Continut sexi pornografic, nu intrati!

Saturday, 06 February, Year 2 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Noa, bine, daca tot ati intrat, sa va dezvalui ca va fi vorba despre Playboy, acea revista de pierzanie vestit-faimoasa, chestia de care te intreaba popa la biserica cand nu mai stie cum si cu ce sa te aduca pe drumul cel drept al alimentarii cutiei cu donatii, "Fiule, da pe Playboy citesti ?".

Nu citesc, pentru ca pana astazi cel putin o fost tot mereu mai ieftin sa cumpar animalele in viu decat in sclipca. Cu tendinta spre gratis. Poate ca n-o sa ma credeti, dar uite ca nu am, si n-am avut niciodata o stricaciune de-aceea-n casa, nici n-am cumparat, si mai ales dupa experienta de astazi veci n-o sa cumpar. Decat eventual pentru a impacheta pestele in ea, dar pestele adus de-acasa, ca-ntransa sigur nu se gaseste.

playboy_1

Deci ma gaseam acu vre-un ceas in ceva tristete de bar prin Piata Libertatii, mobilat chiar cu gust si destul de cochet, si echipat cu vreo 14 carnati, din care jumatate cu aere de mari interlopi si bluji rosi, iar cealalta jumatate indieni (din India) cu chipurile naive transfigurate de fericirea c-or ajuns si ei in Europa de Vest, ce neam de neamu' lor nu visase, si intre cele doua jumatati un chelner cu figura de muncitor in constructii, un baiat tinerel cu mustata smecheroasa pe buza, in geaca de burete si bocanci de montagnard. Toata omenirea inghesuindu-se pe tabureti si tragand bere din suporturi pentru specialitati de cafea, mai putin chelnerul, ocupat sa racneasca la cativa trupeti asezati la o masa, fara indoiala prieteni de-ai lui. Pe tonul ala, de altfel foarte adecvat unui chelner de bar de fite de centru de oras de mari impresii, pe care-l cunoasteti sigur dac-ati urmarit un ciopor de cimpanzei de grup scolar industrial incercand sa impresioneze discret o ciurda de cimpanzoaice de-ale lor.

Noa, si in acest rafinat ambient respirand prin fiecare por rafinament specific Eyalet-i Temesvar, intr-o pauza de conversatie (datorata faptului ca insotitoarea avea gura plina) am luat la intamplare o revista spre rasfoiala. Dupa pagina ce-ati vazut-o mai sus, am dat peste pagina de-o vedeti mai jos.

playboy_2

Deci muzica proasta, carti necitibile, aceleasi rahaturi pe care le-ai putea gasi in Observatorul Cultural, Tribuna, Scanteia sau Pravda. Pentru ca brusc sa-mi atraga atentia urmatoarea chestie nemaivazuta :

playboy_3

Ingaduiti-mi sa transcriu.

De la trabucul lui Fidel Castro la tigara lui Florin Piersic Jr e o distanta uriasa in timp precum si in idealul de lifestyle, dar una infima in ce priveste apartenenta la lupta impotriva conventiilor.

Cacat. Bai frate, deci cum ? Hai, inca o data. De la Fidel Castro. Pana la Florin Piersic Jr. Distanta uriasa. Bun. In ce priveste. Da. Timp. Corect. Si idealul de lifestyle. Ce ? Dar una infima Cum ? in ce priveste apartenenta M-ati pierdut. Nu se poate, sunteti contra mea, si complet frustrat remarc ca sunt doua bucati pe pagina mai la dreapta care probabil aspira sa fie tate. Ceea ce produce uimirea stai ma, tate in Pravda ?!

Si ne apucam de rasfoit. Cea mai mare parte a paginilor sunt ca mai sus, text generat automat sau eventual, pe ici pe colo, da' mai rarut asa, cumparat de la pakistanezi "I can very good at writing stuff.I can do magical weaving of words to give high quality description." Totusi, din cand in cand, poate din suta de pagini sa tot fie vreo 10, cu tate pe ele!

playboy_4

Si anume, partea stanga tate, partea dreapta fraieri talambi cu tot cu alarma antiaeriana in dotare, ca si prezumabilul cititor al cacatului de revista. Sa se simta si el reprezentat in poza, oaia. Sa se identifice cu niste ciupituri sigur neautorizate din Jack Nicholson. Ala barbat adevarat frate, tot numa-n bocanci si bluji rosi umbla, ca si Gicu si Dorel. Pai ce, Maricica n-are de toate sub tricou ? Gie.

Toata revista face aceeasi impresie de colaj aleator, facut din chestii pe care le-o visat o marmota noaptea, daca marmotele ar fi chiar atata de intoxicate cu toluen si alti solventi de vopsele pulverizate precum sunt si finii esteti si trendsetteri si englishsetteri de-or pus impreuna alcatuirea.

Oameni buni! Fratilor! In toata revista asta nu este din doasca-n doasca o singura pizda! Sunt zece pagini chinuite care n-ar trezi nu apetitul, dar nici cel mai vag interes de o cat de aproximativa natura sexuala nici macar unui pusti puber. Nici un sugar n-ar baga asa ceva in gura, si aia sunt celebrii ca baga orice, de la soda caustica la peria de buda, si de la piulite de 12 la taieturi de unghii.

