Barbatul mergea...

Barbatul mergea linistit prin nisipul fin, cu pasi egali. Pasea descult, nisipul i se scurgea indiferent printre degete, grauntele albe se rostogoleau in haul nesfirsit cascat sub talpa cu un soi de bucurie disperata. Urmele pasilor se intindeau intr-o linie remarcabil de dreapta si aparent nesfirsita pina dincolo de linia orizontului, netulburate de nimic, parca sapate in piatra. Poate sapate in piatra.

Barbatul avea o aparenta neuniforma, mai degraba confuza pentru privitorul neavizat. Acum parea impovarat de zecile anilor, cu barba fuior zbatindu-i-se-n vintul care nu atingea nisipul, acum un copilandru abia iesit dintre fustele unei femei indistincte momentan absente, acum un barbat intre doua virste suspendat intre un zimbet ironic in coltul gurii si-o sprinceana adusa spre incruntare, acum un tinar infocat si iarasi si iarasi. Pur si simplu parea incapabil sa se decida la o virsta si sa se tina de ea.

Dupa o vreme se opri, facu un semn cu mina stinga care din pacate nu poate fi reprodus, si deschise o usa alba cu clanta de alama care se materializase brusc si nu parea sa duca nicaieri, simpla alcatuire de scinduri vopsite infipta absurd intr-un desert nesfirsit. Barbatul pasi pragul si disparu.

Urmele pasilor dispareau incet in urma lui, printr-un proces pe care cel mai bine l-am putea numi dezpasire : nisipul sarea inapoi prin aer facind tumbe si sfirsea-n repaos refacind configuratia initiala. Dupa un interval finit fiinta imaginara si invizibila care pasea inapoi pasii barbatului trecu linia de asemenea imaginara a orizontului, si la putina vreme usa disparu si ea, pur si simplu.

Barbatul sedea calm, suspendat in aer la mare inaltime deasupra unei prapastii nesfirsite prin care se intrevedea un cer singeriu cu striatii violet. In fata lui, o creatura imensa, compusa aparent dupa cosmarurile unui paleontolog narcoman. Acoperita cu platose tepoase, avind mai multe coarne decit ochi si mai multi dinti decit ar putea fi vre-odata nevoie il privea sau il pindea sau il adulmeca. Faptura deschise o gura cam cit o sura si-l inghiti dintr-o singura imbucatura. La scurta vreme prapastia se extinse cu inspaimintator huruit de piatra si inghiti dintr-o miscare paleomonstrul. La scurta vreme intunericul inghiti totul.

Barbatul tinea pe genunchi o fetita. Fetita ii impletea fuiorul barbii cu degete nesigure. Rochita fetitei, cu mineci bufante si balonase colorate scotea un fosnet in timp ce limba fetitei descria intr-un modest colt al gurii semnele incordarii ei. Firele lungi si matasoase ale barbii se impleteau si se despleteau singure in jurul degetelor ei, jucau prinsa, faceau funde, o gidilau si uneori is luau zborul.

Pe nepregatite, fetita se transforma in nisip. Un nisip alb, fin, ca si cum ar fi fost calcinata brusc de-o forta nevazuta. Se scurse incet din rochita, imprastiindu-se pe jos. Barbatul scutura cu grija rochita, o impacheta frumos si o inmuie in niste sos, dupa care o minca cu inghitituri mici. Nisipul alb de la picioarele lui dansa intr-un vint nesimtit, creind configuratii misterioase care aduceau cu litere ale unui alfabet necunoscut, sau poate doar uitat.

Un catel mic si alb veni timid sa amusine in jur. Barbatul il privea calm. Catelul schelalai foarte trist, apoi sub imperiul unui impuls indomitabil se scutura, ca si cum ar fi iesit din apa. Capul ii cazu de pe trunchi si se sparse intr-o multitudine de fragmente de portelan. Trupul ramas fara cap suspina prin siroaie de singe, apoi se prabusi. Singele izvora necontenit din cadavrul catelului, patindu-i blana, producind o balta tot mai mare. Barbatul se ridica, pasi in balta si se prabusi instantaneu, ca intr-un hau.

Barbatul statea drept in fata unei oglinzi intr-un atelier de croitorie. O femeie inalta ingenuncheata ii potrivea bucatele mici de metal cu miscari iuti si precise. Un croitor scund si chel, cu chelia lucitoare ca data cu palux intra grabit, nota ceva pe un biletel pe care-l lipi cu scuipat de oglinda. Iesi bombanind, trintind usa. Femeia ingenuncheata privi lung in urma lui. Biletelul aluneca lent in jos pe oglinda.

Barbatul sufla asupra oglinzii, si suflarea lui parea de gheata. Flori uriase, de-o simetrie perfecta, acoperira toata suprafata sticlei. Fulgi albi, mari, pufosi, pluteau prin atmosfera imbicsita a atelierului. Femeia, inghetata-n miscare, cu corpul devenit translucid, parea mai degraba un fel de statuie de cristal. Barbatul pasi in apa oglinzii ca si cum te-ai arunca intr-un lac si purcese inotind. La scurta vreme nu se mai distinse-n oglinda. Un fluture rosu se aseza pe biletel si incepu sa suga saliva care-l tinea lipit de sticla oglindei.