Cu cuvintele Dianei

Acest articol nu este un trilterviu, tehnic vorbind, ci pur si simplu un dialog.

Diana Coman : Zic ca de vazut la stilul de scris se cam vede pe ici si pe colo din tot ce citesc, ca de aia citesc.
Mircea Popescu : Hmm ?

Diana Coman : Referitor la ce-ai zis pe fain cand ai pus ultimul meu articol.
Mircea Popescu : A, a. Hehe, io ziceam in loc de multumire.

Diana Coman : Multumire?
Mircea Popescu : Apai poate ca nu-i cel mai bun cuvint pentru notiune, da' oare cum sa zic hmm... deci, cultura e o opera comuna, si ideea asta cu copyraitu' e o timpenie oarzana. pornind de-aici cu rationamentul, mie imi suride, nu-mi displace. e un lucru bun.

Diana Coman : A, copyright la stil ar fi o chestie chiar hilara.
Mircea Popescu : Toata chestia aia are o oarecare rationalitate in sisteme uriase, unde-i foarte usor sa se piarda urmele, da-n limba romana hai sa fim seriosi.

Diana Coman : Dar ce voiam sa zic e ca din cand in cand pur si simplu experimentez anumite bucatele de stil care mi-au placut/mi s-au parut potrivite intr-un anumit context.
Mircea Popescu : Si ce voiam eu sa zic e ca ti-a iesit frumos.

Diana Coman : A. Pai bine c-ai zis acum, ca nu ma prindeam.
Mircea Popescu : E vazusi.

Diana Coman : Pai merci.
Mircea Popescu : Chestie dificil de exprimat, ca daca ziceam direct tu, mi-ai copiat stilu', ti-o iesit bine era imprecis. Ca nu-i exact adevarat nici ca l-ai copiat nici ca-i al meu. Asa ca, perifraza.

Diana Coman : Pricep, dar sa stii ca ce-a iesit a sunat cam a cu totul altceva.
Mircea Popescu : Cum ?

Diana Coman : Nici asta nu-i usor de zis...
Mircea Popescu : Hahaha, lingvisti ne facem.

Diana Coman : Hm, nu-i precis asta, dar parca a sunat mai mult la modul ca "ia uite ce influentez eu lumea".
Mircea Popescu : E fis. Cum e meritul meu ?

Diana Coman : Pai asta n-am priceput nici eu.
Mircea Popescu : Pai atunci.

Diana Coman : Eh, de parca as pricepe eu fix ce e in mintea fiecaruia...
Mircea Popescu : Da' in principiu in incercarea de decodare a oricarui text (ceea ce orice minte este numaidecit) ne bazam pe niste asumptii, care toate pot fi in principiu reduse la ideea ca textul abhora absurdul.

Diana Coman : Ha. Ti se pare ca multe minti chiar abhora absurdul?
Mircea Popescu : Da. Toate fara exceptie, ca asa functioneaza ele. Doar ca modul in care e definit, sau mai propriu spus construit absurdul variaza.

Diana Coman : Asa, asa. Asta voiam sa zic. Dupa parerea mea nu prea poti pricepe cu adevarat ce vrea omul sa spuna (sa nu mai zic ce-i in mintea lui) daca nu pricepi intai ce asumptii are respectivul, nu ce asumptii ai tu.
Mircea Popescu : Stii zisa lui Neumann, ca he who imagines he can generate random numbers through alogrithmic methods is living, ofcourse, in a state of sin ?

Diana Coman : Nu, n-o stiam si era pacat.
Mircea Popescu : Noa vazusi ? Neumann, merita citit.

Diana Coman : Cu siguranta, dar am o lista lunga de "merita citit".
Mircea Popescu : Si observatia e exact echivalentul problemei noastre. Absurdul este inaccesibil mintii exact asa cum aleatoriul e inaccesibil masinii.

