Eu si Anca

Saturday, 29 October, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Anca, sau mai bine zis Ancuta, ca din ceva motiv asa i se zicea, era o fata nici prea-prea nici foarte-foarte, inaltuta, blonzie, grasulie cum sunt toate fetele sanatoase la zece anisori, pentru ca da, eram in clasa a III-a C. Nu era ea cine stie ce "buna la invatatura", da' cu siguranta nu era nici proasta, mai avea pe ici-colo zbuciumari ca orice suflet tinar, cu alte cuvinte, un copil absolut normal.

Eu, tot idem in aceeasi clasa eram cel mai inalt, si proaspat venit dupa o cariera de print de drept si pe viata la gradinita (aveam si mantie! si sabiuta! (de carton presat)) acceptam cu imperiala superioritate recunoasterea oferita in mod cuvenit de catre tovarasa invatatoare (asa a inceput si asa a ramas, pentru tot restul vietii, dat fiind ca pe de-o parte ce sa te mai dezobisnuiesti acuma, si pe de cealalta parte ea facuse din titlul ala renume, cuvintele insemnau - cel putin pentru noi - mai mult ea decit orice alt continut ar fi putut avea) si alaturi de ea de catre toti ceilalti copii (minus cite-un hater indisciplinat, rusine sa-i fie!).

In clasa a treia noi faceam o materie de-i zicea Compunere, si la aceasta materie eu aveam un caiet cu coperti de plastic oranj, in care coperti tot schimbam caiete evident, pentru ca imi placea sa scriu si scriam bine. Ca atare, invatatoarea tovarasa-mi citea uneori productiile-n fata clasei. Dupa una relativ reusita, zisa domnita Anca a declarat (in cercul ei de fete de-acolo din banca de pe celalat rind, ca eu eram la geam si ea hat la usa) ca ha! ea se va apuca serios de scris. Si va scrie o compunere excelenta pentru ora urmatoare. CHIAR MAI BUNA DECIT MIRCEA!!! gasp.

Lumea s-a amuzat, fara rautate, cum fac copiii, hahaha lalala tralalala. Io nu mai retin ce-am scris, oarece chestie pe care-am si luat de altfel 10 (zece) Cjcs Gphs (daca asa scria in carnet ? io ce vina am ca femeile nu-si stiu semna numele citet ?). Iar tovarasa i-a citit fetei compunerea. Bai frate, era o chestie prelunga despre ceva furnicute si nustiuce regat de-al lor si cum faceau ele nustiuce, atit de plicticoasa ca n-am retinut mai nimic din incercarile de virtuozitate prin forta bruta, si atit de lunga ca biata tovarasa s-a vazut obligata sa suspende lectura odata cu clopotelul. Dupa firul epic poate ca era inainte de jumatate, cine stie.

La citeva saptamini dupa acest eveniment sa recunoastem cinstit mai degraba irelevant, am mers in ceva excursie cu clasa. In care excursie un coleg mai corpolent a luat-o la goana prin ceva pasune inmlastinita, udindu-si tenisii! Si sosetele!!!! Chestie dezastruos de catastrofica, va dati seama ? Daca moare copilul ? Asa ca tovarasa i-a imprumutat o pereche de sosete de-ale ei, ca el biet n-avea sau ceva.

Ei, si-n aceasta excursie nu retin sa o fi futut eu pe Anca, si nici nu prea cred ca asa ceva-i posibil in clasa a treia, cum nu retin nici s-o fi pupat, e posibil da' ma indoiesc, ca pe mine chiar nu ma interesau fetele - intre gradi unde asteptam sa plece educatoarele ca sa putem dormi in pielea goala impreuna in patut (cite trei!) pentru simpla placere senzuala a corpului cald de linga si liceu in care mai bine nu intram in detalii am trecut printr-o faza complet dezinteresata de alteritatea carnala intr-un grad care ar face mindria unui calugar budist.

Indiferent de aceste circumstante si pentru motive pe care nu le patrund da' poate mi s-or explica vre-odata, toata clasa a decis ca noi formam un cuplu (primul si singurul cuplu de altfel ?) chestie care le satisfacea probabil cerintele de reprezentare sexuala nascente, si m-or gasit pe mine pe post de tap ispasitor. Vedeti voi ce grea-i coroana printului, mai draga ?

Si asta nefiindu-le deajuns, bestiolele, au hotarit sa ne si boteze, anume Cerbul si cerboaica! Asta in cursul excursiei, ca revenind de-acolo au cautat probabil problema prin dictionare, enciclopedii si rude mai in etate si cu mai multa experienta de viata, dumirindu-se pesemne ca-i gresit sa iti inchipui ca cerboaica denumeste ceva existent, si anume gresit in sensul ignorantei, asa ca ea a devenit adhoc ciuta. Anca ciuta, e o idee, zic. Da' acuma pe bune, am eu coarne de cerb ? Pai n-am, sper ca este clar.

Chestia asta a mers asa pina m-a obosit pe mine unul de cap, dupa care iata ca a venit gimnaziul si s-a spart clasa in mare parte. Doar ca sa vedeti chestie! Intr-una din primele luni ale clasei a V-a, mare hai si harmalaie in clasa, ca O VENIT CIUTA SA TE VADA MA!! ANCA MA!! LALALA TRALALALA.

