Romanul fata cu ierarhia

Sunday, 21 March, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Intrebarea care ma framanta astazi are de-a face cu o categorie ideala, una dintre filia : respectul.

Intrucat din punct de vedere social cele mai importante fructe ale respectului se vad in munca (in timp ce din punct de vedere personal cele mai importante fructe ale respectului se vad in educatie, dar despre aceasta poate cu alta ocazie), ne vom limita la acest context, ierarhia in cadrul muncii, intre sef si angajat, deci.

Vin si va intreb, pentru a-mi intregi experienta, cand ati auzit ultima data un angajat manifestandu-si respectul pentru seful lui ? Pentru convenienta, sa notam cateva scenarii posibile (cu litere normale contextul si cu litere inclinate trairea subiectiva) :

  • Seful ne-a cerut sa modificam procedura de munca. N-am inteles de ce, dar cred ca stie el ce spune si voi face cum a cerut.
  • Seful m-a mustrat astazi pentru modul in care am lucrat. Nu cred ca are dreptate, dar voi face asa cum a spus.
  • Am incercat sa-i explic sefului de ce o anumita procedura nu-i corespunzatoare, dar el a ras si-a zis ca "nici vorba". Cred ca n-am inteles ceva.
  • Seful arata foarte obosit in ultima vreme. Voi incerca sa raman peste program zilele astea sa mai rezolvam din probleme sau Voi incerca sa rezolv mai multe probleme in cadrul programului decat pana acum.
  • Seful e foarte relaxat si glumet. Cred ca-i din cauza ca se pricepe foarte bine la ceea ce face. [eventual cu bonus, Imi doresc sa ajung si eu la fel de bun in munca mea.]
  • Seful a spus o gluma astazi. Nu mi s-a parut amuzanta, dar am ras pentru ca a spus-o seful.
  • De astazi vom avea un sef nou. Imi pare rau, pentru ca precedentul era foarte priceput.

Astea-s doar cateva exemple, care bineinteles ascund cateva capcane, n-am fi pe Trilema altminteri. Dar spuneti-mi o poveste, din experienta personala, preferabil de data recenta. Sunt chiar interesat sa va ascult.

Category: AICMF
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

20 Responses

  1. Noa multam, am recitit, de data asta cu mai mult interes, "Respectul", si tocmai ce-am ajuns la concluzia ca nu-mi respect deloc seful.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 March 2010

    Ceea ce nu-i neaparat un lucru rau, la nivel personal, dupa caz se poate intampla sa fie exact ceea ce-ar trebui, din bune motive si absolut pe merit.

    Dar la nivel statistic, daca-i adevarat adica pentru o tara intreaga, pot zice cu siguranta c-avem o problema. Si ca "mizeria din care nu putem iesi" probabil de-acolo vine, degeaba schimbam noi motorul de Dacie cu orice Rolls Royce, Mercedes, BMW daca rotile patineaza pe mazga.

  3. Nu stiu daca-i musai ii poveste ori te chiar ajuta, da in vremea in care am avut alt sef (intamplarea faca ca o fost PNL-ist si dupa alegeri l-o schimbat), asa cum am spus la krossfire (anul trecut intr-o vreme), prin faptul ca seful de atunci se gandea cum sa faca sa aiba tăţi omii angajati p'acolo, interneti, si sa invete a lucra cu computerele, am luat io d'acasa de la mine din ştocuri ruter wirless si placi de retea s'am impanzit p'aclo, am dus si doo unitati in scop educativ si pentru a pune copiatorul in retea, si alte cele.
    Atat timp cat l-am avut pe omul cela sef, n-am avut (mari) probleme in a-l respecta, si am chiar spus "Imi pare rau, pentru ca precedentul era foarte priceput (in pozitia pe care o avea)". Asta in conditiile in care stiam omul ce urma sa ne fie sef.

    Iara actualului ii spun 'tomnu Petre, insa fostului sef ii spun sefu.

  4. intrebare: un sef tre sa sa priceapa mai bine decat un angajat la munca ce-o face angajatul sau tre sa se priceapa la organizat angajati cel mai bine? ca eu nu ma prind cum unul care se pricepe mai putin decat un angajat si care nu intelege in detaliu munca respectiva poate sa organizeze... intreb si eu in prostia mea, nu dau cu parul.