Diana Coman : Hm, foloseam "absurd" intr-un sens mai practic, nu intr-unul filosofic.
Mircea Popescu : Ye.

Diana Coman : A propos de stil, sa stii ca mi s-a mai spus undeva pe la inceput de blog ca pe undeva se aseamana stilul meu cu al tau, minus, citez, "partea cu eu o am cea mai mare". Dar asta era mai la modul general si de "feeling".
Mircea Popescu : Pai acuma daca n-o ai, ce poti sa si faci ?! Io te inteleg.

Diana Coman : Stai tu linistit ca nu ma agita problema.
Mircea Popescu : Cred ca mare parte e si din faptul ca rationalismul e rara avis in limba romana.

Diana Coman : Cam jalnic motiv, dar o fi, nu zic.
Mircea Popescu : Io ase cred.

Diana Coman : Asa om fi semanand din avion si ca purtam palarii din cand in cand
Mircea Popescu : Frati.

Diana Coman : Ah, ca daca vorbesc cu tine mi-aduc aminte de ce voiam sa-ti comentez cu diverse ocazii si n-am mai ajuns dintr-un motiv sau altul. Aveai un articol-teorie despre carbon si reciclarea lui.
Mircea Popescu : Haha pai comenteaza tu! Gindeste-te ca aici se pierd, acolo ramin. E pacat. Suntem prea saraci ca sa ne permitem sa izidim.

Diana Coman : Da tu, dar daca nu pot gasi repede pe blogul matale ce vreau imi piere pofta. Si apoi pacat pt cine?
Mircea Popescu : Stai ca-ti gasesc, mare minune. Pentru lume. Uite : http://trilema.com/2010/o-idee-absolut-scandaloasa/

Diana Coman : Auzi tu, lumea aia minunata m-a convins ca nu prea are rost sa deschid gura decat daca ma calca pe nervi prea tare. Asta pana printr-a 11-a cel putin cred.
Mircea Popescu : De ce ?

Diana Coman : Pai pentru ca in 99,9% din cazuri n-aveau nimic de spus de fapt
Mircea Popescu : Haidi bre, ce sunteti toti mimoze ? Lumea reala e de tavaleala, asa-i ea si asa-i bine.

Diana Coman : Pai nu era de mimoza. Era de pierdere de vreme.
Mircea Popescu : Nu e. De cind avem blogurile e vreme cistigata. Ramine acolo.

Diana Coman : Da, asta da. Dar pentru ca scrii pe blog de fapt pentru tine, pentru propria clarificare/sintetizare samd, nu pentru a vorbi cu careva.
Mircea Popescu : Vorbesti cu toti. Ca unii nu inteleg, atita paguba. Dar sunt care inteleg, si aia au un beneficiu.

Diana Coman : Da, dar acolo e cheia: ca prin blog vorbesti o SINGURA data pentru toti. Chestie de eficienta.
Mircea Popescu : Yup, exact. Hehehe, zi, ai citit-o la mine ?

Diana Coman : ? Ce anume?
Mircea Popescu : Mnoa vazusi, te influentez fara sa prinzi macar de veste

Diana Coman : :)))
Mircea Popescu : Am scris la un moment dat poliloghia asta, stai sa videm. Cindva anu' trecut.

Diana Coman : Inchipuie-ti tu ca aveam ideea asta inainte sa incep sa iti citesc blogul. Asa, cam de cand am inceput eu sa scriu.
Mircea Popescu : Te cred.

Diana Coman : Adica pe la 12 ani pe acolo.
Mircea Popescu : Tu, e o idee pina la urma banala, nu ? Asta-i baza scrisului ca act. Uite, pofteste, daca ai chef : http://trilema.com/2010/obligatia-de-a-citi/

Diana Coman : Daca tot esti amabil sa cauti prin blogul tau, mai e un articol care chiar mi-a placut enorm dar nu l-am mai gasit ulterior. Pe acela chiar l-as vrea.
Mircea Popescu : Zi. Io nu va inteleg, e asa de usor de gasit totul..