Sase pagini pe care mi se explica mie ca un schelet ambulant imbracat in nu stiu ce capoate rosii (inflorate mai lipseau sa fie) e barbatu' cel mai invidiat de barbati ?! Sunteti nebuni ? Cum dracu' sa-l invidieze cineva pe Heffner ? Poate acu' 45 de ani, dar intre timp a cam trecut, pana ajungem faliti si impotenti cu totii mai avem cativa ani si cateva tavaleli ce ne-asteapta cu drag. Pe el nu. Si asta cica o fost numaru' aniversar, nici mai mult nici mai putin. De o ora ma straduiesc sa inteleg de ce ar accepta cineva maculatura asta, si gratis sa fie, si nu-mi dau seama.

Dar in tot cazul, ca sa nu va las in aer, asa cum procedeaza prostovanii astia, aveti mai jos una bucata obiect al muncii.

playboy_asitshouldbe

Poza e proaspata si umezeala autentica. Sa fiti iubiti.

Category: Trilema Presei
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

113 Responses

  1. toate revistele plasticate is la fel, alea pt femei gen cosmopolitan is mult mult mai retarde.

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Saturday, 6 February 2010

    Is retarde, dar nu-s deloc mai retarde, ci mai putin retarde, in retardeala lor, pentru ca alea macar au poze cu toale, papucei, rujuri si ce alte tampenii, in timp ce Playboy n-are poze cu pizde si cururi.

  3. Uite ba si la asta cu ce tupeu face teoria chibritului.
    BAAAAA revistele astea sunt scrise de oameni intelectual virgini baaaa.
    Iara managementul e facut de labe foarte triste, singure si potente dar numai financiar Aproape potente gen.

    PS> Daca tu inca n-ai priceput ca Playboy e Piata de la A la Z pentru Liga I, ce pixul meu de consultanta faci ?

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Saturday, 6 February 2010

    Io-l consult pe Quetzalcoatl, bine ? Bun ?

  5. deci filmul ala are 5 pe imdb. sigur ii sanatoasa rozulia asta de la final?
    -----------
    the end is not near, it's here.

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Saturday, 6 February 2010

    Lol din cate voturi ? Si nimic nu-i sigur, incepriveste.

  7. Eu zic sa semnam o petitie :D.
    Pai inseamna ca a devenit un fel de FHM fara haz, ce rost mai are sa il cetim? Dupa cate stiu eu insa nu prea dadeau pizde, cel mult coafura pubiana.

  8. Si cat costa playboy`ul!? Are cineva idee?

  9. Marian S.`s avatar
    9
    Marian S. 
    Sunday, 7 February 2010

    Mişto bucata aia de carne, e de vacă sau de capră ?

  10. Ciolanus`s avatar
    10
    Ciolanus 
    Sunday, 7 February 2010

    Sunt multe articole de pe multe bloguri care si pe mine ma pierd (in neant).

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Sunday, 7 February 2010

    @cipslim Umorul tau se usuca pe zi ce trece, devenind astfel tot mai sec :D

    @Ionut Probabil juma' de blowjob, la preturile astea noi, de criza.

    @Marian S. Suspectam eu despre tine ca n-ai vazut femeie niciodata, vad ca-mi confirmi.

    @Ciolanus Sa vezi ce m-o invatat pe mine o gagica buna din creta : legi o sforicica de degetu' mic, asa mai lunga, si cand esti in neant vii pe ea inapoi acasa :D

  12. Si e de bine, e de rau?
    Deci mey, revistele astea nu se mai pot baza pe 3.14izde ca in trecut deoarece resursele ponografice internautice sunt mult mai ieftine, nu necesita licente si sunt la indemana oricarui om. Cu gandul asta ei incearca sa redefineasca revista, batand mai mult spre alte indeletniciri barbatesti.
    Brandul lor s-a dezvoltat in principal datorita vedetelor care au acceptat sa se dezbrace pentru bani si un push de notorietate.
    Si sa fim seriosi, o revista care in anii 70 era considerata hardcore nu mai impresioneaza nici pustanii de clasa a 8-a din ziua de azi, asa ca scriu mai mult, si vor sa ramana ca lideri in revistele pentru GOLF-eri (gentlemen only ladies forbidden).
    Ca nu le reuseste sau ca au translatori neamuri de-a lui google e alta poveste.

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Sunday, 7 February 2010

    Pe mine ma amuza sa observ cum de fiecare data cand lumea se schimba, reactia puterilor este sa se refugieze intr-o cultivare talamba a "traditiilor", si sa moara cu ele de gat.

  14. Sic transit...

  15. Lai ajuns pe Gramo din urma. Acuma numai lipseste decat sa te dea afara de la facultatea de litere sau pe undeo fi fost Gramo lector si un scandal in ziar casa ajungi si tu Cel Mai Tare Blogar Din Romania. Siapoi sa te ti photowalkinguri si citate din Aristotel.

  16. E blonda ... 165cm - 53kg :))))
    Cin' te pune taticu' sa citesti asa ceva? Eu nu ma mai uit la tv si nu mai citesc presa, revistele alea cool ma depasesc de mult timp. Da stiu, am ceva la cap .... dupa scrierea de mai sus mi-a venit asta in minte ... http://www.trilulilu.ro/Ukavra/1eb15a7edaf33c

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Sunday, 7 February 2010

    @dadatroll Haha, inca nu s-o nascut ala academicu' care sa ma dea pe mine-afara. Odata numa' ma-ncrunt si li se taie genunchii.

