Principala problema a blogosferei romanesti

Dupa iata aproape doi ani in care-am citit undeva intre un sfert si jumatate din toate textele scrise in acest interval de toti romanii autori de bloguri, pot sa va spun citeva chestii interesante despre blogosfera in totul ei.

Este ca paragraful dinsus suna intr-un mare fel ? Da, am stricat o mie si mai bine de ore citind ceva peste o suta de mii de articole, posturi sau cum le numiti. Pe de cealalta parte, sunt unul dintre cei citi, poate cinci ? oameni din aceasta lume care se pot lauda cu asa o performanta, intre un sfert si jumatate din blogosfera romaneasca. Timpul va trece, blogosfera va creste, performantele care ieri erau la indemina vor deveni absolut fabuloase. Nu va incearca un pic de regret ca n-ati facut-o pe cind inca se putea ? In cite domenii puteti spune ca sunteti unul dintre cei cinci din opt miliarde care-au facut-o ? Ei, asta este, timpul trece, ocaziile si ele, citi n-au baut bere sau cumparat prezervative in ziua lansarii actiunilor Google sau Microsoft ?

Revenind la tema : principala problema a blogosferei romanesti este in 2010, precum era si in 2008, incapacitatea structurala a blogerilor de-a discuta. In principiu, un articol pe blog poate fi scris in doua feluri : fie informatie primara, fie comentariu. Asta sunt, altele nu-s.

Exemple de informatie primara sunt in practica articolele despre ce-a mai facut azi autorul, cum a vazut el ca s-au comportat oamenii in metrou sau la ghiseul Primariei, cit e de indragostit si eventual de cine. Cam trivial ? Este. Ar fi mai bine daca am avea informatie primara ceva mai interesanta, precum de exemplu citi functionari dintr-o primarie cer spaga, citi popi conduc masini mai scumpe de 10,000 de euro intr-un orasel oarecare sau poze cu amanta cutarei persoane publice la supermarket. Totusi, categoria din urma cere niste efort intelectual in primul rind, de organizare mentala pentru a obtine informatii utilizabile, si de implementare in al doilea rind, pentru ca trebuie sa te duci totusi sa le cauti, informatiile alea, in teren.

Exemple de comentariu sunt in practica articolele "de opinie", in care autorul isi da cu parerea, fara surse, si fara rationament, despre absolut orice. "Doar concluziile, atit" ar putea fi deviza blogosferei de comentariu romaneasca. Concluzii nebazate pe nimic, la care s-a ajuns nu se stie cum de catre o persoana despre care nu stim, cel mai adesea, cine e. Puteti spune zero barat ? Am mai spus si eu, dar nu strica sa repetam. Zero barat.

Percepind (dar emotional, nu intelectual) trista situatie de-a comenta complet in aer, unii autori fuzioneaza cele doua categorii, realizind posturile "A-list" : o interactiune anecdotica a autorului, la ghiseu, pe autostrada, in Mall urmata de o concluzie. Eventual cele doua unite cu scuipinolul aproximativ al unui rudiment de rationament.

Astfel se nasc marea majoritate a discutiilor in contradictoriu intre blogeri si comentatorii lor (adesea alti blogeri) : se gaseste careva sa conteste fie veridicitatea fie relevanta anecdotei pentru spatiul ideal al concluziei, sau daca nu sa conteste sanatatea rudimentului de rationament, si autorul se simte atacat. Urmeaza apoi un schimb de insulte si o perioada oarecare de aruncat cu sageti dintr-o parte in cealalta, pe blogurile proprii. Dar fara nici un fel de legatura reala cu tema in discutie, mai probabil daca se discuta birocratia sa urmeze sageti despre pisica autorului si preferintele culinare ale comentatorului. Pina la urma, ce mai atitea separari si diferentieri, nu ne-am cistigat odata dreptul de-a fi egali ?!

