O poveste veche
Cu ceva timp in urma am primit un telefon de la un coleg care m-a intrebat daca as fi dispus sa arbitrez o disputa asupra notei cuvenite unei lucrari. El notase cu zero raspunsul unui elev, in timp ce elevul considera ca raspunsul lui ar trebui sa primeasca punctajul maxim, pe care l-ar si primi daca sistemul n-ar fi construit ca sa asupreasca elevii. S-au inteles sa aduca chestiunea in fata unui arbitru neutru, si m-au ales pe mine.
M-am dus in biroul colegului unde am citit cerinta : "Aratati ca e posibil sa se determine inaltimea unei cladiri inalte cu ajutorul unui barometru." Raspunsul elevului era : "Se duce barometrul pe acoperis, unde legat cu o sfoara e coborat pana la nivelul strazii. Lungimea sforii va fi egala cu inaltimea cladirii."
Am observat ca cererea elevului nu era lipsita de temei, avand in vedere ca raspunsese corect si complet intrebarii. Pe de cealalta parte, daca primea nota maxima ar fi incheiat anul cu o medie mare la fizica, ceea ce-i in principiu o dovada a competentei in fizica, chestie nedemonstrata in nici un fel de raspunsul oferit. Am sugerat ca elevul sa mai dea un raspuns. Nu m-a suprins ca profesorul a fost de acord, dar m-a surprins in schimb ca si elevul a fost de acord.
I-am dat sase minute pentru gasi un raspuns, cu mentiunea ca raspunsul trebuie sa demonstreze niste cunostiinte de fizica. Dupa cinci minute nu scrisese inca nimic. L-am intrebat daca doreste sa renunte, dar mi-a raspuns ca are multe solutii in minte, se straduieste doar s-o gaseasca pe cea mai potrivita. Mi-am cerut scuze ca l-am deranjat, si l-am rugat sa continue. In cateva clipe si-a mazgalit raspunsul, si anume : "Se duce barometrul pe acoperis, de unde i se da drumul, cronometrandu-i-se impactul. Dupa formula d = 1/2 a t^2 se poate calcula inaltimea cladirii."
Mi-am intrebat colegul daca-i dispus sa capituleze. A acceptat, si l-a notat pe elev cu 9. Inainte de-a pleca mi-am amintit ca elevul afirmase ca avea multe solutii in minte, asa ca l-am rugat sa-mi dea niste exemple.
"Sunt multe moduri de-a afla inaltimea unei cladiri folosind un barometru. De exemplu se poate masura inaltimea barometrului si lungimea umbrei lui. Comparand cu lungimea umbrei cladirii se poate obtine inaltimea ei".
"Bine." am zis. "Si alta ?"
"Exista si-o metoda foarte simpla care va va surade cu siguranta : Pornind de la parter masurati inaltimea zidurilor pe masura ce urcati scarile cu ajutorul barometrului. Obtineti astfel inaltimea cladirii in unitati-barometru. O metoda foarte directa. Bineinteles, daca doriti o metoda mai sofisticata puteti lega barometrul cu o sfoara, si folosindu-l pe post de pendul puteti masura valoarea lui g la parter si la ultimul etaj. Din diferenta inaltimea poate fi calculata. Si mai sunt multe alte metode, poate cea mai buna este sa mergeti cu barometrul la administrator si sa-i spuneti Domnule, iata un foarte bun barometru, pe care vi-l ofer daca-mi spuneti inaltimea acestei cladiri."
Ajunsi aici l-am intrebat pe elev daca n-are idee cam care-ar fi raspunsul conventional la intrebarea din examen. A recunoscut ca stie, si ca s-a saturat de profesori care incearca sa-i invete cum sa gandeasca, si cum sa foloseasca "metoda stiintifica" si sa exploreze cu pedanterie minutia materiei in loc sa-l invete structura disciplinei respective. Asa incat s-a hotarat sa reinvie scolastica in clasele speriate de Sputnik ale Americii.
