Tipologiile homosexualitatii
Stiti cum zic uneori la inceput de articol ca "pregatiti-va sa taiem in carne vie" ? Mnoa. Pregatiti-va.
Cel mai important tip, sa-l numim homosexualii proprii, este si cel mai putin numeros. Exista cetateni care in mod autentic prefera sexualmente genul propriu genului opus. Nu este clar daca aceasta preferinta are un substrat genetic sau este pur si simplu asta, o preferinta, tot asa cum unora le plac merele si altora le plac perele. Eu inclin spre a fi persuadat de a doua explicatie, din niste motive pur statistice, dar nu pot spune ca mi-e demonstrata.
Motivele statistice de care zic sunt doua. Primul este faptul ca in medie homosexualii proprii compun undeva in jur de 3% din populatie. Aceasta densitate pare, cel putin pentru mintea mea, sa puste cu ce te-ai astepta sa iasa din modelul cu mere si pere. Al doilea este faptul ca in medie homosexualii proprii barbati sunt cam de trei pina la de cinci ori mai numerosi decit homosexualii proprii femei. Aceasta densitate a distributiei pe genuri iarasi pare sa puste cu ce te-ai astepta sa iasa din modelul cu merele si perele, dat fiind cam ce stim despre alcatuirea (si hormonala, si psihologica) a femeii in raport cu barbatul.
Din rindul homosexualilor proprii se recruteaza in general persoanele exceptionale, acei Michelangelo sau Turing ai lumii, amanunt probabil explicabil in virtutea faptului ca performanta exceptionala (vulgo geniul) are ceva in comun cu asumarea unei preferinte proprii rare (si eventual impopulare) : curajul de-a neglija ortodoxia in favoarea adevarului.
Tot pe baza existentei lor se constituie si argumentul care pe mine ma convinge fara drept de apel in favoarea perfectei tolerante sociale a homosexualitatii : decit inca un singur Alan Turing nefericit pe lumea asta, mai bine oriciti gogi suparati ca alti gogi se pupa-n bar, sau ce timpenii mai fac dinsii. Elitism pina la maduva, deh.
Al doilea tip, ceva mai numeros decit primul in majoritatea situatiilor concrete il constituie homosexualii improprii. Aceste persoane folosesc homosexualitatea ca o solutie, de moment sau permanenta, in lupta cu anumite probleme sau anumite defecte psihologice. Homosexualitatea improprie poate sa apara in copilarie sau mai rar in adolescenta in urma unei relatii nereusite cu un tata dificil sau cu o mama devianta, sau in decursul vietii in urma expunerii la anumite tipuri de situatii cu stress psihologic deosebit (mai des intilnite de exemplu in mediul penitenciar).
Mi-e neclar daca homosexualitatea improprie este mai mult sau mai putin egal distribuita pe cele doua genuri, dar banuiesc fara a avea dovezi ca barbatii domina, chiar daca mai temperat decit in cazul precedent. Sa zicem doi la una, daca aveti neaparata nevoie de numere ca sa ma puteti face de ris.
Homosexualii improprii sunt "vindecabili", in sensul in care daca structurile psihologice defensive nu au devenit parte integranta din definitia identitatii proprii ele pot fi rezolvate prin mijloacele psihoterapiei ca orice alte probleme psihologice. Pe de cealalta parte, data fiind virsta adesea frageda la care se constituie defectele respective, cazurile abordabile psihoterapic sunt in fapt rare. In majoritatea cazurilor orice "vindecare" ar implica neaparat si o modificare (adesea fulminanta) a identitatii individului, ceea ce-i inacceptabil dintr-o perspectiva terapeutica.
Sigur ca oamenii au dreptul inalienabil sa-si altereze identitatea dupa cum considera ei, si sigur ca viata tocmai asta si este, treptata modificare a identitatii, de la bebelus la cadavru. Totusi, aceste modificari sunt imperiul intangibil al cetateanului, si nu pot face obiectul unor "terapii" originate dinspre medic.
Problemele particulare pe care le confrunta homosexualii improprii ii pun in situatia proprie lor (si dupa care-s de altfel relativ usor de recunoscut, anecdotic) de a avea nevoie de confirmari ale universalitatii si respectiv obiectivitatii homosexualitatii lor. Ca rezultat minor al acestei stari de fapt homosexualii improprii pun profesiunea medicala intr-o dilema etica formidabila atunci cind cer operatii de modificare de sex (in vasta majoritate a cazurilor ei sunt cei care cer asa ceva). Pe de-o parte avem discutia dinsus cit priveste identitatea individului, care-i solida si se sustine, pe de cealalta parte avem juramintul Hipocratic si primum non nocere.
