Riscurile si victoria

Cam cea mai importanta eroare de gindire strategica a tineretii este opinia (paradoxal foarte adinc inradacinata) ca victoria e rezultatul riscului. Ideea e falsa dar frecvent exploatata, chiar si la nivel comercial ("Cine nu risca nu cistiga" si alte prostioare asemanatoare).

De fapt, cine nu risca cistiga intotdeauna, pentru ca in orice situatie reala cistigatorul e cel care a riscat mai putin. Pentru a intelege acest adevar aparent paradoxal si poate chiar contra-intuitiv pentru unele intuitii mai obosite, sa luam un exemplu din experienta dumneavoastra de jucator de Heroes 3.

Stiti sigur ca acolo cele mai reusite batalii sunt alea cu "no losses", adica atunci cind reusiti sa distrugeti toata armata inamicului fara pierderi. De fapt, principalul motiv pentru care Necropolis e cea mai puternica specie din joc e exact usurinta cu care obtine acest tip de victorii. Aceste batalii sunt in cazul discutiei noastre situatii fara risc. N-ati pierdut nimic, n-ati riscat nimic.

Uneori insa, desi cistigati totusi aveti pierderi. Sa zicem, o zecime din armata. A meritat batalia ? Pai, depinde bineinteles de pierderile inamicului dar si de raportul productiilor. De exemplu, daca el are 4 castele si noi avem doar unul, faptul ca noi am pierdut o zecime din armata si el un sfert constituie batalia intr-o semnificativa infringere pentru noi. Chiar daca am distrus poate de zece ori mai multe unitati, totusi n-am distrus destule cit sa merite, si situatia noastra strategica s-a inrautatit in urma acestei victorii. Aceasta trista lectie a invatat-o cel de-al treilea Reich, de exemplu cu ocazia bataii Atlanticului. Chiar daca submarinele lui Donitz scufundau vase de ordinul a sute de mii de tone in total, totusi Aliatii produceau vase de ordinul milionului de tone.

Ce-am discutat pina acum se refera insa la o infruntare 1:1. Situatia se schimba semnificativ daca mai adaugam jucatori : daca de exemplu avem 8 atunci aproape orice pierderi sunt catastrofice, indiferent de cit de aspra este infringerea pe care-o aplicam inamicului, pentru motivul simplu ca am aplicat-o unuia singur. Ceilalti sase au acum mai multa armata decit avem noi, si ca atare ne aflam intr-o pozitie vulnerabila. Faptul ca suntem si siliti sa aparam doua castele cu armata noastra imputinata nu ne ajuta.

Ei, asta-i problema cu riscurile in lumea reala : nu jucam un joc cu un singur oponent. Nu jucam un joc cu sapte oponenti. Jucam un joc cu azi-miine sapte miliarde de oponenti. Riscurile pe care ni le asumam, oricit de mici ar fi ele, odata ce se actualizeaza ne nenorocesc pozitia strategica.

Tocmai de aceea "a face afaceri" inseamna, in orice sens practic, un efort titanic, metodic si foarte profund de a anula, sau macar a controla riscurile. Acest adevar este universal si se aplica peste tot, inclusiv antreprenorii din zone de mare risc, precum mediul online de exemplu, sunt in fapt niste tipi care isi dedica intreaga zi anularii sau micsorarii riscului. Chiar daca pentru ochiul vulgului si in reprezentarile stupizele din presa ei sunt aratati ca niste "vinatori de risc", adevarul este ca toti cei care au succes, fara exceptie, se ocupa cu a evita riscul, nu cu a-l cauta. De fapt, succesul este intotdeauna o functie a reusitei in evitarea riscurilor.

E si normal sa fie asa, pina la urma toate activitatile umane, intre care afacerile sunt doar o subclasa, au ca scop principal introducerea ordinii intr-o lume haotica, ceea ce se poate lesne traduce in termenii controlarii si in cele din urma desfiintarii riscurilor.

Putem gasi un alt exemplu la fel de instructiv in ce priveste condusul masinii. Intelectele tinere care cred in riscuri ca porti spre victorie cred de asemenea ca soferul cel mai bun este cel care conduce cel mai repede. Aceasta credinta este bineinteles falsa : soferul cel mai bun este soferul care frineaza cel mai rar, avind in vedere ca dintre toate operatiile care pot fi executate de catre soferul unui vehicul, frina este de departe cea mai scumpa. Asta nu inseamna bineinteles ca intr-o situatie in care e nevoie de frina ar fi o idee sa faceti economie (ala ar fi un argument tactic), ci pur si simplu ca-i de dorit sa evitati toate situatiile in care frina este utila (un argument strategic, adica).

Morala, pe scurt, este ca nu cistiga jucatorul care-si asuma cele mai multe riscuri, si nici nu cistiga jucatorul care are cel mai mult noroc. Cistiga, intotdeauna, jucatorul care isi asuma cele mai putine riscuri. Priceperea de-a le evita ii tine lui loc de noroc, de care de altfel nici nu prea are nevoie.