Povestea aceasta a fost scrisa de Alexander Calandra in '68. Pentru o discutie (in limba engleza) pe alocuri interesanta, pe alocuri amuzanta purtata intre oameni competenti care n-au priceput nimic, puteti pasi aici. Mie unul mi se pare ca ilustreaza excelent dificultatea in discutie in articolul despre bataie.
On almost every level, this essay falls apart on critical analysis. I wonder why it has become such a legend in the physics community?
zice Donald Simanek, adica "Din aproape orice perspectiva am privi critic eseul acesta se vadeste o prostie. Ma intreb de ce a devenit asa o legenda in comunitatea celor preocupati de fizica ?"
In primul rand ca n-a devenit o legenda in comunitatea celor preocupati de fizica, ci in comunitatea celor preocupati de educatie prin sistemul scolar care inteleg fizica. Si-n al doilea rand ca ilustreaza remarcabil defectul fundamental al oricarei incercari educative pe baza unei stiinte reale : mediul in care poate ea avea loc este cu necesitate sintetic. Vestita membrana semipermeabila e un alt exemplu din aceeasi clasa.
Procesul mental rechizit invatarii in scoala e de aceeasi natura cu procesul mental rechizit aderarii la un cult, la o ideologie, e aceeasi chestie care ne permite sa citim beletristica. Suspension of disbelief, pe englezeste. Ca atare, nu putem cere copiilor sa "invete" fizica la scoala fara a le cere, simultan si implicit, sa ne creada pe cuvant. Iar daca ne cred pe cuvant, atunci ceea ce invata ei nu poate fi, in nici un mod si in nici un caz, fizica.
Ba chiar copii capabili sa gandeasca fizica cea adevarata tind sa ia note mici la bacalaureat pentru ca nu le iese prea bine partea de socializare, ideologizare si interactiune cu constructe sociale care n-are nici o treaba cu stiinta, chiar dimpotriva, adesea o impiedica si-o incurca.
Falimentul pretentiei de "realism stiintific". O poveste veche.
Monday, 16 August 2010
Hajde bre, fizica incepi sa inveti in clasa a VIa, deci pe la 13-14 ani. Nu mai poti spune ca ala-i copil, e adolescent in toate drepturile. Poti invata in liceu despre aventurile lui Julien Sorel fara sa ai la indemana pentru exemplu practic o societate cu reguli fixe.
Monday, 16 August 2010
Asta imi aduce aminte de o treaba din liceu cand un prof de isto, din punctul meu de vedere genial si cu mine ca singurul sau fan, dar care avea prostul obicei sa ne faca pe toti, subtil, sa ne simtim dobitoci, a inceput extemporalul cu:
"Miscari in timpul perioadei interbelice"
si a primit ca raspuns printre altele si miscarea de rotatie a pamantului in jurul soarelui.
aproape perfect :) .
Monday, 16 August 2010
Nefiind in postura de a arbitra intre procesul mental rechizit (?) si optiunea invatarii copiilor prin "sa ne creada pe cuvant", ma simt incitat sa intreb: cum se poate determina starea trilemei cu ajutorul unui barometru? :))))
Monday, 16 August 2010
Ii dai cu el in cap autorului si vezi daca dup-aia mai scrie la fel?
Monday, 16 August 2010
@dAImon Poa sa fie, ca scoala tot pe modelu' ucenicului-calugar e construita.
Iar problema este filosofica, nu-i vorba ca poate sau nu poate subeictu' sa-si dea impresia subiectiva ca el poate. Vorba-i ca nu se poate, universal.
@Porcul de York Io am scris odata la romana un comentariu la Eminescu-n troheu.
@xxl Cum sa se poata, ti-l bagi in trii litere :D
PS. Ce te deranjeaza la rechizit ? Doara exista rechizite, da ? E cazul sa se mai civilizeze si limba romana, conceptul de "required" trebuie notat totusi cumva, daca avem pretentii de modernitate.
@dAImon Da' de ce autorului ?!
