Fata cuminte

Codul Muncii roman are un defect fundamental, dincolo de problemele superficiale pe care i le gasesc analistii de duminica. In practica, este mai ieftin pentru angajatori sa plateasca ore suplimentare decit sa ia un nou angajat.

Cind discutam chestiuni de costuri in economie e foarte important sa le discutam complet, pentru ca daca masuram costuri pe o portiune a procesului si lasam restul nemasurat vom obtine intotdeauna rezultate divergente cu realitatea (si adeseori chiar contrarii ei). Deci, costurile principale ale unui angajator in cadrul angajarii unui om nou nu sunt salariile datorate persoanei si contributiile datorate statului. Aceste costuri, desi importante, sunt cunatificabile. Costurile principale sunt insa cele necuantificabile, adica riscurile. Daca noul angajat fura ? Pai, sanse 1% sa fure, pagube medii de 100,000 RON daca fura, deci un cost fix de 1,000 RON. Daca se caca-n lift ? Pai, sanse de 0,1% sa se cace-n lift, costuri de 10,000 RON daca se caca-n lift, deci un cost de 10 RON. Adunati toate riscurile astea cu salariul, impozitele si contributiile si veti avea costul total al angajarii unui om nou.

Un angajat deja existent nu mai este o necunoscuta pentru organizatie (aceasta perspectiva este in fapt falsa, dar indeobste asa functioneaza mintea managerului roman), si ca atare toate riscurile asociate lui sunt 0. "Il cunosc, era un baiat bun, n-ar fi facut asa ceva niciodata" e declaratia universal-perpetua la fiecare cacare-n lift si furt din intreprindere, care, ca sa vezi culmea, nu sunt in majoritate faptele angajatilor noi. Aia noi sunt pe best behaviour, nici nu sufla. Dar sa nu intram in detalii de-astea, ca cine stie ce idei mai desprind managerii de ne citesc.

Datorita faptului ca Romania este (comparativ cu regimurile sclavagiste din Statele Unite sau Europa de Vest) o tara foarte libera, chit ca locuitorii ei nici nu-si inteleg nici nu-si apreciaza libertatea, paleta de riscuri asociata noului este cu necesitate foarte larga. Cu ce-o sa te surprinda un tinc din SUA ? Ala nici nu-si permite sa observe cine-i negru si cine-i alb, sau sa invite o fata din biroul vecin la o cafea (workplace ethics, te pui ?) In Romania in schimb poti avea surprize dintre cele mai variate (si nu, faza cu cacatu-n lift nu este o inventie a imaginatiei mele). Ca atare, angajatorii prefera sa dea ore suplimentare, eventual cu sutele pe luna, angajatilor deja prezenti.

Se intimpla, fara legatura cu discutia de pina aici, ca moartea prin exhaustiune e foarte similara mortii prin hipotermie : ambele se bazeaza pe feedback-uri pozitive, care duc la catastrofa. Pe masura ce temperatura corpului coboara, capacitatea omului de-a iesi din situatie scade, si pe la jumatatea drumului catre moarte el nu mai este capabil sa se salveze singur. Exact la fel, in cazul mortii prin exhaustiune, viitoarea victima, inca aparent ambulanta, dar animata doar in virtutea inertiei, nu mai are cognitiv capacitatile de-a-si intelege situatia si-a simti pericolul, tocmai pentru ca partile superioare ale cognitiei, care fac asemenea evaluari si iau deciziile profunde, capabile sa rupa un pattern, sunt si primele care se inchid la extenuare. Ce mai ramine functional din creier e capabil sa se achite de sarcinile de serviciu, dar nu-i capabil sa revizuiasca comportamente si sa salveze trupul de pe drumul ce duce spre prapastie.

Adaugati la aceste doua chestiuni fundamentale, care tin de configuratia mediului, doua probleme sociale. Prima, soriceii, acele fete sfioase dar inteligente pe care vi le amintiti sigur din scoala. Ele au mai putini prieteni decit media, tind sa petreaca mai mult timp singure, pe de-o parte, si sunt responsabile si bine pregatite, pe de cealalta. Ca atare, ele fac printre primele obiectul alocarii de noi sarcini de catre management, pentru ca sunt si calificate, si de incredere. Pe masura ce duc la indeplinire in conditii bune un volum tot mai mare de munca, probabilitatea sa primeasca sarcini suplimentare creste, precum si creste si volumul lor. Avind deja construite relatii sociale de asa natura incit nu au nici iubitul care sa le ia de ceafa si sa le duca cu forta-n Belize, nici prietenele care s-o scoata la disco vrind-nevrind, soricelul se ingroapa in munca, ajungind la trei sute, trei sute cincizeci, patru sute de ore lunar.

Lipsa apetitului si tulburarile de somn se instaleaza fara exceptii si fara discutii, dar de-acum victima e cazuta-n plasa si legata fedeles de acest complicat arahnid incorporeal pe care vi-l descriu. Fata nu-i capabila sa inteleaga ce i se intimpla, asa ca insista. Maninca mai putin, ajunge sa traiasca din sucuri, iese tot mai rar din casa, se manifesta socialmente exact ca si dependentul de droguri. Nu foloseste substante psihotrope, dar obtine cam aceleasi rezultate, inchide partea aceea din intelect care-o evalueaza.

Dupa care, tot fara exceptii si tot fara discutii, moare. Am vazut cazuri in anii trecuti, si nu unul. Lumea da din sine eternul "era o fata buna, nu ma asteptam sa i se intimple asa ceva", se intreaba "oare ce-i de facut" si trece, bineinteles, mai departe. Cele zece sau o suta sau o mie de soricele intrate deja-n transa nu vad, nu aud, si la rindul lor nu le vede si nu le aude nimeni. Si mai moare una, si inca una, si inca una.

Pacat de ele, zic eu.

Totusi, daca aveti o prietena, sau o cunstiinta, care sufera de chestia asta, nu va sfiiti sa-i spuneti. Cu siguranta va reactiona jignita, tot ce i-a mai ramas functional e partea ceea reptiliana din creier care se apara de presupuse insulte. Pina la urma, nu conteaza, n-are decit sa se supere. Dar daca subscrieti la teoria ca aveti datorii fata de semeni, ca de exemplu sa le dati flash-uri cind stiti c-ati trecut radarul, sau sa tineti liftul daca vin in fuga, sau sa-i avertizati ca merg spre o groapa, nu puteti tacea din gura.