Noa, si io nu m-am dus s-o vad. N-am idee de ce, fata nici nu ma atragea nici nu-mi displacea, da' banui ca ma obosisera idiotii astia. Asa ca m-o asteptat dom'le zisa cit m-o fi asteptat sa ies din clasa dupa care s-o dus in treaba ei.

Dupa niste ani, adica vreo zece, am pus pe cineva s-o caute si s-o gaseasca, cu intentia de a-mi cere scuze. Literalmente. Ala s-o intors cu vestea ca fata face modelling si-i ceva de-ti ploua-n gura, chestie care pe mine... m-a sfiit. Pur si simplu mi s-o parut ca singura grila de interpretare posibila, daca ma duc sa-i spun ce intentionam eu, e ca "uite si la asta cu ce dume vine la agatat". Ceea ce mi s-o parut deplasat, si oricum nevazind multa utilitate in a rememora penibilul prepubertatii asa, tam-nesam, am lasat-o moarta.

Viata.

Category: Lifespiel
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

20 Responses

  1. Nici tiara printeselor, adica asta... a sclavelor nu e mai usoara.
    Era la mine in clasa un june bine facut, blond cu par creț si ochi albaștrii, Istvan pe numele lui de scena. Inca din clasa I ma tot tragea de uniforma, ma impingea si imi punea piedica mereu... si a tinut-o asa multi ani. Cred ca a si reusit sa ma pupe odata, nu mai tin minte prea bine...de incercat, a incercat de mai multe ori.

    Acum cativa ani mama mea s-a intalnit cu maicasa si din vorba in vorba femeia i-a marturisit ca ce tare ma placea fiu-so si ca eu eram numita nora-sa la ei in familie. Lol!!!

    Si faza cea mai tare s-a petrecut acum doua saptamâni cand in timp ce munceam pe plantatia unde sclavagesc, observ langa fereastra mea un sofer de camion care descarca ceva paleti cu materiale... si parca imi era cunoscuta mutra lui. Am iesit afara sa vad mai bine si tot nu m-am elucidat asa ca am pornit inapoi, cand ma striga cineva.... dap, el era.
    E sofer de camion, e insurat, are un baietel de cativa anisori... si mi-a marturisit ca a mai fost de cateva ori pe acolo, m-a vazut dar nu era sigur ca io mi-s. :)

  2. What is this shit I don't even....

    BHAH HAHAHA HAHAH AHAHAHAHAHA CE COMPLEXE AI DE IMPORTANTA

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Saturday, 29 October 2011

    @Mari Istvan ehehehe!

    Recomand calduros o toamna torida ca-n filmu' ala cu podurile.

    Stii face podu' pe spate, apropo ?

    @Freud Ce bwey hatere ? Is blogar deci normal ca mi-s patruns de propria importanta.

  4. Cred ca problema ta e ca n-ai pierdut niciodata sau ceva de genul si te crezi invincibil sau le fuck else.

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Saturday, 29 October 2011

    Da' de ce crezi ca asta-i neaparat o problema ?

  6. Care, ne-pierdutul sau ca esti prea plin de tine? :>

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Saturday, 29 October 2011

    Pai oricare.

  8. Cum zici că nu mă prind?
    Eventual desenează-mi o schemă :D

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Saturday, 29 October 2011

    La cererea telespectatoarei Isaura-Mari, schema nr 1 :

    schema 2 :

  10. Te-or înduioșat ăștia de-or scris de sorinii și sorinele lor de-ai scris postul ăsta, te pomeni. Numai c-ai vrut să ții colțu sus și s-o cheme Anca :)

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Saturday, 29 October 2011

    Lolz cine adica ?

  12. Hehe, esti out of specification!

  13. Hang on a sec, ce bloggar esti tu fara pagina de about, a? A?

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Saturday, 29 October 2011

    @Mari Ca bine zici.

    @Giuu Eu sunt intiiul blogar, pe care se intemeiaza existenta tuturor celorlalti. Ce crezi ca poate scrie pe cartea de vizita a lu' mniezo ?

  15. Am avut si eu sabie si coroana la gradinita. Am caftit si zmeul, desi nu era in scenariu (dar ma irita moaca lui).

  16. anamatiadeleanu`s avatar
    16
    anamatiadeleanu 
    Sunday, 30 October 2011

    coarne [ ca ale unui cerb] ai,
    dar Octav al lui V.I P. nu pari a fi :P

    te-ai stamutat in tarile calde, deja ?
    :)
    SERVUS, Mircea !

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Sunday, 30 October 2011

    @krossfire Lolz bine i-ai facut, mama lui de grasan!

    @anamariadeleanu Deci cum ?!

  18. "Iubire neimplinita" sau "nestiuta" :))
    Si dupa zile si ani...ei s-au intalnit, ea fotomodel si el print, si s-au iubit pana la danci batraneti...
    THE END

  19. Salutara iti e intentia. Orice alta Anca ar putea sa fie mandra ca un posibil Mircea ar avea candva intentia pur cavalereasca ( oricat de penibil li s-o parea unora ca suna) sa o caute si sa isi ceara scuze. Sincere.
    Dincolo de toti internetii astia care nu fac alta decat sa complice lucrurile, in opinia mea ramai un Domn.

  20. Ahahaa, bai ce amuzanta e chestia asta.

    Deci pe linux vad bine, aici are ceva referrer si no hotlink.

    Funny sheet nigga.

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.