Corectitudini in straturi

Tuesday, 30 August, Year 3 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Primul strat vine de la Victor Ponta (ex avocat, ex protejat al lui Nastase, ex micul Titulescu, actualmente sef de partid rosu) :

Deci ce trebuie sa facem in viitor ca sa ne laude si pe noi comentatorii? Sa ne ferim candidatul de orice dezbatere sau intalnire cu publicul, sa-l vopsim in alta culoare ca sa nu-si dea seama lumea pe cine reprezinta, sa luam bani de la marii proprietari de terenuri din zona, sa dam pachete cu mancare chiar si in ziua votului, sa santajam primarii adversarilor, sa folosim in campanie prefectura si toate institutiile statului, sa sechestram toate mijloacele de transport privat din zona, sa dam donatii de la Consiliul Judetean doar la bisericile unde preotul le cere deschis enoriasilor sa voteze cu noi, sa folosim banii europeni de la APIA si cei nationali de la buget ca promisiuni in campanie, sa rulam ilegal chiar in ziua votarii, la televiziunea locala, clipul ilegal (deoarece avea insemnele Ministerului Agriculturii) de promovare a candidatului, sa ducem oamenii la vot cu recompensa ulterioara a unei excursii la o manastire din zona sau a unei plimbari cu telegondola portocalie, sa cheltuim 2 milioane de euro pentru un mandat de deputat?! Pe scurt, sa facem exact ca ei, daca am inteles bine!

Nu ii banuiesc deloc pe respectivii comentatori ca sunt ” vanduti” lui Basescu, chiar daca evident nu ne simpatizeaza nici pe noi, cei din Opozitie. Asa ca am luat in serios opinia lor pentru ca reflecta un mod de a gandi pe care nu am dreptul sa-l ignor. Pot sa inteleg si sa accept orice critici legate de activitatea mea politica, de mentalitate si caracter, de defectele mele intelectuale si chiar fizice, de modul de exprimare sau orice altceva – chiar de obsesia lui Basescu ca sunt “imatur” . Dar sa fiu desfiintat de niste oameni seriosi si cultivati pentru ca nu fur si nu incalc legea – asta ma depaseste.

N-am sa intru in dificultatile practice pe care aceasta argumentatie pur teoretica le ridica sefului unui partid care exista electoral in principal prin mituirea alegatorilor. Sa ne multumim a observa ca la nivel strict teoretic, cetateanul are dreptate. Se poate accepta orice critica legata de orice persoana si orice aspect, dar pina la incalcarea legii : nimeni nu poate fi criticat pentru ca nu o incalca. De acord, si apreciez intentia, chiar daca emana de la autorul celebrei "au cistigat pentru ca au furat mai mult decit noi".

Al doilea strat vine de la comentatorii incriminati, care se trezesc brusc cu presul tras de sub picioare. Problema-i cam asa : ce judeca un comentator, despre ce discuta el, ce probleme il intereseaza ? Ar trebui sa se preocupe de rezultate, si sa astepte de la participanti cele mai bune rezultate posibile, sau ar trebui sa se preocupe de chestii eterate precum etica, si sa astepte de la participanti modele de comportament ?

Hai s-o luam practic, cu exemple din fotbal, celalalt subiect la care se pricepe toata lumea. Deci, daca un jucator e in offside, inscrie un gol si arbitrul nu-l vede, tre' acest jucator blamat pentru mizerabilul sau comportament antisportiv, sau tre' laudat pentru succesul de-a fi inscris un gol ? Ce-s, pina la urma, comentatorii, substitut de arbitru sau substitut de public ?

Evident, teoreticianul eterat de la primul strat doreste sa vada niste comentatori-substitut de arbitru. De ce ? Pai in principal pentru ca PDL-ul a cheltuit pe o singura parohie electorala dintr-un judet prapadit cam tot bugetul aflat la dispozitia super-mega coalitiei rusinii pentru tot anul 2012 la nivelul intregii tari, si asta facind pe moment abstractie de problema datoriilor acumulate deja. Cu alte cuvinte, orice sperante procentuale se topesc brusc sub soarele arzator al milioanelor de euro : daca PDL arunca un miliard in 2012, s-a mintuit discutia, or ajunge fix la vorbele (si procentele) mele.

Al treilea strat al corectitudinii il constituie executantii insasi ai intregii chestii. Care-i rolul aparatului de partid, sa cistige alegerile sau sa nu cistige alegerile ? E moral sa nu faci o chestie care te-ar ajuta si despre care stii ca nu va fi sanctionata, sef de campanie, sau pantofar de campanie fiind ? Ce-i corect ? Cum e mai bine ? Ce esti intii, partinic sau cetatean ?

