Durerea, adevarul si viata

Dintre toate caracteristicile, specificatiile si proprietatile bizarei alcatuiri de fum si ceata care mi-s, probabil cea mai indigerabila (si angoasanta) pentru publicul cititor e faptul ca bat femei, deschis si declarat (si nerusinat!!!). Pina la urma e de inteles, si inteleg uimirea, faptul contravine oricarui semnal axiologic furnizat de catre societate si de catre semeni individului, asa ca wow, disonanta cognitiva e minim spus. Totusi, sa pasim impreuna in necunoscut (din nou). Garantez ca veti iesi alti oameni din proces (ca de obicei). Deci :

In primul rind se impune precizarea ca bataia nu survine unui act de violenta din partea mea, ci unui act de supunere din partea lor. Nu vorbim de bataia insasi, care evident ca-i violenta, altceva ce sa fie, ci vorbim de pasul anterior. Nu alerg fetele prin apartament, sa le prind cu arcanul, sa le leg fedeles si-apoi, cu calusul in gura sa le inrosesc fundul. Nici vorba de-asa ceva. E drept ca am tot soiul de sfori si lanturi la dispozitie, catuse si lacate, echipamente diverse. Totusi, ele constituie decor, si se folosesc ocazional dupa criterii esentialmente estetice.

Bataia survine in schimb (si fara exceptii) unui act de supunere din partea lor, si aceasta supunere, in fata certitudinii neplacerii este mi se pare mie cel mai fundamental uman comportament din toata paleta posibilului. Chiar daca exista si animale capabile de-asa ceva (vulpea, care-si roade incheietura decit sa stea prinsa-n capcana fiind un bun exemplu, si-n treacat fie spus, am impresia ca vulpea nu primeste suficient respect si atentie in folclorul si mitologia romaneasca contemporana). Totusi, sa fii capabila si dispusa sa faci ceea ce e de facut, chiar daca urmeaza sa doara si sa usture, stiind clar si fara inconjur ca urmeaza sa doara si sa usture mi se pare nu doar o implinire semnificativa ci si, pina la urma, o minima cerinta.

Este, in tot cazul, o minima cerinta a invatarii, asta-i principala propunere de valoare (sau cum ziceti "value proposition" in romaneste ?) a oricarui sistem de educatie : fa chestiile astea, cit or fi de plicticoase, obositoare, dificile, ca asta tre' facut. Exacerbarea autodeterminarii si unei libertati individuale pina la urma prost intelese pune individul de azi in pozitia de-a fi incapabil sa achieseze la aceasta afacere, si ca atare in pozitia de-a fi incapabil nu doar sa invete, ci sa faca tot felul de chestii. Pentru un exemplu foarte informativ, sa consideram apa.

Apa "isi doreste" sa coboare, sa-si micsoreze energia potentiala. Ca atare, putem presupune ca orice cadere ii face placere, si orice urcare ii provoaca durere, daca suntem dispusi s-o antropomorfizam. Iata ca apa poate fi fara dificultati prinsa intr-un baraj, sau intr-un pahar, si manipulata cu minim efort, tocmai pentru ca e perfect incapabila de autocontrol. Ea nu poate indura nici o farima de durere, cit i-ar fi necesar ca sa poata sa se ridice pina la buza paharului ori a barajului, si ca atare este mereu captiva, eterna prizoniera a oricui ridica un sant cu un milimetru mai inalt decit situatia ei actuala.

Individul care se teme de durere este evident captivul oricarui sistem dispus sa-i traga doua peste ochi. Rezultatul intilnirii dintre niste indivizi care, ca si apa, sunt incapabili sa se controleze si sa se supuna unui modicum de rigoare cu niste indivizi care, cam ca si focul, sunt nu doar neinfricati in fata iminentei consumptiei propriei fiinte, ci chiar gasesc ca asta-i curgerea normala a devenirii se vede destul de bine in aventura istorica a intilnirii americanilor medii cu islamistii radicali. Apa inca bolboroseste ca rezultat al contactului cu doua-trei-cinci-sase picaturi de foc.

Cu alte cuvinte, supunerea in fata unei torturi arbitrar alese (ori a unui sistem de tortura arbitrar ales, ca-n cazul de fata a lor fata de mine) e in cel mai propriu sens al termenului o fapta ziditoare, atit ca-n implementarea concreta se gaseste eliberata de boscorodeniile si manipularile unei religii oarecare. E pur si simplu act de curatire a sufletului propriu, si de imputernicire a lui (sau cum sfintul ziceti enabling in romaneste), reasezindu-l acolo unde ii este de fapt dintotdeauna locul : la cirma trupului.