    @Luka D Daca distrusa de canta acolo ar face un copil cu Paul Lica de la Roman el s-ar numi Antihristu' Dizarmonic.

  18. E un copchil si cam asa cant si eu :)))) E OST pe un film romanesc evident.
    M-ai facut sa-mi amintesc, iarasi, de Antichrist-ul lui Trier si de ragetele Charlottei "bastaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaard" cu accentul ala de birjar importat din Rusia. Cred ca ma uit la prea multe filme ... Lui Trier am promis ca-i scriu ...

    Eu insist cu intrebarea ... cin' te pune sa citesti mizerii?
    Sunt alte chestii extrem de enteresante de observat ... eu daca-s intr-un local public si nu am ce face, imi fac scenarii cu ceea ce se intampla la masa din colt sau centru, problema e ca uneori sunt atat de absorbita de chestia asta ca uit ca totusi nu-s singura in local, alteori ma trezesc cu carti de vizita, etc.

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Sunday, 7 February 2010

    Asa-ti trebe', sa-ti reamintesti.

    Si eu citesc mizerii pentru ca pot. N-am inteles de unde vine dreptul asta suveran al tuturor zosoaielor de-a exista pur si simplu, si eu am a da socoteala ca "pai de ce citesti, taica ?". Iote de-aia. Intrebarea valida e ce pleazna cauta ele in revista mea. Ca nu-i lumea lor in care imi fac si eu loc pe unde pot. E lumea mea, si n-am inteles exact cum or ajuns aici ?

  20. Ce-s alea zosoaie?

  21. Mircea Popescu`s avatar
    21
    Mircea Popescu 
    Sunday, 7 February 2010

    Superlativu' de la zoaie.

  22. Ahum ... eu prefer moina. Eu nu ti-am cerut socoteala .... dar daca stii ca aia gasesti acolo, ce te-ai astepta sa gasesti?
    Sa-mi fie cu iertare daca am deranjat cu intrebarea. Sa ne relaxam.
    Ete un film pentru voi ... http://www.imdb.com/video/wab/vi4033216537/ ... vi-l recomand. Nu ma pricep la multe chestii dar la a culege filme is chiar buna lolo

  23. Luka : şi-ai sunat vreodată la numerele de pe cartea de vizită? :D

  24. dAImon, hi hi hi cata impertinenta in intrebare ... glumesc.
    Nup.
    Daca nea Caisa cu cartea de vizita vroia sa imi transmita ceva, putea s-o faca atata timp cat m-a prins acolo, atunci. E cat se poate de simplu.
    Sa-mi dea cartea de vizita ca sa ce? Sa vad ca are ... mai am si eu vreo douazeci prin geanta - geamantan.

  25. poi mă gândeam c-ai sunat de curiozitate vre-odată :))

    şi ce Dumnezo' faci cu ditamai teancul de cărţi după tine ?!

  26. Unele sunt ale clientilor (portofoliu), altele ale mele dar nu mai sunt valabile.
    I give my life, give my life, give my life, to be in the book in the boook of love ...
    Dar iti pot spune cum odata am iesit cu un client la masa la cererea lui si i-am platit consumatia ... cartea lui de vizita am pus-o la loc de cinste :))))
    De fapt, fiecare carte de vizita are o poveste :)

  27. Mircea Popescu`s avatar
    27
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    @Luka D N-ai deranjat, dar nu se poate pune problema ca "stii ce gasesti". Inca o data, nimic nu justifica existenta mizeriei/prostiei/scl. Nici faptul ca ar fi chipurile "comuna" (nu poate fi comuna, din principiu, ontologic, mizeria nu e comuna), nici ca as "sti ca exista" nici nimic altceva.

    @dAImon Luka D este inca un exemplar din soiul ala de femeie curajoasa literar vorbind, si altfel caprioara sfioasa, din bar pana-n pat. Hi hi hi. Nu-mi dau seama cum si de ce s-au prasit in halul asta, dar parca-parca regret vremurile cand era obligatorie sfiala universala pentru femei. Macar stiai o treaba.

  28. Ai marit timpul de incarcare cu ditamai vaginu' plasat pe post de punct de final. La ce te asteptai de la ''Playboy'' ? Era , la fel ca FHM si altele o revista ''pentru barbati'', adica o aberatie cu ceva tate pe ici pe colo, diferenta fata de FHM constand in nuduri.

  29. De unde se vede ca baietii care pierd vreme indelungata prin online nu stiu a numi locurile cele sfioase pre numele lor. Unii confunda Korea de Nord cu Korea de sus, alti violul cu bascalia. In cazul de fata se confunda extranetul cu intranetul ...