Si ultimul (intotdeauna, intotdeauna ultimul) strat al corectitudinii il constituie aparatul de stat. Cum e corect, sa favorizezi guvernul in alegeri ? Sau sa fii impartial ? Evident ca opozitia va urla pentru impartialitate, da' chestia e ca dupa ce cistiga isi cam uita. Impartialii de azi sunt cei care mergeau la procuratura cu infractorii, sa sperie procurorii, n-au trecut chiar asa multi ani de-atunci. Vreo cinci. Deci, daca e corect sa fii impartial, atunci ce sens si ce rost mai are sa te zbati sa cistigi alegerile ? Ce promiti sustinatorilor, nu ca-i vei favoriza prin aparatul de stat ? La ce se chinuie toti oamenii astia sa te aleaga ? Ziceam mai demult :

Aceste doua observatii ne duc inspre o intrebare : presa nefiind o organizatie profesionala, ce este ea ? Ca faptul ca exista o ciurda de zece sau o suta de mii de indivizi care-si declina apartenenta la un grup pe care ei il numesc “presa” nu-i discutabil, ci evident.

Pai ce sa fie ? Ca si partidele, ca si sindicatele, ca si noua Securitate si ca si serparaia “afaceristilor” puterii, presa e un mijloc. Un mijloc ca sa ce ? Un mijloc ca sa se ajunga la banii publici. Simplu.

Deci, intr-o tara compusa din clanuri, intr-o politica compusa din paruieli intru distributia jetului din tita publica, ce sens are organizarea unui partid decit abuzul statal, si-atunci cam ce sens are pretentia de-a nu favoriza partidul la guvernare ?

Toate astea sunt intrebari serioase, la care societatea romaneasca n-are incotro decit sa vina cu niste raspunsuri, pe motivul banal si observat inca de greci : si "lipsa" unui raspuns tot raspuns este.

Cu alte cuvinte, problemele sunt mult, dar muuuult mai complicate decit feliuta de-o prezinta micul Titulescu. Asa cum de altfel se si intimpla cind cei necalificati sa vorbeasca pe o tema se apuca si vorbesc pe respectiva tema.

Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

96 Responses

  1. USL este o alinta necesara. Crin asculta la Ponta, Ponta la Crin. Interdepedenta socioumana :))))

    Macar se asculta intre ei si isi aproba propiile decizii. Nu pot sa spuna la pensie ca n-au facut nimic.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    Eu n-am intilnit inca pensionarul care sa recunosca cinstit ca n-a facut nimic. Pline parcurile de babalici care-au schimbat lumea.

    Cam tot asa cum sunt si liceele pline de donjuani care-au futut 99,99% din colege. Mai ales pe alea 66% de-s inca virgine.

  3. Cristian ♂ ☭ ♊ ♡ ☺ ⬤ ▶ ❚❚ ⬛ ⏏ ☠ ☢ ☣ ✔`s avatar
    3
    Cristian ♂ ☭ ♊ ♡ ☺ ⬤ ▶ ❚❚ ⬛ ⏏ ☠ ☢ ☣ ✔insigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Tuesday, 30 August 2011

    Poate le-au futut doar în gură sau în cur.

  4. De ce vreti sa va intersectati si gudurati in catacombele puterii de placerile
    dezmatului PDL-ist pe BANII NOSTRI PUBLICI.?!
    Vi se pare o putere politica a binelui ? - poate doar pentru propia protipendada-
    parasute capitaliste gen UDREA - ANASTASE -RITZI -(BOTUX -SIDA) si strigoii
    capitalisti gen VIDEANU BERCEANU -GUNOIERUL PRIGOANA,BOURENI
    si alti talmaceni, s.a.m.d.
    Cit mai trebuie lasati de popor prin vot sa PRADUIASCA TARA. ?
    Vreti decit sa va scimonositi pe blog ..mi-e scirba in ce a fost transformata
    tara asta sub regimul fanariotului BASESCU si clica portocalie -verzuie-visinie
    si ce culori or mai adopta. Trebuie sa iesim cu totii din letargie.

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    @Cristian Sigur ca da, ca ei is io.

    @murfy Noa frate. Deci cum ?

    (schimonisiti se scrie cu ch, si am oarecari dubii ca-i folosit corect "catacombele" ala).

  6. Va rog eu scaparile dactilografice nu sunt si examenele -esenta doctorandului
    de blog.(bloc- cartier)

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    Bun da' dincolo de asta n-am prea inteles care-s ideile. Deci cum ?