Monday, 16 August 2010
Elevul inventiv rateaza in chestiunea de mai sus. Ganditi-va ca rugati pe cineva sa fixeze o placa de lemn si are la dispozitie cuie, un ciocan si un microscop. Sigur ca ar putea bate cuiele cu microscopul (ne gandim la un microscop solid, desigur), dar parca in felul asta "he will miss the whole point".
A nu gandi in tipare e un lucru, dar a iesi in mod fortat din tipare si a avea o opozitie obstinanta vis-a-vis de ata mi se pare un alt tipar.
O a doua chestiune ar fi - in cazul scolar - enuntul ermetic al problemelor, facut intr-un asa fel incat sa incurce, sa obtureze, sa escamoteze problema reala. Profesorii nu sunt multumiti sa intrebe clar, intr-o forma pertinent-semantica, ci mai degraba sunt pisicheri, nastrusnici si isteti.
Monday, 16 August 2010
Problema e ca nu prea exista metode de-a deosebi intre cele doua. Cand nu gandesti in tipare si cand iesi in mod fortat din tipare ?
Si a doua chestiune e un rezultat direct si necesar al problemei. Fiind constructia cladita pe baze putrede iata ca aplicatii bona fide ale istetimii dau rezultate rele.
Monday, 16 August 2010
E greu de spus cum trebuie evitate tiparele. Poate cu metode daliniene.
Prectic vorbind se practica extrapolarea in pantofii altuia, nu vad alta metoda. Explorarea "celeilalte versiuni" macar la nivel prospectiv.
In legatura cu enuntul si pusul de intrebari, sa ne gandim la Percival. Ratarea solutiei vine de multe ori din intrebarea prost pusa, si nu neaparat din prostia sau nestiinta celui care raspunde. ( N-am inteles niciodata de ce exista formulari idioate ca "se da un cerc de raza R si centru C". Redundanta si pleonasmul declaratiei nu fac decat sa incurce. Stie cineva un cerc fara raza? Dar fara centru?)
Monday, 16 August 2010
Bine dar redundanta declarativa e parte a structurii limbajului. while q; q=w; fata de while q=w;
Cine zice "se da un cerc de raza R si centru C" incearca sui generis sa traiasca in strong typecast. Poti la fel de bine sa spui se da un cerc (C,R), da' pentru multe minti initializarea automata e incomoda, si pentru multe aplicatii ineficienta.
Monday, 16 August 2010
Enunturile de probleme erau in general dupa tipicul de mai sus. Si sunt incarcate macar din punct de vedere semantic.
In cod se aplica optimizari. Poti scrie o pagina sau cateva randuri pentru un efect identic.
Optimizarea ar fi: "se da un cerc".
O alta chestiune ar fi cea a conceptelor. Se poate ca si cercul sau sfera sa fie tratate ca si concepte si nu ca derivative rationale.
Un exemplu ar fi numarul. Ce e numarul? Sau chiar adunarea (in extenso semnul "+"). Cum explicam operatiile pe care le-am asimilat "ca atare" fiind "confortabile mental" (Poincare)?
Monday, 16 August 2010
Din cite imi aduc aminte, la fizica nu i se cere copchilului sa creada pe cineva pe cuvint. Se fac niste experimente, se descriu altele, exista un proces de familiarizare cu 'the tools of the trade'... Aia cu 'suspension of disbelief' e fortata rau de tot - nu exista o conditie de baza, si anume dorinta de 'entertainment' din partea subiectului.
In alta ordine de idei, nu-mi dau seama de ce-ar trebui sa se iasa din tipare chiar inainte de a intra in ele. Marea majoritate are nevoie de tipare, de pattern-uri si de activitati repetitive. Asta este fondul pe care se reliefeaza ulterior geniile, inventatorii, artistii si... Mircea Popescu :-(
Monday, 16 August 2010
@factor Exact. Este un studiu foarte bun al lui Poincare pe tema, cred ca la el faci de fapt referire ? Practic omul se plange de ingrozitoarea scadere a calitatii invatamantului.