Pentru multi doctori aceasta dilema este insolvabila, chiar daca incet-incet, in ultimele doua sau trei decenii ortodoxia pare sa evolueze lent in sensul suprematiei dreptului individului la autodeterminare biologica asupra principiilor medicinii. Cauza nu este insa o solutie acceptata tot mai larg, ci simpla comodizare a profesiunii, care evolueaza incet dar inexorabil dinspre o ocupatie liberala inspre o tehnica oarecare.
Ca rezultat major al aceleiasi stari de fapt discutate mai sus, homosexualii improprii tind sa urmeze anumite directii profesionale tipice, din care de departe mai importante sunt doua, cea "austera" sa-i spunem, a militariei, cluburilor de bikeri etc si cea "histrionica" sa-i spunem, a cintaretilor, actorilor, personalitatilor de TV si saltimbancilor de tot felul.
Merita notat aici ca problemele psihologice care duc in destule cazuri la o rezolvare prin artefactul mental al homosexualitatii improprii sunt mult mai frecvente decit este aceasta din urma, dar in vasta majoritate a cazurilor nu se acutizeaza pina acolo, ci se plaseaza pe un continuum. Fara indoiala ati observat manifestari care sugereaza o homosexualitate latenta intre tipii pasionati de masini, de culturism, de entertainment scl. Intuitia populara ar indica directia "austera" ca fiind indicativa a unei homosexualitati active in cadrul copulatiei, si directia "histrionica" indicativa a unei homosexualitati pasive, sau receptive. Aceasta presupunere nu se sustine in realitate. Merita poate observat si ca pentru homosexuali copulatia este o activitate mai rara si mai putin importanta decit pentru heterosexuali, sexul oral avind la primii un rol mai important, de exemplu.
In fine, ultimul tip, complet irelevant de altfel in orice discutie reala despre homosexualitate sunt homosexualii sociali. Acestia si-au ales homosexualitatea asa cum cineva isi alege culorile pentru costume sau tipul de masina pe care-l conduce, este o identitate sociala asumata, unii copii de liceu sunt emo, altii sunt rockeri, altii sunt ce-or fi ei, si tot la fel unii adulti sunt homosexuali, altii sunt hipsteri, altii sunt cocalari... Aceste "sunt"-uri n-au mare treaba nici cu existenta nici cu esenta, simple prosteli de-un fel sau de altul care nu intereseaza pina la urma pe nimeni, oamenii care conteaza nu-s la liceu nici una nici alta, ci invata si-si vad de ale lor, si ajunsi adulti invirt lumea si-si vad tot de ale lor, fara "sa fie" experti, homosexuali, staruri sau ce fras mai "este" pleava cea irelevanta.
Frecventa ultimului tip este bineinteles o functie de modele tineretului, ei pot ajunge de zece sau de o suta de ori mai numerosi decit suma homosexualilor proprii si improprii in douazeci de ani, pot disparea pina la unul in inca douazeci, prezinta bineinteles pentru homosexualii improprii avantajul ca le rezolva intr-o oarecare masura o parte din nevoile de autojustificare, dar temporar si fragmentar (celebrele "gay spat" sunt indeobste exact interactiuni ratate intre un homosexual impropriu si-un homosexual social, apropo).
In raport cu represiunea organizata homosexualii proprii tind sa dezvolte nevroze, homosexualii improprii tind sa dezvolte psihoze, si homosexualii sociali tind sa dispara. In Statele Unite cele trei tipologii (care altfel sunt si social, si subiectiv separate si distincte) si-au descoperit nevoile si interesele comune, incercind cumva sa-si croiasca din trei chestii complet disparate o identitate comuna. Miracolul este imposibil, dincolo de un front politic cele trei grupuri nu au de fapt mare lucru in comun, sau cu alte cuvinte represiunea sociala e singurul lucru care-i uneste.
Lipsa acestei represiuni in Romania este cauza proxima pentru care cele trei grupuri isi duc in continuare, netulburate, existentele lor oarecum paralele, si motivul profund pentru care este imposibil sa se organizeze o parada cit de cit decenta, sau macar mai carnoasa decit un tweetmeet lihozit.