  30. Ciolanus`s avatar
    30
    Ciolanus 
    Monday, 8 February 2010

    :)) Ar fi si asta o idee. Sa nu o uit :D

  31. 'Mneata!
    M-am uitat azi-noapte la un horror de am adormit cu toate luminile aprinse la 7AM, cu toate ca mi-am urlat "E DOAR UN FILM" nu a tinut.
    Mircea, nu stiu cat de sfioasa sunt in realitate, mie imi place sa numesc genul meu, vanator pasiv, felinele mari adopta genul asta in cazul in care urmaresc copitate mari, gen bivol. Aberez? :))))

    @existenta mizeriei/prostiei/scl ti-ai propus sa revolutionezi ceva? Am spus clar ca eu nu mai citesc ziare&reviste, si nu ma mai uit la tv. Recent mi s-a aruncat de catre o doamna "Vai draga, ce ma enervati voi astia din curentul asta nou care faceti pe sociopatii." am incercat sa-i explic ca-s satula de asa numitele stiri de tot cacatul de care-s satula, iti zdrelesc creierul, am obosit sa cumpar o revista in care sa citesc iarasi horrorscoape, povestile femeilor de succes cu parfumuri fine pentru a acoperi mirosul de sperma inaltatoare, ramas prin pori. Sunt satula ... asa ca stau in banca mea departe de asa ceva si ma revolt public de multe ori cu argumente cat se poate de valide dar ... de multe ori sunt privita chioras, prefer sa fiu privita asa decat sa stau sa ingurgitez toate mizeriile.

  32. Mircea Popescu`s avatar
    32
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    @krossfire Fii atent numa' ce ti-o bagat Dr.A ecoaiele-n emenghina.

    @Luka D Depinde daca ai cranii de copitate mari in living, sau doar in vise.

    Nu mi-am propus sa revolutionez nimic, simpla propunere de-a revolutiona e mai multa recunoastere a existentei unor chestii care de fapt nu exista decat se poate justifica rational. Cum se uita diverse vitici cu pretentii de doamne la chestia asta, "Vai draga" sau ne"Vai draga" e chiar pe langa, ma intereseaza mai mult sa traduc mesajele secrete transmise de modulatiile masinii de macinat cafea decat sa notez "enervarile" lor.

    Vezi doamne or pus nebunii stapanire pe ospiciu, iar gardienii fac pe sociopatii cand le baga cattleprodu-n coaste. Si-i violeaza. Laissez.

  33. Nu poti fi si cu mine mai evaziv? :D Ma faci sa gandesc prea mult .... si esti prea inflacarat. Relaxeaza-te!
    De copitate nu m-am ocupat pana acuma, sunt prea arogante prea arogante pentru gustul meu.
    In schimb am un motan ce-mi tine umbra tot timpul ... http://viewmorepics.myspace.com/index.cfm?fuseaction=viewImage&friendID=37461958&albumID=1636497&imageID=3169405 se pune? :p

  34. Noah ... ca am dat si in balbaiala, bine ca intimidez doar in scris :))))

  35. Mircea Popescu`s avatar
    35
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    Se pune, dar cu semn schimbat.

  36. Era "ma intimidez" ..... whatever.
    Ce semn? Azi sunt la "varsta intrebarilor" :))))
    Ma scuzati ....

  37. Mircea Popescu`s avatar
    37
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    Adica, se pune, dara nu in sensul ca de bine, adica asa cum vrei sa pari, ci in sensul ca de rau, adica asa cum nu vrei.

  38. Ups! Nu m-am gandit pana acuma cum vreau sa par, Mircea ... credeam ca sunt eu. Ma apuc sa-mi tricotez o masca daca este necesara.

  39. Mircea Popescu`s avatar
    39
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    Hehehe, pai si atunci de unde stii cum iti place sa numesti "genul" ?

  40. Ohhhhh ... tu ai ramas la "genul" .... pah acolo ma incadrez, vrei sa-ti descriu exact cam ce si cum, ca sa sustin de ce acel "gen"?
    Nu vanez niciodata ca nu am de ce.
    Daca sarim in alt domeniu se schimba atitudinea si ma pot transforma si in genul porno in directie pozitiva sau negativa.

  41. Mircea Popescu`s avatar
    41
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    "Mircea, nu stiu cat de sfioasa sunt in realitate, mie imi place sa numesc genul meu" <<

  42. Tu ai ceva cu mine sau eu am ceva cu tine? :))))
    Dap ... in ritm de .... http://www.youtube.com/watch?v=dvs1R95Ksbo ... explicitez.
    Dom' plutonier Popescu, sergent Avramescu raporteaza cu mana la chipiu ... sunt o sfioasa pana la un punct, de obicei mi se spune ca-s aroganta si rece. Nu-s nici asa, nici asa, de obicei sunt contemplativa, raman si ma uit ca vaca la poarta inchisa, si in conditiile astea e cam interpretabila atitudinea mea ... dar sunt sfioasa de baza, in sensul ca aterizez cu picioarele pe pamant si-mi dau seama ca sunt deja intr-o situatie si atunci ma loveste sfiosenia.

  43. Mircea Popescu`s avatar
    43
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    No vezi ase :)

  44. Ashe ... ma simt atat de epuizata ca mi-am incurcat si tab-urile ... http://www.youtube.com/watch?v=lONTppfDt_A ... incep sa cred in zodii.

  45. Şi uite aşa dintr-un articol cu tentă porno a ieşit o discuţie cu şi despre sfioşenie.

    Încet că-i stricaţi omului imaginea de macho :D

  46. Mircea Popescu`s avatar
    46
    Mircea Popescu 
    Monday, 8 February 2010

    @dAImon Pai machii is cei mai priceputi la sfiosenie, o sfasie zilnic.

  47. dAImon acum apari? [emoticon care se incrunta nervos]

  48. noa, sigur posesoarea vaginului sta bine cu sanatatea? pentru ca ce vad eu acolo seamana suspect de mult cu un HPV care noa, nu-i de rusine, dar e de tratat.

    Then again, I might be wrong....

