Aflandu-ne pe-un blog
si nu pe-o foaie pentru minte, inima si literatura, petec lirico-poetic, colt de stiinta si tehnica sau ce alte minuni v-or fi imbarligat persoane rauvoitoare c-ar fi aici, urmeaza sa discutam despre banalul cotidian. Si anume, al cotidianului meu. Banal. De zi cu zi. Ca sa stiti.
Si ce poate fi mai banal, cotidian, si neinteresant pentru oricine altcineva decat povestea tranzitului intestinal ? Al meu zic, nu in general. Deci clar, vom vorbi despre scaun. (Apropo, doar eu rad de cate ori aud de Sfantul Scaun ?).
Ei, iata ca de fo' saptamana asa am avut niste dificultati, daca le putem numi astfel, cel putin bizare. Nu pot zice c-as fi fost constipat, ca n-am fost, si Sfantul Scaun e acolo sus in cer si le vede pe toate, si le aude pe toate, si ma poate trazni, Scaune fereste! cum o traznit-o pe nenorocita asta zisa Debby Birdyflip, de 53 de ani, din Yorkshire, Anglia, care-a afirmat ca-ar fi fost constipata fara sa fie si uite unde-a ajuns. Dupa cum puteti observa de altfel in imaginea inlaturata, pe partea stanga.
Nu pot spune nici ca dimpotriva, am fost imprastiat, ca nici aia n-am fost, si revedeti poza pentru a intelege mai bine riscurile. Bun, va aud gandind, daca nici se-nici se, pai atunci ce ?! ca altceva nu mai este.
Asa am crezut si eu, in virginala-mi naivitate, ca nu mai este, ori se-ori se, si gata. Da' nu-i asa, stangeti-va-n cerc (nu de-ala, ba! ci asezati!) si ascultati la un om batran care se afla in masura sa va istoriseasca adevaratele povesti despre oroarea nemarginita a lumii asteia in care cu totii inotam in deriva. Deci.
Am avut oarecari indispozitii, nu ca m-ar fi durut, da' parca-mi simteam eu matele asa intr-un mod nu neaparat neplacut, da' cu siguranta nici placut, in timpul functionarii lor anormale. Si uneori le si auzeam, idem. Si alteori eliminam chiar si gaze, ceea ce eu nu fac niciodata, sunt mai ceva ca femeile pe tema asta, nu cred c-am basit cat de-o sticla de bere (daca sticlele de bere s-ar presuriza cu basini, ceea ce stim cu totii ca nu se-ntampla, nici vorba, nu nu nu, oh nu) in toata viata mea. Mai putin saptamana trecuta, cand probabil ca mi-am recuperat macar juma' de norma de barbat de bine. Mai am acu sa nu-mi spal sosetele o vreme si-s practic in rand cu lumea, ma rog, asa mai in urma, da' macar in acelasi meci, zic.
Toate astea ar fi trecut oarecum cu vederea, singurul simt nedefecafectat de intreaga aventura, pana intr-o zi, cunoscuta de voi astia drept ziua de marti, 16 martie 2010 (sau a sfantului Clement Mary Hofbauer, daca sunteti catolici), dar care pentru mine va ramane vesnic in istorie drept ziua cand mi-o curs muci din cur.
Bai frate, nu glumesc, pentru glume poftiti vis-a-vis. Eu vorbesc serios, si ma astept de la dumneavoastra la o atitudine constructiva si o abordare intelegatoare. Muci, ma-ntelegeti, ca atunci cand esti racit si-ti curge nasul, doar ca mai purulenti asa, da' nu din nas. Din cur.
Si-am bagat-o pe maneca, sincer va spui, nu mai conteaza acum ce, da' de bagat, am bagat-o. Si-am mai si scos-o si-am bagat-o la loc, pentru ca pfoai. Io-s mai ipochondru de fel asa, nu stiu daca am spus ori iti fi observat ? Noa, sunt.
Si intamplarea face ca am un amic in State care mi-o spus la telefon nu mai departe de-acu fo' doua saptamani (cu putin inainte ca alt amic din Oradea sa-si zboare plamanii cu pusca de vanatoare, da-n fine), c-o facut boala lu' Crohn, pe fond nervos. Care complet se numeste Lesniowski-Crohn, si despre care doctoru' i-o spus lui ca poate duce la cancer, si pfoai. Deci in aceeasi zi eram la doctor, care-o ridicat din umeri, o zis ca nu-i mare lucru (bai sunt doctorii astia ceva de speriat, iti cresc sinusuri intestinale care incep sa deie muci si pe ei nu-i impresioneaza) si nici intr-un caz nu-i aia, care-i altceva si n-are legatura. Si sa-i dau o mostra, sa aiba si el cu ce-si lipi hartiile de-olalta prin dulapuri, si sa ma duc in treaba mea, sa nu-l mai bat la cap cu prostii ca are si treaba si asteapta oameni. Auzi tupeu!