  8. TOTUL ESTE O CONSPIRATIE POLITICA, TOTI IE MANA-N MANA.

    SHHSHSHSSHSSHHHHHHHHH GURA AM ZIS

    IMI VORBESC SHERPII !

    ps : cumva murfy era cu link la nume si l-a scos mircea sau a uitat sa completeze?

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    Io n-am scos nimic. De alfel nici nu scot, daca ie ceva spam inlocuiesc cu link la http://trilema.com/publicitate/

  10. ma mir cum de nu e cu link catre ceva teoria-masonica-a-chibritceanului.ro

  11. Daca n-ai inteles care-s IDEILE atunci - programeaza MUTENIA acestui popor
    ca sa fie asigurata VESNICIA POLITICI PDL-iste deacum in veci vecilor amin!
    Nu stiu care ti-e traiul sub acestia ? - vatraiul il vezi singur.
    Nu vezi chinurile acestui popor -batjocorit , umilit , oropsit ??!!.- ori sunteti
    din garda *pretoriana * a lui *TRAIAN LICHIDATORUL *

  12. Mircea Popescu`s avatar
    12
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    @Juice Si eu.

    @murfy Dom'le, fii om de omenie si explica lamurit si pe inteles, ce ai de zis ?

    Care vatrai ? Ce mutenie ?

    Problema lu' poporu' este ca nu-i umilit suficient, daca ma intrebi pe mine, si se sumeteste aiurea cu idei dintre cele mai crete.

  13. Acest blog este dupa cum se vede inca din preambul *primitor * pentru doar pentru ciocoii portocalii - si toti travestitii lor. Ma retrag - dupa o asa atitudine de
    atotcunoscatori ce sunteti.
    Ramineti -vorba lui EMINESCU * in cercul vostru strimt*.

  14. basescu e prietenul de suflet al lui stolojan. stolojan e din gasca iliescu. herp. basescu partid dreapta. iliescu stanga. derp.

    same shit ftw votes

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    @murfy Dom'le, da' asa faci si la femei ? Mare avint douazeci de secunde dupa care te retragi mamaliga ?!

    @Juice Stolojan ie cred din gasca servicii.

  16. IESI AFARA DE PE BLOG FRAIERE, DA, SUNT SI CIOCOI SI LIBERAL(mega lol), AM CONTACTE IN PARLAMENT, ITI CHELTUI IMPOZITELE, PENSIA SI TOT CE VREA PULA MEA. BESI AFARA, ACUM !

    SI FAC TOATE ASTEA PENTRU CA TU M-AI VOTAT AM FRAUDAT ALEGERILE SI O VOI FACE IN CONTINUARE.

    oh wait, oh shi~

  17. STOLOJAN E BACHER DE MESERIE, ARE NUME DE STRAIN, NASOS SI BLOND CU OCHI ALBASTRII.

    E PRIETEN CU ILESCU CARE ILESCU L-A FURAT PE CEASCA IN 89 SI A VRUT SA FIE EL CIOCOIUL ROMANIEI IMPREUNA CU MINERII, EL SI CU PETRE ROMAN, CARE ESTE EVREU

    O COINCIDENTA? UN EVREU PRIETEN CU UN SABOTATOR POLITIC PRIETEN CU ALT BANCHER?

    FERITI-VA SPATELE, EVREII VA TRAG IN TEAPA !

    DOAMNE-AJUTA ROMANIA, TRAEASCA REGELE GERMAN ROMAN MIHAI.

    DESTEAPTA-TE ROMANEEEE, DIN SOMNUL CEL DE MOAAARTE, IN CARE TE ADEMENESC ACESTI JIDANI

    NU VA TEMETI, PREOTI CU CRUCEA-N FRUNTE, VOR COLABORA CU SECURISTII, SI II VOR BAGA LA ABATOOOOR LA ABATOOOOORRR

    DEAPTATE ROMANE, ELIMINA SOBOLANII EUROPEI, IMPUTITIII BURGHEZI SA SE-NCHINE IN FATA LA MARESAL !!!11111

    ACUM ORI NICIODAAAATA, GAZEAZA-TI ALTA SOARTA.

    TRECETI BATALIOANE ROMANE CARPATII LA GULAS IN TINUTUL SECUIESC, V-ASTEAPTA PIZDA, V-ASTEAPTA GULASUL, SI-APOI SA [$#!@] CA BOOOOI, CA BOOOOOOOI.

    BOC, BASESCU, NASTAAASE MURITI PARAZITI CIOOOOCOOOOI, REINVIARAR CEAUSESCU, IN CLOACA NOASTRA DE PAMANT.

