Povestea Elizei - I

Saturday, 27 March, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Prescriptum

Una dintre distractiile favorite ale copilariei mele era sa ne jucam prin podul casei unor rude mai indepartate, eu si nepotica lor, cam de-o varsta cu mine. Era o atmosfera calda si prafoasa sub tiglele incalzite de soare, o suprafata imensa masurata de linii intre scanduri groase de stejar, tocite de pasi si vreme.

Cufere de toate felurile, vechituri nenumarate, cuiburi de porumbei de pe vremea razboiului, masini de cusut, de tesut, de daracit, cutii goale, oale harbuite, scule al caror scop nu-l mai putea explica nimeni, sau cel putin nu ni l-a explicat niciodata. Nici n-ar fi avut de ce, nu mai serveau la nimic - varfurile rafinamentului unui mod de organizare sociala apus, nu infrant, pur si simplu apus, consumat sub propria lui greutate. Hamuri de cai.

Intr-o buna zi am ramas singur pret de cateva minute, nu mai tin minte daca ceva nevoie proprie ori chemare de-a adultilor a indepartat-o pe moment pe camarada mea, dar stiu ca eram singur, si-am deschis o lada mare, lunga, cu scriituri grabite in nemteste si stangaci in ruseste pe aproape toata suprafata, in care de altfel ne mai jucasem, si gasind intr-un colt un vraf de hartii, scrisori si caiete, am smuls afara un caiet de scoala. Ca si ale noastre, desi scria pe el Caiet Dictando, ceea ce m-a frapat, pentru ca asa li se spunea caietelor liniate, dar n-am vazut niciodata sa fie scris undeva, si intotdeauna ma intrebasem oare de ce "dictando" ?

Iata de ce. Se vede treaba ca in amintirea acestui artefact, pe care l-am si deschis de indata, cu ochii mariti si pulsul neregulat pe care le am si astazi cand scutur de colb vechituri uitate-n matele pamantului. Si care m-au condus, probabil, sigur, in multe dintre intortocherile potecii de-i zice viata, tot asa cum m-au condus si-n miezul jurnalului Elizei.

Tovarasa mea de joaca avea o sora, un fel de oaie neagra a familiei banuiesc, cu douazeci de ani mai mare decat ea, care se maritase cu un evreu si fugise peste granita. Desi n-am vazut niciodata poze de nunta, si-n galeria de rochii de mireasa a bunicii, fetelor bunicii, si fetelor fetelor bunicii iata ca a ei lipsea. Dar fuga-i certa, sau ma rog, macar absenta.

Am aflat peste ani, intalnindu-ma cu totul intamplator cu fosta copila cu genunchi perpetuu juliti, acum o domnisoara svelta si sfioasa, ca Eliza murise mai demult, intr-un accident de masina. Raman deci singurul care stie cum o chema cu adevarat, Eliza e doar un pseudonim. Si singurul care stiu ca tinuse un jurnal, pe-un caiet dictando.

Singurul, pentru ca fascinat de lectura si cu mintea aiurea, am ascuns in viteza caietul cand am auzit pasi veseli urcand inapoi pe scari, in modul clasic : pe burta, sub elasticul nadragilor. Dupa care mi-a parut imposibil sa scot la lumina captura, parea un fel de furt, asa ca l-am dus pe sest acasa si l-am ascuns. Ceea ce parea perfect in regula, cine stie cum functioneaza mintea copiilor celor puri si neatinsi de coruptiunea societatii celei fara de moral si fara de printipuri.

De multa vreme voiam sa-l public, dar n-am avut niciodata ocazia. Iata ca de-acum, de cand cu miracolul internetului, exista la indemana mea un proces editorial a carui discretie o pot controla in mod absolut. Voi ramane, deci, singurul care stie, chiar daca vag si aproximativ, cine a fost Eliza cea adevarata.

Dar va veti numara, alaturi de mine, printre cei care stiu ce-a scris ea.

Povestea Elizei - I

Tata a intrat in timp ce scriam, asa ca a trebuit sa ma opresc. Cred ca m-am inrosit. M-a intrebat ce scriu si i-am spus ca o scrisoare pentru Ioana. Cred ca i-am trezit suspiciuni. Va trebui sa ascund caietul asta. Daca l-ar vedea cumva nu stiu ce-ar face. Poate ar trebui sa nu mai scriu.

*
* *

Tata e militian.
E ofiter acum, dar multa vreme a fost pur si simplu militian. Cu uniforma. Inca o are. De cand eram mica ma fascina uniforma lui. Ma incanta. Mai ales cand ma imbratisa si puteam sa i-o simt aproape.
Iubesc uniforma lui, cu totul. Nasturii de metal. Chipiul. Insignele. Bastonul de cauciuc. Si catusele.

Category: Prz arhscrt
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

17 Responses

  1. aww.... dupa titlul am crezut ca-i ceva gen Daniel Raduta. da-i mai cu totul altceva de fapt.

  2. ai idee la ce varsta era scris jurnalul? vom afla pe parcurs? :)

  3. Mircea Popescu`s avatar
    3
    Mircea Popescu 
    Saturday, 27 March 2010

    @F Ca sa vezi. Trilema Morgana :p

    @dAImon That's for me to know and for you to find out :D

  4. awwww! i totally dig uniforms 2!! x)

  5. Ultima propozitie este cel putijn ciudata. Bun, e scrisa de o femeie. Dar tot ciudata ramane pentru mine.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Saturday, 27 March 2010

    @kokofifi Noa da' cine-ar fi ghicit!

    @Porcul de York Ce, ca-i plac catusele ?

  7. Mai, m-am intors la primul articol sa vaz cand moare, ca io-mi aminteam ca apucase sa se marite. Deci daca n-o omorat-o tac-su cand o prins-o cracanata pe perete, unde-i continuarea, dom'leeeee?

  8. Mircea Popescu`s avatar
    8
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 19 May 2010

    Intocmai.

  9. What do you mean? Zi atunci şi tu klar c-o bătut-o tac'su de-o zvântat-o şi s-o lăsat de prostiile astea, că altfel nu puşcă defel întreruperea bruscă a jurnalului cu detaliul c-o dat ortu popii la câteva decade distanţă.

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Thursday, 20 May 2010

    Mei, io nu pot sa ma-ntind mai mult decat mi-e jurnalul :D

  11. cine si-ar fi inchipuit ca pe cremea Elizei erau caiete dictando....

  12. kokofifi`s avatar
    12
    kokofifiinsigna de criptograf 
    Thursday, 20 May 2010

    inspiration is a moody bitch!

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Thursday, 20 May 2010

    @Dr.A Cremea ?! Perv. :D

    @kokofifi Not mine. Mine's an obedient slave. However...

  14. Ia stai că am analizat. Dar Eliza de ce scria cu î din a pe vremea aceea, a? :p

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Friday, 7 January 2011

    Pentru ca arta este transcriere, nu copiere.

  1. [...] cateva zile m-am apucat sa citesc la Mircea Popescu, Povestea Elizei. Povestea Elizei este o povestire in articole de proza arhiscurta, adicatelea cat mai putine [...]

  2. [...] primul contact pe care l-am avut online cu acest gen de scrieri a fost la Popescu cu ale lui Elize. Mai citisem eu ceva chestii kinkoase, niste texte primite de la dubiosi de pe internet dar in [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.