De ce BDSM ?

E mare lucru sa ai ocazia sa te exprimi. Nu stiu daca exista lucru mai mare pe lumea asta decit sa poti pune-n semn ce-ai in cap.

Tot lucru mare este si sa se inteleaga ce-ai scris, de catre altii. Chiar daca minunea asta se petrece zilnic si chiar de mai multe ori pe zi aici pe minunata Trilema, totusi ea nu se banalizeaza pentru mine. Poate ca altul s-ar simti "indreptatit" sa dea cu lehamite din mina cind isi vede textul inteles la cinci minute dupa publicare (pe ceas), ca doara asa-i "normal". Eu nu sunt altul, si pentru mine incintarea ramine vesnic proaspata (poate sustinuta si de observatia cu adevarat banala ca asa minuni nu se prea petrec prin alte parti in spatiul limbii romane).

Ingaduiti-mi deci sa va citez unul din cititorii aceia cel putin la fel de inteligenti ca mine :

“da eu il iubesc? cum stiu?” .. noah .. simplu: “ai muri pentru el?” raspunsul venea prompt: “ah pai nu stiu daca ar muri si el pt mine… nu il cunosc inca.. nu stiu..eu simt dar.. chiar asa..”. ei bine, mah confuzelor…chiar asa !!!

Porcul are dreptate. Chiar asa. Si-acum, sa venim la titlu pe ocolite, pornind intr-o larga lateralalie :

Cam cea mai importanta (fara sa fie neaparat, sau exclusiv si benefica) cucerire a civilizatiei umane in ultima vreme este izolarea tot mai accentuata, pina la a fi aproape perfecta, intre om si moartea lui. Pina prin 1940 omul inca isi mai percepea corect moartea ca parte a fiintei, si-si traia viata in consecinta, trairile lui avind deci cu necesitate o valoare si-o importanta.

De-atunci incoace, ideologia sarita de pe fix a umanismului desantat a reinterpretat viata omului, care nu mai este pur si simplu "o valoare in sine" in absolut toate circumstantele si conditiile (ceea ce deja ar fi o exagerare), ci de-a dreptul o valoare infinita.

Aceasta abordare vizibil gresita aduce cu sine suferinte specifice si identificabile. De exemplu, valoarea vietii fiind considerata infinita, orice riscuri oricit de mici trebuie numaidecit inlaturate, si in comparatie cu orice considerente limitative eliminarea riscurilor are cistig de cauza. Ajungem astfel sa dezinfectam minerul usii, chiar daca nimeni nu ne mai calca demult pragul, sastisit de atitea precautii neaparat necesare asigurarii sanatatii si securitatii noastre. Cu atit mai bine, ne ramine mai mult timp pentru a dezinfecta dezinfectantul.

Problema se poate modela matematic : utilitatea oricarei masuri de asigurare impotriva oricarui risc este egala cu valoarea adaugata (care-i la rindul ei egala cu paguba posibila inmultita cu probabilitatea evenimentului nedorit) minus costul. Daca valoarea vietii este infinita (si dat fiind faptul ca orice cost este intotdeauna o marime finita), atunci fie riscul este mic dar finit, in care caz paranteza este si ea infinita, si deci mai mare decit orice cost, fie riscul este infinit de mic, in care caz paranteza e indeterminata, si deci posibil mai mare decit orice cost. Eroarea fundamentala de-a folosi marimi "infinite" intr-o ecuatie care nu admite decit marimi finite este tocmai manifestarea in aritmetica a greselii de care vorbeam.

De alt exemplu, e imposibil pentru omul inselat de aceasta tesatura de minciuni sa produca ceva util, sau ceva important, sau macar ceva relevant : toate chestiile care conteaza cer, fara exceptie, sa le dai viata. Expresia clasica in limba romana este "a inchina viata", si e foarte adecvata, pentru ca noteaza fin tranzactia reala : viata nu se da, dar nici nu se pastreaza, ci pur si simplu se inchina scopului respectiv, care-o fi el. Omul care crede sincer ca viata-i de-o valoare infinita devine insa incapabil sa-si mai aleaga un scop caruia sa i-o inchine : valoarea actuala a scopului este egala cu produsul dintre valoarea reusitei si sansele de reusita, minus valoarea vietii inchinate. Dat find ca dupa minus urmeaza infinitul, in timp ce orice reusita are, ca si orice cost, si ca si orice fapt din lumea asta o valoare neaparat finita, oricit de mare s-ar afla, bineinteles ca orice investitie de sine da cu minus.

Gresala omului de-a se crede pe sine afara din lume, o prostioara infantila pe care mintea sanatoasa o depaseste in general cu de la sine putere pina la pubertate, il duce fara zabava la imposibilitatea asumarii lumii. Iata minune ca nimic nu-i suficient de bun pentru ca Georgelul nostru sa-si investeasca acolo viata lui cea infinit de valoroasa. Marea durere, pe care nimeni n-o spune desi toata lumea o simte si destui o intuiesc este ca... vrind-nevrind, viata tot se inchina catre ceva, tot se investeste in ceva. Timpul nu-i ca banii, sa-l cheltui doar cind si unde vrei, timpul se cheltuie singur, cite o secunda in fiecare secunda.

Si astfel, din constipatie, oamenii ajung sa faca cea mai proasta investitie posibila : isi investesc timpul in sine, sau mai exact, in contemplarea ideologiei false si mincinoase ca sinele lor ar face doua cepe degerate. Dupa o viata cheltuita astfel, ca de investitie nu poate fi vorba, cetateanul e gata sa infrunte angoasa, nimicul, vidul. Din fericire, civilizatia care i-a creat problema i-a creat si paleativele, avem televiziune, bere si diazepam intru anesteziere. Si-n plus, o gramada infecta de minciuni, pornind de la "asa-i pentru toata lumea" si sfirsind cu ce doriti dumneavoastra, minciuni se gasesc, mereu, dintotdeauna.

Antidotul este bineinteles confruntarea, fizica, neta, curata si fara farafasticuri a mortii proprii, cu alaiul celor conexe, precum de exemplu durerea. Toate chestiile alea care-au fost date omului ca sa poata cunoaste, net, curat si fara farafasticuri, realitatea.

Deci, de-aia BDSM. Nu pentru ca-s eu sadic, si nici pentru ca imi face placere sa mingii vinatai si sa beau lacrimi. Ci pentru ca in halul de minciuna etajata in care se scalda omenirea contemporana, alta cale spre relatii adevarate nu exista, cit o mai tine si asta. Si pentru ca in afara de adevar, putin imi pasa mie de tot restul. Da, chiar si de viata mea. Precum si de a dumneavoastra.

Noi sa fim sanatosi.