Dusmania politica romaneasca

Una dintre cele mai triste, ba nu, nu una ci de-a dreptul cea mai trista sminteala a neamului astuia chinuit este dusmania politica romaneasca. Acolo unde alte popoare, mai sarace au mai bogate, mai curajoase ori mai fricoase, mai cultivate sau mai talambe gasesc cu cale sa-si manifeste, uniform si fara exceptie, bunele oficii, bunavointa si increderea, romanii singuri se gasesc sa-si expuna vrasmasia si suspiciunea.

Toata lumea isi crediteaza conducatorii proprii, si suspecteaza conducatorii altora. Romanii nu, romanii dimpotriva, romanii asteapta sa vina alesii Europei sa-i mantuie de alesii lor proprii. Toti oamenii lucreaza impreuna cu colegii lor de partid, si impotriva celor din alte partide. Romanii nu, romanii dimpotriva, romanii se lupta, se sapa, se bat cu dintii si cu ghearele, si la nevoie chiar cu ajutorul dusmanilor lor din alte partide, impotriva tocmai a colegilor lor de partid, si cu atat mai mare ardoare cu cat colegialitatea respectiva ar trebui sa fie mai marcata.

De fapt, nu exista furie comparabila cu cea ce-i desparte pe doi tipi aflati pe acelasi palier in acelasi partid, doi tipi care candideaza pe aceeasi functie, care se afla cam la acelasi nivel si poseda cam aceleasi abilitati si sfere de influenta nicaieri in lume - cu exceptia posibila a inamicitiei care desparte in mod traditional sotiile de amante in societatile care impun completa dependenta economica a femeii de barbat.

Cum se explica aceasta netoata stare de fapt ? Daca vroiai de fapt sa lucrezi alaturi de aia si impotriva astora, de ce nu te-ai dus de la inceput intre aia, de ce te-ai angajat in lupta politica alturi de astia ? Si adeseori romanul chiar face pasul, paraseste vechiul partid si intra in cel nou. Stupoare! Dupa cateva zile, dupa cateva clipe romanul care pana mai ieri se simtea trup si suflet alaturi, aliatul natural al acestor oameni in lupta cu scorpiile hade din propriu-i partid se simte azi dimpotriva, tot la fel : aliatul natural, trup si suflet alaturi de scorpiile de ieri impotriva fostilor aliati, deveniti brusc scorpii, prin lucrarea vicioasa a... aliantei.

Cum e posibil asa ceva ?!

Ei, uite ca este. Daca ati urmarit pana aici descrierea smintelii n-ar fi lucru de mirare sa-i intelegeti deja si cauza. Daca partidele ar fi, asa cum ar trebui sa fie, construite pe baza unor alegeri impartasite, pe baza unor principii comune, la care toti membrii sa subscrie, atunci intr-adevar, lucrurile ar evolua asa cum va asteptati dumneavoastra. Un esicher politic impartit dupa criteriul daca se pune smantana in dulceata sau ba ar da bineinteles doua partide, Partidul Smantanii Democrate si respectiv Partidul Dulcetii Libere.

Toti cei ce cu placere mananca smantana in dulceata ar fi atunci membri sau simpatizanti PSD, dupa cat timp au la dispozitie, cata pasiune pentru chestiunile smantanice si cat interes pentru trebile politice, in timp ce tot la fel cei ce mananca dulceata fara smantana s-ar gasi reprezentati in PDL. Pentru un PDL-ist, notiunea de-a manca smantana cu dulceata ar fi ea de una singura atat de respingatoare incat oricate alte afinitati ar putea gasi cu un PSD-ist, totusi n-ar putea trece peste aceasta mare, fundamentala deosebire, si de asemenea oricate dificultati si disensiuni ar avea cu un alt PDL-ist, totusi s-ar putea consola, in forul lui interior, ca "ei, o fi el asa si pe dincolo, dar macar nu mananca smantana in dulceata".

Dar daca partidele s-ar alcatui absolut aleatoriu, fara nici un fel de criteriu definit care sa ingaduie membrilor sa spuna clar si lamurit da, eu sunt in PSD pentru ca, si dimpotriva nu sunt in PDL tocmai de-asta ? Daca toti membrii de partid s-ar afla intr-un partid anumit pentru ca acolo s-ar nimeri sa se afle ei, si intrebati de ce se afla taman acolo si nu in alta parte ar produce fiecare o justificare disjuncta, asa incat daca intrebi 360 de oameni obtii 360 de justificari dispuse de jur imprejurul unui cerc, si chiar daca doua cate doua sunt asemanatoare in proportie de 99% totusi luate cate trei sunt asemanatoare in proportie de doar 97% si luate catestoate nu sunt asemanatoare prin nimic ?

Ei, atunci ai avea intr-adevar situatia politica din Romania, in care nici un partid nu are o doctrina (ce este o doctrina ?!) si nici o filosofie politica, si nici o istorie practica a implementarii lor (istorie ? cum adica istorie ?!) nici la nivel de grup cat nici macar la nivel de indivizi considerati reprezentativi (cum adica, sa alegem parlamentari functie de felul in care au votat cu ocazia legilor care ne intereseaza pe noi ?!). Membrii si simpatizantii se gasesc atrasi catre partide pe criterii tenebroase si absolut ireductibile in totalitatea lor la un ce actionabil, asa incat miscarea partidelor insele si a membrilor lor prin viata politica e pur browniana : o entitate asupra careia actioneaza 360 de forte in toate directiile se comporta cam ca un obiect in repaos.

Ca atare, sigur ca dinamicile sociale proprii unei casnicii uzate se manifesta din plin in politica romaneasca. Sigur ca sotii se urasc intre ei, sigur ca orice fasneata da din coada pe la nasul barbatului sastisit de proasta de nevasta-sa ii capteaza atentia, sigur ca orice calfa de tamplar incoarda bicepsul in campul vizual al nevestei dezgustate de mitocanu' de barba-su ii da palpitatii. Sigur ca da. Cam la ce v-ati astepta ? Oamenii care stau impreuna doar in virtutea inertiei, care au ajuns impreuna doar prin jocul hazardului se vor plictisi repejor unii de altii si cu trecerea timpului le va veni tot mai greu sa-si tolereze apucaturile si idiosincraziile, exact ca in mariajele secolului trecut.

Si uite cum ajungem la concluzia previzibila ca sminteala ce parea si structurala spiritului bolnav al romanilor si perfect inexplicabila la un popor capabil, totusi, sa scrie si sa citeasca survine de fapt dintr-o forma careia ii lipseste fondul. Avem chestii pe care le numim partide si ducem abuzul lingvistic pana acolo incat sa numim totalitatea activitatii lor la un moment dat "viata politica", dar in fapt n-avem nici partide, nici viata politica, si mai ales n-avem abilitatea mentala rechizita sustinerii unor partide politice si unei vieti politice. Pur si simplu n-am ajuns inca acolo, ca dezvoltare sociala, si respectiv ca dezvoltare mentala la nivelul individual.

Sa ne dea Uniunea Europeana, zic.