Politetrafluoroetilena

Stiti ce-i ala ? Nu ? Bine, hai sa incercam cu o imagine :

Precum vedeti, e o molecula complexa, un polimer pe baza de etilena (adica doi atomi de carbon legati cu o covalenta) si indopat masiv cu fluor. Nu mai putin de patru bucati per unitate, deci Poli[mer] de Tetra[patru] Fluor per unitate de Etilena [doi carboni legati simplu]. Clar si lamurit.

Bun, si de ce conteaza ? Pai conteaza, pentru ca politetrafluoroetilena are o proprietate mecanica remarcabila. Inainte de asta, sa luam grafitul. Stiti ca minele de creion sunt alcatuite in marea lor majoritate din grafit. Cand trageti cu creionul pe foaie, raman urme. De ce raman urme ?

Grafitul este de fapt carbon, dispus in niste placi minuscule care au proprietatea ca cliveaza.

Atomii de carbon formeaza structuri plane hexagonale, tinuti la un loc de fortele tari (covalente), si tinute intre ele laolalta, plan cu plan, de fortele slabe (electrostatice). Atunci cand se aplica o forta din exterior (precum de exemplu frecarea unei foi de hartie), planurile cliveaza (adica legaturile electrostatice cedeaza si structurile plane se separa). Raman astfel felii-felii de grafit intinse pe foaie.

Ei si-acum polietilena noastra dopata : si ea are exact aceleasi proprietati! Politetrafluoroetilena creeaza niste fire asa ca matasea broastei, tinute laolalta in planuri de fortele electrostatice dintre unitati.

E adevarat ca datorita tariei legaturii covalente intre carbon si fluor foarte putine materiale reactioneaza cu substanta noastra minune, ea este cvasi-inerta din punct de vedere chimic. Dar este de asemenea adevarat ca daca ceva reactioneaza, apoi acel ceva va rupe din restul structurii o bucatica de F2C-CF2 si va pleca cu ea.

Asta-i motivul pentru care teflonul (ati ghicit ca despre teflon vorbim, nu ?) nu lipeste. Majoritatea substantelor nu reactioneaza cu el, si cele care reactioneaza pleaca acoperite cu o foarte subtire pojghita de fluorocarbon, de grosimea unei molecule. Nu-i, cu alte cuvinte, vorba ca "nu lipeste", ci pur si simplu ca lipeste dar nu tine la sine, tot asa cum betonul nu face priza pe zugraveala de var. De fapt face priza, dar pe cel mai superficial strat, care pleaca la prima atingere. Asta-i si motivul pentru care tigaile de teflon se "uzeaza" in timp : strat cu strat, teflonul de pe ele pleaca spre buda, cu metroul pe care-l constituie matele dumneavoastra.

Teflonul este in general stabil pana pe la 250-260 de grade, si se descompune de pe la 350 dand nastere la diversi compusi volatili ai fluorului, parte din care sunt, bineinteles, toxici, asa cum este si fluorul elementar, si toti halogenii (clorul, iodul etc).

In principiu se considera ca lumea gateste carnea pe la 210-230 de grade (intre altele si pentru ca uleiurile incep sa afume de pe la temperatura respectiva), dar e foarte indicat sa nu lasati tigaile de teflon goale pe foc.

Eu personal prefer totusi tigaile vechi, alea zise in englezeste cast iron si-n romaneste tuci, dar nu din acest motiv, ci pentru ca grosimea asigura o mult mai echilibrata distributie a caldurii, si-n timp si-n spatiu.

Fiecare cu alegerile lui.