@Marius Nu se recunoaste ca i se cere, dar i se cere, altfel de ce se ofusca profesorul cand pustiul vine cu solutia barometru + sfoara ? A, ca "nu ne jucam cu sfoara". Mbine. Si de ce ? A, de-aia ? Perfect atunci.
Remarcabil este ca educatia asa cum o facem noi are ca preconditie dorinta de "entertainment" a subiectului, doar c-o numim "dorinta de-a invata". Dar practic e acelasi lucru, inclinatia si dispozitia de-a participa la o naratiune fundamental arbitrara.
Eu nu sustin ca ar avea nevoie sa iasa din ele, eu observ doar ca ele sunt fundamental arbitrare, si eventual deplang naivitatea practicienilor ce nu-s dispusi sa recunoasca.
Monday, 16 August 2010
@Marius
Cred ca e esential sa renunti la tipare ca elev sau ca invatacel. Scoala te obliga s-o faci ca s-o poti parcurge. Gandirea abstracta nu se poate obtine altfel.
Cand ii spui unui copil pentru prima data ca 2+2=4, va intreba aproape sigur (daca nu e un imbecil!) "care 2"? Sau "doua ce?". Invariabilul raspuns e cel al merelor. Si copilul intelege ca daca la 2 mere adaugi inca 2 vei avea, la fine, 4.
Dar ce te faci cu unul care pune in cos 2 mere cu 2 pere? El va scrie pe tabla acelasi sir de mai sus, iar invatatorul ii va da peste mana. Invatatorul crede ca elevul e imbecil pentru ca invatatorul a fost deja "conditionat" sau "conformat" cortical sa accepte definitii si structuri ca atare.
Numarul e abstractiune si e indefinibil. Ca sa ajungi sa faci operatii de nivel de aprozar, trebuie sa nu-ti pui intrebari. Aici vine Mircea cu "Suspension of disbelief".
Cum explici unui copil ce e cercul? Ii poti spune ca e "locul geometric in plan al tuturor..." dar te va intreba "ce e locul geometric"? Cum ii explici ce e raza, daca n-are ideea de cerc sau sfera? Si cum sa vorbim de CENTRU fara ideea de rotund?
Ne invartim in rond ca oile in ceata. Mai bine citim pe Wittgenstein.
Monday, 16 August 2010
Asta cu definitia numarului e o discutie lunga si fructoasa, nu se rezuma la "e indefinibil". Vezi Frege de ex.
Zic ca intr-adevar asta e un prim sens, dar mai este unul si mai adanc. "Fie o membrana..." "De ce ?" "Pentru ca vreau sa te invat ceva" "Bine, dar nu este nici o membrana" "Nu este, dar sa zicem ca ar fi" "Vrei sa ma inveti ceva ce este sau ceva ce nu este ?"
Apropo de copil si cerc, cred ca abordarea cu locul geometric are bune sanse. "Cercul este multimea punctelor care sunt la distanta r de punctul asta". E intuitiv comprehensibil, si da zambetul ala incantat al abstractiunii reusite.
Monday, 16 August 2010
De la Frege am pornit.
Da, imi placu asta cu membrana... Adaug "punctul material", "miscarea uniforma" si fara frecare, clorura de Cutare 100%...
Cred ca cercul e in mintea fiecaruia inainte de definitie. Poate vine natural, de la Universul sferoidal (al punctului de observatie). Daca si triunghiul se poate explica cumpatat, greceste, atunci cel mai curios o fi patratul. Are simetrie, dar n-are raza. Ca sa fie patrat, tre' sa fie si dreptunghi si romb. Iar ne impiedicam. ("Ce e cercul? Un patrat/ Cum e unghiul? Cracanat")
Monday, 16 August 2010
Miscarea uniforma e una dintre cele mai bune. Este si lectie dedicata. Scrie Sandulache pe tabla "Miscarea uniforma" "Dom' profesor, cum adica ?" "Liniste!" dupa care se intoarce da' asa cu mutra lui hazlie de spiridus, si face o fata gen "nu ma futeti la cap, io ce vina am ?!"
