Lalaiala romaneasca

Indeobste defectele pe care si le gasesc singuri romanii n-au treaba nici cu ei anume, nici cu categoria mai larga a defectului. Am mai vorbit despre asta, nu-i specifica nici unui popor ci mai degraba universala. In schimb, defectele pe care li le gasesc strainii romanilor sunt si proprii si reale, dar din pacate nu prezinta nici un fel de aderenta mentalului public (si in cele mai multe cazuri nici mentalului individual, precit am observat).

Romanul crede sincer ca "stie el mai bine", ce habar au strainii de realitatile patriei ? Situatia e destul de amuzanta, defectele, viciile si lipsurile sunt intotdeauna o problema de limita. Ca atare, romanul mediu, care n-a trait niciodata in nici un alt spatiu cultural decit cel romanesc (chiar si peste granita, s-a dus la cules capsuni si-a stat intr-o baraca de romani, nu intr-o baraca de senegalezi, sa vada si el oare cum ii ?!) se gaseste in pozitia unuia ce doreste sa isi dea cu parerea despre sinuozitatile lizierei padurii din centrul ei. Ca stie el, ca judeca dupa muschiul de pe copaci si dupa croncanitul ciorilor cit, cum si unde e limita padurii. Este ca deja-i amuzanta ideea ?

Se intimpla (si este o intimplare) ca eu, din pozitia cel putin bizara si cel mult fericita de-a fi perfect integrat in cel putin trei spatii etnoculturale diferite (nu consider la socoteala musulmanii pentru ca nu citesc nici macar Masri, darmite Farsi, chiar daca mai recunosc unele cuvinte in vorbire), din care unul, mai maruntel ca importanta si economica, si politica, si sociala, filosofica, culturala, ca numar de participanti si dupa ce alt criteriu doriti dumneavoastra sa va alegeti se intimpla sa fie cel romanesc, ma gasesc intr-o pozitie nu chiar unica, dar foarte avantajoasa pentru a observa chestiile astea. In plus, de pe vagoane de carti citite si o indelunga practica a limpezirii ideilor in cap si-a notarii lor corecte, nete si elegante-n scris, ma aflu intr-o postura excelenta pentru a desena limitele padurii respective.

Si totusi am ferma convingere ca pe de o parte e o idee mult mai buna sa-mi vad de treaba, si pe de cealalta parte ca efortul nu va servi absolut nimanui : cei capabili sa urmareasca discutia n-au de fapt nevoie de ea, si cei ce ar avea imperioasa nevoie si-ar deriva incalculabile beneficii de pe urma intelegerii si internalizarii ei n-au capacitatea s-o urmareasca. Asa incit fara blog nu scriam niciodata articolul asta (precum de altfel nu scriam niciodata alte citeva zeci de articole de pe-aici), dar iata fapta dracului ca de cind au adus blogurile costurile publicarii mai spre zero, chestia te impinge si te tenteaza sa incerci. Este probabil cel mai mare beneficiu pe care l-au adus ele umanitatii, faptul ca stimuleaza elitele sa se exprime public pe teme pe care nu le-ar fi discutat in trecut niciodata.

Asa incit, sa purcedem in materie. Principalul defect de gindire al romanilor la ora actuala este lalaiala romaneasca. Ea se manifesta precum urmeaza :

Intaaaaaiiii alegem cel mai X element din P. Pe care il notam cu 1. Apooooooiiii calculam coeficientul relativ de Xitate a fiecarui p din P, pe care le notam cu 0.x corespunzator. Si in celeee din urrrrmaaaaa trecem la a implementa actiunile cerute de X pe spatiul P.

Exemple ? Pai sa va dau exemple. Pompierul roman nu e doar perfect capabil, ci aproape fara exceptie va pierde timp incercind sa gaseasca cea mai incendiata casa dintr-un set de case incendiate, ca sa inceapa a o stinge intii pe dinsa, in loc sa procedeze direct la stingerea primei case incendiate intilnite. Imediat dupa revolutie, politaii de circulatie aveau dificultati (nu externe, ci interne) in a distribui amenzi cetatenilor ce incalcau legile de circulatie pentru motivul ca... ei, ghiciti ? Pentru motivul ca nu mai aveau ierarhia de 0.x pregatita-n cap, si ca atare nu puteau aplica solutiile pentru X (incalcarile normelor de circulatie) asupra lui P(opulatia). De-aia.