Diana Coman : Sa stii ca in general gasesc. Dar asta de il vreau n-am reusit sa dau termenii care trebuie, habar n-am de ce.
Mircea Popescu : A, ok. Cu ce era ?

Diana Coman : Era o teorie despre evolutia genotipului, ca in principiu e pe faze, una exploziva
Mircea Popescu : A, a.

Diana Coman : de diversificare, si apoi una de fixare a schimbarilor care merita
Mircea Popescu : specia cauta in spatiul posibilitatilor, da. Ia sa vedem. A, uite : http://trilema.com/2009/pasul-evolutiei/

Diana Coman : Acum pricep de ce nu-l gaseam nici in arhivele de le-am facut...am avut senzatia ca era scris mai tarziu.
Mircea Popescu : Ie. Cultiva o foarte bizara atemporalitate Trilema.

Diana Coman : Merci. Ei, ca tot vroiai mai demult un top al articolelor de pe Trilema, asta e nr 1 la mine de la distanta.
Mircea Popescu : Ie ? Da' cred ca-i pe motive personale, adica unele lucruri te intereseaza pe tine mai mult decit altele, si deci adevaruri egale vor avea valori inegale.

Diana Coman : Cu siguranta. Daca vrei topuri perfect obiective si impersonale, vezi cel cu lungimea titlurilor.
Mircea Popescu : "Daca intr-adevar genele ne poarta prin lume ca biete unelte intr-un joc al lor, inutil si serios, atunci acest pas in doua faze ar putea fi metoda." hai ca are poezie, tre' sa recunosc.

Diana Coman : Ideea mi-a placut cel mai mult - tind sa nu dau atentie prea mare stilului (cel putin daca nu ma enerveaza adica). Si da, cunosc textul cu "obligatia de-a citi" - am citit cu siguranta tot din decembrie 2009 incoace (nu ca "obligatie" ci zic ca pe alea le stiu cu siguranta). "Problema" mea cu vorbitul nu era atat ca ma repet (si asta, normal, dar totusi) cat faptul ca in mod normal daca vorbesti individual cu cineva, imi pare logic ca se petrece un acord de exprimare ca sa poti comunica. Ori asta cere efort care insa nu se justifica dat fiind rezultatul, sau lipsa de rezultat sa zic.
Mircea Popescu : Efortul se justifica cam ca orice efort : pentru tine. Faptul ca eu pot vorbi in limba engleza nu se justifica in raport cu limba engleza, sau cu spatiul lor cultural.

Diana Coman : Cred ca n-am fost prea clara. Sigur ca faptul de a putea vorbi e una, si nu e ca nu puteam sa vorbesc pana pe la 16 ani. Eu ziceam de fiecare caz concret: merita sa deschid gura sa vorbesc cu X? NU. Cu Y? NU. Cu Z? NU. Deci daca in jur sunt doar din astia de calibrul x, y, sau z, daca interactiunea vorbita cu x, y, sau z nu-mi pare ca se merita efortul de a acorda vorbitul acela ca sa comunic cu x, y sau z personal, atunci nu-l fac si basta. O fi mai clar acum?
Mircea Popescu : Zic ca-i arbitrara distinctia intre "abilitatea de-a vorbi limba engleza" si "abilitatea de-a vorbi limba prostilor x, y, z".

Diana Coman : Hmmm, distinctia nu e aia ci e vorba de o evaluare a valorii celor doua abilitati. A valorii subiective, evident.
Mircea Popescu : Pe baza viitorului ? Pe care-l cunosti pentru ca ?

Diana Coman : Nu.
Mircea Popescu : Hehe.