  18. moromete`s avatar
    18
    moromete 
    Tuesday, 30 August 2011

    Juise. Mi-ai tradus : -fostul FSN - scindat in dreapta salbatica -capitalista -
    tranformata din rotisorul social -democratiei intr-o noapte si
    social - democratia originala si de cumetrie.(mai aproape de popor)

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    Doresc sa semnalez amanuntul ca ochii albastri se scriu cu un singur i, ca si kilometri sau ministri. Sau doi. Sau doi ministri.

    Contiinuatii.

  20. si mandri de ei, tot cu un i se scrie. :d

  21. Mircea Popescu`s avatar
    21
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 30 August 2011

    Corect.

  22. VEDETI CUM ATACA OPOZITIA JIDANEASCA? HUA. HUA AM ZIS.

    a apropo, stiti gigelul asta stolojan se angajase la frigotehnica, dupaia ceva minister. dupa revolutie frigotehnica, in mod nesurprinzator?, a fost vanduta in sua cam pe cand era nastase la putere.

    e o incurcatura mini-dubioasa birocratic, stolojan e director la ceva in sua, cu sediu in romania, nastase a semnat niste hartii pentru romania si tot asa.

    au privatizat ceva cec, distrigaz, domo, policolor si neste alte fabrici.

    a semnat si tariceanu hartii, s-a vandut electrica.

    asta ca sa stiti pe unde platiti facturi, btw.

  23. Deci dacă io fac parte din simpatizanţii simpatizaţi (sau toleraţi) ai acestui blog se cheamă că-s portocalie? Da, pe bune, am părul negru.
    Şi cum se cheamă că sunt ciocoaică sau ciocoaie? :D

  24. hua, hua, imperialista ~!

  25. anonimosu`s avatar
    25
    anonimosu 
    Tuesday, 30 August 2011

    http://www.google.com/search?q=identificarea+grupului+social

  26. >psihologie sociala, universitatea a.i.c
    >grupul etnic romii
    >moldova 2011

  27. mbuey Juice, io nu-s bre imperialistă. Io-s burghiezo-moşierească şi iecspluatatoare de uameni şi animale :D

  28. in uoltenia ie ievrei?

  29. N-au rezistatără ei alde Ismail, darmite alde Moise.
    În Uoltenia ie doar praz :P

  30. http://romerican.com/wp-content/uploads/2009/12/bestjobs.png

  31. terminator`s avatar
    31
    terminator 
    Thursday, 1 September 2011

    Pe acest blog cred ca sunt prea multi consumatori de etno.......psihodrogati.
    Toate discursurile(replicile) si proza preascurta par prea latrate - ihnite
    placi de patefon vechi - stricat . - in care mincatul de *mamaliga* ,pu.a, pi.da si
    alte sortimente inunda cu premii - numai Opere alese ..,.in cite volume ?
    Sa fiti PARANORMALI -= iubiti de universul Cafchian. Succesurii multe ....va udrez.

  32. Mircea Popescu`s avatar
    32
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    @mitzaabiciclista Poate ca esti portocalie-n ceru' gurii.

    @Juice Tu bagi material ?

    @murfy Mai bine sa fie prea multi decit prea putini. Adica pardon, sa transcriu : Mai bine... sa fie prea multi... decit... prea... putini. ...

  33. @terminator: eu recunosc că-mi place să mai aberez din când în când, dar nu consum etnobotanice că n-am de ce. Pot abera și fără ele.
    Discuțiile or fi deviind rău de tot, dar asta nu înseamnă că sunt obligatoriu neinteresante. Dacă n-ar exista deviațiile astea de comportament, Juice n-ar mai fi aflat că poate edita hosts.deny cu sudo gedit și nici eu ce-i aia o geantă europeană.

  34. @terminator : etnobotanica este stiinta care studiaza interactiunea oamenilor cu plantele din jurul lui.

    e o specialitate de facultate care rar se mai preda, ce-am gasit cu google era prin latinoamerica. e o ramura de specializare a botanistilor.

    sa-i dai muie lu' academia romana din partea mea, presa romaneasca si alti cretini care folosesc termenul, inclusiv tu, gtfo.

  35. Mircea Popescu`s avatar
    35
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    Zice ceva Jooce acolo-sa.

  36. Citation needed: http://dexonline.ro/definitie/etnobotanica

  37. @terminator: și mai e ceva. Trilema nu e blog, de fapt e wiki, de aia ți se pare ție totul ciudat.