Thursday, 4 November 2010
Am bagat si eu ceva articole pe tema. In statisticile pe care le consultasem atunci, ''homosexualii proprii'' (propriu-zisi) erau pe undeva pe la 2% din populatie :P
Thursday, 4 November 2010
Pe-acolo. Probabil ca ai tai experti excludeau femeile.
Saturday, 6 November 2010
1. sunt dovezi ca-i genetic
si 2. mai sunt si alte situatii... astea-s un fel de categorii mari ce zici tu pe-aici
Saturday, 6 November 2010
Pai sunt dovezi pentru orice, daca-i pina acolo.
Astea de-aici nu sunt situatii, fiind ele tipologii.
Monday, 8 November 2010
scuze pentru pingbackul precoce :) adresa pingbackului de mai sus este
http://www.psihoterapie.net/blog/dorin-victor-vasile/2010/11/tipologiile-homosexualitatii-si-premiul-nobel-pentru-pace.html
Wednesday, 10 November 2010
Ioi, măi Mircea. Citind, am oscilat între amuzament și o oarecare enervare. Una peste alta, concluzia este asta: Ioi, măi Mircea.
Confunzi, mi se pare, printre altele, orientarea cu identitatea sexuală. E o greșeală frecventă, uneori destul de bine ascunsă. Pe urmă, dacă vorbești de statistici, atunci n-ar strica să indici și sursa.
O frază genială: "...homosexualii proprii tind sa dezvolte nevroze, homosexualii improprii tind sa dezvolte psihoze, si homosexualii sociali tind sa dispara". Robert Pinget: "...tablouri campestre pline de voioșie, tablouri silvestre pline de melancolie, și tablouri marine pline de sare". Bravos națiune.
Apropo de statistici, ai văzut articolele mele despre corelații? Probabilitatea ca un bărbat să se declare gay este corelată cu mărimea orașului în care trăiește; probabilitatea ca o femeie să se declare lesbiană e corelată cu nivelul ei de educație. Pe bune. Mai interesant e ce fac unii și alții din corelațiile astea. Am scris aici: http://pinkpong.gramo.ro/?p=369 și aici: http://pinkpong.gramo.ro/?p=374 -- și mai multe în perioada respecitvă.
În fine, dacă la chestia cu organizarea LGBT vroiai să ajungi cu argumentația, aici cauzele sînt ceva mai complicate. Probabil că le merge prea bine, adică cum spui tu, că lipsește represiunea (de dorit ar fi să lipsească respingerea socială, și asta pe durată lungă), dar și că luminile bunăstării vestice lucesc mai tare și mai aproape decît nevoia de autentic. Paradox, pe undeva, nu?
Wednesday, 10 November 2010
Pai paradoxal peste tot, asta-i paradoxul cel mare. Da' sincer acu', referinta la Pinget face toti banii.
Apropo de discutia statisticii pe care-o oferi, imi pare subtire tare. Eu vorbesc despre ce "sunt", tu-mi dai disputatii polemice sumare si rau alcatuite asupra unor articole ideologizante si inca mai rau alcatuite bazate pe niste imaginare masuratori (din strainataturi) despre cum "se identifica". Guess what, 8x% din populatia Romaniei se identifica "crestini ortodocsi". Pe scurt, nu-mi pare ca merita discutia.
Nu vroiam neaparat sa ajung la organizarea LGTB, e un gind en passant, vroiam mai degraba sa notez niste idei canonice pe tema, care sa inlocuie canonul precedent, oarecum depasit si in diverse puncte nesustenabil.
Ce contesti, pina la urma ? Ca nu toti homosexualii sunt la fel ? Ca exista taman trei tipuri ? Ca exista niste radacini in realitatea obiectiva pentru interpretarea homosexualitatii ca boala de nervi, care nu traduc neaparat o defectiune a examinatorului ? Nu-ti pare ca-i mai cinstit a recunoaste ca-s niste radacini, dar a recunoaste in acelasi timp ca n-au taria ceruta pentru a explica astfel tot si toate ? Ca exista niste mode suprapuse peste intreaga chestie, si homosexualitatea poate lejer fi un fel de cocalaritate ?
Plinge-te lamurit, sa te pot urmari.
Wednesday, 10 November 2010
Mircea, măsurătorile sînt reale și credibile, o bună parte din ele publicate în reviste de specialitate serioase. Neserioase sînt o bună parte din interpretări, unele chiar de rea credință.
