iProblema

Toate ecranele tactile produse astazi, precum si o buna parte din ecranele LCD au o caracteristica comuna : folosesc electrozi facuti din indiu.

Indiul e un metal argintiu-stralucitor foarte moale, maleabil si ductil, cu o temperatura de topire destul de joasa. Din punct de vedere chimic e similar aluminiului, dar arata destul de aproape de zinc (si cea mai mare parte se recupereaza din minereuri ale zincului). Ca o caracteristica interesanta, indiul curat emite un fel de urlet, un tipat ascutit la indoire.

Are si un izotop radioactiv, care se beta-dezintegreaza potolit, cu o durata de injumatatire de ordinul zecilor de mii de miliarde de ani (ceea ce-i semnificativ mai mult decat varsta universului) si da cositor.

Si de-aici incolo incepe problema : Indiul este un element destul de rar, gasindu-se in scoarta pamantului aproximativ o parte la patru milioane. Nu se cunosc roci sau minereuri specifice indiului, si nu apare nativ cum apare cuprul sau aurul.

Din punct de vedere economic, luand in considerare exploatarile viabile, rezervele totale de indiu se gasesc undeva la 5-6000 de tone. Functie de cum socotiti, consumul anual se afla undeva la patru-cinci sute de tone (pe langa iPoduri, iPaduri si iPeriute de Dinti, se mai foloseste si la producerea de rulmenti de mare viteza, ca strat interior cu frictiune redusa).

In mod suspect, Indium Corporation, principalul producator mondial de indiu sustine ca in baza imbunatatirii metodelor de extractie, atat crescand eficienta cat si extinzand baza de extractie la minereuri de cupru, cositor, etc) oferta de indiu va ramane suficienta pentru a sustine nevoile industriilor consumatoare pe viitor.

Logic vorbind, raritatea produselor e principalul avantaj comercial al acestei corporatii. Adica, daca aurul ar fi la fel de comun ca si fierul, pretul pe tona de aur pe care l-ar putea ei incasa ar fi probabil similar cu pretul unei tone de fier, cel putin in mare. Ce interes economic poate atunci servi sa te apuci sa declari contra raritatii probabile a produsului tau ?

E cam ca-n bancul cu Ion, care avea o vaca naravasa, care-i rupea funiile, nu statea la muls, dadea putin lapte, lovea sistarul cu piciorul, musca si asa mai departe. Satul de probleme, Ion se hotaraste s-o duca la targ s-o vanda. Oricui intreba de vaca, Ion, om de omenie fiind, ii raspundea cinstit, dom-le, e naravasa, nu da lapte si asa mai departe. Oamenii veneau si plecau. Un negustor de vite il vede pe prost, si-i zice, hai ma saracane sa-ti vand eu vaca, taci din gura. Si se apuca negustorul sa strige, cat lapte da vaca! ce cuminte este! cum a salvat ea niste porumbei dintr-un incendiu! si alte povesti negustoresti. La care Ion, brusc patruns, ii da un ghiont, ii smuceste funia vacii si-i zice "Auzi, daca-i asa buna da-o-ncoace, s-o duc acasa, ca n-o mai vand."

Daca indiul va putea intr-adevar fi produs in cantitati semnificativ mai mari, declaratile logice ale producatorului monopolist ar fi in sensul gravei si serioasei lui raritati si deosebitei dificultati de-a-l obtine, pentru a-si asigura o cat mai importanta felie din valoarea produselor ce-l folosesc. Daca insa indiul cu adevarat urmeaza sa se termine, dimpotriva, declaratiile logice ale producatorului monopolist ar fi de calmare a temerilor din piata, dand asigurari ca nici poveste de-asa ceva, declaratii dublate de eforturi pentru a-si asigura cat de mari stocuri la un pret cat mai accesibil.

Care sa poata apoi fi vandute unei industrii prelucratoare dependente, ce te intereseaza pe tine Apple ca platesti un eurocent sau o suta de euro pe aceleasi doua grame de indiu care-ti sunt necesare pentru a face un iPad ? Te intereseaza, intr-o oarecare masura, dar nici intr-un caz in aceeasi masura in care-i intereseaza pe producatorii de indiu, pentru care un cent inseamna incasari de zeci de milioane, si o suta de euro inseamna incasari de sute de miliarde.