Diana Coman : Pe baza a ce poti face la momentul respectiv.
Mircea Popescu : Acest amanunt, care se intimpla sa fie fals, tine deci de cultura, si nu de stiinta (merita aici citat un oarecare expert* in Kaballah, care a explicat de ce Kaballah nu se poate studia la Universitate, in timp ce istoria Kaballei se poate studia fara probleme : “It is forbidden to have a course in nonsense. But the history of nonsense, that is scholarship.“). Cultura, aceste aiureli in care lumea crede la un moment dat, constituie pentru stiinta din fiecare epoca o cheie, in lipsa careia textele epocii zac, moarte si ilizibile. Mdeci. History of nonsense, that's scholarship.

Diana Coman : Da. Ideea de evaluare era simpla: ori citesc o carte si aflu eu ceva nou care ma intereseaza, ori consum timpul cu pricina ca sa invat sa vorbesc cu prostii.
Mircea Popescu : Asa.

Diana Coman : Acum nu zic ca e musai mai buna prima optiune, dar la momentul respectiv cu siguranta nu vedeam nici un beneficiu/interes in a doua, asa ca am ales repetat varianta 1.
Mircea Popescu : E mare pricepere, sa poti vorbi limba pasarilor, ca peste tot in lume sunt pasari, chiar si-acolo unde nu-s carti.

Diana Coman : Si peste tot in lume poti sa taci. Chiar si acolo unde sunt oameni, sau pasari...
Mircea Popescu : Pai la rigoare poti sa si mori, sigur ca da. Pare o strategie cam slaba.

Diana Coman : Chiar asa iti pare ca e similaritate mare intre tacere si moarte?
Mircea Popescu : Pai daca taci ca n-ai incotro ai murit deja.

Diana Coman : Nu e ca n-ai incotro.
Mircea Popescu : Ba este, doar ca nu vrei sa recunosti.

Diana Coman : Hm. Cred ca pricep unde bati, dar nu-mi pare ca e real. In primul rand ca poti inca oricand invata.
Mircea Popescu : Pai atunci n-o fi fiind, ce sa zic. Aia-i drept, da' dupa principiul asta te poti oricind apuca si de munca, ce, e graba ?!

Diana Coman : In al doilea rand ca n-am avut totusi probleme sa comunic ceva atunci cand chiar am avut eu nevoie. Problema e ca n-am prea avut nevoie...
Mircea Popescu : E un standard absurd asta. Nici tarancuta medie din satul mediu din Africa medie "nu are dificultati in a gasi apa de baut atunci cind chiar a avut nevoie". Asta-i un argument anti canalizare ?!

Diana Coman : Stai usor ca imi pare ca extrapolezi prea mult.
Mircea Popescu : Hehehe Tocmai ii explicam lui florin aceeasi chestie, tii minte articolu' cu baru' si cu costul de oportunitate cel necunoscut ?

Diana Coman : Da.
Mircea Popescu : Mnoa. Calculeaza-mi cit ai pierdut tu in cursul zilei de astazi pentru ca nu te-ai plimbat pe suprafata planetei X locuita de specia Y.

Diana Coman : Mai, dar asta tot incerc sa zic si nu apuc, ca nu-i vorba de asta. Imi pare ca oricum ai da-o, nu poti in fapt incerca toate variantele disponibile la un moment dat.
Mircea Popescu : Poti optimiza deschiderile, totusi. Dar da.

Diana Coman : Da, poti optimiza deschiderile (cel putin atat cat te pricepi la momentul respectiv). Da, e normal si logic sa-ti lasi ceva "liber" ca sa poti reactiona daca apar oportunitati in mod clar superioare/de interes/etc. Dar oricum ai face, cert e ca in orice moment alegi niste variante pe baza unor interese si evaluari.
Mircea Popescu : Atita timp cit ceea ce inveti azi e maxim divergent de ceea ce ai invatat ieri n-ai cum sa gresesti.