Din ce spui tu, nu-mi vine să contest ceva ce nu prea iau în serios. De'asta l-am preferat pe Pinget :-) Sînt prea multe de spus. Clasificarea ta nu mă convinge, în primul rînd din cauza confuziei dintre identitate și orientare. Apoi, ideea că cineva poate să fie gay din motive de modă mi s-a părut întotdeauna pompieristică. Spun "întotdeauna" pentru că am mai auzit-o -- chiar o prietenă bună m-a întrebat la început dacă nu cumva sînt gay din snobism. Heh.
Interesantă mi se pare discuția despre "vindecare", cu ghilimele cu tot. Există într-adevăr cazuri de trecere de la homo la hetero (și de ce nu, dacă se poate și invers), și pe cazurile astea fac activiștii anti/ex-gay foarte multă vîlvă. Mie mi se pare că o astfel de trecere este normală și chiar relativ frecventă la tinerețe, cînd orientarea sexuală nu este încă definitivată. Și mi se mai pare că este o chestie de suprafață, adică de comportament forțat, care nu corespunde cu orientarea reală, de profunzime. Cam așa ceva spui și tu de fapt.
Am făcut o pauză cam lungă la pinKpong, am probleme de timp. Dar ce vreau să fac, cît de curînd: să continui cu mici rezumate din literatura de specialitate, și unul din ele va fi despre originea homosexualității. Pot să-ți spun de pe'acuma că numărul de teorii (și deci de cauze) este cu mult mai mare decît mi-aș fi închipuit vreodată. Nu știu cîte, dar am o vagă impresie că erau cel puțin vreo 10-15. Mai vedem acolo...
Wednesday, 10 November 2010
Pai avantajul inteligentei e ca-ti poti construi ceva inteligent din orice rahat.
Uite, hai sa ne jucam. De exemplu, sustine-mi tu diferenta intre identitate si orientare. Ca eu imi par mie ca vorbesc de identitate peste tot, si problematica "orientarii" e si superficiala si pina la urma irelevanta in discutia asta.
Tu negi ca "e posibil" ceva in virtutea faptului ca nu-i cazul tau, si pe urma te plingi de pompierism ?! Da' om bun, nu-i posibil sa fie cazul altora, totusi ? De ce nu ?
De ce crezi ca orientarea sexuala "la tinerete" e altfel decit "la batrinete" ? Si altfel asta, asa, parca avind o conotatie peiorativa, daca-i pina acolo. Stii ce, uite oamenii la 60 de ani nu-si schimba nici locuintele cu frecventa cu care si le schimbau la 20. Da' poate - este posibil - asta-i un semn al abdicarii lor insisi de la identitatea lor mai degraba decit un semn al unei mai solide apropieri de identitatea cea "profunda" ? Si pina la urma, de ce ar exista profunzimi in identitate ? Nu-i toata la fel de identitara ? Pai de ce n-ar fi ? Inseamna atunci ca bucatelele mai superficial identitare nici nu sint, de fapt, identitate ?
Precum vezi, "luatul in serios" nu-i neaparat si intotdeauna masura seriozitatii imanente obiectului discutat.
Thursday, 11 November 2010
Mircea, ți-aș răspunde la toate, dar n-am. Timp și alte alea. Așa că pe scurt:
Dacă e modă, atunci e moft, OK? Nu e identitate. Parcă și tu cam tot asta ziceai.
La bătrînețe (ce-o fi aia) nu este, ci ar trebui să fie altfel decît la tinerețe, pentru că se presupune că undeva la mijloc ne deșteptăm. Bine-ar fi.
Diferența între identitate și orientare e simplă și nu cred că mai trebuie să ți-o explic eu, dar fie: Una e ce cred despre mine, alta e ce cred despre ceilalți. Un homosexual de obicei nu zice despre el că aparține sexului opus (și aici nu e vorba doar despre mine), și dacă zice atunci e o "joacadeamine" (vezi Octavian) și o capcană în care pică pompierii.
Există în psihologie teoria autopercepției. Cînd eu văd că reacționez într-un anume fel (cine știe din ce motive), trag anumite concluzii despre mine. Asta e pînă la urmă un fel de self-fullfilling prophecy, dar poate foarte bine să pornească de la mofturi și să ajungă tot acolo.
Etc., etc., etc. Pompierism pe tema asta cîtă apă pe Dîmbovița -- sau pe Bega, dacă vrei. Problema e doar că apa asta nu prea curge.