  49. Mircea Popescu`s avatar
    49
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    Unde anume ?

  50. http://img109.imageshack.us/img109/6696/playboyasitshouldbe.jpg

  51. Mircea Popescu`s avatar
    51
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    Neah. Nu toate fetile-s absolut netede de la natura. Da' ai ceva microscoape-n ochisori, orisicat.

  52. asa zice si doctorii. Dar e bine sa faca o analiza acolo, sa fie sigura ca pe viitor isi va pastra integritatea corporala

  53. Narcisa ... nu ma pot abtine ca nah am uitat sa scot notificarile si implicit imi vin comentariile si implicit si intrebarea?
    Unde e HPV-ul in poza?
    Eu l-am cautat si cu lupa ... de-a dracii in el ... acum trec sa ma puric si pe mine :))))) No offence ...

  54. Mircea Popescu`s avatar
    54
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    @Luka D E, sa nu cadem in hipocondrie acu'. Ca de-acolo fandaxia-i gata. Vestibulu' vaginal nu-i tras la forja sa fie neted.

  55. Eu nu cad ... dar tinand cont ca in fiecare an mi s-a spus "O sa mori de cancer" ... anul trecut am murit si de HPV fiindca aveam nu's ce alunita pe nu stiu unde si acum doi ani am aflat ca-s virgina la 30 de ani, adicatelea cu alte cuvinte ca am un himen elastic care se rupe la prima nastere, asa ca ... azi sunt umana, toata, am cautat in poza la modul cel mai serios ... acum intru si pe forumuri medicale ... uhuhhhh ...

  56. pai n-as zice cu certitudine ca iaste, neavand diploma in domeniu, ci doar facand corelarea cu niste imagini care reprezinta leziunile provocate de HPV. Am incercuit intr-o imagine de mai sus zona care mi-a parut asemanatoare. Dar repet, nu-i mare lucru de capul meu si deci, daca la controalele periodice doctorul zice ca e ok, atunci este ok.

    Si de cautat nu trebuie sa te cauti. Lasa doctorul sa faca asta. Are ochiul format, crede-ma. In plus, faci o analiza, scapi de grija. Si iara in plus, stai linistita, ca 80% din populatie are, si anume, virusul. Acu nu e cazul sa ne isterizam cu totii caci iata, nu se moare din asta (decat daca selectia naturala zice ca e cazul, lucru care in termeni lumesti se numeste "ghinion")

  57. Mircea Popescu`s avatar
    57
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    @Luka D Nu te ajita, ca nici cu muritu' nu-i asa de simplu. Daca te roade, mergi de-ti fa un test cand iti vine randu' la examenu' anual.

    @Narcisa Io incep sa ma intreb la cate bucati ai privit tu cu atentie. Ca eu unu' macar am scuza ca ma intereseaza :p

  58. din pacate, si pe mine ma intereseaza, in mod clar nu din aceleasi motive ca ale tale

  59. Mircea Popescu`s avatar
    59
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    Da ? Mai sunt si alte motive decat ale mele ? Care ?!

  60. Narcisa mama, ma omori cu nervii ... ala nu e HPV, am trecut prin banuita HPV asa cum am spus mai sus ... de la o mizerie de alunita, si cand le vad ca se inmultesc ma omoara cu nervii si alea. Nu va coalizati impotriva nerviilor mei. Ce arati tu in poza nu e clar HPV .... ahhhhhhh ... pot rasufla usurata. Nu te supara pe mine dar nu stii ce ganduri am avut cu HPV-ul ... phhhhhhhhhuuuuuuuuhhhhhhhh ...

    Mircea am facut analizele ... la cap nu, ce-i drept :)))
    Iar m-am imbujorat ...

  61. din aceleasi motive pentru care probabil ca acum Luka scormoneste cu disperare toate forumurile "medicale"

  62. Mircea Popescu`s avatar
    62
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    Acu sa nu va suparati pe mine, dar discutia o cere, si deci trebuie spus :

    Singurul mod de-a fi sigure este sa prezentati imaginea inspre verificare optometrica de catre doctorii aici prezenti.

  63. Putem sa revenim la porno? .... va rog :D
    Nu mai spuneti doctori si HPV ca ... FAC APOPLEXIE .... ahhhhhhh

  64. Mircea, ce dai la schimb? :D

  65. Mircea Popescu`s avatar
    65
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    @Luka D In curand vor aparea specialistii in agatat sa ia notite de pe-aici. Cum faci fata sa ceara porno.

    @Narcisa Pai nu m-ai inteles, eu condescend sa imi arunc ochiul obosit de expert asupra materialelor prezentate, si sa emit o parere incarcata de greutatea maturei experiente a serenei senectuti care ma caracterizeaza. Serviciu pentru care nici macar nu cer ceva in schimb, fiind un suflet generos si de oameni iubitoriu cum ma cunoaste o lume-ntreaga.

  66. intai de toate ca imaginea e fotosopata si anume alungita/comprimata.
    In randul doi ca un papanicolau nu e nici dueros nici scump.
    in randul trei nu inteleg legatura intre Luka D si poza de mai sus. ne lamureste cineva ?

  67. Dr.A nici eu ... eu vorbeam de HPV ... nu ai urmarit dialogul :)

  68. Mircea Popescu`s avatar
    68
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    Nu-i mei. E crop, de-aia are proportia dimensiunilor bizara.

    Si-n rest cum zici. Da' parca nu-i acelasi lucru sa-ti bage unu' un betigas...