Patratul este probabil cel mai degraba cutia cercului. Nu tre' sa fie decat patrulaterul minim care incape-un cerc dat.
Monday, 16 August 2010
Tin minte ca definitiile astea ma cam bagau si pe mine in ceata, in clasele mici. Desi n-aveam nici o problema sa inteleg notiunile descrise ('cercul e in mintea fiecaruia inainte de definitie'), descrierea insasi parea stingace, rigida si artificiala. Dar m-am conformat, si ma gindeam ca o sa inteleg io odata s-odata cum devine cazu' - plus ca aveam un status de mentinut: eram premiant I cu coronita. De printr-a sasea incolo totusi s-a cam dus pulii de suflet statusu' - au ramas tocilarii sa si-l apere.
In facultate am avut insa o revelatie: asaltat de studenti cu reprosuri gen: 'pai daca nu ne aratati niciodata cum se face exact chestia asta ?' unul din asistenti a zis: pai ma baieti, invatarea (in sensul de 'predare') se mai face si prin obscurare.
Uneori ma gindesc ca poate era pur si simplu puturos. Dar nu pot sa neg ca notiuni gen 'locul geometric al punctelor...' si altele mi-au ramas 'obscurate' pe creier pina cind, cautind eu insumi explicatii, am reusit sa le deslusesc sensul... you dig?
Monday, 16 August 2010
Vazusi ? Plus ca-i foarte scump, nu pot fi toti cumparati de sistem cu premii si coronite, si aia la care n-ajung ce fac ?
Iar daca cauti tu insuti sa deslusesti sensul ce ramane, ca scoala-i un bun loc unde sa invatam intrebari ?
Monday, 16 August 2010
E scump, da - sa aplicam atunci modelul Hollywood, insusi tu l-ai descris, nu ? :) Baieti destepti jidanii astia.
Iara scoala-i un loc bun unde sa invatam sa gasim raspunsuri, ca baiatu' din fabula - ca si el pina sa iasa din tipare le-a mincat pe paine pe toate, ca altfel n-avea cum sa le tina piept la profii aia.
Monday, 16 August 2010
Adevaru-i ca tipul din poveste le croseteaza cam ca unu' care in afara de tipare n-are nimic, si-i suparat negru pe lucrul asta.
Hell hath no fury like innocence lost.
Monday, 16 August 2010
Fuck, ne-au tradat tiparele, tu si cu mine am comis-o in mod epocal: 'tu insusi' respectiv 'insusi tu'...
Shit happens :-(
Monday, 16 August 2010
Ahahaha.
Din fericire io am buton de edit.
Monday, 16 August 2010
Ejti hater. Ma duc sa beau un sprit.
Si sa mai fac o psihedelie de vacanta, apropo de iesitu' din tipare: http://grapheina.blogspot.com/2010/08/psihedelie-de-vacanta.html
Monday, 16 August 2010
Ce nu-ti bagi tu pe fain bre ?
Monday, 16 August 2010
creativitatea pune lumea in miscare, nu tiparele.
Monday, 16 August 2010
Tiparele irita si deci excita creativitatea. Au si ele rolul lor.
Tuesday, 17 August 2010
Si eu, care eram convins ca rechizit vine de la rechizitionat! :)
Dupa indelungi cugetari, am ajuns la concluzia ca cele trei litere sunt "mei" :D
Tuesday, 17 August 2010
Educatia (in special cea din scoli) nu are catusi de putin scopul de a invata elevii stiinta. Din pacate e drept ca multi prefera sa se legene cu ideea asta care da bine in peisaj si suna incantator. Si de altfel multa frustrare a copiilor ar fi probabil evitata daca n-ar mai fi atata ipocrizie in legatura cu ce se urmareste si ce se vrea prin educatia scolara. Treaba e ca in scoala aveam senzatia ca e doar ipocrizie si/sau rea vointa, dar intre timp m-am dumirit ca de multe ori oamenii se mint pe ei insisi inainte sa minta copiii. Totusi, indiferent de scopul educatiei in general, fiecare prof poate si ar trebui sa aiba propriile scopuri pentru ceea ce face, iar acelea sunt pana la urma cele mai importante din punct de vedere al experientei elevilor sai la orele respective.
