Libertatea de expresie

La limita inteleasa ca abilitatea ori posibilitatea de-a spune si-a face (in sensul semnificarii, nu al simplei actiuni) orice iti trazneste prin cap, libertatea de expresie se bucura de o larga popularitate si-n rindul elitelor (care or fi ele) si-n rindul masselor romanesti.

Aceasta stare de fapt e de inteles date fiind accidentele istoriei recente, dar putin uimitoare totusi, mai ales in ce priveste popularitatea ei in rindul publicului larg. E un caz rar in lume, in general cam peste tot massele sunt mai degraba contra zisei libertati. Cel mai bun exemplu in domeniu ne vine din SU, in perceptia vulgara un soi de capitala internationala a liberei exprimari si-n fapt probabil cea mai restrictiva zona din lumea civilizata, cu miile de procese, manifestatii si alte agitatii destinate a ingradi libera exprimare a celorlalti. Ba ca nu aici, ba ca nu acum, ba ca nu tu, ba ca nu despre ala, americanii fac urticarie la exprimarea libera, mai ales la cea usor diferita de canoanele exprimarii libere social acceptate.

Motivul principal pentru care massele romanesti inca iubesc libertatea de expresie (chestie care nu va dura mult, si deja incepe incet-incet sa se schimbe) este completa neintelegere a cauzelor pentru care ea e vitala in societate. Astfel, printr-o amuzanta aplicatie a exceptionalismului personal, fiecare vitalus isi reprezinta libertatea de expresie in urmatorii termeni : el are lucruri importante, vitale, fundamentale de exprimat, care vor schimba societatea si mersul lumii. In raport cu aceasta stare de fapt, orice ingradire a libertatii de expresie e pasibila sa-i impieteze geniul, sa-l impiedice de la a aduce vastele si adincile contributii de care-i capabil si pregatit, sa-i reduca meritele si la rigoare sa-l chiar impiedice sa-si cumpere bilete la lotto. Pai cum sa fie posibil asa ceva ?! Fara ingradiri libertatii de expresie! Jos cenzura!!!

Se intimpla insa ca in lumea traita (spre deosebire de lumea visata, unde se intimpla absolut ce doreste visatorul) utilitatea principala a libertatii de expresie nu este aceasta exprimare a unor mari si valoroase adevaruri, care vor schimba lumea. Sigur ca acest fapt miraculos, aceasta mareata implinire are loc ocazional. Dar rar, nu zilnic, si pentru unii, nu pentru toata lumea. Nu orice om va aduce o schimbare societatii, tot asa cum nu orice om este un geniu. Citiva, putini, foarte fooarte putini vor aduce o schimbare milimetrica, infinitezimala, maruntica, pina la urma indecelabila. Restul, nu. Restul, nimic. Restul, zero, si barat si ne.

Pentru ca asta-i de fapt marele secret pe care massa inca nu l-a descoperit la noi in patrie : utilitatea exprimarii libere intr-o societate civilizata nu este de fapt neimpietarea si nestinjenirea acelor citiva geniali, exceptionali, care urmeaza sa schimbe lumea. Goma a vorbit si cu si fara "libertatea de expresie" acordata de societate, Lovinescu a vorbit si cu si fara "libertatea de expresie" acordata de societate, Ierunca a vorbit si cu si fara "libertatea de expresie" acordata de societate, oamenii exceptionali nu au nici un fel de nevoie sa le acorde societatea libertati, ei au libertatile lor proprii si personale, pe care le duc cu ei si le secreta singuri.

Utilitatea exprimarii libere intr-o societate civilizata este de fapt imprejurarea ca astfel putem ride de prostia, incultura, proasta informare, proastele obiceiuri si intelegerile lipsa ale fiecarui individ din massa de indivizi care compun societatea. Si astfel, castigat ridendo mores, sa-i silim, cu forta irezistibila (pentru ei) a societatii, a opiniei publice, sa-si mai remedieze din incultura, sa-si mai imbunatateasca informarea, sa-si mai indrepte proastele obiceiuri si la rigoare chiar sa-si mai limiteze prostia.

Asta e importanta si utilitatea sociala a exprimarii libere, faptul ca fiecare prost da din el suficient material cit sa fie clar cine-i el de fapt, si altii mai putin prosti ca el sa-i poata atrage atentia unde e prost si de ce anume. Libertatea de exprimare functioneaza, intr-o societate normala, ca o limita! Si anume, ca o limita a relelor, dar nu a relelor din societate, ci a relelor din chiar individul exprimator.

Este clar acum de ce e uimitoare popularitatea pe care libertatea de expresie o are in publicul larg din Romania, si este clar banuiesc si de ce ea nu va dura foarte mult : prostul daca nu-i fudul parca nu e prost destul.

Ce-i drept, nici nu este.