Sincope

31.XII.1976, Syncope, Syncopé, de la koptein care, în greceşte, înseamnă „a frânge"... (briser).

Pierderea momentană a sensibilităţii. A cădea în sincopă. Sincopa albă, când bolnavul păleşte deodată (inima), sincopa respiratorie -, sincopa albastră, oprirea respiraţiei, fără oprirea, încetarea bătăilor inimii...

Doctorul Lică Balcan, colegul meu din şcoala primară, îmi explică cele două feluri de sincopă.

*

Eu încerc să aplic aceste sincope la mişcările naraţiei sincopate.

Are dreptate Constantin Toiu, acest monument al reusitelor mici cu instrumente foarte mari : asa este, sunt doua feluri de sincope. Daca se opreste inima, sangele nu mai circula, si pielea capata coloratia specifica, albicioasa, zisa paloare. Daca dimpotriva, se opreste respiratia, sangele circula in continuare dar nu contine oxigen, asa incat se instaleaza cianoza, si pielea se invineteste. Doua feluri de sincopa, ambele duc la lesin, doar ca-n culori diferite.

Sa precizam totusi ca etimologia notata e de proasta calitate, s-ar spune mai bine "sincopa, pe filiera latina din συγκοπη, adica συν, care inseamna unire, adaugare (vezi sim[n] - bioza), si κοπτειν care inseamna a lovi, a reteza". E drept ca-i doar o nuanta (cam poetica) pana la "a frange", care n-are totusi nimic in comun cu "briser", a sparge.

Si mai departe... hai sa nu ne apucam a aplica asa idee buna naratiei, auzi colo. Hai mai bine s-o aplicam natiei, e mult mai interesant. Sigur, anul 1976 are scuza ca nu se inventasera inca grecii in patrie, si nu erau studiati prea serios, ca atare e voie sa dai rasol la etimologie. Si nici francezii nu se inventasera inca. Si mai are de asemenea scuza, anul 1976, ca nu puteai sa discuti despre natie, trebuia sa rezisti prin cultura. Natiei. Pe scurt, Toiu are tot felul de scuze la dispozitie, dar un fapt trist ramane : singura parte buna din tot citatul nu-i apartine, ci-i a unui doctor. Iar partile la care autorul ar fi trebuit sa-si aduca propria contributie, adaugand valoare, sunt prost executate, si formal, si ideal.

Asta este, dupa parerea mea (bineinteles umila si neavenita) o situatie emblematica pentru "intelectualul", sau in fine, culturnicul roman, si nu de ieri de azi, ci cam dintotdeauna : ce face el, face prost. Ce imprumuta de la altii, in general alege bine. Rare, rarisime, rarisimissime sunt exceptiile, daca ele chiar exista. In general, in locurile in care ar trebui sa-si vadeasca priceperea in primul rand, si in al doilea rand arta (da, dragilor, arta vine in al doilea rand, dupa pricepere) da rasol.

Hai sa ne jucam totusi, recuperand uite, 35 de ani mai tarziu, o idee care poate ar fi fost utila societatii acum 35 de ani si poate, cine stie, ar mai putea fi utila.

Cum am putea face alaturarea intre sincopa si viata natiunii ? Opinia comuna, si dupa mine informata de centralisme comunistoide, este ca politica ar fi creierul organismului social. Eu zic ca nici poveste de asa ceva. Fara discutie functionarea politicii e echivalenta inimii. Politica pompeaza resursele, care nu ii apartin, dar pe care le dirijeaza. Politica preia tensiunile si toxinele, pe care dupa caz ficatul le neutralizeaza sau splina si slanina le stocheaza.

Ce-ar fi atunci respiratia, oxigenul hmm... As zice ca banii. De ce ? De-aia. Dincolo de "de-aia", pentru ca fara paine poti trai, ca mananci orez, si fara carne poti trai, si fara caramizi poti trai, construind din lemn, si fara marmura si fara fier si chiar si fara (horribile dictu!) petrol. Dar fara bani numai gandacii de bucatarie pot trai, oamenii in nici un caz, si o societate in intregul ei nici poveste. Asa ca apa e petrolul, si mancarea e diverse nenumarate resurse. Iata o metafora rotunda.

Deci, exista doua feluri de sincope in viata natiunilor. Una, cand nu functioneaza plamanii, si situatia se prabuseste, albastra. Eu zic c-am vazut-o in 1989 cu ochii. Si-a doua, cand nu functioneaza inimia, si situatia se prabuseste, palida.

Ma gandesc ca urmeaza s-o vedem, curand, tot cu ochii. Care-om mai avea ochi pana atunci.