Cronos

Filmulⁱ e o incercare interesanta asupra eternei teme a nemuririi manufacturate artizanal.

Ca-n toate celelalte incercari, si-aici respectiva chestie-i un "lucru rau". De ce, apropo ? Ce mare chestie, faci susu pe regulile divinitatii, vai, grozavie. Eu fac susu de cind ma stiu pe toate regulile tuturor si deci pot sa va spun in cunostiinta de cauza ca per total da mai degraba rezultate pozitive. Sigur, probabil ca mai depinde si cine esti, da' totusi, universalitatea asta a "lucrului rau" din mediul livresc n-are treaba cu realitatea. Pur si simplu nu-i asa cum zic ei. De ce insista sa zica cum nu-i ?

Si ca tot suntem la discutia asta, de ce-i mereu vorba de ceva divinitate ori de cite ori se pun probleme de calcat regulile ? E oarecum absurd, dat fiind ca divinitati nu exista, da' reguli naturale cu siguranta si din abundenta. Si-atunci ?

Iata de altfel o groapa pe care filmul o evita cu delicatete si eleganta : nici o cruce, nici o prostie de-aia. E mare lucru, mi se pare mie. Altfel, eroul-explorator iese ceva fuziune bizara intre un lich si-un vampir, chestie care nu-i prea clar cum ar functiona. Aparent in deranjeaza lumina si-l fascineaza singele, da' in acelasi timp curg pieile de pe el si se eviscereaza cu miinile goale cum si-ar sparge o batatura. Si mai are si-o culoare tegumentara de zombie, ca sa fie acoperit spectrul complet.

Instrumentul nemuririi e destul de interesant prezentat. Un fel de sinteza intre o inimioara de-aia de orfevrarie-n care-si tineau strabunicii poza vre-unei hide ce nu stia face minette si un scorpion de otel, a fost produs "de un alchimist". Care a murit mai apoi, cinci sute de ani mai tirziu, intr-o prabusire de imobil. Asta desi eroul supravietuieste unui soc comparabil (cade cu masina-n ceva ripa) si respectiv e calcinat complet intr-un cuptor de-ala de crematoriu, deci ar trebui sa nu mai existe nici el. Nu e clar cum, da' cumva are totusi un corp si post-calcinare, si inca unul foarte asemanator cu originalul.

Ca bonus, mai avem si-o relatie foarte strinsa cu o fetita care joaca practic un alt fel de Lolita. Nu-i sexuala relatia celor doi, dar e amoroasa si e fundamentala, asa ca-mi pare ca se califica in discutie. Fetita-i tine lampa cosceiului, ii pregateste cosciugul moroiului si-i prezenta peste tot cu el acolo, cam ca ursuletul de plus pe care-l poarta cu ea.

Pe scurt un film interesant, chiar daca n-are neaparat cap sau coada. Federico Luppi e o prezenta placuta, coloana sonora e chiar buna, cadrele-s mult prea intunecate da' mnoa, greu cu buget mexican, iar del Toro e del Toro.

Exista moduri mai proaste de-a petrece o ora si jumatate.

1. Cronos, 1993, de Guillermo del Toro cu Federico Luppi [↩]