Cine reuseste sa se supuna unui stapin reuseste sa se supuna in primul rind siesi, pentru ca asta-i calea, supunerea catre exterior trece printr-o supunere catre interior, catre sine. Si iata cum, paradoxal, fetele mele, cu dungi rosii pe fund ramase-n urma aplicarii joardei de catre mine sunt totusi mai libere decit fetele "dumneavoastra", si sa-mi scuzati ghilimelele, dar nu vorbim de posesive comparabile.

Mai exista si un considerent practic, pe care l-am lasat la urma din romantism pur, dar el este cel putin la fel de important ca si cel teoretic. Indeobste pun pariu cu voi ca mincati mai multa ciocolata, si mai multe dulciuri decit este cazul. Si foarte probabil va voi interzice dulciurile, si ciocolata. Uite asa, "pentru ca pot", sau "de-al dracului", sau oricum doriti sa va reprezentati pe moment chestiunea. "Ca si Ceausescu", daca-i pina acolo.

Dupa care veti descoperi alaturi de mine, si cu uimire care bineinteles ca ma va amuza, ca a consuma o cantitate mai mica de ciocolata produce per total o placere mai mare. Oricit de absurda poate fi chestia, omul are niste puncte optime, zero apa e o nenorocire, o cana de apa e perfectiune, o vadra de apa e tortura. Asa suntem construiti, si gresala de-a va lasa controlati de exterior, ca-i el televizor, pachete colorate, lumini stroboscopice sau ce-o fi fiind va rapeste fragmente din placerea pe care-o promite si-o propune, dar n-o livreaza.

Exact la fel, durerea reechilibreaza circuitele placerii, imbicsite de zgura oboselii si plictisului pentru ca n-au mai vazut diferenta de potential de ani si ani de zile. O existenta traita intr-o vesnica pendulare intre "acceptabil" si "binisor" nu poate duce decit la atrofie generalizata, nici macar nu mai merita sa pastram toate vastele si complexele masinarii ale sufletului in conditiile in care oricum nu le folosim niciodata, ne ajunge o lingurita pentru tot ce facem. Faptul trist fiind ca limitind neplacerea cit de aproape putem catre zero limitam cu acelasi drum si cu acelasi pas si placerea, incet incet tot aproape de zero. Si pina in final ce-am facut si ce-am realizat ? Am vindut putintica securitate de moment in schimbul tuturor nestematelor Indiei. Proasta afacere.

In raport cu ambele aceste necesitati, bataia cea eleganta, in livingul incalzit, cu talpile goale pe parchet si fruntea in matasuri e pina la urma solutia cea mai ieftina. Fara sa implice riscuri reale, cel putin atit timp cit biciul e-ntr-o mina priceputa, livreaza cam toata paleta de stari si emotii "negative" necesare unei femei sanatoase. Si ca atare este un lucru bun, si de dorit.

Si mai este, bineinteles, un lucru ingrozitor de dificil, care mai are si proprietatea ingrijoratoare ca daunele le plateste unul, dar manopera o executa altul. Cu alte cuvinte, un lucru care n-ar trebui incercat de nimeni acasa, de capul lui, la voia intimplarii.

Stiu ca asa avertisment nu are mari sanse sa impresioneze, mai ales dat fiind ca exista scoala de dentisti dar nu exista scoala de batut fetele. Totusi : nu v-ati apuca sa plombati dintii nimanui cu superglue si miez de piine (caz real, ca de-aia zic) sau ce alte chestii mai gasiti pe jos prin casa, este ?

Daca va incalzeste pot sa va asigur ca nu m-am apucat de-a bate fetele din dorinta de-a le bate, ci ca m-am impiedicat de acest mijloc simplificat cu totul intimplator. A proceda invers, eventual in cautarea imatura a unui ceva cu care sa ne laudam si prin care sa ne simtim speciali umple bineinteles forumurile de "BDSM" cu tot felul de paiate si papagali, dar nu are, daca-mi permiteti, nici un fel de legatura cu discutia, nici macar sub aspectul aparent asemanator ca ambele folosesc bice si curele.