Pensia alimentara

Sambata, 25 Septembrie, Anul 2 d.Tr. | Autor: Mircea Popescu

Am o… ma rog, rau a ajuns limba romana de nu mai poci vorbi despre femei. Daca zic ca am o prietena repede trageti concluzia ca inseamna c-o tavalesc, ceea ce n-o, daca zic ca am o amica repede trageti concluzia ca inseamna ca n-am tavalit-o niciodata, ceea ce am, nu ma mai pot intelege cu voi bre oameni buni. Asa ca n-am nimic. Este, egzista, se afla sub soarele cald si galben al lumii asteia o fata, bine ?

Ea-i cam de-o virsta cu mine, naltuta, bruneta, cirliontata, zimbitoare, maritata cu-n talian la el in Italia, are si-o fetita. Si-a gasit, cum s-ar spune, drumul in viata. Nu inseamna asta ca gata, s-a oprit timpul pentru curva de mai ieri, si de-acum incolo ramine viata ca trasa-n cadra, pina la adinci batrineti. Nici vorba. Va avea zbateri si alegeri de facut si pe mai departe, dar vor fi toate de-o natura, toate intr-o punga, subsumate unei reguli generale. Ca-i femeie maritata, clasa de mijloc, alea-alea.

Pina sa-si gaseasca zisul drum si italianul corespunzator (care-i un baiat simpatic, ceva mai tinar ca ea, fiul unui patron de bacanie sau restaurant sau ce-o fi ca nu mai retin pe undeva pe malu’ lu’ Po) a avut insa o viata destul de zbuciumata. N-am sa intru in detalii, care pina la urma o privesc mai ales pe ea, si nici macar pe ea cea de azi cit pe ea cea de-atunci, in continuare atit faptura cit si creatia mea. Dar am sa intru in cauze.

Cauzele sunt multe si diverse, daca privim superficial chestiunea, dar mi se pare mie astazi, de la distanta iata unei decade aproape intregi si de la inaltimea nesfirsitei mele intelepciuni si vastei experiente de viata ascutite si respectiv acumulate in cele cinci, sase milenii de existenta ? Nu mai retin exact de citi ani privesc rece viermuielile pamintenilor, da-n tot cazul, de-o vreme. Cauzele zic sunt profund si fundamental una singura. S-o abordam din partea cealalta.

In cadrul unui proces de divort in care se ceruse pensie alimentara tatal s-a ridicat drept pe cele doua picioare ale sale si-a zis o chestie pe care am sa v-o citez, din memorie dar am banuiala ca foarte exact :

Onorata instanta, nu contest si n-am contestat paternitatea fetitei. Pentru intretinerea ei am sa platesc atit cit consider, si atunci cind consider, dupa capul meu. Nici un leu mai mult, nici un leu mai putin. Ma voi ocupa in continuare de educatia copilului meu, tot atit cit consider si tot dupa cum consider.

Iar daca va veti apuca sa fixati portii si termene, atunci n-aveti decit sa le si platiti si sa le si respectati, pentru ca eu nu-mi voi bate capul cu ele. S-o cresteti voi si s-o hraniti si s-o imbracati voi, eu imi voi da banii pe avocati care sa-mi recupereze libertatea.

Fata cu acest baraj judecatorul a abdicat, divortul s-a pronuntat fara pensie alimentara. Era in ‘95, si-a fost o vara frumoasa. Fetita a crescut in cele din urma cu tatal ei, pentru ca mama, descoperind ca nu-i servea, asa cum crezuse, de cartela de masa, a abandonat-o, de unde plingea cu lacrimi de crocodil la proces, si s-a dus in Indochina sau Patagonia sau unde s-o fi dus, cu patachinul cu care se incurcase si fara copila. N-am mai auzit de ea.

Ei, nici o legatura intre fetita asta, care a crescut si-azi-miine intra la facultate si cealalta. Pentru ca tatal celeilalte, nefiind prieten cu baietii cu pustile si pistoalele, si neavind cine sa-i scrie pe-o foaie ce are de spus si sa-l puna sa faca flotari pina o recita ca pe Tatal Nostru, n-a prezentat argumente de aceeasi tarie persuasiva, si ca rezultat a fost incaltat in urma divortului lui cu o obligatie.