    A, si-n randu' trei : Are si ea.

  69. Daaaaaaaaa, vreau porno greu dimineata la pranz si seara. Asta pentru specialistii in agatat :D

  70. Sunt curios daca se vor strange mai multe comentarii aici decat la PAuri.

  71. @Mircea stii cand o sa-ti arat? atunci cand o sa vad primul organ masculin (erect, daca se poate) la concursul ala care lancezeste in pofida activitatii mele de incurajare si sustinere morala (dar te poti intelege cu pudicii? nici vorba!)

    @doctore, Papanicolaul nu-ti spune daca ai HPV, ci doar ca lucreaza ceva pe-acolo (in sens malefic, evident) si asta e foarte probabil sa fie HPV. Dar e de preferat sa nu se ajunga in aces stadiu, cand incep femeile sa se isterizeze si sa lesine prin cabinete cand li se spune ca dupa rezultatul Papanicolaului se afla in faza precanceroasa (LSIL, HSIL)

    @Luka, calm. Daca ai facut genotiparea HPV si e negativa, de ce-ti faci probleme? Alunitele alea sunt pe piele, nu? pai e cu totul alta mancare de peste. Chiar daca e HPV, sunt alte tulpini, n-au nicio legatura cu sfera genitala si in niciun caz nu pot sa dea cancer de col. Mai departe, nu poci a ma pronunta despre potentialul cancerigen in ceea ce priveste pielea, aia-i treaba de dermatolog si p-acolo n-am umblat foarte mult, caci eu cu alunitele mele ne intelegem foarte bine, coabitam in liniste si pace.

  72. Anonimosu eu nu mai zic porno ... promit ... sunt cuminte. Tac! Gata :)

  73. Narcisa stii cate tipuri de alunite exista? Ca mi-a explicat un nea doctoru' de-a trebuit sa-mi iau notite ... :)

  74. prefer sa ignor informatia:D

    pana la urma, cred ca inteleg de ce se moare din HPV...moartea de fapt are o cauza indirecta, apoplexia :)

  75. Narcisa daca fac apoplexie .... iti las motanul cu limba de moarte, il cheama Milli, e roscat, pana anu' trecut a avut 15 kg, acum are doar 9, fiindca are probleme cu ficatul deci din cand in cand tre' sa-i dai nu's ce pastilute si uitam ... are uretra lunga si pietre la rinichi, deci tre' sa-i dai Urinex tratament la cateva luni fiindca nu poate elimina altfel pietrele si face blocaj renal. Ah si urla muuuuuuuuult si ii place parfumul meu, deci sper sa nu folosim acelasi parfum, sansa e foarte mica :)

  76. valeu!! da ce-am facut sa merit un astfel de cadou?! no offense, dar eu si matzele...it's a no-no! vezi tu, e o chestiune de compatibilitate intre caractere. Cum bine stii, sunt viclene, manipulatoare, malefice (lasa ca le-am vazut eu cum prind pasarele nevinovate) si in general, nu-mi place deloc cum trateaza rasa umana...asa, cu nasul pe sus.

    Deci noa, nu m-ai gasit (chit ca vad ca avem un lucru in comun, respectiv problemele urinare:). Mai degraba as lua un caine (fiind silita de situatie, evident, nu de buna voie): macar ala e fraier si fidel (sau fidea, in functie de sex). Nu-l duce capul mult (in sensul in care le duce pe matze), el are un singur scop in viata: sa-si multumeasca stapanul. E mai sincer, nu? prostovan, dar sincer

    Si inchei apoteotic cu acea zicala pe care o cunoastem cu totii probabil: "Poti invata o pisica sa faca orice vrea ea."

  77. Si exact asa e cu sau fara final apoteotic :)
    Pe mine ia-ma ca pe-o felina mai mare ...

  78. valeeu inc-o data!

    (asta pentru ca-mi place sa am ultimul cuvant, nu din motive care sa tina de utilitatea comentariului in economia acestui blog)

  79. Mircea Popescu`s avatar
    79
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    @Narcisa Cu pudicii te poti intelege cum te poti intelege cu Ford : daca zici ca ei.

    Apropo, stiu un caz mai pe la inceputuri cand un cabinet o facut din gresala tot setu' de analize pe acelasi set de material, care s-o intamplat sa fie hsil. Si doctoru' o luat femeile la rand, dupa programari si le-o comunicat. Circ, scandal, lacrimi, disperare, pe la a 12-a o realizat ca stai ma frate, da TOATE ?! Si-o trimis restu' acasa, care nu mai voriau sa plece, ca sa le spuna adevaru', ca ele sunt tari, ca alea, inca bonus circ, palpitatii, o saptamana de distractie.

    @ambele : Voi muriti de fapt de plictiseala, mai fetilor.

  80. eu chiar munceste, dar cum nu are pofta, stau pe blogul lui matale. Asta pana m-oi da afara, adicatelea. Si-atunci ma voi vedea nevoita sa-mi fac blog, unde voi sta si-mi voi numara vizitatorul. Ca sa stii...

  81. Eu nu ... din contra ... incerc sa ma sustrag dintr-un conflict. Mentalitatea telenovelista o sa ma socheze mereu (asta dintr-ale mele rupte) ...
    Hai soamne sa aveti!

  82. Mircea Popescu`s avatar
    82
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    @Narcisa Io nu te dau afara, numa' sa nu te abuzeze exploatatoru' de patron.