Thursday, 11 November 2010
@Pinocchio Apai daca nu-i timp nu-i bai mei, pentru ca aici ramin ele, cind ai timp, azi, miine, peste un an sau peste cinci, te asteapta ca-n prima zi. Ce atita graba, vorba lu' ardeleanu' care este.
Daca e moda e moft din perspectiva ta. Moda e principala sursa de identitate pentru majoritatea populatiei. Asta-i un fapt, sociologic si psihologic, ca ne place sau ca ne displace. Nu ne putem construi identitatea noastra pe negarea faptelor. O fi fiind o sursa proasta, sau inferioara, de identitate, pot sa admit, da' n-o poti exclude cu totul si la nivel teoretic asa cum incerci. Si, daca-i pina acolo, in cel mai bun stil postmodernist, ce-ti spune tie ca sursele tale sunt mai bune decit ale lor ? Hm ? (Nu inseamna ca n-am aceeasi parere si nu fac aceeasi alegere estetica ca si tine pe tema asta, dar sa o intelegem drept ceea ce este ea : o alegere estetica).
Experienta (care presupun eu ca este si-n cazul tau sursa proprie a identitatii ?) ne arata ca nu ne desteptam. Poate se desteapta, unii. Altii. Da' mai rar. In general, nu.
Atita timp cit trebuie sa-ti califici discursul cu "de obicei", si apoi sa faci un efort de-a explica actele celorlalti rezulta ca teoria pe care lucrezi e cel putin defectuoasa. Ca grup-test putem lua in considerare afirmatiile tari ale stiintei : omul nu zboara controlat prin forte proprii, fara unelte. Nu de obicei, nu in afara de cazurile in care. Nu zboara, punct. Ce-i pina la urma joacadeamine, identitate sau orientare ? Ca mie-mi pare (pompieristic, poate) o explorare a spatiului identitatilor virtuale, care atunci trebuie intii sa existe, si daca exista iata brusc inca un intreg set de probleme pentru teorie.
Capacitatea indivizilor de autoreprezentare e in general foarte limitata, cum este foarte limitat si timpul pe care indivizii in general il acorda acestei activitati. Pe filiera Unskilled and Unaware gindind, nu cred ca ne putem baza in teorii generale pe aceasta foarte rara particularitate. Pina la urma daca toti ar fi Proust cuvintul ar fi substantiv comun, nu propriu.
Devin tot mai suspicios fata de termenul asta, "pompierism". Incep sa cred ca el e de fapt un cri de guerre ideologic mai degraba decit o judecata de valoare serioasa.
Thursday, 11 November 2010
Rum, rum. Eul este o chestie de profunzime, o fărîmă de absolut, dacă vrei, și asta în majoritatea sistemelor filosofice, dacă nu în toate, nu știu. Ceva în genul triadei trup-spirit-suflet. Dacă nu ești marxist, bănuiesc că vei accepta asta. (Și dacă ești, îți recomand un sejur la http://surorilemarx.wordpress.com/) Asta e sensul în care înțeleg identitatea reală.
Ceea ce înseamnă că o bună cunoaștere de sine e treabă grea, dacă nu imposibilă. Presupune experiențe și experimente, joacadeamine, iar rezultatul corect nu este garantat. Unii se deșteaptă, alții nu.
Eu susțin că atît orientarea cît și identitatea sexuală țin de eul profund. Poți să te joci cu toate combinațiile posibile orientare-identitate, real-asumat, biologic-formal/social, bărbat-femeie, și să calculezi cîte pot fi reale și cîte fals asumate.
Nu-mi calific discursul cu "de obicei". Vezi combinațiile de mai sus, o parte din ele sînt așa cum spui tu, dar cazurile sînt rare. Transvestiții sînt o minoritate în minoritate.
Pompierism numesc ceea ce face, de exemplu, mișcarea anti/ex-gay. În sensul ăsta, da, e un cri de guerre ideologic, ceea ce nu exclude judecata de valoare corectă. Ce facem noi aici, și tu și eu, e pînă una-alta diletantism. Triletantism, dacă vrei ;-)
Thursday, 11 November 2010
Bon, deci daca-i absolut atunci suntem si de acord ca nu admite grade, chestie de care ziceam si eu la #9, si per total zic ca suntem in acord.
