Despre PDL
Intrucat ma irita aerele pe care si le da Cristian Preda in ultima vreme - nu prin presa, c-ar fi cam mult spus, dar prin diverse "proiecte" de buzunar ale partidului sau, am sa ma apuc sa repun lucrurile pe fagasul realitatii. Cu citate.
Eu respect identitătile conservatoare, dar nu pot adera la conservatorism. Cred totuşi într-o formulă de includere a conservatorilor. E o familie politică paradoxală, care pe măsură ce trece timpul, e obligată să reconstruiască trecutul căruia îi datorează o plecăciune. Conservatorii sînt oameni simpatici, cultivati, eruditi tocmai pentru că sunt siliţi să facă un efort intelectual considerabil. Eu sînt departe de orice sensibilitate conservatoare. Cînd vorbesc despre utilizarea resurselor diversitătii eu gîndesc în termeni foarte liberali.
Ete fas. Cand vorbeste despre utilizarea "resurselor diversitatii" nu vorbeste in termeni foarte liberali-europeni, ci in termeni foarte liberali-americani, care tradusi in termeni europeni sunt foarte socialisti.
N-am inteles cine si cum i-a sugerat stimatului ca nu mai poate alteritatea de nevoia de-a fi tunsa si mulsa de niste de-astia, ce s-au trezit ei in fruntea treburilor, dar sigur nu era un conservator. Alteritatea nu-i o oaie care behaie fericita ca are cine-n PDL s-o tunda sa nu se mai chinuie degeaba cu toata lana aia. Alteritatea nu-i o vaca care plange lipsa PDL-ului, ca n-are cine s-o mulga si-o doare ugerul. Oamenii aia simpatici, eruditi si cultivati nu dau, sa vezi mare si incredibila intamplare, doua parale pe pseudo-partidul fara doctrina si fara principii pe care-l reprezinta, spre rusinea lui, Cristian Preda.
Cred, de pildă, că dreapta în România ar trebui să se definească într-o formulă laică si să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din scoli.
Dreapta laica. Sigur ca da, daca tot avem capitalismul de cumetrie, statul de drept al Securitatii si republica parlamentara a presedintelui, de ce n-am avea si o dreapta atee ? Doara cand Cristian Preda vrea sa reformeze, reformeaza. Sa ne faca, daca tot ne-am apucat, niste roti cubice, niste republici monarhice, niste hoti cinstiti si asa mai departe, sa stim si noi o treaba.
Rep: Ce nume ar trebui să poarte o astfel de miscare de dreapta?
Eu n-am o problemă să-i spun dreapta, pur si simplu.
Eu am. De ce ? Pentru ca nu este "dreapta, pur si simplu". Nu este dreapta deloc, e o monstruozitate demna de somnul ratiunii. Nu asta ma deranjeaza, nu-i Preda primul tip care spune minciuni si prostii desi ar trebui sa stie mai bine, sau macar sa-i fie rusine si sa taca. Ce ma deranjeaza insa e incercarea de confiscare de catre un non partid a unui lucru ce nu-i apartine.
Pentru ca de-acolo incepe toata problema. PDL nu este un partid. PDL nu are o doctrina, PDL nu are politici, si PDL nu are membri. PDL e pur si simplu o aglomerare de indivizi corupti, adusi impreuna de dorinta comuna de-a fura. PDL nu este un partid, este o cloaca. Despre alte partide se poate spune oricand, si se spune mai des decat e cazul, ca ar avea membri indoielnici. Si e adevarat, ei exista. Dar sunt exceptii, in PNL, si sunt doar o majoritate, in PSD. Nu sunt tot partidul decat in PDL.
Si mai important, PDL n-a fost niciodata un partid. PDL-ul de astazi este rezultatul aglutinarii intre vechiul PD, demn urmas al Frontului Salvarii Nationale (care prin Conventia Natională Extraordinară din 28-29 mai 1993 de la Constanta i-a si aprobat primul statut), membru in internationala socialista din 1995 pana la retragerea din 2005 (au organizat Internationala Socialista la Bucuresti in 1999, mai tine cineva minte ?), si PLD, format prin revenirea la matca a vechiului membru FSN Theodor Stolojan (pe care vi-l amintiti, daca aveti varsta, pentru masura "de dreapta" de-a nationaliza valuta firmelor, ca prim ministru), unii i-ar spune tradare, dar hai sa fim sinceri : daca tu declari dragoste unei curve, te-nsori cu ea si-i cumperi casa, si ea dupa cinci ani fuge inapoi la bordel, ce tradare e aia ? e revenire acasa, eterna reintoarcere. "Progres, Libertate, Demnitate." ? Scutiti-ma.
Acesti oameni, care zece ani s-au dat socialisti, se vor da zece ani "de dreapta", si cu sprijunul unor copii prosti precum, intre altii, Cristian Preda, vor chiar si pacali un segment oarecare de electorat. Dupa care vor deveni din nou de stanga, si din nou de dreapta, vor "reforma", vor "curata", vor "limpezi", se vor lupta cu mafia si cu mogulii si cu extraterestii, asta in timp ce Berceanu mai fura un miliard din buget, asta in timp ce Udrea mai fura o suta de milioane, asta in timp ce Basescu mai vinde un tanc si-o mina antipersonal in contra angajamentelor pe care ni le-am asumat, se mai blocheaza niste proiecte de dezvoltare pana intra primarul in partid, se mai dau afara niste profesori din licee ca n-au carnet unde trebuie si asa mai departe.