  5. @Flaviu

    depinde nene de ce tip de afacere si de ce tip de sef o fi. doara nu te astepti acum, caq directorul de la fabrica de productie sa cunoasca mai bine decat angajatul modul de lucru. de exemplu, directorul nu vrea munca in sistem buffer, ca se greseste. angajatul vrea, ca doara merge treaba mai repede si mai bine. tot asa, directorul nu are habar ca piulita z se monteaza in modul y pe produsul q, in faza a 5-a. angajatul care fabrica produsul q, insa are.

    tot asa, patronu' al' ars de soare pe obraji, stie mai in amanunt ca grigorescu si georgescu i=or da licitatia cinspe, chiar daca angajatei ce intocmeste dosarul i se pare o munca inutila si o competitie fara sanse.

    si altef, intreprinzatorul pasionat de un domeniu, va cunoaste intotdeauna mai in amanunt munca, decat angajatul nepasionat si venit acolo doar pentru un mediu pe economie.

  6. Oameni buni, oameni buni, potoliti-va !!! Singura vorba universal valabila:
    ``Daca-i ordin, cu placere ! ``

    PS: dati si voi un click pe numele meu, va rog. Sau, ma rog, daca-i ordin cu placere !

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 March 2010

    @Florin Sa fie notat.

    @Flaviu Sa nu confundam ofiterii cu sergentii. Sergent care nu cunoaste ce-are de facut racanul, pana la ultima piulita, ala nu-i sergent. Restul discutiilor intre gradati sunt o alta lume, cu care muncitorii nici n-au, si nici nu-i nevoie sa aiba de-a face. Alte cladiri, in alt loc.

    @Mihai Chit ca pentru nevoile discutiei, ala care-o scris manualul cu y q 5 e de fapt "seful".

    @Marian S Lol o dat alistismu-n tine ?

  8. Nu stiu cesa zic. E buna ierahnia asta da de cand o tot dau astia la saraci de 1 decembrie cu carnati si bere numi mai place asa de mult.

  9. Nu-i chiar poveste, da' merge. La un anume job am avut o echipa de 3 supervizori plus un sef de echipa. Din aia, doar cu unul singur pe tura reusea echipa sa termine toata treaba cu un ceas inainte de incheierea programului. And guess what, ala era un tip pe care ceilalti supervizori nu-l aveau deloc la stomac, era un professional pain in the ass, tot timpul tinea la regulamente si proceduri si recurgea la ele. Cred ca datorita lui am invatat ce avem de facut, ca la restul treaba se facea oricum doar sa fie facuta ...

    Da' si stia omul sa explice ce ai de facut, de ce a fost instituita regula cutare, de ce sa NU faci aialalta chestie, etc. Cam de atunci am ramas cu defect - caut sa vad daca omul e facut sa conduca sau nu, sa zicem ca am mai intalnit cazuri in care un personaj avea in mana echipa doar pentru ca era vechi, fara sa fi acumulat mare lucru. Nu-s sigur ca e cea mai buna atitudine, but ..

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Sunday, 21 March 2010

    but e foarte raspandita.

    Nici vaca nu sta s-o mulgi daca nu-i pare ca stii ce faci mei.