  38. wow ce chestie, dex-ul suge.

    sa-mi cauti cuvintele individualism si homosexualitate in editia din DEX 98, cu care eu m-am crescut.

    la prima ai sa gasesti ca individualismul e de cacat si e impotriva societatii sau ceva de genul, e propaganda comunista, la a doua cum ca e ceva perversiune sexuala rea.

    gtfo.

    http://www.uam.es/otros/biodiv/guias/Etnobotanica.pd

    etnobotanica, optativa de masterat.

  39. Mircea Popescu`s avatar
    39
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    @Juice Apropo de asta,

    CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calcă, fără sfială, regulile moralei, de conviețuire socială și de bună-cuviință; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează, exprimă asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filozofie cinică = doctrină filozofică din Grecia antică, care nu recunoaște normele sociale existente și propovăduia o viață simplă și reîntoarcerea la natură. Filozof cinic (și substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.
    Sursa: DEX '98

    Chestie descoperita de mine cu stupoare cind am zis la partid de unu' ca-i cinic si ala s-o simtit insultat. Am putut io sa tot explic ca-i o foarte respectabila traditie filosofica, Diogene, lampa, butoiu', cautat omu' onest, alea. Nu dom'le, scrie in dictionar!

    Rusine.

  40. *pdf, lipseste un f in coada, lolz.

  41. @mp : cu dilema asta m-am intalnit eu cand am aflat de filozofia cinica de pe wikipedia. lol, parca cinismul era un termen pentru persoane "nerusinate", nu niste baieti care cautau puritate, onestitate, adevar, etc.

    anarhoprimitivistii clasici.

  42. *banuiesc ca denaturarea termenului a aparut cand tipii astia erau aratati cu degetul si etc.

  43. Mircea Popescu`s avatar
    43
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    Mie-mi pare o racila tipica proletcultismului comunist, care-i in fapt un soi de samanatorism adaptat.

  44. Eu n-aș zice nerușinate, ci mai degrabă dure cu ceilalți și nu doar când vine vorba de infracțiuni, ci și alte nimicuri. Mai era un cuvânt dubios, dar mai durează până mi-l aduc aminte.

  45. GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., GROTÉSC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.
    Sursa: DEX '98 | Adăugată de gall | Greșeală de tipar | Permalink

    Și pe mine și am văzut că și pe alții ne duce la cu gândul la ceva oribil, groaznic.

  46. bun, deci sa stiti ca atunci cand dati 50-200 pe o carte din romania, cumparati maculatura pura. mbun.

  47. Mircea Popescu`s avatar
    47
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    Mdeci concret, grotesc nu este sinonim cu ridicol. Nu este sinonim cu burlesc. Este mai degraba antonim cu bizar.

    Concret : grotesc noteaza acel ceva care evoca la modul convingator ingrozitorul visceral. Exemplul canonic de grotesc este Oul morganatic.

    Ridicol noteaza ceva ce produce risul. Sigur ca un ceva grotesc poate produce risul ca reactie psihologica de aparare, dar a le prezenta pe cele doua drept sinonime din acest superficial motiv e o trista proba nu de incultura cit de anticultura.

    Burlesc noteaza o creatie literara, dramatica sau mai in general artistica, in care se prezinta deliberat, pentru a produce risul, o versiune simplificata a altor opere din acelasi gen. Toate parodiile sunt aplicatii ale burlescului. Sigur ca exista persoane care se gasesc usor ingrozite, si acest soi de batjocura le ingrozeste. A introduce o sinonimie intre imaginara legatura grotesc-ridicol si burlesc pe acest superficial motiv e proba de delir sistematizant, care ar trebui tratat intr-o unitate specializata.

    In fine, bizarul este ceva ce nu se potriveste asteptarilor, acolo unde ele sunt subiectiv percepute ca rational-asteptabile. Spre exemplu, o femeie care are antene articulate de rac in locul sfircurilor are niste sini bizari. Ca atare, bizarul este exact opusul grotescului. Femeia ar fi fost grotesca daca avea tentacule in loc de labii, sau dinti in vulva.

    Sunt absolut, absolut rusinoase definitiile din Dex. Nu mi-e clar daca se poate gasi una singura care simultan sa fie a) mai lunga de doua rinduri si b) corecta.

  48. heheh, sunt curios cine a nascocit mitul de vagina dentata.

    pai tu ca filozof ce sa intelegi? vezi daca n-ai facut filologie 10 ani de zile pentru abea cu doctorat in domeniul ala te angajeaza cineva?

    cine te-a pus sa nu stai acasa pe ingrijit de mami si tati pana la 31 de ani? vezi, VEZI?!