Ciudat lucru si obligatiile astea. Pe unii ii deranjeaza mai mult decit pe altii, au la rigoare chiar taria sa-ti strice toata placerea. Daca esti liber sa scrii iti vine dom’le o pofta sa scrii ceva nemaipomenit, iara daca esti obligat sa scrii, prin contract de exemplu, pai al naibii sa fie daca-ti trece prin cap vre-un rind de pus pe foaie. Cam asa si cu copiii.

Si ca rezultat, tatal fetei cu a carei poveste am inceput a respins-o. Dur si aproape cu ura. Mintea frageda a copilei n-a inteles multi ani diferenta intre ura pe care - poate justificabil, poate nejustificabil, mai conteaza ? - tatal ei o purta unui sistem, sau poate nici sistemului cit constringerii. Si-a crescut si-a trecut prin pubertate si prin adolescenta cu acutul sentiment al rejectiei, si cu realitatea formelor ei. Cam greu sa reusesti sa refuzi copacul dar nu si fructul lui, obligatia substantiva dar nu si subiectul ei. Greu adica imposibil, n-a reusit nimeni, n-a reusit nici tatal ei.

Stiti ce face chestia asta dintr-o fata cirliontata si altfel vesela si saltareata ? Sa va spun ? Nu va spun. Nu va priveste, si pina la urma…

Totusi, ideea pensiei alimentare isi prezinta pe hirtie avantajele ei, si dintr-o perspectiva rationalista si statistica asupra societatii umane pare un lucru just, si in general o idee buna. Eu sincer spun ca imi pare ca este si-un lucru just, si-o idee in general buna. Asta nu schimba faptul ca poate foarte usor avea efecte practice dintre cele mai proaste, si in practica chiar le are.

Cred ca, dincolo de discutiile despre facut bani, aflare-n virful trebilor si alte prostii, dincolo de povesti despre mafii si moguli, interese si nepotisme, motivul principal pentru care Parlamentul Romaniei se compune, termen de termen, mai ales din nechemati, asa cum de altfel si cel al Frantei si Congresul Statelor Unite si cam toate adunarile legislative din toate timpurile si din toate locurile se compun mai ales din nechemati este foarte simplu : problemele astea sunt atit de dificile incit foarte putini oameni sunt dispusi sa le abordeze cu seriozitate. Putini dintre cei care ar fi capabili sa le dea o rezolvare, cit de cit, vreau sa zic.

Majoritatea prefera sa faca altceva, altceva mai simplu : sa-si conduca firmele, sa-si creasca copiii, sa-si iubeasca nevestele si amantele, la rigoare sa cistige razboaie si sa schimbe cursul istoriei. Pentru ca-i mult mai simplu sa faci ceva decit sa intelegi ceva, si cu siguranta e mai usor sa influentezi prezentul decit sa decizi viitorul.

Asa incit parlamentarii se aduna indeobste dintre cei ce nu inteleg chestiile astea, ca pe ei nu-i doare capul.

Puteti urmari raspunsurile prin fluxul RSS 2.0. Puteti lasa un comentariu ori trimite un trackback de pe blogul propriu.

6 Responses

  1. Am să prezint faptele enunțate unui coleg care tocmai a primit o sentință privind pensia alimentară.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Sambata, 25 Septembrie 2010

    Doamne-ajuta.

  3. E a doua oara cand citesc la tine un blog ce ma intristeaza, in rest cuvintele sunt de prisos …

  4. Libertarianule, libertatea e una, şi legislaţia privitoare la pensie alimentară (legislaţie existentă în TOATE ţările care se pretind cât de cât civilizate), cu totul altceva.

    E ca la armată, legea o fi ea proastă, dar e dură, şi într-un stat de drept se execută.

    Mă îndoiesc din toţi rărunchii că anectoda cu ce-a spus nea caisă ăla de s-a căcat pe el judecătorul chiar e pă bune.

  5. Mircea Popescu`s avatar
    5
    Mircea Popescu 
    Sambata, 25 Septembrie 2010

    @Luka D Da ? Care-o fo prima ?

    @Béranger Tu percepi calitatea statului de drept, sau ma rog, taria chestiei respective functie de cit de mult incurca lumea ? Pe principiul cu cit e mai proasta dar dura legea, cu atit mai mult inseamna c-avem un stat de drept ? Ca altfel nu-mi explic ce te doare.

    Dreptu’ tau sa te indoiesti, pina la urma ce schimba asta ?

  6. Articolul cu masinuta cea batrana …

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.