Colette
Elle brandit, comme une petite fée redoutable, le
couteau ouvert ; elle divague tout haut et piétine les
laitues :
— Han ! aïe donc ! nous traînerons leurs cadavres
et nous les violerons !
— Hein ?
— Nous les violerons, je dis ! Dieu, que j'ai chaud !
Elle se jette à plat ventre sur une planche de persil.
Antoine, médusé, regarde cette enfant blonde, qui
vient de proférer quelque chose de scandaleux :
— J'entends bien... Tu sais ce que ça veut dire ?
— Probable.
Sidonie-Gabrielle Colette, mai apoi Sidonie-Gabrielle de Jouvenel si-n fine Sidonie-Gabrielle Goudeket a fost, pentru vreo jumatate de secol, inima scandalului in Franta si ca atare in intreaga lume. Nascuta 3 ani inainte de sfarsitul Amantinei Aurora Lucila Dupin, baronesa Dudevant (o stiti, marea fumatoare de tigari de foi si de Chopin, din locul ei de sub pian), ar fi cam cel mai bun exemplu practic pentru teoria ca reincarnarea nu necesita neaparat moartea prealabila a aluia de se reincarneaza.
Pe langa ca si-a permis sa apara-n afise cum vedeti in sus pe stanga, si sa se pupe pe scena cu Matilda de Morny, marchiza de Belbeuf (rezultand asa o agitatie-n public incat a fost nevoie de interventia jandarmilor pentru a restaura ordinea) a mai avut si-un numar de relatii amoroase destul de publice. Cu femei.
Si, respectiv, cu Bertrand de Jouvenel. Fiul lui Henri. De Jouvenel. Sotul ei, la momentul ala.
Dar pe langa asta a ajuns si Cavaler al Legiunii de Onoare. O sa va inchipuiti ca Franta in epoca era un fel de Romania de azi, si Colette un fel de Udrea. Ei bine nu, meritele recunoscute prin numirea respectiva erau reale : in razboi si-a transformat casa (ma rog, casa sotului ei, dar sa trecem) intr-un spital pentru raniti.
L-a frecventat si pe Cocteau, s-a iubit cu D'Annunzio si cu diversi fii de bogatani, si-a ajuns in Academia Regala Belgiana, si de-a dreptul presedinta Academiei Goncourt, dupa ce-a fost si prima femeie admisa acolo.
Va puteti inchipui ca presta delicii si alte pornicii pe sub masa academicienilor, dar nu-i de fapt asa : femeia a scris spre 50 de romane, in zdrobitoarea majoritate bune. Citatul de sus, dreapta, survine din Ingenua Libertina, dar pentru iubitorii de Elize probabil ca seria Claudinei ar fi mult mai interesanta. Prima carte discuta aventurile unei fete de 15 ani care se indragosteste de asistenta profesoarei, cu care se si iubeste spre nemultumirea acesteia, care-si recupereaza asistenta pentru uzul sexual propriu. Si mai include relatia absolut sado-masochista intre aceeasi fata si sora mai mica a aceleiasi asistente, care-o divinizeaza. Si diverse alte chestii de-un interes mai degraba particular.
Morala ar fi ca exista pitipoance si pitipoance. Ce le descalifica pe-ale noastre nu-s neaparat proastele moravuri, care pana la urma nici nu conteaza, cat totala si neteda lipsa a talentului.
Care conteaza.
(PS. Molustele porcusorului mi-au amintit de ea.)
Saturday, 5 June 2010
Eu i-as zice stil si personalitate :)
Saturday, 5 June 2010
Cu permisiunea dumitale, să continuăm lanțul amintirilor, zic...
Colette mi-a amintit de o întâmplare din tinerețile mele. Mă plimbam cu o prietenă și după ceva timp, pe când am obosit, ne-am amintit că este un parc prin zonă (botezat Parcul Îndrăgostiților de primar). Am pornit să ne odihnim și cum ne apropiam noi de parc, am observat că mai sunt omi pe acolo și numai ce îi vine o idee la asta, face: ”Hai tu să ne ținem de mână!”. Și ne-am ținut. :D
Doamneee ce fețe au făcut omii aia. Și ne ne-am mai râs după... și ori de câte ori rememoram întâmplarea. :P
Saturday, 5 June 2010
@Luka D Nah. Orice vita poate avea "personalitate", nu-i o valoare, in sine. Stilul, ma rog, cam idem. Talentul e ce se cere.
@Mari Candva prin gimnaziu, sa fi avut 13 ani ? am chiulit cu o colega de clasa, era inalta, solida, bine dezvoltata, si cum hoinaream prin oras am trecut pe langa magazinul de mobila (care pe vremea aia era in Piata Mihai Viteazul, pe partea dinspre Palatul Telefoanelor, ceva mai incolo de Regionala CFR).
Si-acolo ne-a venit ideea sa intram, si-odata intrati ne-am prefacut ca ne cautam mobila pentru... o camera de copil. Nu stiu cum ne-a venit ideea, ca nu ne intelesem in prealabil, a fost totul asa, spontan, din una in alta. Sa fi vazut bietele angajate, pur si simplu nu stiau ce sa creada.
Una dintre cele mai reusite evadari gimnaziale din memorie.
Saturday, 5 June 2010
@Mircea Eu vorbeam despre personalitate ci nu "personalitate" .. tu le intorci ca de obicei in stilul tau caracteristic si cu loc de intors :)
Saturday, 5 June 2010
Mais oui, mais oui, que si, que si :D
Saturday, 5 June 2010
Lol, ce tătic tânăr :))
Am și din asta una: am mers cu vara-mea să cumpăr un cadou pentru un bebe, un nepot dacă îmi amintesc bine.
Tot colindând noi magazinele în căutarea unui compleu eu fiind cea care răspundea la întrebările vânzătoarelor (”Fetiță sau băiețel”, ”Cât timp are?” etc.) și controla atent calitatea materialelor și a cusăturilor că noahh, era cadou și trebuia să fie perfect. La un moment dat mă trezesc cu un ”Să-ți trăiască! Da` ce bine arăți, nici nu se vede că ai născut de 2 luni” din partea unei vânzătoare. Eu (zâmbind) : Vai, mulțumesc frumos.
Pe vară-mea a bușit-o instant râsul și-a ieșit afară.
P.S. Am uitat să precizez la întâmplarea din parc, că tinerețile mele înseamnă 1-2 years ago. :D
Saturday, 5 June 2010
Ceea ce explica de ce n-ai pupat-o :D
Saturday, 5 June 2010
Aia ne mai lipsea, mai ales că la noi în ”sat” veștile circulă repede.
Saturday, 5 June 2010
Hlizitule ...
Friday, 20 August 2010
Ale noastre-s mai fierbinti :D
http://morom3t3.wordpress.com/2010/08/19/ym-cum-se-cupleaza-lumea-in-era-it/
Friday, 20 August 2010
@Mari :p
Mai bine-n pivnita cu o mie de draci decat in gura satului ai ?
@Luka D Quoi ?! Qui ?!
@Morom3t3 Mkay... cine crezi tu ca citeste asa ceva ?
Tuesday, 29 November 2011
Hmm, smell something imma rite?
Tuesday, 29 November 2011
Ce adica ?
Tuesday, 29 November 2011
Jews :>