  49. Mircea Popescu`s avatar
    49
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    Imi pare ca ideea fu popularizata de scoala de la Viena. Stii tu, Freud&co.

  50. wikipedia zice de jung.

  51. Mircea Popescu`s avatar
    51
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 September 2011

    Jung se include in &co.

  52. terminator`s avatar
    52
    terminator 
    Friday, 2 September 2011

    Sunteti asa de nata-rai probabil din cauza ca ati fost tinuti prea..... strinsi in fase cind erati *mici *, - va sunt absolut necesare sedinte de hipnoza in mijocul camerei de Links si urmarit * Pendulul lui Jung.* Mai InJuice (Injositule) care esti - perversul din DEX - nascocitor de mituri bizare -nesimtitul fara reguli si MIZERABILUL *MUIE * ce fu.e STATUIA LIBERTATII CUVINTELOR ,jeg al prolecultismului si semanatorismului invectiv , nu esti tu filozoful - frecangiul
    Lampii lui ALADIN - ce ai guverna doar cu duhul cinismului lumea cuvintelor. asemeni cum guverneaza POPEY MARINARUL - Romania intr-o lume reala si
    nebuna,,,,nebuna,,,,, nebuna .

  53. Mircea Popescu`s avatar
    53
    Mircea Popescu 
    Friday, 2 September 2011

    Lol this is twue wuv.

  54. Cristian`s avatar
    54
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Friday, 2 September 2011

    @Mircea Popescu: mă bucur să aflu că nu sunt nebun în privința semnificației cuvântului grotesc.
    Mi se pare mie sau cinic înseamnă practic turnător (dacă nu luăm în seamă latura filozofică)? :-)

    @terminator: mai domol că strici bunătate de film.

  55. Mircea Popescu`s avatar
    55
    Mircea Popescu 
    Friday, 2 September 2011

    Ti se pare, zic. E un fel de stoic mai zeflemist asa.

  56. @terminator : stii povestea cu lampa lui Aladin, nu? o freci de 3 ori, tasneste duhul magic si iti indeplineste niste dorinte.

    freaca lampa mea. e cu cadou garantat.

  57. Cristian`s avatar
    57
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Friday, 2 September 2011

    Care dă pe față, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, deci care toarnă adică securist. Huă!

    @Juice: vezi că e cam ghei îndemnul tău.

  58. Mircea Popescu`s avatar
    58
    Mircea Popescu 
    Friday, 2 September 2011

    Ale lui proprii bwey.

  59. terminator`s avatar
    59
    terminator 
    Friday, 2 September 2011

    Juise - *gust* ! Bestie homosexuala - tye ti s-a stins *LAMPA* demult.
    nu mai trebuie frecata - trebuie aruncata la *rata*
    Ai citit *Bolnavul inchipuit* de M......er. Tu esti *filo...soful* inchipuit .-/un mascarici , asta esti.

  60. mersi fanule infocat, azi nu dau autografe?!

  61. Cristian`s avatar
    61
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Friday, 2 September 2011

    @Mircea Popescu: așa știam și eu că cinicul e un „infractor”, dar din definiția aia nu se înțelege că e vorba de faptele sale. E cam ambiguă.

    @Freud: ți-a rămas stiloul fără cerneală?

  62. moromete`s avatar
    62
    moromete 
    Sunday, 4 September 2011

    Sigmund Freud - adevaratul - i-ti(va) da ca tema.- presupunem :
    Construieste(ti) tu (voi). -Tiparul psihologic - al Parvenitismul de partid si de stat .-
    Doctrina Clanului PDL * ?

  63. @cristian : nu fii tocilar prost, autografele se dau cu marker 50 cent sau 0.3(7) euro.

    @moromete : totul e o conspiratie, basescu e un evreu nesimtit care vrea sa ne vanda sufletele satanei.

    elena udrea este lilith, curva lui adam care a promis sa se razbune ca primul n-a vrut sa o ia de nevasta.

    eu am incredere in singurul om de suflet crestin in asta patrie, si anume vadim tudor, trimisul lui dzeu.

    becali e sarpele, nu va lasati pacaliti !!!!!111

  64. Cristian`s avatar
    64
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Sunday, 4 September 2011

    @Jew: sau pe tăblițe de piatră cu dalta ca să țină o veșnicie și să se întrebe după aia arheologii ce-i cu ele.
    P.S. Având în vedere că și MP ți-a scos ochii pentru niște greșeli, o să ți-i scot și eu pentru nu fii.

