Ce-am pierdut si voi n-ati avut

Ma rog, poate c-ati avut si voi, noa, am bagat titlul la hating ca sa imi cresc traficul, bine ?

Deci, zicea musiu Stoiculescu la el pe blog de jocuri vechi, si din vorba-n vorba am ajuns la RoM, adica Rage of Mages, un joculet facut de niste rusi acum zece ani.

N-a fost un joc exceptional sa dai in brinci pe el (asa cum Wizardry o fost, de exemplu, Ultima mai putin, Heroes 2 cu siguranta etc, nu mai insistam cu lista, o gasiti in categorie daca sunteti curiosi). N-a fost nici un joc prost, nici vorba de-asa ceva, ci o performanta onorabila care-a pus un studio pe harta, si-a introdus niste parfum etnic foarte binevenit, fustanelele si sepcile rusnacilor, intelegerea peisajelor de luminis cu mesteceni, decorurile si curlicuurile, toate au imbogatit cu ceva lumea vizuala a jocurilor pe calculator. Si-au imbogatit-o si auditiv, pentru ca pina-n ziua de astazi sunetul de click folosit de ei, un fel de scrisnet-clinchet de metal e dupa urechea mea sunetul optim pentru asa ceva. In mod bizar nu l-a mai folosit aproape nimeni, cu exceptia notabila a Demise (unde parca nu era la fel de reusit).

Dar odata cu jocul ala s-a pierdut cel putin pentru mine unul o chestie ireparabila. Sa v-o narez : existau acolo doua soiuri de animale, unele redate in reprezentarea interna a jocului drept de-o patratica (goblini, skeleti, lich-uri, diverse) si altele de doua patratici (in principal troli si ogari, facem exceptie de dragoni care zburau si nu intra-n problema asta). Ei, si copacii se gaseau plantati in general cu patratica, chiar daca nu era neaparat evident privind la desene, totusi mintea cit de cit capabila sa vada structura numerica din spatele reprezentarii pricepea atita lucru. Ori eu faceam deja jocuri de zece ani la vremea ceea, deci daⁱ.

Asta inseamna, daca urmariti logica, ca poti sa intri cu erou' intre niste patratici de copaci asa fel incit trolu' sau ogaru' sa nu te poata urma. Si cum ei sarmanii nu au decit abilitate de melee (adica nu te pot lovi la distanta) si cum jocu' asa ii facut ca daca nu te pot lovi sa te lase in pace afara de cazul ca ii poti lovi tu, in care caz iti dau tircoale, iata ca era extrem de simplu sa faci nivelul cinci miliarde : plasai frumos eroul intr-o zona de-asta inaccesibila intre copaci si ori cu arcu' daca era soldat ori cu betigasu' vrajit daca era vrajitor dadeai in astia. Eu literalmente am setat eroi sa faca asta ore, mergeam afara la joaca si mai reveneam sa vad cum evolueaza chestia. Si cum HP-ul si mana si tot restul depindeau de nivelul din skill-uri... pai va dati seama, rupeam tot. Precum poate ca va inchipuiti cunoscindu-mi stilul de joc, toata afacerea m-a incintat pina la roz. Am iubit RoM exclusiv pentru ca uite... puteam sa fiu super, da' super.

Ei, chestia asta eu nu am citit-o nicaieri. Am descoperit-o singur. Mie totdeauna mi-a placut sa caut asa ceva prin jocuri, exploit-uri le zice lor, smecherii care-ti ingaduie sa rupi tot, ori ca joci mai bine decit ceilalti ori ca pur si simplu mecanica jocului e defecta, putin imi pasa. Pe un set de reguli voi cauta si-n general voi gasi gauricea care sa ma scoata-n fata. Mult, mult in fata.

Iar RoM a fost si ultimul joc la care am descoperit-o singur. Pentru ca dupa aceea a intervenit Internetul, si-a fost intotdeauna mai simplu sa cauti tutorialele si sa vezi notele altora decit sa te apuci tu si sa incerti zidul bucatica cu bucatica, pixelhunt si alte asemenea. Zece ani si mai bine de o anumita savarina s-au incheiat cam acolo. Zece ani dintr-o savarina pe care voi probabil ca n-ati gustat-o niciodata, ori netraind intr-o lume in care inca mai lasai calculatoru' la copt pina iesi afara la joaca cu plebeii neinformatizati si surorile lor neinsarcinate, ori neintelegind de ce-ar conta faptuirile si plasmuirile de pe tubul catodic.

Da' poate c-ati gustat-o. In care caz, mnoa, asta este. S-a dus.

1. Pe bune acuma, faceam jocuri de pe vremea Z80-ului. Ca nici unul n-o fost terminat niciodata e alta problema. [↩]