Ei, dar nevrand sa-i fac probleme (suflet generos cum ma gasesc) i-am dat ce-o cerut, si m-am dus. In bar. Unde-am baut. Pana a doua zi, cand am aflat rezultatele. Infectie cu stafilococ.
Deci ori c-ati stiut, ori ca n-ati stiut, poti sa faci infectie intestinala, cu stafilococi sau cu alte boale, care omoara flora normala si se instaleaza ei, da' nu se pricep chiar asa bine, asa ca iese macel cu apa gazoasa si sirop.
Cum dracu' ? Ei uite bine, se mai intampla, zise doctoru' si ma ruga iarasi, ca ma-ntelegi, nu-i mare lucru, si asteapta oameni. De parca dupa mine n-asteapta oameni!
Si-am fost foarte descumpanit si confuzat in forul meu interior, ca rezultat al acestor experiente aproape traumatice, pana astazi, acu cateva ceasuri, cand am prins chestia. Deci, ma aflam cu o amica intr-o camera, intinsi pe pat, si stam noi de povesti, da' asa mai in surdina, si mai mult eu, ca ea era amplasata cum sa va explic, cam inspre mijloc. Si cum se juca ea cand c-o bila, cand cu-ailalta numa ce coboara-n jos luceafar bland, si-mi pica si mie fisa.
"Tu!" zic. "Nu erai tu racita saptamana trecuta ?" Cum nu. Si nu doar racita era ea saptamana trecuta, ci inca si mai important, era tot pe pat, tot cu mine, si tot in jos, luceafar bland. Sa va explic un fenomen la care-i zice din motive obscure ca mi-o aruncat salata, sau mergeti la d-l general de 4 stele Voicu sa vi-l explice dansul ? Fenomenul zic.
Mnoa. Asa ca bagati la cap, ca de bine va invat : daca vine spre voi muierea cu ganduri namoloase, si-i racita in gat, ori ii trageti un preservativ peste cap ori va gasiti altceva de facut.
Afara de cazul in care va doriti sa patiti ca si mine. Am zis.
Saturday, 20 March 2010
te paste-un ulcer vai de capul tau...
Saturday, 20 March 2010
Zici ?
Saturday, 20 March 2010
prietena ta are ceva la ochi
Saturday, 20 March 2010
Ma gandesc ca nu iterpretez tocmai cum trebuie notiunea de 'racita'.
Da treaba cu stafilococii poate sa chiar fie cauza si adevarata ori chiar pura coincidenta. Io unul nu mai am incredere in ast soi de analize. Am ajuns deja la fabulosu scor de 3-2, cum ca de trei ori or iesit analizele ca nu-i, si de doua ori ca ii.
Pana una alta, io zic ca merita sa te chiar risti si sa te sacrifici daca ii vorba de domnite, macar acu' cat "si poci, si vreu, da ce-i atata graba".
Insanatosire grabnica iti doresc.
Saturday, 20 March 2010
@zamo.ca Cum rationezi ?
@Florin Mei, acuma-s bine. Am luat doua super-doze de antibiotice conform prescriptiei, dupa care am bagat masiv iaurt (tot conform prescriptiei).
Da' pot spune ca-s castigat in urma experientei, cel putin prina ceea c-am aflat, spunandu-mi-se, ca exista si se practica o operatiune medicala (deci noteaza, nu ca fetisime nemtesti sau alte bizarerii, ci me-di-ca-la) care se numeste transplat fecal, si consta in aia ca-ti baga domnu' doctor o bucatica (ca de-o suta de grame, din ce-am inteles) de ma-ntelegi. De la altcineva, sanatos, in ce priveste... ma intelegi.
Ma-ntelegi ?!
Saturday, 20 March 2010
Pai pare ca acopera o arie mai larga cu privirea decat un singur punct focal.
Cat despre transplat, I'd get a second opinion. Sau un iaurt cu manilococi.
Saturday, 20 March 2010
A, nu, cu transplantu' era numa o discutie cu iz discret de amenintare, ca "daca nu se rezolva". Da' dat fiind ca s-o rezolvat...
Atata ca voi s-ar putea sa nu fiti la fel de norocosi, in cazul de altfel extrem de improbabil ca ajunge fo limba pe-acolo prin zona.
Saturday, 20 March 2010
Probabil ca bancile de cacat din romania exact pentru asa o situatie exista.
Sa-ti economisesti un cacat sanatos atunci cand iti merge bine sa ai de unde te alimenta cand nu.
Saturday, 20 March 2010
Ca bine zici, uite la aspectul maro al economiei Romaniei nu ma gandisem din asa perspectiva constructiva.