    @Luka D Va atrag atentia pe aceasta cale ca twitteru' imi confirma ca nu mai exista alt blog in care sa se fi intamplat ase miracol ca asta. Va pup, va iubesc, alea.

  83. Mircea ... ma vad implicata aicisilea de fata in iubiri ... valeuuuuuuuuu ... doar sex nu se accepta?
    Nu am HPV :))))

  84. No si cica-s io impertinent cand intreb diverse, si defapt se ofera Luka singura. This world already had plenty lesbians, damn it :D

  85. Mircea Popescu`s avatar
    85
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 10 February 2010

    Nu este ce intrebi, ci cum, si mai ales cand. Si inca mai ales, cine. :D

  86. dAImon ... si tu apari la sfarsit ca de obicei ....

  87. Eu am ramas fara Narcisa .... si credeam ca aici se doarme ....

    Intrebare .... cine e nenea cela cu sacosica din poza?

  88. ce, s-a terminat deja?:(

    pai io ma dusei la munci, daca tot ne-a trimis Luka la soamne, da vaz ca voi continuati fara mine si fara nicio jena

    un singur comentariu as avea pana nu-mi adoarme neuronul de tot: domnu Mircea, faptul ca matale scrii ceva pe twitter nu inseamna ca a confirmat comunitatea. Daca faceai un poll, mai ziceam, era transparenta chestiunea. Acu, de unde sa stiu eu cate si ce raspunsuri ai primit de la urmaritorii domniei tale? Deci zic si eu ca cineva, candva: link or it didn't happen

  89. 'Mneata! ... ce s-a terminat?

    Nu vad nimic ... am nevoie de un laptop imprumut, e frig afara, de ce trebuie sa ies afara? De ce trebuie sa muncesc? De ce nu stiu cu ce naiba ajung la Dalles cu toate ca-s nascuta si crescuta in Bucuresti? De ce nu mai beau cafea? De ce trebuie sa folosesc fondul de ten? E prima iarna cand golosesc fondul de ten ...

    Narcisa da vina mea pe mine, am fost manipulate. Pentru cuvantul manipulat am fost banata pe un site ... mno ... iar am trecut pe pilot automat. Si vorbesc si vorbesc ... am plecat ...

    Oricum, trendy sacosa ... ohhh ... am obosit ....

  90. dAImon am uitat sa precizez aseara, am uitat sa precizez ca nu am de-a face cu homosexualitatea feminina, dar ... in viata asta trebuie sa le incerci pe toate nu? Gata ... de ce nessul meu e 80% lapte? Cand o sa ma maturizez?

  91. Mircea Popescu`s avatar
    91
    Mircea Popescu 
    Thursday, 11 February 2010

    @Narcisa Majoritatea tacuta de pe twitter a aprobat prin tacere. Deci neah.

    @Luka D Ce nene ce sacosa ce poza ? Ca doara nu vorbesti de mine in asa termeni impertinenti ?!

    In tot cazul, nu gogolosi fondul de ten, el trebuie sa se astearna pe chip in mod neted.

    @dAImon Nu lua in considerare usoara incoerenta a fetelor, scria pe eticheta de rohypnol ca-i un posibil side-effect (dar preciza mucalit ca uneori se poate observa dimpotriva, o imbunatatire).

  92. ooo Luka, cate probleme (scuzati cacofonia, da e numele tau de vina ca nu ma lasa sa formez fraze corecte romaneste..oops, i did it again:D)

    acu, m-as oferi sa te-ajut sa ajungi la Dalles (ca fondu de ten nu stiu cum se foloseste) da cred ca e timpul sa-ti dezvolti simtul orientarii in spatiu. Iata si ceva elemente ajutatoare (daca n-ai apelat inca la ele):
    http://www.pmb.ro/ratb.htm
    http://www.pmb.ro/metrou.htm

    pe mine m-au scos intotdeauna din substanta maro:)

    no, acu ma retrag si astept in tacere explicatiile despre acea sacosa, caci prevad ca nu voi mai dormi cateva nopti de acum incolo daca nu aflu despre ce e vorba in propozitie.

  93. Mircea am fantezii abuzatoare cu sacoşa aia din poza de pe Twitter. T9.ule meu nu a auzit de Twitter. Nah tocmai i.am făcut educaţia. Cât despre fond de ten gogolosit, mai bine îmi iese maioneza. Fac o maioneza la mâna perfectă şi asta nefiind o bucătăreasa cine ştie ce. Şi cum am spus 31 de ani nu am utilizat spoieli dar ţinând cont că au venit gerurile mă conformez ca să nu.mi cadă faţada.

  94. Narcisa am luat taxiul. Da, recunosc, sunt o comodă. Mi.ar plăcea să.mi iau carnetul dar cum cică sunt prea impulsivă mă abţin. Visul meu e să am o Dacie 1310 cu care să accidentez şmecherii ce dau flash.uri la fel de şmechere. Am uitat să folosesc formula corectă cu JME.

  95. Mircea Popescu`s avatar
    95
    Mircea Popescu 
    Thursday, 11 February 2010

    Pai ala-s io ? Si-n sacosa am ciocolata ? Si ma preumblu prin, daca bine retin, San Cristobal de las Casas.

    @Luka D Si eu fac o maioneza perfecta. De fapt, pot s-o aduc pana in punctul in care pui vasul cu susul in jos si ea sta acolo, pe fund.

