Corporatiile si responsabilitatea

Radiul a fost descoperit in 1898 de familia de teroristi amatori si savanti Curie. Este un metal intens radioactiv, cu timpul de injumatatire la 162 de ani. Are nu doar proprietatea de-a emite toate trei tipurile de radiatii nocive (alfa, beta, gamma), ci si capacitatea de-a se mentine la o temperatura superioara celei ambiante, pur si simplu pe baza activitatii nucelare.

Se descompune in radon, care prezinta toate avantajele antibiotice pe care le prezinta si radiul, dar in plus mai este si in faza gazoasa, ca sa stim o treaba. Ca atare, radonul se bucura de distinctia de-a fi vectorul in majoritatea cazurilor de expunere accidentala a publicului la radiatie nucleara din istorie. Conform USEPA, radonul este a doua cauza a cancerului pulmonar din SUA, dupa fumul de tigara, cauzand 21,000 de decese pe an.

Pe de cealalta parte, United States Radium Corporation era o firma care in perioada 1917-1926 s-a ocupat cu diverse aplicatii comerciale ale radiului. Principalul lor produs era o vopsea care stralucea in intuneric, inteligent botezata "Undark". Pentru ca da, radiul are si proprietatea ca emite lumina, pe langa tot restul activitatilor si hobby-urilor sale.

Firma avea o fabrica in New Jersey, unde avea angajate in jur de-o suta de fete sarace din imprejurimile New York-ului. Principala lor activitate era sa picteze, cu pensula, cadrane si ace de ceas, pe care USRC le furniza mai departe armatei americane, inter alia.

In timp ce proprietarii si cei cativa oameni de stiinta angajati cunosteau riscurile si efectele nocive ale substantei, protejandu-se intens cu sorturi plumbuite, masti si clesti speciali, maistrii si supraveghetorii obligau fetele sa-si ascuta pensulele cu gura. Adica, dupa doua-trei linii de vopsea trase pe cadranul ceasului, pensula isi pierdea forma. Si ca sa si-o recastige, pai linge-o, Joiana. Plata medie, pentru 250 de cadrane pictate pe zi era in jur de doi centi per cadran (la valoarea din 1920, astazi ar insemna cam 70 de centi per cadran, sau 175 de dolari pe zi, ajustat dupa evolutia salariilor minime).

Daca tot nu prezenta riscuri pentru sanatate (asa cum le spusesera lor sefii, oameni de altfel respectabili si in care merita sa ai toata increderea, pentru ca nu degeaba i-a promovat Firma pe posturile de Sefi), fetele isi pictau unghiile, dintii, fetele si asa mai departe, de distractie, ca sa-si sperie iubitii si alte activitati relaxant-recreative. Cu radiu.

Efectele principale ale intoxicatiei cu radiu sunt localizate la nivelul mandibulei. Care se descompune. Pur si simplu, gingiile se umfla, osul se gaureste spontan, apar abcese si omul se transforma - literalmente - intr-un zombie. De fapt, reprezentarile populare ale unui zombie, cel putin la nivel facial, sunt rezultatul direct al reprezentarii efectelor unei supradoze de radiu, si pentru cei interesati de istoria reprezentarilor vizuale ca parte a istoriei ideilor poate fi interesant de urmarit filiatia.

Dupa ce boala s-a declarat, un numar de cinci femei s-au asociat ca sa dea in judecata compania. Care companie a luat un numar de masuri pentru a-si proteja interesele legitime :

• A organizat false "examinari", care foloseau intre altele examinari cu raze X, marind astfel doza totala de radiatie la care fusesera expuse victimele.
• A organizat o campanie de defaimare, incercand sa documenteze o legatura intre leziunile victimelor si o imaginara infectie sifilitica, pentru a reduce credibilitatea acuzatiilor.
• Au cerut, si pentru o vreme au si obtinut, din partea unui mare numar de doctori, dentisti si alte persoane sa ascunda rezultatele examinarilor medicale asupra victimelor.

Este ca-s niste dulci si niste simpatici ? Au fost in cele din urma infranti in Justitie, fiind obligati la plata unor daune mai degraba simbolice (de ordinul a o suta sau doua de mii de dolari, la valoarea din 2010). Ca rezultate mai largi s-au stabilit precedente privind dreptul angajatilor de-a fi despagubiti pentru imbolnaviri in campul muncii, si inca mai important, idei vechi de sute si mii de ani, precum de exemplu ca "mai da-le si dracu' de curve proaste, ca nu-s oameni" si respectiv "pe cine intereseaza problemele sarantocilor ?" au ajuns subiect de discutie publica, modificandu-se incet-incet atitudini si comportamente sociale ramase in loc din vremea feudalismului.