  65. Eu m-am mai plans ca limba romana nu are diacritice si accente unde trebuie.

    Ma plang iar.

  66. Mircea Popescu`s avatar
    66
    Mircea Popescu 
    Sunday, 4 September 2011

    @Juice De fapt pe tine te cheama Juche ?

  67. deah, good point, si fonetica asemanatoare e o problema.

    alte erori din lb romana : in care limba ati mai observat cretinismul de s-au pentru actiune si sau pentru ori, care se pronunta egal?

    ex : ei s-au dus, ei sunt inalti sau nu?!

    they went, they are tall or not?!

    ellos (se) fueron, ellos son altos o no?!

  68. Mircea Popescu`s avatar
    68
    Mircea Popescu 
    Sunday, 4 September 2011

    Nu prea exista contexte in care confuzia sa fie posibila, lasa probabila.

  69. terminator`s avatar
    69
    terminator 
    Sunday, 4 September 2011

    disregard me, I suck cocks

  70. pofta mare

  71. Cristian`s avatar
    71
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Sunday, 4 September 2011

    @Mircea Popesc : terminator de la 69 e același cu cel de la 59?

  72. Mircea Popescu`s avatar
    72
    Mircea Popescu 
    Sunday, 4 September 2011

    Posibil dar improbabil.

  73. Cristian`s avatar
    73
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Monday, 5 September 2011

    E aceeași adresă de email, IP, browser șamd? În fine, apropo de identitate, ăsta ești tu sau fratele tău geamăn?

  74. Mircea Popescu`s avatar
    74
    Mircea Popescu 
    Monday, 5 September 2011

    Mei, odata ce ti-am raspuns, ti-am raspuns. Ai senzatia ca is ceva Nede, sa nu stiu la ce sa ma uit ?

    Si nu. Nu comentez chiar la toti penibilii.

  75. Cristian`s avatar
    75
    Cristianinsigna de trolinsigna de tehnologinsigna pentru 1000 de comentarii 
    Monday, 5 September 2011

    Nu, altfel scriam chestia aia pe 3 rânduri :-) Mi-era că nu te-ai uitat cu atenție, ci doar ai presupus din moment ce n-ai oferit detalii (tehnice).
    O fi fost terminatorul cel rau atunci.

  76. Mircea Popescu`s avatar
    76
    Mircea Popescu 
    Monday, 5 September 2011

    Lol ?

    Da' poti sa-i transmiti apucatului ca am ris la explicatie, si respectiv ca nu prea halesc virgine.

  77. adevaratul  terminator`s avatar
    77
    adevaratul terminator 
    Monday, 5 September 2011

    59 diferit de 69 - in rest s-auzim numai de bine
    Chiorul TB este lovit de flacara violeta a nebuniei - A avut dreptate VADIN TUDOR.
    Cautati pe youtub - de unde i se trage uitatul crucis -in timpul scoli de mariner.

  78. Îmi scăpase comentariul tău. Nu prea halești tu virgine, dar ce nu face omul pentru niște trafic.

  79. Mircea Popescu`s avatar
    79
    Mircea Popescu 
    Saturday, 10 September 2011

    Depinde de om. Ala care n-are deloc si-si inchipuie cum ar fi, orice. Ala care are cel mai mult aproape nimic. Asa-i lumea asta, nedreapta.

    Si cu banii e exact la fel. Ce n-ar face Liviu pentru o mie de lire ? S-ar certa cu ma-sa, s-ar certa cu nevasta, si-ar renega si copilu' la o adica. Ce-ar face Buffett pentru o mie de lire ? Plm, probabil ca nici nu s-ar duce sa-i ridice de la banca. Stiu ca eu am o mie de lire prin ceva cont si mi-e prea lene sa caut exact datele sa-i transfer. Tot am zis ca voi si-am tot aminat.

    Asta e.

  80. N-aș băga mâna-n foc pentru Buffet. Mi se pare cam zgârcit omul.
    Eu zic să faci un concurs în care să pui oamenii să ghicească datele contului, premiul fiind evident banii din cont.

  81. Mircea Popescu`s avatar
    81
    Mircea Popescu 
    Saturday, 10 September 2011

    In care scop va trebui iarasi sa le caut.

