, multa sanatate ….restul vine de la sine, laolalta cu traditionalul :

      La Multi Ani !!!

      PS. Petrecere frumoasa oriunde v-ati afla !!!

    1. [...] totul intimplator, apropo de povestea precedenta cu max pain asta eu aveam vindute cam 9`500 de PUTs. Din care 2`000 la 8.0 si 8.5, 2`500 la 9.0 si 3`000 la [...]

    Add your cents! »
      If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.