Dezagregarea increderii

Vorba romaneasca "incredere" traduce-n acest context prost un termen englezesc, si anume "trust". Ce sa-i faci, alta n-avem.

Increderea e o chestie complicata. Eu am incredere in femei, altii n-au incredere in femei. Eu am incredere in sotiile lor, care maritate cu ei sunt totusi supuse mie, ei n-au incredere in sotiile lor, care maritate cu ei nu-s totusi supuse lor. Lasind adincimile relatiilor personale la o parte, e o pilula dificil de inghitit pentru cetateanul mediu, sa constate cam pina unde i se intinde patura increderii celorlalti, chestia aia de-n economie se numeste full faith and credit. Sa mearga pina la banca si sa afle ca nu, fara garantii certe si fara ipoteci nu primeste nici cinci lei. Sa-si sune "prietenii"ⁱ si sa afle cam exact cite sute de lei valoreaza cuvintul lor in ochii celorlalti, sute de lei pe care poate altul, altundeva ii produce-ntr-o fractie de ora de munca. Sa constate ca cel mai ferm angajament pe care-l pot produce ei nu plateste cit niste minute din timpul altuia.

Cind m-am intors in Romania n-am luat bani cu mine, si n-am mutat bani prin banci. Am trimis trei mesaje, am strins citeva miini cind am ajuns si-am ridicat niste sacose. Chiar atit de simplu. Cind am plecat in State am luat bani cu mine din pura incapatinare, "pentru siguranta", dar altminteri sistemul a functionat exact identic. Din Oslo pina in Rio daca-mi pun mintea sa ma duc, oriunde gasesc sume fara indoiala colosale in ochii angajatului mediu. Pur si simplu pentru ca asa spun eu. Exista in capul meu o lista destul de lunga de cetateni care pot ridica ce sume doresc ei pur si simplu spunind ei, si la nevoie isi pot si delega din autoritatea asta.

Sistemul nu-i o noutate, in Europa exista si se foloseste cel putin din 1267, dar probabil functiona si-nainte. Sistemul este bineinteles anathema in ochii statului socialist modernⁱⁱ pentru motivul simplu ca se bazeaza pe persoane si pe deciziile persoanelor, nu pe adoratia vre-unui vitalus de aur sau ma rog, "institutii", cum ii zice mai nou vitalusului de aur. Ca atare, orice stat face cam orice pentru a-l aduce cit de aproape de ilegalitate se poate. Din fericire nu se prea poate, dar aia-i o alta discutie, n-o sa va plictisesc cu explicatii despre cit de fundamental inaderent e raul la lume.

Varianta alternativa propusa de statul socialist este creerea unei - bineinteles - institutii, care sa agrege si sa "foloseasca rational" (adica, dupa interesele statului) increderea fiecarui cetatean. Deci, societatea sa nu se mai compuna dintr-o suma de oameni, si Ion sa-l creada pe Gheorghe si Gheorghe pe Marin. Ci, in loc (si mult mai bine-n sensul de rau al binelui), societatea sa se compuna dintr-o suma de vite, si toate vitele, Ion #1, Ion #2, Ion #n sa-l creada pe comisarul delegat al Miniplenty ala sau cum s-o fi numind Ministerul Increderii, Banca Nationala, ce-o fi. Dupa care respectiva institutie sa "gestioneze" (prin devalizare, bineinteles) increderea vitelor in vitalusul de aur.

Chestia asta-i sursa "crizelor" : ori de cite ori vitele incep sa-si dea seama ca socialismul nu functioneaza chiar in sensul in care li se spune ca functioneaza el, Minitruthu' tre' sa iasa cu ceva figuri si desene sa "rezolve problema".

Si-ar fi dus-o lucrurile astfel, intr-un dulce dute-vino unidirectional (de la ferma la abator) la nesfirsit, daca nu intervenea marea problema a tehnologiei. Care-a pus iata pe masa oricarui individ dispus sa-si incerce statutul de om, sa vada de i se potriveste sau nu, metoda de-a o face. Si-acum problema se pune foarte acut in fata fiecarui fost vitalus by default, actualmente vitalus by choice daca doreste asta, iara daca nu, nu : cita incredere are si in cine ?

Cita incredere aveti in Guvernul Romaniei ? Dar in Guvernul Federal al Statelor Unite ale Americii ? Faptul ca un politician va promite o chestie are ce valoare in ochii dumneavoastra ? Da' cu aplicatii va rog, numeric : zece lei, o suta de lei, zece milioane de lei, o suta de miliarde de lei. Pentru ca la ora actuala situatia este cam asa : dumneavoastra creditati Guvernul Romaniei cu un nivel al increderii de aproximativ zece miliarde de lei, iar prietenii cei mai apropiati vi-i creditati cu un nivel al increderii de aproximativ zece lei, sau o suta. Poate nevasta credincioasa si onesta, care v-a spalat si v-a hranit douazeci, treizeci, cincizeci de ani s-o creditati cu zece mii, sau chiar cu o suta de mii, cine stie. Da' guvernul il creditati cu miliarde.

Cit vi se pare ca mai poate dura situatia respectiva ?

1. Pe mine continua sa ma amuze imprejurarea ca diversi tipi care se cred daca-i intrebi oameni iara nu rumegatoare isi formeaza prieteniile dupa criteriul simplu al proximitatii geografice : prietenii lor sunt vecinii, colegii de munca, cine se mai nimereste prin zona. Ca si copiii de ciclu primar, sau ca si ciiniii (cele doua fiind pina la urma destul de asemanatoare). Am mai ris pe undeva de fatuca vinzatoare care se indragosteste de baiatul-livrator de marfa pentru simplul motiv ca se vad zilnic si au virsta potrivita, da' totusi, aia macar au scuza virstei potrivite. [↩]
2. Si nu-mi veniti cu povesti ca mai exista si altceva. De la revolutia franceza incoace toate statele sunt socialiste intr-o masura mai mica sau mai mare, singura disputa-i cit de socialiste-s ele, nu daca sunt sau daca nu-s. [↩]