Ati putea crede ca am pescuit un exemplu bine ales, si v-ati insela. Necroza fosforica a mandibulei este o boala ocupationala a celor care intra in contact cu fosforul alb (uneori numit si fosfor galben), precum de exemplu lucratorii in industria chibriturilor, de-a lungul secolului XIX si a primei parti a secolului XX. Simptomele sunt de-a dreptul identice cu ce v-am povestit inainte : iti cade falca. La propriu.

Ca sa va reprezentati mai usor cam cat de placuta e chestia asta, aduceti-va aminte cam cum e sa-ti creasca maselele de minte, si ganditi-va ca v-ar creste pe toata suprafata falcii, in toate directiile. Cativa ani de zile. Cam pe-acolo, minus ca de la masele de minte nu va supureaza pielea, nu vi se scurge puroiul prin obraz afara din fata si nu vi se vad oasele. Si nici nu pute. Pentru ca da, pute ingrozitor, chestia asta, intr-un mod al ei propriu, specific si feroce. In principiu extractia mandibulei poate salva viata pacientului, altfel moartea survenind din blocarea diferitelor organe vitale. Dar chiar si asa, expunerea cauzeaza daune ireversibile sistemului nervos central.

Ca rezultat, fetele care lucrau in fabricile de chibrituri au facut greva in 1888, care a fost inabusita in modul obisnuit. Armata Salvarii (Salvation Army) a incercat sa organizeze o fabrica in care sa se foloseasca fosforul rosu (aceeasi substanta, intr-o alta stare de organizare moleculara), care nu prezinta riscuri pentru sanatate. Nici una, nici cealalta n-au oprit folosirea fosforului toxic in fabricile de chibrituri, careia i s-a pus capat in cele din urma tocmai prin Conventia de la Berna (1906). Este ca acum suntem intr-o pozitie mai buna sa intelegem contextul miscarii Sufragetelor, de exemplu ?

Si cu asta n-am terminat, c-ar fi pacat s-o lasam in spinarea corporatiilor celor rele. William Bailey era un tip ce a reusit sa termine Harvard-ul tot asa cum a reusit si Valentin Petcu sa termine Scoala de Recalificare si Reconversie Profesionala in Jurnalism. Si dupa aia mergea pe drum laudandu-se ca-i doctor, tot cum se lauda si astalalt. Fantastice coincidente, dar sa trecem.

In 1918 Bailey a "descoperit", prin metoda comuna a repetentilor, si anume, datul cu parerea aiurea in treburi pe care nu le cunosc, ca radiul adaugat in apa de baut aduce mari beneficii pentru sanatate, fiind de asemenea foarte util in tratamentul unui numar de afectiuni precum bolile de nervi, durerile de cap, diabetul, anemia, constipatia si astmul. In mod remarcabil, aproape toate bolile de pe lista sunt cauzate de expunerea la radiu.

In virtutea libertatilor lui economice, civile si cetatenesti, Bailey s-a apucat sa vanda medicamentul numit de el Radithor, si s-au gasit atatia prosti sa-l cumpere incat omul a ajuns chiar bogat in epoca. Bailey producea Radithor dizolvand mari concentratii de radiu in apa, explicand cui avea vreme sa-l asculte ca radiul stimuleaza "sistemul endocrin". Chestia era vanduta ca "A Cure for the Living Dead" si respectiv "Perpetual Sunshine", dovada clara ca oamenii de vanzari erau si-atunci mai prosti/iresponsabili decat permite bunul simt.

Unul dintre cei mai importanti clienti a fost Eben Byers, un atlet, om de afaceri si celebritate mondena a vremii, care a murit in 1930 in urma... supraexpunerii la radiu. In cuvintele Wall Street Journal, "Apa cu radiu a functionat perfect pana cand i-a cazut falca". Se gaseste ingropat in Pittsburgh, Pennsylvania, intr-un sicriu placat cu plumb.

Desi laboratoarele lui Bailey au fost mereu urmarite de FTC, omul n-a fost urmarit niciodata pentru moartea lui Byers (sau a altui client), si a murit bogat de pe urma numeroaselor sale "inventii", printre care si afrodisiacul Arium, capabil sa "reinoiasca fericirea si emotiile tineresti in vietile oamenilor casatoriti a caror atractie reciproca slabise". Asta pe langa agrafa de hartie radioactiva, catarama de curea radioactiva si un mecanism pentru a face apa radioactiva.

Mnoa deci. As trage o concluzie, ca asa se face, dar nu ma simt in stare. Descurcati-va cum puteti.