  11. Porcul de York`s avatar
    11
    Porcul de York 
    Monday, 22 March 2010

    Am lucrat intr-o tipografie, intamplator acolo aveam de-a face cu doi sefi care imi respirau in ceafa. Nu stiau mai nimic despre ceea ce fac eu acolo, si anume design grafic. Lucru catalogat de ei ca "dai de doua ori cu mouse-ul si se face". Nu-i tocmai asa, evident. Apoi, aveam o grija exagerata de a minimiza toate rezultatele tuturor angajatilor sau a le gasi "nod in papura" si atunci cand lucrul se facea bine. Motiv? Daca stii ca seful e mereu nemultumit iti va fi dificil sa propui vreodata o marire de salar. O vei face cu cocosat si cu capul intre umeri. Problema aparea in momentul in care doreau lucruri diferite simultan. Atunci, cumva, avea loc o diviziune, la nivel molecular sigur nu, dar totusi se intampla o diviziunea, altfel era de rau. Bun..vorbim despre respect Mircea? El nu poate fi decat reciproc. La modul, eu ofer un serviciu, tu ma platesti pentru el. Esti omul care imi pune bani in mana, imi poti solicita sa fac treaba CUM vrei tu, pentru ca tu ma platesti. Perfect ok. Ceea ce nu poti face, este sa imi pretinzi sa stau cocosat in fata ta sau cu mainile la spate in pozitie de drepti. Nici nu imi poti pretinde sa te plac, nici nu pot cere sa ma placi. Suntem acolo amandoi ca treaba sa se faca BINE. Acolo incepe, acolo se termina.

    In timp am inteles un lucru. Oamenii nesiguri pe ei sunt cei mai periculosi. Din start exclud a avea de-a face cu ei. Oamenii slabi de asemenea sunt cei care pusi intr-o pozitie de putere, oricare, o vor lua razna. Fara oameni slabi deci.

    Am lucrat in mai multe locuri, am vazut "cambuze" si mutinationale. Astazi, am de-a face cu un sef care spune in felul urmator. FA CE VREI ! Daca treaba se face, atata timp cat totul merge bine, stai pe messenger, asculta muzica, ai peste 18 ani, e lipsa de respect sa iti spun eu ce sa faci, stii ce ai de facut.

    Am zis !

  12. Mircea Popescu`s avatar
    12
    Mircea Popescu 
    Monday, 22 March 2010

    Niste cocolosi, astia despre care povestesti tu. Sunt o groaza asa, motiv pentru care si ziceam catre Florin ca "dupa caz se poate intampla sa fie exact ceea ce-ar trebui".

    Cealalta atitudine, cu fa ce vrei, nu-i insa cu nimic mai buna. Nici carma peste bord nu-i o solutie, pot pune pariu cu tine ca te plafonezi, activezi sub optim si pana la urma te plictisesti si-ti piere cheful.

    Solutia justa e undeva la mijloc, cere multa atentie si multa pricepere. Sigur, in lipsa priceperii, soultia de-a doua e mai buna pentru angajatii competenti, si solutia dintai pentru angajatii incompetenti, dar pana la urma, ambele sunt solutii de avarie.

    Si, ca o nota de subsol : Oamenii slabi sunt produsul mamelor. Oamenii tari sunt produsul tatilor. Societatea albilor evolueaza incet-incet inspre familia din doua mame. Ce crezi ca ne asteapta-n viitor ? Eu vad o groaza de oameni slabi.

  13. Porcul de York`s avatar
    13
    Porcul de York 
    Monday, 22 March 2010

    Mircea .. pe de o parte, datorita oamenilor slabi pot prospera si spera la o ascensiune oamenii puternici. Competitia intre oamenii puternici devinde din punctul meu de vedere mai putin inversunata, intrucat tind sa fie mereu mai putini. Ma sperie mai mult o groaza de oameni puternici decat o groaza de oameni slabi. Asta e doar un punct de vedere, al meu, subiectiv. Daca vorbim si de putere financiara, un om puternic financiar poate pierde 1 milion de euro si el ramane un om puternic, pentru ca mai are 9 milioane cu care sa se joace. Asa ca daca e cum spui, pe viitor vad o mai buna piata de sclavi. Din pacate vad si un sistem care nu incurajeaza ascensiunea celor capabili. Si fara o astfel de incurajare, oameni potriviti raman plafonati in locuri nepotrivite. Un om "potrivit" dar slab financiar greu ajunge neajutat la locul potrivit si se pierde. Daca ma intrebi pe mine, e frustrant si un pic trist.

    Na' ca pot sa fiu si serios. Si nici n-am stiut.

  14. Mircea Popescu`s avatar
    14
    Mircea Popescu 
    Monday, 22 March 2010

    Cred ca pe undeva trebuie sa fie o fisura in termeni, daca "omul puternic nu poate".

