Fieca

Cum de Paste se maninca miel (precum de asemenea se si imbraca gagicile-n toale noi, chestie spre care vom purcede cu bucurie mintenas), si mie imi place sa maninc, rezulta deci ca... miel.

Apropo, aveti aici un close-up ca sa vedeti clar, concret si lamurit cam ce inseamna sa ai creieru' cit o oaie. Sau ma rog, miala.

Intrucit mie nu doar ca-mi place sa maninc, dar imi place chiar si sa gatesc, ba chiar ma si pricep, suflecati-va miinile si sa purcedem la disectie.

Veti avea nevoie de una bucata cutit de vreo doispe centimetri asa, cu lama lata si tais drept, bine ascutit. In acest scop, sa va invat cum ascutiti cutite : gasiti o placa de gresie au faianta care sigur v-a ramas de cind ati renovat, spargeti-o in doua, umeziti spartura cu apa, si purtati cutitul pe ea. Va dati seama dupa sunet cind e ascutit cit poate duce. Tre' sa taie orice fara efort, aia-i ideea.

Sa-i dam drumul.

Taiati de-a lungul separatiilor naturale intre diversele fibre musculare. Secretul unei fripturi de miel care se topeste in gura (sau ma rog, tocana sau ce mai faceti) este completa eliberare de orice urma de grasime ori conjunctive. Pentru ca grasimea de oaie e naspa. Sigur, va trebui inlocuita cu unt sau untdelemn, da' asta nu-i un impediment.

Eu am avut noroc de-un miel foarte proaspat, si care s-a separat foarte usor. In tot cazul, daca va confruntati cu dificultati nu disperati ci insistati, tot omu' cistiga-n cele din urma.

Rezultatul unei jumatati de ora de eforturi sustinute. Gata de pus la oala.

PS : Daca aveti un catel simpatic care locuieste in Timisoara si si-ar dori osul din imagine, nu ezitati sa ma contactati, vi-l livrez cu placere (primul venit primul servit).

Fieca lumina sfintelor sarbatori de Paste sa va aduca in minte si-n suflet lumina adevarului constatat experimental ca mosu' barbos din ceruri continua sa nu existe.

UPDATE : Ciorba. Sorry.