Obiectii, obiectii

Sigur ca fata de orice chestie fixata-n forma omul de bine poate aduce niste obiectii. Pana la urma, asta-i si tiparul inventivitatii, originalitatii si specialitatii fiecaruia, ca nu se potriveste anume in nici o forma, si nici ea pe dansul.

Chestia e insa ca, maxima perversitate a naturii ratiunii, si obiectiile ce pot fi aduse unei formalizari sunt formalizate. Sunt categorii si feluri de chestii de care te poti plange, nu-i asa, oricum te duce pe tine capul.

Ce ma amuza pe mine este sa observ diferentele dintre obiectiile rationale ce-ar putea fi aduse unei forme oarecare si obiectiile care-s in fapt (si cam irational) aduse, in curgerea vietii zilnice de zi cu zi. Sa pornim cu exemple la asta din urma :

I. Nu ma intereseaza, deci de ce m-ar interesa ? Asta-i des vazuta ori de cate ori cineva spune o chestie care ar putea si macar numa-n vis fi interpretata ca-i de natura ori de intentie normativa asupra a orice are de-a face in orice fel cu blogurile. Ca-i despre scrisul pe ele sau stersul de pe ele, legaturile intre ele sau dezlegarile intre proprietari, orice-ar fi nu conteaza pentru ca indata se gaseste minim un personaj care sa obiecteze : "Dar eu scriu din placere!"

Bine Gheorghe. Scrii din placere. Si ? Asta-i ca si cum odata ajuns la bordel te apuci sa ne explici c-ai venit cu tramvaiul. Dar foarte bine, si foarte interesant, uite cum is toate fetele date pe spate de emotie. Chiar, cu tramvaiul ?! Si-avea roti si sine ?! Incredibil. Noa, bun, da' acu', daca tot te-ai obosit sa vii pana la bordel, chiar si cu tramvaiul, nu conteaza, fa bine si scoate-o afara sau du-te acasa. Ca asa merge treaba la bordel. Chiar si pentru aia care-or venit - stupoare! - cu tramvaiul.

Daca tu de fapt nu venisi la bordel, ci te plimbai asa, aiurea-n tramvai, atunci e clar ca n-ai ce obiectii sa aduci bordelului. Ca dansul isi vede de treaba lui, dupa mecanisme proprii, care mecanisme daca te intereseaza foarte bine, pofteste, iara daca nu te intereseaza, atunci ce treaba ai ?! Maxima confuzie mentala asta, "Eu n-am venit la bordel, ci cu tramvaiul, deci plec acum, dar pana plec vreau sa va spun ca tapetul nu-i de culoarea care ar conveni unui client asa ca mine." Pai nici nu-i.

II. Fiecare are opinia lui, deci poftiti opinia mea. Pai daca fiecare are opinia lui, atunci sa si-o tie, este ? Ca nu-i posibila discutia, intre unii care-s fiecare cu opinia lui.

Discutia e posibila doar intre altii, care-s fiecare cu niste opinii, care nu-s anume ale lor, ci sunt pur si simplu, le-au gasit intr-un loc sau altul, ori le-au format ei dupa niste socoteli proprii. Si de-acolo incolo are sens discutia, sa vedem bun, dar unde le-or gasit ? Nu cumva erau in vasul buzii mai dinjos ? Cum le-or format ? Nu cumva scobindu-se in nas ? Nu ? Pai atunci or fi bune, da-mi si mie din opiniile astea ale tale, sa am. Ca nu se stie cand imi trebe' la ceva.

Cu Gheorghe si opinia lui ce sa discuti ?

"Bre Gheorghe, si cum ii cu opinia asta ?"
"Ii a me!"
"Bun, da' cum ii ?"
"A me!"
"Bre, da' zic, cum ii, verde, lila, cu gaura de covrig, cu muchii, cum se gaseste dansa ?"
"Buna!"
"Di ce-i buna ?"
"Ca-i a me!"
"Da' de unde-o ai ?"
"De la mine."

Noa bine.

Fata cu aceste aiureli, sa dam si doua exemple de obiectii de-adevaratelea, care adica chiar aduc o obiectie, si nu-s numai bagari in seama gratuite ale unor intelecte cam defecte.

I. Incoerenta. "Nu stiu cand o putut ramane insarcinata fata, ca am tinut-o toata ziua legata-n beci, numa' de Pasti am dus-o asa ca pe la pranz la Patinoar si seara am luat-o din Parcul Rozelor pe la septe." Pai bag sama c-as putea eu ghici cand se-ntampla ponosul, si anume, undeva intre pranz si ora septe, de la patinoar pana la Parcul Rozelor.

Daca forma-i incoerenta, insamna ca are-ntr-insa o gaura. Nu-i nevoie sa fie mare, ajunge sa fie si gata. Obiectia perfect valida trateaza atunci gaura respectiva. Unde-i si de ce-i acolo ? Ce-o facut-o ? Intra degetul ? Da' pumnul ? Si asa mai departe. Jumatate din hazul cartilor si filmelor politiste e fix asta, ascunsul si respectiv gasitul gaurii, ceea ce le face dupa umila mea parere un fel de literatura si cinematografie erotica, de-un fel mai special. Sa-i zicem meta-erotica si sa trecem.

II. Contradictia. Imi plac merele dulci-acrisoare. Foarte bine, dar mai degraba dulci sau mai degraba acrisoare ?

Chestia-i ca limba face mult uz de contradictie pentru a exprima situatii concrete. O fata baietoasa nu-i un nonsens, ci o categorie a fetelor, cum nici merele dulci-acrisoare nu-s un nonsens, ci un fel de mere. Dar pe aceasta filiera semantica ajung in gandire tot soiul de contradictii care-s pure nonsensuri. "Democratie reprezentativa". Pai daca-i una, nu-i cealalta, si daca-i cealalta nu mai e prima, dragilor. Nu se poace ce vreti voi. "Egalitate si Fraternitate". Pai nu. Ori, ori. Aia care-s egali nu-s frati, ca-s colegi, si aia care-s frati nu-s egali, ci fac parte dintr-o ierarhie. Familialra.

Ar fi glorios sa vedem de maine completa disparitie a bagarilor in seama aiurea prefacandu-se ca-s obiectii, si absoluta proliferare a obiectiilor reale, cu miez, cu cap si cu coada. Asa ca hai sa fim rationali, si sa nu asteptam minunea incepand de maine. S-o asteptam incepand de poimaine, la o zi adica dupa aparitia democratiei reprezentative intr-o atmosfera generala de fraternitate si egalitate. Care situatie, se va intampla, nu-i asa, maine.

Este ?