Absolut virful comentariilor in blogosfera este atins cind un tip mai hotarit se apuca sa corecteze gramatica altuia. Asta este maximum de interactiune blogosferica. Treceti peste faptul ca e oarecum impropriu ca un pusti agramat sa se apuce sa corecteze chestii pe care nu le intelege : nu-i chiar asa de grav. E bine ca si-a pus problema, e perfect indiferent, pe internet, daca iubesti sau urasti. Mediu rece emotional, cum am mai zis. Tot ce conteaza este daca esti capabil sa inveti si cine stie, poate in urma coliziunii cu verbul meu lucrat mintea tinarului elev de scoala profesionala a devenit sau va deveni mai capabila sa citeasca literatura.

Toata lumea admira fructele a zece ani de scris bloguri peste ocean. Intr-adevar, acele fructe exista, si au dulceturile lor. Au si amarelile lor, pe care de-aici putina lume este in pozitia sa le intuiasca, dar asa-s toate fructele, un mozaic. Ei bine, cum credeti ca au ajuns ei la ele ?

A, "muncind". Mda. Fals. Munca nu are nici valoare nici importanta, ea in si prin sine. Munca parte din sintagma "noi muncim nu gindim" de exemplu nici macar nu-i munca, e scuza si e refugiu. Simpla munca, fara intelegere, fara directie, se regaseste in bancul ala cu nebunii care incarcau si descarcau un camion. Munca e doar un element.

Nici "onestitatea". Blogerul mediu din Silicon Valley e exact la fel de dispus sa minta, sau la limita sa coafeze adevarul pe bani cum este si blogerul din Bucuresti, cum este si orice bloger si orice om. Nu-i o calitate personala, onestitatea ceea, care cumva magic se ingemneaza de la mai multi, de la mii si sute de mii si formeaza o super-bila de onestitate in care consumatorii au cumva magic incredere. Onestitatea blogurilor de peste ocean vine din sistem, e o calitate sistematica a blogosferei, nu e o calitate personala a persoanelor ce-o populeaza.

Cum vine onestitatea din sistem ? Pai, exact prin conversatie! X scrie ceva, Y vede ce-a scris si comenteaza. Discuta. Adauga sau sterge. Suprascrie. Din acest vast psalimpsest cit un milion de mile patrate pe care un milion de oameni alearga in toate partile cu creioane si radiere rezulta pina in final un text foarte aproape de realitate pe toata suprafata lui. Cu alte cuvinte, blogerii americani au reusit sa implementeze metoda stiintifica in munca lor, si rezultatele sunt pe masura.

Sigur ca noi in loc sa ne exersam capacitatea discursiva si aparatul critic in scoala ne ocupam memoria cu "comentarii" preinvatate, de parca un lucru stiut dinainte poate fi un comentariu. Nimic mai fals, comentariul se naste la intilnirea cu textul, si odata ce devine si el text se preteaza comentarii! Comentariul nu-i un ce dat si fixat, aia-i opera! Comentariul e discutia pe marginea operei, niciodata nu-i textul insusi.

Am incercat si sa masor si sa stimulez apetenta si capacitatea blogerului mediu pentru comentare, adevarata functie si singura vocatie reala a blogului, de exemplu oferind un salar de-o luna anul trecut. Rezultatele au fost absolut instructive : mai nimeni n-a participat, ca nu-i de ei (cum sa fie, esenta chestiei cu care isi ocupa romanul timpul sa fie de el ? nici poveste) si de cistigat a cistigat (absolut pe merit) o domnita care nici nu traieste in Romania, nici nu are prea multa treaba cu problemele si limitarile mentalului romanesc.

Marturisesc ca meditez la problema asta de un an si mai bine, si sincer spun ca nu intrevad solutii practicabile. Sigur ca "incet-incet". Totul se rezolva "incet-incet", ca vorba lui Keynes, suntem morti cu totii, deci s-o rezolvat. Da' mi-ar place sa vad ca se rezolva repede-repede.

Aveti idei ?