Diana Coman : Mmm, asta e interesant. Cum ramane cu perfectionarea? A propos, maxim divergent asta imi pare destul de greu de definit de la un punct incolo cel putin
Mircea Popescu : Pai este greu de definit, dar pina la urma, alegerile tind sa fie intre convergent si divergent in majoritatea cazurilor practice. Si asta-i, pina la urma, tocmai perfectionarea. Logic gindeste-te, asa functioneaza si economia : decit inca o carte, dupa o mie, mai bine o prima furculita. Marginal utility ii zice.

Diana Coman : Hm, cu siguranta o carte e mai putin diferita decat alta, comparativ cu furculita vs carte, dar totusi o carte de filosofie e cat se poate de diferita de una despre crosetat de ex. Si cum ramane cu perfectionarea?
Mircea Popescu : Pai asta-i perfectionarea, te! Ce zici tu, adincirea in domeniu, nu e perfectionare. e fetisism. Manierism, cum vrei sa-i zici. N-are treaba cu perfectiunea.

Diana Coman : Ce zici tu e perfect valabil si real in conditiile in care timpul nu exista ca dimensiune.
Mircea Popescu : Timpul nu exista ca dimensiune.

Diana Coman : Fara "ca dimensiune"
Mircea Popescu : Pai timpul e o fictiune. Cam ca si forta centripeta.

Diana Coman : Mmm, si care e analogul fortei centrifuge atunci?
Mircea Popescu : Curajul, ma gindesc. Timpul e o justificare proxima a fricii. De fapt e interesant de urmarit cum perceptia publica, sociala si individuala a vitezei timpului variaza sincron cu perceptia publica, sociala si individuala a terorii, pericolelor, scl. Cu cit oamenii se tem mai mult cu atit trec prin mai mult timp.

Diana Coman : E o idee interesanta.
Mircea Popescu : :) Ai pus intrebarile bune.

Diana Coman : Mda, de-as avea macar toate intrebarile bune sa mi le pun mie insami...
Mircea Popescu : Hehe. Stii ce, cred ca oi publica asta. Ai ceva impotriva ?

Diana Coman : Dar daca intrebarile sunt de la mine trebuie sa-i zici un invers de trilterviu.
Mircea Popescu : Asa ceva lol.

Diana Coman : N-am, dar daca trebuie pot sa incerc sa gasesc
Mircea Popescu : Hehe neah. Lasa sa se bucure si omii.

Diana Coman : Sigur, de ce nu.
Mircea Popescu : A, pina atunci te poti delecta cu http://trilema.com/2010/putoiul-online-redux/

Diana Coman : Am citit si pe acela, dar respectivul mi s-a parut cel mult obositor mai demult.
Mircea Popescu : Mie mi-e simpatic. Am avut un prieten ca el, care-a murit.

Diana Coman : Imi pare rau pentru prietenul tau.
Mircea Popescu : Da.

Diana Coman : Perceptia aceea a timpului, imi pare ca nu e influentata doar de frica si teroare, ci in fapt de emotii. Imi pare ca ai pus doar dintr-o parte.
Mircea Popescu : Zau ? Cind ai avut un orgasm ultima oara ?

Diana Coman : Aseara. Dar ce-i cu asta?
Mircea Popescu : Si cite secunde a durat ? Sa vedem cum iti trece timpul cind ai emotii din cealalta parte.

Diana Coman : Mmm, orgasmul nici nu l-as incadra fix la emotii, dar in fine.
Mircea Popescu : Bun, dincolo de pina la urma irelevantul fapt, nimeni nu-si numara clipele cit e fericit, este ?

Diana Coman : Nu le numara, dar le are notiunea. E greu de explicat, ce am in minte fix sunt niste momente curioase, cand eram pur si simplu atat de ....fericita la un mod complet/echilibrat incat parea timpul dilatat, mai degraba decat "vai, ce repede a trecut".
Mircea Popescu : Hmm.

Diana Coman : Restul in jur parea mai incet, nu... greu de explicat.
Mircea Popescu : Pai o fi, daca zici. Eu stiu ?

Continuarea, daca aveti chef si interes, daca are chef si interes, pe blogul domnitei.