Rabinul si oaia.
Nehorai rabinul era lucru mare. Cind vorbea el suit pe butoi in fata satenilor se vedea aburul adevarului desprinzindu-se din lucruri cum se vede vara caldura iesind din praful incins al drumului, si cind trintea cu Tora de masa fara s-o clinteasca din loc se-auzeau clinchenind cristalele-n policandrele Raiului. Pina si ingerii din ceruri coborau sa-i ceara sfatul, de teama sa nu iasa din cuvintul Atotputernicului, ca nime-n patru colturi de lume precum nime-n tariile vazduhurilor nu stia Cuvintul nici cit sa-si exprime corect inferioritatea intelegerii fata cu batrinelului barbos si cam uscativ.
Eheei, era lucru mare Nehorai rabinul, si satenii nu-si explicau cum de-si facuse el casa-n satucul lor pierdut prin pustietatile si glodurile cimpiei, si-si luase nevasta, Rahela, fata cuminte si harnica din sat, cu care facuse baieti isteti si fete frumoase, toti dusi pe la rosturile lor, care la scoala-n Universitati, care dupa nevoile negotului dusi pe apa si pe uscat pina-n prafurile Dalmatiei si-n ceturile Insulelor cu Piper si Ambra, care maritate cu gospodari de-ai locului sau de-aiurea, cu case frumoase si copii sanatosi si veseli ca si ele. Dreptu-i ca satenii nici nu se intrebau de-astea, avind ei treburile lor, chiar daca babele la foc mai vorbeau noaptea ca rabinul e mai batrin decit oricine din sat, si decit satul de-a dreptul, si decit lemnul din care se facuse focul si cine stie, poate si decit pietrele care tineau focul in vatra si decit focul insusi... ca mai fusese insurat, inainte de Rahela, cu alta femeie, tot asa batrin si uscativ ca si-acuma, cu care facuse alti copii care se imprastiasera pe la casele si rosturile lor, si femeia se uscase si se cocirjase si in vremea cuvenita trecuse-ntre drepti, dar rabinul nu se clintise nici cit un fir de par din barba, ci tot la fel ca-ntia zi ramasese.
Si-nainte de aceea avusese alta nevasta, si-naintea ei alta, si alta, si alta... Ziceau babele ca citise hirtiile de Haskalah tot batrin, tot uscativ, tot ochii lucitori de-o lumina draceasca si le zisese rabinilor tineri si plini de foc ca intr-adevar, au dreptate... in mare, ca citise Shulchan Aruch in versiunile originale si daduse din cap, explicindu-le Safeditilor ce sa scoata si ce sa taie, si ei dupa mintea lor cea proasta lasara fix ce trebuiau sa taie si taiara fix ce-ar fi trebuit sa lase, ehei, c-asa-s oamenii, dar Nehorai nu era om, si de fapt nici Nehorai nu-l chema cu adevarat, ci multa lume-l astepta-n multe parti sub multe nume, dar el isi vedea de altele in satucul cel pierdut in pustie, crescind giste si rate si-n curte pentru indopat si dus la tirg, si-n scoala rabinica tot pentru aia doar ca-n alte feluri, si-i lasa s-astepte. "Ce mai atita graba", zicea el din cind in cind, si probabil avea dreptate.
Dar intr-o buna zi ca oricare alta, cum sedea el in scaun si citea (fara sa urmareasca cuvintele pe foaie, ca de mult timp nu mai era nevoie), in biziitul suparator a treizeci de capete seci citind si ele, cu cirlionti proaspeti si inca duhnind a sin cu fiecare respiratie, vazu afara pe fereastra o oaie. Oaia se uita fix la rabin, si rabinul se uita fix la oaie, razletita de celelalte si oprita din mestecat dupa lastari si iarba, cum i-e soiul oii. Nu se-auzea nici un sunet, cel putin nu de catre invatacei, dar rabinului ii vuiau urechile, asa ca iesi afara si se aseza linga oaie.
Oaia se uita la el, si rabinul se uita la oaie.
"Cum sa te-nvat eu legea, dobitoc fara minte si fara limba cum te gasesti ?! Chiar daca vrei, poti sa vrei ce poftesti dar nu-nseamna ca poti... " Rabinul nu-si gasea cuvintele, lucru care nu se mai intimplase de mult, de mult de tot, ii ceruse cineva un sfat cindva, odinioara, parca ieri dar cu multe veacuri in urma si nu stiuse ce sa-i spuna asa ca nu-i spuse nimic, si aceasta tacere schimbase cursul lumii-n atitea feluri ca generatiile de rabini si de oameni cu carte ce se perindasera de-atunci nici n-o scrisesera intru totul, nici n-o patrunsesera chiar complet.
Dupa generatii peste generatii peste generatii de oi care fatasera miei care se mincasera-n ciorba si-n piftie, si iarasi si iarasi si iarasi iata ca jocul nesfirsit al intimplarii care de altfel nici nu exista scosese din abstractie-un fapt care nici el nu poate sa existe : oaia care vroia sa-nvete Tora. Chit ca vointa asta n-o facea cu nimic mai capabila de invatatura decit se gaseste orice alta oaie, totusi incapacitatea clara, manifesta si pina la urma recunoscuta cu ochi blinzi de dobitoc nu-i schimbau cu nimic dorinta nestramutata, neclintita, arzatoare.