  15. Porcul de York`s avatar
    15
    Porcul de York 
    Monday, 22 March 2010

    hai ca stii la ce ma refer :P

  16. "Seful ne-a cerut sa modificam procedura de munca...." Incearca sa intelegi si apoi fa-ti o parere. Munceste la inceput potrivit cererii, intelege si, daca ai argumente contra, adu-le in plan de business sefului, tintind atit pentru cistigul lui cit si al tau.

    "Seful m-a mustrat astazi pentru modul in care am lucrat. Nu cred ca are dreptate, dar voi face asa cum a spus." Gindeste-te la motivele pe care le-a avut sa o faca. DAca este numai o toana si nu ai avut nici o vina, trage-l deoparte si explica-i ce anume din modul in care lucrezi il avantajeaza. Daca esti discriminat, bad luck; esti fucked oricum (incearca sa faci scandal mai ales in romanica). Daca esti de vina, improve yourself si arata-i asta in fapt si vorba. Nu-l surprinde, utilizeaza tactul si comunicarea.

    "Am incercat sa-i explic sefului de ce o anumita procedura nu-i corespunzatoare, dar el a ras si-a zis ca “nici vorba”. Cred ca n-am inteles ceva." N-ai inteles si basta! Incearca sa intelegi. Business-ul nu este numai ce ai inteles tu pina acum, incearca mai bine...

    "Seful arata foarte obosit in ultima vreme. Voi incerca sa raman peste program zilele astea sa mai rezolvam din probleme sau Voi incerca sa rezolv mai multe probleme in cadrul programului decat pana acum." Incearca sa afli care sunt problemele ce il obosesc, intreaba-l. IN caz ca lucrezi bine, fa-o in continuare la fel si nu-ti face mari probleme. Intreaba-l daca are vreo problema, invita-l chiar la o ... bere si incearca sa il ajuti. Nu intra in probleme personale. Mai ales pentru ca intrebi, poti ajuta cu adevarat. Daca problemele te depasesc sau vrea sa te dea afara din job ca sa il bage pe nepotu-su, bad luck, esti fucked! :))) Chiar si atunci incearca sa ii explici cit de folositor este ajutorul tau... si pregateste-ti un resume bun pentru alte... companii.

    "Seful e foarte relaxat si glumet. Cred ca-i din cauza ca se pricepe foarte bine la ceea ce face. [eventual cu bonus, Imi doresc sa ajung si eu la fel de bun in munca mea.]" Calci in ape tulburi in comentariul tau.

    "Seful a spus o gluma astazi. Nu mi s-a parut amuzanta, dar am ras pentru ca a spus-o seful." Oricine are nevoie de aprobare, inclusiv seful tau. In caz ca nu te ofenseaza, arata o civilizata participare in care poti include si un zimbet. In caz ca gluma iti pare ofensiva, gaseste o metoda sa arati asta astfel incit sa nu il ofensezi si tu.

    "De astazi vom avea un sef nou. Imi pare rau, pentru ca precedentul era foarte priceput." Bad luck. DAca ai fi putut influenta treaba asta, ai fi facut-o. In cazul de fata, incearca sa gasesti puntile necesare de lucru impreuna. NImic nu este batut in cuie si poti prospera atit tu cit si seful tau, impreuna. In caz ca nu iti place noua situatie, gaseste-ti un job nou: ce este mai usor in romanica?

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 14 July 2010

    Mbun... da' n-am inteles, astea ti s-or intamplat tie zici ? Sau cum ?

  1. [...] o gasiti aici, varianta tradusa dinjos (da Mariane, ?p=69. Se mai intampla. Bine ?). Asta apropo de respect si functia lui in educatie, si intru incantarea persoanelor care imi cereau sa le asigur ca glumeam cand ziceam de sclavele [...]

  2. [...] etica muncii, care-i chestia aia relativ complexa de se poate rezuma relativ fara pierderi drept "nu te crede mai destept decit seful tau", pentru ca isi reprezinta eronat realitatea (inclusiv sau chiar in special asupra punctelor [...]

  3. [...] incapacity for independent action, this moral stupidity, this infirmity of the will, this unwillingness to cheerfully catch hold and lift -- these are the [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.