Unde-s antreprenorii ?
Saturday, 20 March 2010
@Dr. A: bancile de kkt, aka VCtudor-urile turcesti? :)
"cazul de altfel extrem de improbabil "
de la ce pozitie in sus in zelist devine probabil? si, mai important, ce trebuie sa facem s-ajungem acolo? :)
Saturday, 20 March 2010
Zic ca de la 69-n jos, nu-n sus, pe de-o parte, cat pe de cealalta parte, voi scrie cu o alta ocazie un articol explicativo-fabulativ pe tema. Decoamdata pot spune ca are o oarecare legatura cu inghetata, cu ciocolata, cu cafeaua si cu vergeaua. Intr-o oarecare ordine.
Saturday, 20 March 2010
Io zic ca ai luat stafilococ de la inghetata aia mancata in spelunca. Erai cu ochii larg deschisi la pepeni si n-ai observat stafilococu pe lingurita.
Saturday, 20 March 2010
@zamo.ca
Alea. Turcesti, grecesti, austriece. Sau frantuzesti...
Saturday, 20 March 2010
Da' stafilococu' nu trece de stomac, n-are cum. Nu se poace pe cale orala, numa' anal se poace ce-am patit eu.
Saturday, 20 March 2010
initial n-am vrut sa-ti spun, sa nu te intristezi, da' nu-i musai de la limba.
a doua chestie, eu nu las in zona prietene care nu se spala pe dinti. si chiar si-asa, de ce s-o inventat listerine?
Saturday, 20 March 2010
Dupa teoria ta, omu' se poate duce linistit la curve, sifilitice, hiv-pozitive, nu conteaza, doar sa-si dea pe puta cu spirt medicinal dupa si va fi ok.
Zic s-o verifici experimental odata cand n-ai nimic mai bun de facut.
Saturday, 20 March 2010
nu mei, n-ai inteles. eu nu ma dau. sa faca ele gargara acolo unde intru.
auzi ce bazaconie ai zis :D
Saturday, 20 March 2010
Io incep sa presimt ca tu esti cam la fel de corupt sexualiceste precum e Darius Groza.
Saturday, 20 March 2010
ROTFL
Saturday, 20 March 2010
Pai nu realizezi tu, voinice, ca daca-i vorba sa se spele gaura, ar insemna sa-mi dau cu Listerine-n rect!?
Saturday, 20 March 2010
Bre.
Intai ziceai ca esti conserva, p-orma ti-am esplicat cate ceva si te-ai facut libertarian. Amu glasui ca un progressive.
Pai de ce reciprocitate? Ca-z doara si la 69 stiut ii ca noi brabantii muncim cel mai tare..
S-ar zice ca te cam corup politiceste...
Saturday, 20 March 2010
Haha bine-mi faci, sa ma-nvat minte.
Cand ai vreme apropo, ia un buzunar de cultura si du-o pana la roblogfest. Se mai straduieste unu', da' s-ar putea sa nu ajunga, gen.
Saturday, 20 March 2010
apoi unul nu trece da unde-s multi puterea creste.
Sunday, 21 March 2010
``Decoamdata pot spune ca are o oarecare legatura cu inghetata, cu ciocolata, cu cafeaua si cu vergeaua. Intr-o oarecare ordine.``
Aha, cu vergeaua deci. Gura pacatosului adevar graieste.
Sunday, 21 March 2010
O lectura care mi-a inaltat sufletul, atat de frumos, atat de plastic !!! Da' ... ti-ai suflat ... nasu' ? In batista zic ! Asta-i de la inversarea polilor magnetici, iti zic yo. Totul o sa inceapa sa fiu cu susu' in jos. Tu ai fost unul dintre primii beneficiari. O sa incepem sa futem in urechi, in nas, in gura, numa' unde-i firesc nu. O sa ne mancam supa cu ... Scaune Sfinte ce imagini ! Eu renunt aici!
Sunday, 21 March 2010
@Dr.A Puterea, participiu trecut de la a putea sau de la a puti ? Ca nu mai retin...
@Marian S In vergea veritas.
@Porcul de York Nu mi l-am suflat, ca io nu-l mai suflu in ultima vreme, ci-l trag. Ca-i criza.
(SP reference : shit through the mouth).
Sunday, 21 March 2010
Deci da. Si am deschis un wiki cu o "lista de subscriere" publica.
Friday, 2 April 2010
How you find ideas for articles, I am always lack of new ideas for articles. Some tips would be great.
Friday, 2 April 2010
@macgng Write in Romanian.
Tuesday, 18 June 2013
Daca faci necurate, asta e. Ti-a bagat unul pula-n cur sau in gat de la altul cu stafilococ in gat si te-ai infectat, nespalatule.