    A, si stii ce-i haios ? Hai sa-ti zic. Daca-i gasesc si-i transfer sa zic ca imi cumpar 1/4 de tona de frisca, le pun pe gagici sa se tavaleasca prin ea si le fac poze (pe care nu le pun pe blog, asa cum nici nu pun 99,99% din ce pozez, ca nu simt o nevoie disperata sa vad respectivele chestii publicate de diversii muisti din .ro, ca ei au drepturi, vezi colo, e Internetul lu' curva de ma-sa si betivu' de tac-su, facut de ei). Sau daca nu, imi cumpar un aparat de scobit in urechi aurit. Sau zece HDD-uri pe care le toc cu un ciocan cind is io nervos. Sau un miliard de alternative, inchiriez Bentley-ul lu' Becali pentru o saptamina, cu Becali sofer. Vorba ceea, bani sa ai, distractie se gaseste.

    Da' daca fac ce zici tu, singuru' rezultat e ca se va gasi unu' de pe Internet sa vina cu dume ca "ce nu fac io pentru trafic". Adica, dau niste bani. Spre deosebire de toti ceilalti muisti ahtiati dupa trafic care n-or reusit din meleoanele facute cu publicitatea lor jegoasa sa dea o soseta cuiva, iote ca l-am gasit pe ahtiatu' dupa trafic : ala caruia i se rupe.

    Genial, ce sa mai.

  82. Eu n-aș face aia cu frișca, nu de alta, dar nu cred că vrei să se îngrașe. Nu-l văd pe Becali șofer pentru o mie de lire sterline, dar mecanic auto da.

    Ăla cu traficul lui ar fi chiar hater. Faptul că tu organizezi un concurs distractiv la propunerea unui cititor, nu mi se pare goană după trafic. Ahtiat după trafic ești poate cu karma aia de pe fain care poate fi convertita în iepuroi.

  83. Am obosit sa-i ascult sa-i studiez si sa le gasesc explicatii...prefer sa astept ce oricum urmeaza sa vina.

  84. terminator`s avatar
    84
    terminator 
    Sunday, 25 December 2011

    Fratilor - treziti-va -TRILEMA moare.
    Craciunul va fie si pace si sarbatoare!
    La Multi Ani !

  85. Mircea Popescu`s avatar
    85
    Mircea Popescu 
    Sunday, 25 December 2011

    Ha ?

  86. terminator`s avatar
    86
    terminator 
    Sunday, 15 January 2012

    DESTEPTAREA - TRILEMA
    BLONDA CHIORUL si PITICUL
    REVOLUTIA lui nea Nicul
    Hai in Piata Universitatii
    Unde este inceputul -sfirsitul dreptatii - LIBERTATEEEEEEE.

  87. sfirsitul dreptatii - LIBERTATEEEEEEE.

    Oxi moron.

  88. Mircea Popescu`s avatar
    88
    Mircea Popescu 
    Monday, 16 January 2012

    Muie n-aveti ?

  89. terminator`s avatar
    89
    terminator 
    Tuesday, 17 January 2012

    S-avem pardon
    Muia*i la papion
    Va fie de bon ton
    Votati la unison ..........Caderea *Bastiliei * Vivat REVOLUTIA!.

  90. Sodomiza-te-ar popa de iacobin turmentat.

  91. terminator`s avatar
    91
    terminator 
    Tuesday, 17 January 2012

    Decit sa stati intr-o Trilema (dilema)
    Mai bine rezolva-ti de-o tema
    Habotnici - *brici* in meserie
    Truditi cu totii pe HIRTIE
    *Voi sunteti aprigi la minie?!
    La bord cind luati o razahie*
    S8atunci sa te mai tii --- URGIE !.

  92. terminator`s avatar
    92
    terminator 
    Tuesday, 17 January 2012

    Decit sa stati intr-o Trilema (dilema)
    Mai bine rezolva-ti de-o tema
    Habotnici - *brici* in meserie
    Truditi cu totii pe HIRTIE
    *Voi sunteti aprigi la minie?!
    La bord cind luati o razahie*
    S-atunci sa te mai tii --- URGIE !.

  93. terminator`s avatar
    93
    terminator 
    Friday, 13 April 2012

    SARBATORI PASCALE FERICITE - Congregatiei TRILEMA

  94. Mircea Popescu`s avatar
    94
    Mircea Popescu 
    Friday, 13 April 2012

    Sa fie primit.

  1. [...] facut tipul desfrinatului, al cinicului si-al efronteriei. Merita mentionata aici ca-i importanta eroarea dictionarelor romanesti in ce priveste definitia termenului de cinic si cinism. Cinicul nu este “un om rau”, [...]

  2. [...] in cuvintele nemuritoare ale prostanacului-sef de trib, Victor Ponta, “rusine sa le fie ca au furat mai mult decit noi“. [↩]S-ar parea ca actul nu a fost gresit adresat doamnei Zgonea ci si rau intitulat. [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.