Casablanca
Lui, ai tink dis izza biginink ov byutiful frenship.
Am revazut filmul pentru a citva nenumarata oara, nu stiu ca n-am numarat. Pe mai departe, plecam de la premisa ca si dumneavoastra tot la fel, iara daca nu, poftiti si-l vedeti de-un numar nenumarat de ori intii, ca nu m-oi apuca s-o iau de la inceputuri.
M-am apucat sa-i scriu recenzie nu ca sa re-precizam ca da, intr-adevar, tipul impasibil e fix Humphrey Bogart, ca da, gisculita cu mutra de vinzatoare la mall e Ingrid Bergman, ca intr-adevar Paul Georg Julius Hernreid Ritter von Wassel-Waldingau joaca rolul cehului cu nume unguresc care lupta impotriva masinii de blitzkrieg germane. N-are rost, dupa 60 de ani, sa mai intram in banalitati.
Ci sa trecem direct la subiect : Casablanca nu este o poveste de dragoste. Nicicum, nicicind, de nici o culoare si-n nici un fel, no way Jose!
Care dragoste ? Priviti cu atentie! Am inteles care-i chestia cu barbatii, fac chestii, risca chestii, incearca chestii, vor, nu le iese, incearca altceva, mi-e limpede de ce i-ar iubi cineva pe dinsii, pina-n halul ca sa nu se poate decide la unul singur. Partea aia-i clara.
Da' proasta ? Este o singura toanta in tot filmu' (ca Yvonne e si curva, pe linga ca-i toanta, si ca urmare o vom nota "curva" si nu "toanta", credinciosi principiului ca obiectele - da-ti-mi voie sa ma repet, ca sa fim bine intelesi : obiectele - se noteaza prin proprietatile particulare, nu prin proprietatile comune, afara de cazul in care nu au proprietati particulare, cum de exemplu n-are Ilsa). Ce face ea ? Nimic.
Nimic. Curva macar se mai invirte cit sa-i puna unu'-altu' mina pe cur, mai provoaca o mica competitie corala intre nemtii badababoom si frantujii cucurigu, nu poti zice ca-i chiar degeaba. Da' toanta... zero barat, mai frate. Toate miscarile ei sunt inutile, toate miscarile ei sunt ratate din start, se consuma intr-o eterna abureala, daca ar sedea tot filmul pe un scaun ar avea probabil mai mare impact asupra mediului, pur si simplu tasind captuseala.
Vine sa explice da' nu mai explica, scoate pistolu' da' nu mai trage, se hotaraste sa aia da' de fapt cealalta, practic producatorii ar fi iesit mai ieftin daca in loc s-o plateasca pe Bergman ca sa brehane aiurea prin film cumparau un set de butoni frumosi si-i puneau pe protagonisti sa si-i paseze unul altuia din cind in cind.
Ca asta-i pina in final soarta toantei in film : lumea nu mai stie cum sa scape de ea. Victor Laszlo e incintat sa descopere ca poate isi gaseste un de-asta din trecut si ramine cu el, Richard Blaine nici nu vrea sa auda si abia asteapta sa i-o plaseze inapoi sotului, practic din punct de vedere al relatiilor intre barbati si femei Casablanca e un meci de "paseaza cartoafa" care dureaza 102 de minute, fara pauze (si fara aplauze).
Sigur, multa gargara, ca asa-i in epoca, vai, ce-o iubeste X, vai ce nu mai poate Y fara ea, vai ce efecte importante are dinsa asupra lumii, zice Sam cel negru (daca sunteti la curent cu conventiile cinematografice ale anilor '40, stiti ca orice zice un negru pe ecran e ori prostie, ori minciuna, ori ambele). Da' dincolo de gargara, oricine ar fi mai fericit sa se lipseasca de Ilsa decit sa se trezeasca incaltat cu ea. Si-i destul de clar si evident pentru privitor ca toata retorica decurge pur si simplu in virtutea inertiei, asta-i obiceiul in Europa, s-o arzi galant si cicizbeic, "asa se procedeaza" cu femeile, da-n practica si-o doresc asa cum va doriti voi o afta pe omusor.
Asta vi-i marea romanta ? Nu sunteti sanatosi la cap, pe cuvintul meu. Ca sa crezi ca aia-i o poveste de iubire tre' sa fii minim la fel de toanta ca Ilsa. Cu deosebirea ca Ingrid Bergman era platita, si destul de bine, ca sa faca pe proasta. Pe voi cine si cit va plateste ?
Mnoa. Ma gindeam io.
Tuesday, 28 December 2010
Un film excepţional. Îl revăd de fiecare dată cu plăcere... Este aşezat la loc de cinste - ce expresie! - dar acolo trebuie să stea. Am şi scris odată o poezie, plecând de la el.
Pălărie de fetru, impermeabil de vise...
nori deasupra umerilor
un fulger sfâşie retina
îmi strâng visele în jurul trupului
fac un nod speranţei
pun pălăria pe o sprânceană
unde te crezi, domnule, în Casablanca?
s-ar putea ca acesta să fie
începutul unei frumoase prietenii
cu mine însumi
sunt un trecător prin propriile nelinişti
caut amistiţiul interior
duc tratative prelungite
împrumut dorinţă de bine
chiar dacă dobânda creşte constant
eu nu sunt capul de afiş al vieţii mele
rămân personaj secundar
cu pălărie de fetru
şi impermeabil de vise
orchestra celestă îşi acordează instrumentele
pentru a-mi cânta la ureche
singing in the rain
Cristian Lisandru
Tuesday, 28 December 2010
Vezi ? VEZI ? Pe Rick fata-l duce la iubirea de Louie, pe tine te duce la iubirea de sine, Ingrid Bergman e facuta ca sa pateze amorul.
Tuesday, 28 December 2010
such much
Tuesday, 28 December 2010
Unul dintre putinele sfaturi a lu tata a fost sa nu ma uit la casablanca ca nu o sa ma pot abtine sa ironizez totul si fufa de langa mine o sa ma futa non stop la icree ca sunt un insensibil.
Mai departe suna asa: cand merele sau terminat incepuram sa mancam cartofi stalciti. Putin copti de la soare erau sani ei micuti, dar e ok.
Deci cum?
Cred ca nu, ca ceva e invers si Casablanca e un film facut de prosti aia care nu stiau ca michael jackson era pedofil, dar nu prea. Vremurile se schimba si azi exista curve care accepta deepthroat si toti iubim mai adanc in gura.
Wednesday, 29 December 2010
@F Hahahaha replica serii :D
@cristi Apai acuma puteai duce doua, si se ocupau una de nevoile sentimentale ale celeilalte. Zic si io.
Wednesday, 29 December 2010
Pi-es : Chestia asta [cached] e destul de amuzanta pentru cineva care vrea un exemplu concret de comentatori care cred ca stiu ce vorbesc.
Wednesday, 29 December 2010
Asta e fix genul de film care nu ma prinde pe mine.
Ma ia un somn la din astea ...
Saturday, 1 January 2011
Luko, fii barbata!
Sunday, 2 January 2011
'Mneata!
Nu-mi ies mie astea :)
Thursday, 27 August 2020
The deliberate subversion of which trope in time becoming systematic enough, it gave birth to the "magical negro" trope, which is an oracle deux-ex-machina'd into the token black guy, to cater to a new generation of would be author's desire (or rather, need) to be clever and hip and woke and totally not at all like those monsters of the previous generation.