VIPuri si fite

Mirela Stanciulescu produce in Romania Literara no 33 o mostra destul de reprezentativa pentru discursului lacrimoso-inutil in care se refugiaza "intelectualitatea" contemporana, in rezistenta ei fata de capitalism. As fi pus un link, dar din nefericire site-ul romlit.ro nu raspunde la provocari.

Ghilimelele sunt binemeritate, cel putin prin aceea ca mi se pare absolut intolerabil sa umplii o pagina de revista cu aratari si indicatii despre cum "ar trebui sa fie publicul". E dincolo de limita. Publicul nu trebuie sa fie nici intr-un fel anume, nu are a face nimic anume, publicul e public si gata. Ceea ce trebuie sa fie intr-un fel anume e opera, si cel ce are a face ceva anume e autorul, asta tot mereu si dintotdeauna. Transferul de responsabilitate, foarte drag acestor trestii mai degraba putrede e inacceptabil.

Vina publicului, dincolo de vag exprimate locuri comune - obiectii de altfel perfect aplicabile si spirtului medicinal si cheii tubulare de 4 toli - este

Etalonul fiind, desigur, VIP-urile. Care, in majoritatea lor, nu stiu sa se exprime, folosesc cuvinte putine si uneori cu sensuri gresite, si se mandresc cu faptul ca, stiind putin si impietriti fiind pe dinauntru, au ajuns unde-au ajuns.

Oameni seriosi fiind, am putea cere stimatei analiste sa prezinte o lista de VIP-uri. Hai asa, de curiozitate, 20-30-50 de nume, sa vedem, pe ce se bazeaza in fapt statistica asta ? O fi ori n-o fi majoritate ? Simpla, calificata ? Ce cuvinte folosesc, cum le folosesc gresit ? Iarasi important, unde au ajuns exact, unde-i acel auto-referential loc unde au ajuns ele ? Care-i studiul, unde-s datele, pe ce ne bazam, despre ce vorbim pana la urma ? Ceva, o nota de subsol, o referinta, o indicatie acolo, daca se poate.

Nu comitem aceasta, pentru ca in fapt e si Mirela un soi de VIP, doar ca de alta coloratura, ea nu-i vip de TV, ea-i vip de romlit, si ca atare n-are nici ea nevoie sa vorbeasca pe o baza mai mult decat are orice alt vip. Doar femeia scrie fictiune, ceea ce prin insasi natura lucrurilor o califica sa-si dea cu parerea despre starea natiunii, pe cat posibil prin massmedia. Nu-mi dau seama cum trece atata umor involuntar si atata elucubratie auto-referentiala prin filtrul editorial al Romaniei Literare. In fine, nu-i asta primul lucru de care nu-mi dau eu seama, si am ca o suspiciune ca nu va fi nici ultimul.

In mod amuzant, articolul incepe prin auto-descalificare de la tema :

Aceasta intrebare [daca mai e nevoie de fictiune, adica] nu este una retorica. Este o intrebare care ma urmareste insistent de la o vreme. Sau mai degraba este o temere de fond, o spaima dincolo de faptul ca eu insumi scriu fictiune.

Deci, pana la urma, calificarea femeii in a scrie despre receptarea operei, si mai ales a prescrie cititorilor, vine din aceea ca ea scrie, chit ca articolul cu pricina se doreste a nu fi bazat pe faptul ca ea...scrie. Ce mai ramane atunci ?

Sa notam un fapt, oarecum banal : pentru grecii vechi, faptul ca Zeus umbla dupa pamantene, pe care le si insarcina, in cel mai pamantesc mod, spre disperarea soate-i legiuite, ca siluia nimfe si alte asemenea nu se constituia in sine intr-o cauza pentru decaderea lui din functia de zeu suprem, ci chiar din contra, faptul ca el ocupa pozitia de zeu suprem in pofida tuturor abaterilor imaginabile era o buna dovada, o solida garantie a puterii si valorii lui intrinseci.

Deci, ideea nu-i noua, proastele de pe la TV sunt intr-o buna companie in atitudinea lor de "uite unde-am ajuns, cu jegul sub unghii cu tot". Chiar daca n-o stiu, stau alaturi de niste barbosi de mai demult. Ce-i oarecum mai trist e ca o alta fita, cu alte fite in forma, dar exact aceleasi in fond, nu are o minima familiaritate cu clasicii. Ceea ce, in tribul ei, e cam la fel de grav cu a nu stii cati C intra-n Gucci.

Asa incat am un raspuns temerii Mirelei, pe tiparul celor doua vesti, una proasta si una inca mai proasta, si anume : vestea proasta este ca spaimele de fond sunt intotdeauna bine fundamentate. Vestea si mai proasta este ca fictiunea se scrie cu un c, altfel iese fitiune. De care n-are nimeni nevoie.