  96. Mircea maioneza făcută la mâna da? Nu cu mixerul. Îmi educ în continuare T9.ule. Nu a auzit de mixer dar ştie de mizer.
    Cât despre tine, păi nu ştiu, ăla eşti tu?! Mie îmi place sacoşa. E pe gustul meu. Nu îmi place ciocolata, de fapt nu.mi plac dulciurile. Dar îmi plac morcovii, conopida şi urzicile. Vă previn că zilele astea o să vă stresez, atâta burghezie spoită prost în locaţia asta de mă apucă logoreea. Aş fi scris un blog dar nu configurat încă domeniul. De unde se activează RSS.ul pe browser.ul asta, oare?!

  97. Mircea Popescu`s avatar
    97
    Mircea Popescu 
    Thursday, 11 February 2010

    Cu mana. Nu gasesti tu mixer care sa poata face macar in gluma maioneza comparabila cu ce se poate face cu mana, dar orisicat, pentru posteritate ramane precizat.

    Pai dara ca ala-s io. Si daca te mai exprimi negativ despre burghezia locala, vei capata test de hpv cu foi de urzici direct pe chestie, de 2-3 ori pe zi, doua saptamani. Auzi-tu-m-ai ?

  98. Mai tare că nu se aude până pe Magheru. Mai urla şi McLean de plăcinta americană.
    E bine că măcar asupra maionezei am căzut şi noi de acord.
    Ce te faci dacă o să.mi placa testul?

  99. Mircea Popescu`s avatar
    99
    Mircea Popescu 
    Thursday, 11 February 2010

    Pai ce sa fac, ce se face indeobste in asemenea cazuri.
    http://www.erosblog.com/sex-blog-pictures/three-slave-girls.jpg

  100. No da. Că m.ai şi nimerit genul care să stea la înlănţuit. Ti.am zis că.s mai felinoasa din fire, aşa că trebuie să ai nişte calităţi pentru a şi aplica. Hi hi Eu cred că mă trag dinspre Hefaistosi, nu prea am treaba cu Prometeii. Mi.e somn. Cafeaua mi s.a răcit. Am amorţit.
    FCLB.ule îmi configurezi şi mie domeniu, te rog :) Promit să nu te mai bat la cap pe messenger când îţi e lumea mai dragă . . . Help!

  101. Mircea Popescu`s avatar
    101
    Mircea Popescu 
    Thursday, 11 February 2010

    E, pai daca-ti place sa te urzice, stai.

    Plus ca este catnip, da' nu se vede in poza. Si Bach's rescue remedy.

  102. Mi.au tăiat accesul la link. Am zis eu că sunt uşor de prins? Huh.
    De ce toate contabilele pe care le cunosc eu, sunt mici, grase, în special cu un posterior total disproporţionat de tot restul corpului, acre şi se mişca de vas de mare tonaj intrat în tangaj.

  103. facet bani ! utilizind internetul intrati si creativa un cont pe http://www.8====}.com/?ref=marry2011 tot ce trebuie facut este sa accesati niste reclame pe acest site si veti fi platit cu 0.12 euro centi/ click pentru o reclama accesata timp de 10 secunde retragerea sumei la 500 euro succes http://www.8====}.com/?ref=marry2011

  104. Mircea Popescu`s avatar
    104
    Mircea Popescu 
    Saturday, 26 February 2011

    Deci chiar utilizind internetul ?! SERIOS VORBESTI ?!?!

    Tulai!

  1. [...] adica ratatii aia care muncesc mai nou pe gratis producand chestii precum asta sau asta sau astalalta, adica maculatura, simt brusc cum le fuge pamantul de sub picioare. Dupa ce-au mintit pe toata [...]

  2. [...] a aflat o chestie cutremuratoare despre sine. Una dintre alea neplacutele, cu frica careia adorm femeile in gand, sanatoase fiind, una dintre alea la care barbatii nici nu se gandesc, ca n-ar mai putea adormi [...]

  3. [...] de discutii private pe marginea articolului cu reviste "porno" pe care nu vi le voi impartasi, asa incat sa ramana private, si pentru a demonstra odata si pentru [...]

  4. [...] PS. Pentru adevarati (trimiteti copiii la culcare ca se ingroasa gluma) : 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 etc. Playboy fails again. [...]

  5. [...] (de nisa, in termeni blogosferici - chestiile alea o idee deasupra unui catalog de supermarket gen Playboy, Casa si Gradina, Beau Monde Style, Forbes, FHM, Harper’s Bazaar sau mai stiu eu ce) s-ar da si [...]

  6. [...] Continut sexi pornografic, nu intrati! [...]

  7. [...] ca tot suntem la acest subiect : cunoasteti chestie mai penibila decit Playboy care cica-i o revista de succes facind pictoriale cu pizde agatate prin redactie, pe criteriul ca [...]

  8. [...] generatia fara gust, generatia fara fler, generatia fara orizonturi, generatia fara tite, generatia fara pizde, intr-un cuvint generatia fara cool. Cea mai patratoasa, nefericita, prafuita, obosita si demodata [...]

  9. [...] in presa ; Momentul delicate ; Tabu si contextul de aur ; Indescriptibila Academie Catafailencu ; Continut sexi pornografic, nu intrati! [↩]Before you read too much into it - there were many schemes in actual usage during the oh, [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.