Si in tot timpul asta eu trebuie sa aud de la oameni pe strada ca "toti politicienii sunt la fel", pentru ca fostul FSN, actual PDL, reuseste in continuare sa mimeze exercitiul democratic, sa mimeze ca-i un partid, sa mimeze ca discuta politica. Nu-s toti politicienii la fel. Toti pedelistii sunt la fel, pentru ca dupa criteriul ala se si aleg, ei intre ei. Nu poti face parte din Mafie pana n-ai omorat un om, si nu poti face parte din PDL pana n-ai dosarul tau. Ca-n securism, exact la fel ca acum 30 de ani. Nu inteleg cum nu i-e rusine lui Cristian Preda, dar in fine, o fi preluand ceva resurse de nesimtire de pe la colegi.
Problema PDL nu-i daca-i de dreapta sau nu-i de dreapta, ce-i aia sa fii de dreapta si asa mai departe, tot asa cum problemele unui copil de 2 ani nu-s ce-i aia prezervativul si cum se foloseste el. PDL mai are inca lung drum de parcurs inainte sa-si puna probleme de "doctrina" si sa iasa in public cu pustime spilcuita discutand despre "dreapta". PDL trebuie intai sa devina un partid. Dupa care sa respecte legile tarii. Abia dupa aia, odata cu intrarea in 1) realitate si 2) legalitate poate PDL sa se aseze la masa unde sade restul lumii si sa discute teorie politica.
Ca sa fim intelesi, nu contest - pentru ca nu discut - competenta sau calificarea teoretica a profesorului. Competenta lui politica, si inca mult, infinit mai important, competenta lui morala imi par cel putin indoielnice. Prin asociere.
Tuesday, 23 March 2010
nu ai scris bine ..ai scris foarte bine !!!!
il dau mai departe ..de ce ? pentru cei ce au aceasi parere cu tine articolul tau e balsam pentru suflet ..pentru cei care n-au aceasi parere poate reuseste sa le deschida ochii..
Tuesday, 23 March 2010
Eu nu am reusit sa ma lamuresc pina acum de un lucru: PDL e condus de Traian Boc sau de Emil Basescu ?
Tuesday, 23 March 2010
@monica hanganu Saru'mana.
@Marian S Precat pot eu sa-mi dau seama, Emil Boc joaca aproximativ rolul pe care capacul delcoului il are in functionarea motoarelor pe model vechi.
Tuesday, 23 March 2010
Mda.. subscriu! Cred ca abia nepotii mei vor apuca alte vremuri politice. E ciudat ca astia mai vechi in politica, isi invata odraslele cum sa actioneze, astfel incat sa nu se piarda dom'le din practici! Ma gandeam ca daca tot e viitorul nostru, de ce nu se retrag toti babalacii si comunistii, sa ne lase pe noi sa ne facem viitorul, nu? Fara linii trasate, fara practici de aplicat.. fara indicatii pretioase de la mai- marii si mai vechii politicieni! Dar, ti-ai gasit sa lase ei bunatate si pretiozitate de ciolan!
Tuesday, 23 March 2010
In raport cu apropierea extinctiei, disperarea omului de-a conta creste, nu scade.
Pana la urma ce vor toti astia ? Sa fie cineva. Si daca nu stiu si nu pot sa fie cineva care ajuta cu ceva, stau macar in drum si incurca lumea, daca se impiedica de ei inseamna ca totusi, inca exista. Inca exista.
Nici o diferenta fata de batraneii care incurca lumea prin magazine si autobuze, de disperare ontologica.
Wednesday, 24 March 2010
Preda e un atention whore care a facut niste calcule, un fals. Oricum il dam afara din partid daca calca stramb. In ceea ce priveste acuzatia ca tot partidul e constituit doar din hoti, prove it.
Wednesday, 24 March 2010
Pai nu, ca eu am zis toti. Mai departe, tu dai un contra-exemplu.
Wednesday, 24 March 2010
Pai Stolojan ce a furat ca nu reiese din postare?
Si cum Hot poate fi considerat tehnic doar cel ce are o condamnare in acest sens procentajul este infim, ca tot eram stat de drept.
Ca asa si legionarii sunt vinovati de genocid cand ei erau de fapt la bulau.
Wednesday, 24 March 2010
Depinde cum privesti lucrurile. Daca eu dau o lege care zice ca tot ce ai tu valuta in casa sa mi se aduca mie, si in schimb primesti lei, si anume, 2 lei la fiecare euro, si-un leu si cincizeci la fiecare dolar, cum numesti chestia aia ?
A, nu-i furt, e politica inalta, trebuiau recapitalizate bancile. Sigur ca da, ca pe atunci oamenii nu erau inca atata de fraieri incat sa-si puna singuri gatul pe butuc, cum fac acuma. Bine.
Dar eu tot furt ii zic.