Am prins un stil

De ceva vreme George Darie scrie niste articole lucrate, lungi, intr-un fel anumit, sa-i zicem.

Blogul lui exista de prin vara anului 2009, in care interval a strins exact 115 articole. Totusi, in 2009 s-a ocupat mai mult cu poezia (o luna), si-apoi in 2010 s-a ocupat mai mult cu pauza, revenind cindva prin Septembrie cu texte [relativ] scurte, un realism oniric de sorginte dubioasa, probabil ceva seminarii de textologie creativ-hipstereasca. De-atunci scriitura s-a tot dezvoltat, umflindu-se volumetric, dar si vocea a capatat incredere. Nu in sine, nici vorba de-asa ceva, dar in capacitatile sale expresive.

Ca rezultat textul a trecut la a se filigrana in sine, intr-un mixaj de meta-teme, pseudo-referinte adeseori culte, simboluri aparent familiare purtatoare de incarcatura simbolica aparent accesibila cititorului (toate aceste aparente fiind bineinteles false, si anume, in majoritatea cazurilor). Pe scurt, de la textul despre joaca, scris pentru nevoile copiilor s-a trecut la textul ca suport al jocului, ajungindu-se incet-incet in zilele noastre la text ca insasi materia jocului, nediferentiabil (decit intr-o falsa masura) de procesul jucarii sale.

Asa ceva suna probabil obositor, la nivelul descriptiv, si chiar si este obositor, de la bun inceput am avut dubii daca respectivele productii, indubitabil literare, au totusi capacitatea de-a mai interesa pe cineva in afara autorului lor. Nu parea foarte probabil, in special pentru ca mi-am limitat cu naivitate asteptarile la cititori. Sigur ca nu intereseaza aproape nici un cititor din motivul simplu si evident ca-i mai comod sa alergi in sus si-n jos pe fatadele cladirilor din Calea Victoriei decit sa-l urmaresti pe autor - si nimeni, niciodata, nu "iese la un jogging" in sus si-n jos pe fatada cladirilor. Femeile foarte foarte plictisite se pot sui eventual pe perdele, uneori, dar rar, si oricum nu-i nici pe departe acelasi lucru.

Interesant insa, procedeul textualist a interesat alti autori! Asa incit, in colaborare literar-creativa cu Madalina Tudor (despre care am scris de bine pe filiera poetica dincoace), George s-a apucat sa faca o chestie destul de interesanta - un fel de falsa pseudoistorie (sau ersatz de surogat de) participantilor la fain.

Chestia este in sine un lucru mare in ce priveste interesele comerciale ale respectivului proiect, si fara indoiala ca-n calitate de proprietar li-s dator multumiri, dat fiind ca am auzit de minim cinci ori intrebarea "omg wtf crazy community you got there, did digg ever get this ?!" si tot de cinci ori am putut raspunde flegmatic "not as far as I know", deci go eu. Dar articolul de fata se doreste scris din pozitia mea de critic literar, asa ca sa trecem usor peste problemele astea filistine.

Abordarea are meritul notabil ca rezolva intr-o oarecare masura problema contextualizarii (sau mai propriu spus, a ermetismului) discutata dinsus : cititorul n-are sanse sa inteleaga povestea cea ermetica prezentata in forma abstracta, dar daca este despre el e posibil s-o poata macar intr-o oarecare masura urmari. Si intr-adevar pot confirma ca in practica dificultatea receptarii e semnificativ ameliorata, eu personal reusind sa citesc aproape jumatate, de unde abia puteam suporta citeva fraze.

Inca si mai notabil, abordarea a atras interesul altei minti sclipitoare in domeniul literelor frumoase de limba romana, Toni Mircescu (pe care-l cunoasteti probabil drept Porcul de York, si care are infectul obicei de a-si sterge blogul, lasind in urma doar fragmentare si disparate reflectari), care s-a apucat de-a scris si el o bucatica (publicata, din motive obscure, pe blogul Zefirei*).

- Am vrut sa te vad cum te chinui ! spuse Popescu indepartandu-se si urcand scarile spre incaperile de sus care deschideau o lume a placerilor.

Pe linga caracteristicile prezente oarecum nediferentiat si pina acum, care-s in continuare prezente si in continuare nediferentiate, noul practicant aduce nu doar o perceptie pe-alocuri periculos de fina a contururilor realitatii (de care perceptie George Darie scrie in general ca sa se apere, in timp ce astuilalt, mai vagabond si probabil mai tinar, ii mai scapa din cind in cind peste mina) ci si o anumita abordare auctoriala a fluxului tensiunii in fraza : se detoneaza anume, la fiecare cuvint, atributele-si batjocoresc substantivele, complementele se hlizesc catre verbele pe care le determina. Nu se mai practica obisnuita detensionare in planul intensional, prin punctul culminant, ci se detensioneaza direct in planul semiologic, prin contradictii si imposibilitati rezultate direct din interactiunea cuvintelor. In plus, noul participant face, prin simpla prezenta, dovada viabilitatii abordarii stilistice in discutie.

Pentru ca daca tu faci ceva, acel ceva poate fi ori o prostie care va disparea, ori o prostie care se va mentine. Ca sa fie din prima categorie nu se cere aproape nimic, dar ca sa fie din ultima se cere una din doua : sau sa fie utila cuiva, ca de exemplu timplaria, in care caz va deveni munca, sau sa fie placuta autorului, ca de exemplu fumatul, in care caz va deveni fesan.

Cu alte cuvinte, imi pare ca impreuna cei trei au descoperit fumatul literar : nu serveste la nimic publicului, si cu siguranta nu produce text care sa poata fi citit, dar indisputabil satisface pulsiuni si nevoi ale autorilor. Ca atare, are bune sanse sa se mentina, si chiar sa intre in cultura. Ideal, bineinteles, se vor gasi si metodele prin care sa devina utila publicului (chestie care-i sigur posibila, teoretic, tot asa cum e posibil teoretic sa inceapa twitter sa scoata bani din ceva).

Pina atunci, pot zice ca fumatori avem.

---------
* Probabil intrevedeti deja o preocupare cvasi-sistematica la haimanalele astea de-a maltrata si dinamita conventiile stilistice si de comportament ale mediului. Rusine!