"Am sa te fac piftie!" gindi cu gindul tare rabinul exasperat cum nu mai fusese de la nunta lui Nabucodonosor intiiul.
"Asa se invata Tora ?" Ochii blinzi, incapabili de intelegere, perfect capabili de dorinta, si de vointa, si de aspiratie, s-ar fi facut si piftie si orice altceva. Pentru ca increderea oii-n rabin depasea orice incredere omeneasca, oaia nefiind de altfel om, si iata minune ca tocmai cele ce-i stateau in calea invataturii, recte lipsa unei minti capabile de ratiune, ii permiteau supunere, si incredere, si dedicatie totala. S-ar fi facut, fara regrete si fara retineri, piftie, daca asa se invata Tora.
Asa ca rabinul o duse-n scoala, si-o puse si pe ea la o masa-ntru-n colt. Oaia sedea cuminte, si din cind in cind mai apuca si mesteca cite-o foaie, dar nu textele sfiinte, ci hirtia velina pe care ceilalti invatacei se sileau sa copieze. "Face si ea ce poate dupa puterile ei" raspunsese odata rabinul unui copchil mai zvapaiat care-l intrebase de ce maninca oaia foile in loc sa le scrie ca toti invataceii, "unde-ai mai vazut tu copitata sa scrie ?!"
Gestul fara de precedent al rabinului facu multa vilva, studentii se perpelira cit se perpelira pina cind cel mai indracit dintre ei, care-ntre dinsii trecea drept cel mai rasarit si mai priceput in ale textelor si traditiei, dupa parerea lor cea proasta, veni cu ideea ca rabinul le da astfel lor o lectie, de umilinta si de invatatura, ca uite si-un dobitoc cit e de capabil sa steie cuminte si sa nu behaie ore-n sir, mestecind mulcom cite-o foaie de hirtie. Rabinul nu zise nimic, si oaia cu atit mai putin, pina la urma cine-o fi nebunul sa se apuce sa explice unei hoarde de tinci ca lumea nu-i tocmita pentru ei si ca sa le foloseasca lor, ci taman ei pentru dinsa, si inca sa fie folositi pentru facut piftie, pe care sa creasca cit mai gustoasa, iarba. Pentru uzul oilor, oilor care vor veni.
Intelepti veniti din alte parti gasira si ei ca si indracitul de copil, pe care-l si laudara cit e de istet, si-l luara la inalte scoli si universitati private de cartier, si nici respectul de care se bucura rabinul nu scazu, cum nici nu crescu, si cum de altfel nici intelepciunea oii nu crescu, cum nici nu scazu, ca rezultat al introducerii ei in scoala, la masa, cu foi in fata, ca toti scolarii.
Dupa o vreme oaia muri, fara sa fi avansat nici cit un fir de praf pe drumul pe care si-l dorise, chit ca-si petrecuse intreaga viata incercind. Rabinul insa nu muri, nici dupa o vreme si nici dupa alta vreme, in principal pentru ca din generatiile de giscani si gisculite care pretindeau citeva ceasuri in toata ziua ca studiaza Tora nu se gasise nici unul care sa avanseze nici cit un fir de praf, si legea zice limpede ca ultimul rabin nu poate sa moara.
Nehorai privi plictisit pe fereastra si se gindi ca nici de la oi nu mai este nici o speranta pe lumea asta altfel foarte frumoasa, in inutilul ei fel.
Sunday, 5 December 2010
sau poate era pur si simplu un foarte prost invatator. un invatator atat de prost chiar, incat lumea de dincolo nu se grabea nici ea sa-l primeasca.
Sunday, 5 December 2010
Foarte posibil, ce-i drept. Ce mai cale spre nemurire, zi si tu...
Sunday, 5 December 2010
a facut-o de oaie, rabinul...
Sunday, 5 December 2010
Sau a dat rabia-n oaie...
Sunday, 5 December 2010
Huh, Cornelius?! /:)
Sunday, 5 December 2010
@Anonimosu, F You two shall be punished!
@Mari Neah, Cornelius e baietel precum clar se vadeste-n poza, in timp ce oaia-i o ea, precum clar se vadeste-n text. Si nici timpurile nu se potrivesc si nici Cornelius n-o murit. Inca.
Monday, 6 December 2010
E doar puţin ironic faptul că textu-i trecut la categoria de Proză Arhiscurtă.
Monday, 6 December 2010
Pai e scurta, in felul ei.
Monday, 6 December 2010
e ok... da' nu-i asa reusita povestirea. ai inceput bine, insa pe urma ai tot inceput sa te imbarligi. :P
Monday, 6 December 2010
Nu cred in incapacitatea de a invata ceva ci in indolenta si/sau prosti didacti.
Monday, 6 December 2010
@Mihai Buei tu ejti troll ? Cum adica am inceput sa ma imbirlig ?! Tu nu vezi ce perfectiune literar-universala am comis ?! Dar cum e posibil asa ceva!
Nu ai responsabilitatea unui interlocutor in plm.
@Luka D Pai tu nu crezi, ca esti tinara, domnita.
Friday, 15 June 2012
cred ca aceasta proza ne invata...ca nu poate fi nimic ce nu putem face...ci doar ce nu incercam
Friday, 15 June 2012
E bine.