In discutia despre Adrian Paunescu lumea nu poate sa condamne porcina pentru ca e paralizata in incercarea de-a socoti intii corect 0.x-ul care-i revine. In discutia despre Victor Stanculescu lumea are dificultati cu a judeca o situatie in care acel p notat cu 1 n-a fost inca identificat, si nu poate judeca un alt p, care poate fi diferit sau nu de p-ul cel cu 1.

Astia nu sunt niste oameni rau intentionati, sunt cetateni de bine, merg la biserica, isi platesc darile la stat, dau la cersetori, circula cu autobuzul, beau o bere, se mai uita la un meci de fotbal, nu sunt niste neoameni. Sunt niste oameni perfect respectabili. Dar sunt romani, si fiind romani au un defect. Lalaiala romaneasca ii paralizeaza, ei nu pot lua decizii pe care sa le aplice pina cind n-au construit o intreaga poveste in mintea lor care sa organizeze intreaga lume intr-o imensa constructie teoretica.

Problema mare cu chestia asta, bineinteles, este ca e de facto imposibil sa organizezi intreaga lume intr-o imensa constructie teoretica. Nu pot eu, n-o putut nimeni, pina nu il gasim pe Nehorai rabinul nu va putea nimeni. Ca atare, este infernal de simplu pentru orice parte interesata sa paralizeze orice actiune : introduce oarece disputatie asupra unui fragment oarecare din Povestea Lumii cu Icsi si Peuri (tm). Dupa care nu se mai poate actiona, ca tre' reparata obiectia, facute masuratori, numita o comisie de specialisti, un sobor de preoti, asteptat duhu' divin sa vina sa spuna Adevaru' scl etc.

Comportamentul e comun si universal in socializarea copiilor, care undeva intre 10 si 14 ani exploreaza pina se satura limitele acestor posibilitati teoretice, de-a evita responsabilitatea personala in virtutea unor defecte teoretice ale modelului lumii. In majoritatea culturilor traznaia e batuta din ei pina se satura si le trece, dar din ceva motiv care-mi scapa ea e dimpotriva, incurajata in Romania. Deci, vine Gheorghita acasa cu 7 si explica ca profa i-o dat lui Ionica 10 ca ta-su i-o cumparat masina (ori lui Ionica ori profesoarei, nu conteaza) ? Pai parintii il vor consola pe Gheorghita. De ce, mai fratilor ? Pe cine pleazna intereseaza ce explicatii are Gheorghita la dispozitie ? O luat 10 ? Nu ? Noa jet. E simplu, nu ?

Ei, pentru romani nu e chiar asa de simplu. Romanul trebuie intii sa se asigure el ca exista universul 0.x al spatiului P, si mai apoi sa se asigure el ca universul respectiv e corect construit inainte sa treaca la actiune, orice fel de actiune. Ca rezultat, ghici cu ce se ocupa romanii in orice adunare publica in vederea unei actiuni, de la delegatia unui partid politic la Senat si pina la cinci muncitori scosi sa insurubeze un bec undeva in Pipirig, Suceava ? A, cu discutia. Lalaiala romaneasca consta intr-o modela de Playboy intinsa nuda pe canapei si sase oameni care stau si discuta cine sa-si dea jos nadragii intii. Pina se usuca zama pe aia si se duce sa faca o mamaliga de plictiseala.

Alternativa, folosita de tot restul lumii, dar pe bune si sa mor io daca nu de tot restul lumii, si anume, "avem o regula si o aplicam" nu pare sa-i intereseze pe romani. Totusi, e o metoda mult mai buna de a organiza actiunea sociala, pentru ca nu-i recursiva. Nu trebuie sa revedem toate elementele lui P si sa discutam toata lumea de la facerea ei ori de cite ori avem ceva de facut. Credeti ca asa ceva e un avantaj minor, faptul ca poti sa te apuci de treaba de-acum cinci minute, nu cindva saptamina viitoare, si ca poti termina de facut ce era de facut inainte sa fi terminat astia de discutat cite au ei de discutat ?

E, pai credeti, ca crezutu-i gratis. Prostia, in schimb, se plateste, si lalaiala cu atit mai mult.