Particula Vai de Mine

Prin octombrie 1991 niste mormoni din Utah care n-aveau treaba, fiind atata de zaibiti de orgiile cu multiple neveste minore (care precum stim c-am vazut la teve in State e tot ce se intampla in Utah) ca nu mai puteau vedea nici ton sedeau si priveau spre ceriu.

Nu-i clar daca urlau la luna ori ba, da-i clar c-or observat o particula foarte energica, ceva de genul 300 exaelectron-volti (EeV). Asta inseamna cam 50 de Jouli, pentru ca 6 EeV vine la socoteala cam 1J.

Daca va amintiti discutia despre Jouli si ce inseamna dansii de-am purtat-o mai demult bine, si daca nu am sa repet ca

un Joul e lucrul mecanic efectuat de-o forta care ridica un obiect de un kilogram 10 centimetri.

Deci, particula asta a mormonilor putea ridica un monitor de-ala greul, CRT, destul cat sa vi-l deie peste deste. Ea singura. Daca aveti laptoape de-astea noi si usurele, vi le putea trazni odata de masa cat sa crape inima-n ele. Ceea ce-i interesant, pentru ca principiul de functionare al monitoarelor CRT e tocmai asta, dintr-un electrod se extrag electroni, care se accelereaza si se pleznesc de ecran, unde-i un strat de fosfor, care emite lumina de la gadilitura.

Va dati seama ce leet e particula ceea, intr-o lume de particule anonime in care majoritatea vasta, larga si necuprinsa isi petrece existenta zumzaind anonim pentru a creea impresia de substanta in cearsafuri si perne, jeg de pe ele, bucati de lemn si lungimi de cablu ? Si o minoritate norocoasa, una in catraliarde nestiute are norocul de-a fi accelerata intr-un monitor, si totusi nici macar nu se apropie nici cu visul de ce smecherii stia asta a mormonilor ?

Trist, dar asa-i viata particulelor, scurta cum se gaseste ea.

Ei bine, de-atunci s-au mai observat macar o duzina de evenimente similare. Teoretic particulele respective sunt protoni, accelerati la o viteza foarte apropiata de viteza luminii. Foarte, foarte apropiata, de ordinul 99.9%. Pe cat ne pricepem astazi (dupa experimentele de imprastiere ale lui Rutherford), diametrul unui proton ar fi cam o miime dintr-o miliardime de milimetru, sau o milionime de milionime, daca miliardime nu va suna citas. Deci, mic, asta vreau sa zic.

Daca sunteti niste adevarati cetateni ai planetei Pamant, cu inimile pline de un Pamantriotism curat si frumos ca un iezer carpatin singura chestie care va mai intereseaza este sa aflati cine trage-n noi cu bombardeaua. Drept ? Bun.

Ei bine, nu-i clar. Lojic ca i-am trage si noi fo' doo daca l-am gini, dar pe moment nu-i clar, ne aflam in pozitia lui Mos Teaca si-ncercam sa aflam cine-o dat cu gogoloaia. Tot ce avem sunt teorii.

Una dintre ele fu propusa de-un oarecare Roger Penrose, care-a scris si niste carti pe care posibil sa le fi si citit, genul ala de texte compuse de oameni foarte destepti cu scopul de-a face tot soiul de ignorame sa simta ca si ei, dom'le, inteleg cum vine chestia cu stiinturile astea.

Zice deci Penrose ca-i posibil ca la marginea unei gauri negre sa se formeze spontan, din cine stie ce motive, doua particule. Cumoastem ca fenomenul exista, generarea de perechi, apare spontan, si se creeaza doua particule de semn schimbat, deci un electron + si un electron -, sau respectiv un proton + si un proton -. In lumea noastra exista doar electroni - si protoni +, restu-s antimaterie, care la contactul cu materia se anihileaza si dispar, lasand in loc energie.

Nu-i clar exact de unde si cum se intampla generarea de perechi, dar ea se intampla, si deci daca se intampla s-ar putea intampla si la marginea unei gauri negre. Chestia e ca acolo exista o granita pana la care lumina poate sa scape. Daca te apropii un fir de par mai mult, lumina fiind, nu mai scapi, te-ai maritat pe veci. Dar daca nu, treci linistita, chiar daca usor perturbata de experienta.

Ei bine, se poate teoretic ca perechile generate sa fie fix despartite de linia ceea. Astfel ca una sa se prabuseasca-n stea, si cealalta sa evadeze. E chiar posibil, in anumite conditii, ca particula evaziva sa fie de-a dreptul accelerata de intregul proces (pe socoteala momentului cinetic de rotatie al gaurii negre, daca aceasta-l are).

Mai departe, particula zboara cu viteza aiuritoare in ce directe se nimereste, pana la sfarsitul timpurilor (care, data fiind viteza ei foarte mare nu va veni pentru o bucata indelungata de timp, cel putin dupa parerea noastra, de-aici). Aceasta teorie impaciuitorista, care incearca in mod evident sa ascunda adevaratii vinovati precum si planurile lor malefice si distrugatoare nu poate fi insa acceptata de nici un cetatean respectabil al planetei, care nu va inceta lupta pana la identificarea si dezarmarea agresorului.

Pai nu ?