Lawrence Alma-Tadema

Inca unul dintre pictorii uitati de contemporaneitate. E misterios ce s-a intamplat in arta odata cu cel de-al doilea razboi si curentele moderniste. Cubismul mai ales a facut victime, dar in general lumea pare sa fi uitat brusc, parca lovita de-o ciudata amnezie, ce inseamna pricepere si abilitate, si-o multime de pictori priceputi si abili.

De-acum se cere geniu, se cere vibratie, se cer tot felul de prostii care nici nu exista nici nu pot sa existe, fascismul dezlantuit in arta. Ma cac pe ei supraoameni, si suprapictori, si suprarealism. Supra e un fel politicos de-a spune "cacat".

E endemica evolutia asta in cultura popoarelor, grecii, ajunsi intr-un final la o inexplicabila perfectiune a reprezentarii formelor corpului, primii de pe toata planeta, nu s-au mai putut opri. Au trecut la a executa supra-piepturi si supra-pulpe. Dintr-o civilizatie a perfectiunii formei s-au transformat intr-o civilizatie a perfectiunii cacatului. Cam ca si noi. Nu noi in sensul de romani, noi in sensul de albi. (Nu mi-e clar in ce masura albii aia ar fi de acord sa va includeti si dumneavoastra alaturi de mine in acest "noi", dar hai sa trecem usor peste aceasta serioasa problema identitara.)

Inadecvat problemelor si aspiratiilor noastre, astazi, este ? Noi avem nevoie de explozii, de socuri, de zboruri, de sacrificii supreme si importanta planetara, noi suntem toti astazi niste mici Supermani si Wonderwomene, niste tipi care invart planeta invers la fiecare basina.

Noi nu mai intalnim dificultatea simpla ca totusi, fata ar vrea si nu prea, ca ar fi bine si-n ea dar e bine si asa, noi nu mai facem de-astea. Noi suntem elfi, noi raidam epic si eventual ne rosim ca niste copii tonti si dam in balbaiala daca ne atingem mainile de altul. Din gresala, evident.

Noi avem plajmi, vorba' lui Darius, de cate septe metri pe care sa privim nimic spargand seminte, si cafetiere de plastic si ventilatoare din China si pijamale de plastic si asternuturi din plastic si perne umplute cu cafetiere si ventilatoare si asternuturi si pijamale de-acum zece ani, tocate bucatele mici si parfumate cu esenta de plastic. Si nu mai stim ce-i ala lux. Avem luxura, cap ce ne mai trebuie ?

Avem azi petreceri de corporatisti tristi si de copchii care nu stiu ce-i aia, avem team drinkuri si evenimente caritabile si blogmeeturi si nici un Heliogabal. Pacat.

Nu mai avem bai, si deci intimitatea nu mai functioneaza, nu mai avem statui, si deci statul nu mai functioneaza, nu mai avem nimic si deci nimic nu functioneaza si uite ca pe nimeni nu intereseaza. Pentru ca nu mai avem nici macar atata minte cat sa intelegem ce ne lipseste si la ce serveste.

E bine, dar am senzatia ca nimic din toata chestiunea nu ma priveste. Ca si dumneavoastra, de altfel.