Nenea proful acela din fabula ingerilor pe un vârf de ac pare cam mult prea inchistat in niste idei fixe - tipare daca preferi sa le zici asa. Altminteri diferenta esentiala intre un om si o masina ar fi ca omul incearca macar sa priceapa fiecare situatie aparte in loc sa aplice orb masura fixa. Desigur, daca nu se simte atat de atacat in ideile fixe si atat de nesigur pe pozitie incat tot ce-i mai ramane e sa "inabuse rascoala".
Treaba cu suspension of disbelief mi se pare un pic cam fortata, pentru ca asa poti spune pana la urma ca orice abstractizare se bazeaza pe asa ceva si in fond orice forma de comunicare, pentru a se realiza cu succes, pana la urma presupune, necesita, presuma (de ce nu-s astea de ajuns si-ti trebuie rechizitele scolare?) din partea celor implicati acceptarea unor conventii arbitrare in fond, tot un suspension of disbelief.
Scoala imi pare ca acum inca mai mult decat in ultimii 20 de ani isi cauta cam disperat menirea corecta in contextul curent. Un loc bun de pus intrebari? Un loc unde poti gasi un mentor? Un loc unde afli cum sa cauti/identifici/alegi problemele care merita rezolvate? Un loc unde afli o galeata de informatie gata triata ca sa fie utila? Un loc unde experimentezi cu riscuri minime? ...
Tuesday, 17 August 2010
What she said. Omenirea abstractizează de pe la începuturi, când a învăţat să numere peste 10.
Iar şcala, excuse me, da' şcoala are rolul de a formata elevi, nu de a forma. Îi cerne prin sita potenţialului de a fi un viitor roboţel. A căuta cu lumânarea elevii cu potenţial creativ implică nişte costuri, şi nu pare să fie justificată: oricum îi găsim, ies la suprafaţă singuri.
Pe filiera asta aş spune că singura dramă modernă este împingerea Universităţii către formatare. Practic abia la master sau PhD începi să faci ceva cât de cât interesant.
Tuesday, 17 August 2010
@xxl N-ai cugetat suficient de adanc :p
@Diana Coman Si eu sunt de parere ca-n general profesorii se mint pe sine inainte sa minta copii. Cumplit mestesug de tampenie, ce mai. Dar nu creditez teoria asta antisistematica. Cum suna "dar indiferent de scopurile regimului National Socialist, fiecare soldat poate si trebuie sa aiba propriile scopuri pe front, si pana la urma acelea sunt cele mai importante din punct de vedere al populatiei ocupate" ?
Sa nu neglijam faptul ca nenea profesorul cel inchistat are o "programa scolara" si-un "inspector" si-un "director" si un "sef de catedra" si ore de reciclare si metodologie si alea alea. Nu-i chiar asa un agent liber-profesionist cum il scoti tu [mintindu-te pe tine :p]
Mi se pare mult sa zici ca ar exista comunicare realizata "cu succes". A se revedea clasicii pentru teoria chestiunii. Orice abstractizare necesita fara indoiala suspensia mintii practice, pentru ca orice abstractizare este, pana la urma, un cal verde pe niste pereti. (Nu-s de-ajuns pentru ca fiecare inseamna altceva. Presuposes nu-i requires, tot asa cum necesitates nu-i requires, si nici presumes nu-i requires. Primul si-al treilea sunt active, in timp ce requires e pasiv din punctul de vedere al subiectului gramatical [adica cel ce necesita/rechide]. Diferenta intre required si necessary poate fi probabil cel mai comod explicata pe filiera diferentei intre may si can. Nuante pe care limba romana le ignora dar in lipsa carora nu putem vorbi nici de-o cultura nici de-o civilizatie.)
