O teorie enervanta

Mai am o teorie care va scoate lumea din rabdari. Inteleg ca-s deja suspect, ca adica fac dinadins sa scot lumea din rabdari, ca “sa-mi fac trafic”. Asta-i fals, eu scot lumea din rabdari din pura placere si fara interese conexe, pe de-o parte, si chiar mi se frange cat trafic are cel mai important* blog din .ro (adica asta de fata) pe de cealalta. Fiind el oricum cel mai important, nu ma roade chestiunea, tot asa cum pe cel mai inalt tip din clasa nu-l roade ce inaltime exacta are.

Dar lasand asta la o parte, sa trecem la ce ne intereseaza. Emilia Serecan se plange ca Jurnalul National i-a furat un articol. Rusinica.

Problema insa nu este ca “unii fura”, sau ca “cum sa facem sa nu se fure” sau ca “maturizarea pietei” sau oricare dintre tot restul marotelor celor preocupati de tema, in marea lor majoritate ziaristi naufragiati pe online si respectiv aspiranti la jurnalism, incapabili sa chiar ajunga in profesie.

Problema este, dimpotriva, ca stirile nu au absolut nici o valoare. Zero. Nimic. Fix fas. Pur si simplu, faptul ca o explodat vulcanul X, sau ca politicianul Y fura, sau ca sanii divei Z o iau la vale prin castronul de supa ma poate interesa, dar informatia respectiva nu are o valoare pentru mine. Si nu are o valoare nici pentru orice alt cetatean, “consumator de stiri”. Pentru ca aflam oricum, din una, doua, zece sau a o mie din miliardul de surse din care aflam chestii.

Problema noastra mare este cum sa limitam cantitatea de stiri care ne sunt livrate, nici intr-un caz cum sa platim pentru ele. Asa incat mai rational, dintr-o perspectiva economica, ar fi sa puna consumatorul o taxa pe stirile pe care le citeste, pentru ca a facut ziaristului serviciul sa-l bage-n seama. Nici intr-un caz invers.

Ce ne intereseaza, si chestii pentru care poate (nu bag mana-n foc, si sigur nu toti, dar de la caz la caz unii) am fi dispusi sa platim sunt articole de-o anumita natura si factura.

Articole de autor. Articole adica, asa cum scriu eu. Cam ce credeti ca s-ar intampla daca maine Jurnalul National imi suteste un articol din arhiva si-l publica ? Pai, o buna parte din cititorii lor ma citesc si pe mine, si vor rade de ei. Restul cititorilor vor afla ca ba… da’ io de ce ma complic cu furturile Jurnalului, cand pot veni direct la sursa ?

Pe scurt, JN nu ma fura pe mine nu din ceva considerente etice, ci pur si simplu pentru ca eu sunt mai puternic decat ei, si singurul rezultat al plagiatului ar fi c-ar pierde cititori, catre mine.

Chestia asta ar trebui sa duca niste invataminte pentru cei ce intentioneaza sa traiasca de pe urma celor scrise de ei. Invataminte notate de altfel de un oarecare Leclerc de Buffon, acu sa tot fie fo’ 200-300 de ani. “Le style c’est l’homme même“, zice dansul.

Daca n-aveti un stil, n-aveti nimic. Daca cititorul nu va recunoaste imediat, se cheama ca nu aveti identitate si mult mai important, ca nu aduceti valoare. Si deci ca degeaba scrieti. Inteleg ca da’ nu-i cinstit! Nici nu-i. E realitatea cea cruda si dezinteresata de problemele dumneavoastra.

Asa ca-i foarte simplu, inainte de publish, intrebati-va o chestie simpla : Un cititor de-al meu citind chestia asta in Jurnalul National, fara nici o atribuire, s-ar prinde ca-i a mea ? Daca nu s-ar prinde, nu-i publicabil. Simplu.

La fapte!

A, si-n loc de Pi-eS, sa citam pe sarite din Legea 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, Titlul I, Partea I, Capitolul III, Art. 9 :

Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele:

e) stirile si informatiile de presa;

Clar destul ?

———
*Ca sa evitam ambiguitati nedorite, prin cel mai important notez la comun, pentru simplitate, toate calitatile din urmatoarea lista : cel mai relevant, cel mai citit, cel mai interesant, cel mai influent, si cel mai bine scris.