Daca aflarea acestui absolut e un proces, logic gindind ca va lua forme diferite la indivizi diferiti. Ce-ti garanteaza atunci pentru "joacadeamine" dar iti garanteaza in contra modei ? De ce nu pot fi ambele carari in aceeasi directie ? De ce nu pot fi ambele simple nume date de oameni diferiti aceleiasi chestii, alese insa ca sa reflecte capacitatile si gusturile lor diferite, si deci mai apropiate tie unele decit altele ?
Ce este, eul acela profund ? Un ceva metafizic, complet eliberat de orice asteptari rationale si constringeri materiale ? Cum interactioneaza atunci cu fiindul ? Eu sunt de acord ca-i absolut, da' nu pot sa-l descarnez pina acolo, pentru ca il pierdem intre esente si nu ne mai serveste scopului initial, de-a popula si insufleti oameni, nu de a sedea la o bere si-un cvartet de coarde printre astre.
Travestitii or fi fiind o minoritate in minoritate, dar uneori tind sa confiste discursul, si in virtutea unor chestii pe care nu insistam ca parca o zis Baudrillard sau cine tind sa confiste privirea majoritatii.
Triletantism, j'aime ca. E viitorul, priveste-l bine.
Thursday, 11 November 2010
Mai avem puțin și ne luăm de gît. Ca să ne pupăm, adică.
Pe puncte:
§1. Da.
§2. Nu garantează nimeni, și drumul e foarte probabil influențat de modă. Dar moftul tot moft rămîne. Tocmai asta e marea provocare, să treci de mofturi.
§3. Eul profund e esență și însuflețește foarte bine oamenii, că asta e treaba esențelor.
§4. Iau ochii, vezi Naomi. Sînt colorați și amuzanți, dar tot la capitolul mofturi. Române sau internaționale.
§5. Te-ai franțuzit, dragule.
Thursday, 11 November 2010
Lol cica moftul tot moft ramine. Si eu m-am frantuzit. Pe tine nu te ingrijoreaza sa observi cum toti, da' toti romanii normali la cap ajung caragieleni la batrinete ? Hm ? Ce-i aici, totalitarism ?!
Thursday, 11 November 2010
Heterosexualul digerabil. rar mai vezi aşa ceva.
Thursday, 11 November 2010
@un gheu E, zau.
@Pinocchio PS. Mi se pare ca blogu' tau mi-a papat un comentariu, iti atrageam atentia cum 0,5x din 14 nu poate fi cinci si ceva, eventual sapte si ceva.
Thursday, 11 November 2010
1. Mă îngrijorează, dar Caragiale, cînd s-a săturat, s-a mutat în Germania și acolo a rămas -- asta mă liniștește. În plus, domnu' Inginer a învățat românește pînă acolo unde citim împreună din Caragiale. (Treapta precedentă era să citim împreună din Herta Müller în germană.)
2. Nu știu unde ți-e comentariul (poate că aș ști dacă blogul ar funcționa pe wordpress), dar chiar așteptam să se prindă cineva. Și totuși cifrele sînt reale -- see what I mean?
Friday, 12 November 2010
A, pai daca cifrele sunt reale atunci nu te supara ca-ti zic dar imi devine brusc simpatica femeia. E o chestie sa risti cind iti asumi clar si raspicat si varianta necistigatoare. O chestie respectabila.
Friday, 12 November 2010
De ce să mă supăr? Recunosc că și mie mi-a fost, într-un fel, impunătoare, și nu numai prin statură. Numai că nu mi-ar place să fiu în locul soțului ei (nu pot să-mi închipui că nu există), probabil că și pe ăla îl duce de nas la fel. Diferența e că eu mai cumpăr și de la alte magazine :-)
No, gata, acuma pauză, urmează Marea Călătorie. Weekend plăcut!
Friday, 12 November 2010
Pai calatorie placuta.
Si sot nu, da' amant/peste/copilot de curse/partener de bridge m-as vedea.
Thursday, 14 July 2011
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_animals_displaying_homosexual_behaviour
cam prea mult ca sa nu fie genetic
Thursday, 14 July 2011
Totusi, ce intelegi prin "sa fie genetic" ? Evident, faptul ca masculii au un penis este genetic.
Thursday, 14 July 2011
natu.real instinct.
Wednesday, 25 December 2013
I hope I didn't fuck this up too much: http://bitbin.it/fcc99cfO
May Krampus eat many forum dwellers this holliday.
Thursday, 26 December 2013
Not great but I guess it'll have to do!