Zic ca scoala e un substitut bun [mai social acceptabil] pentru internet in raport cu nevoile de dating (gasit parteneri de sex) ale puberilor. Cam asta-i principala ei functie si misiune in societatea post-moderna, asa ca sa nu ne ambalam cine stie ce.
@dAImon Deci 9 e o notiune concreta ? :D
Si mi se pare ca de la al doilea paragraf esti cel putin ortogonal, daca nu de-a dreptul antitetic cu "what she said". Dar pana la urma, impingerea omului catre formatare e tocmai sensul devenirii sociale. Cu cat avem o cultura mai bogata si-un Stat mai puternic cu atat vom avea piese mai conforme in organismul social. Asta e adevaratul scop si sens al progresului, a limita sau daca preferi "a cizela".
Tuesday, 17 August 2010
Vasazica, propui masurarea adancimii cu barometrul :D Trebuie sa recunosc, e o propunere...profunda. Si apoi, uitasem de postarile recente, explicative :D
Tuesday, 17 August 2010
Hei, sa folosim sculele in scopurile pentru care au fost create, zic. De exemplu, barometrul.
Tuesday, 17 August 2010
Sigur ca profii dintr-o scoala/universitate nu-s (chiar spre deloc) liber-profesionisti (asta e exprimarea evidentei, dar vad ca simteai nevoia). Motiv pentru care multi dintre cei care nici nu vor sa se minta si nici nu reusesc sa impace si capra si varza, pana la urma pleaca din scoli. Totusi, scoala e mai degraba suma profilor+ inspectorilor din ea si asta se vede clar din diversele experiente la orele cu profi diferiti desi in fix acelasi "regim scolar". Iar profii care sunt fix soldati, sigur nu mai sunt profi, ci carne de tun.
Ce zici tu ca ar fi scoala, e cam ce ramane cand nu mai e nimic altceva. Dar pentru asa ceva e aproape prea complicata masinaria.
Lucrurile/notiunile care sunt de trebuinta :D Limba romana saraca nu prea ignora chiar asa de multe, dar extrem de multe sunt ruginite rau. Problema cu rechizitele e ca bietul cuvant deja are un alt sens in romana. Nu ca nu mai incape unul, desigur.
Tuesday, 17 August 2010
Apropo de rechizit/rechizite, nu ma impiedic prea tare de inconvenientul de care zici. Pana la urma in uzul vulgar majoritatea cuvintelor au un sens "foarte clar" care-i semnificativ mai ingust decat sensul lor real. Chestie de educatie. Dar in mare tocmai aia-i problema : ca-s ruginite lucruri a caror ruginire e incompatibila cu, sa zicem, existenta "societatii civile" (exemplu fortuit), tot asa cum nu exista igiena acolo unde nu exista un simbol pentru actul spalarii.
Si ce pleaca atunci cand nu mai ramane nimic altceva ? Sa fie un lucru, sau sa fie o iluzie ?
Tuesday, 17 August 2010
Gand la gand cu bucurie! La mine tocmai s-a iscat furtuna si, barometrul...nimic :)
Tuesday, 17 August 2010
O extensie a rechizitelor scolare dincolo de cele din librarii :) Macar de-ar prinde mai mult din cauza asta sensul cu pricina...
Cand a plecat deja, sigur doar o iluzie mai e acolo :D Altminteri imi pare ca nu putem oricum demonstra la modul asta daca a fost dintotdeauna o iluzie sau nu.
Tuesday, 17 August 2010
@xxl N-am gasit nici un mesaj in nici un fel de sticla, cred ca nu exista, dar prietenii imi zic : Insista!
@Diana Coman Deci pe scurt, cu cadavru-n fata, ne punem problema daca viata lui a fost concreta sau doar fum al imaginatiei.
Melodramatici babalaci, ce sa mai zic.