Verbiajul pe internet.

Sigur, daca ai un blog, motivul pentru care il ai e ca scrii. Daca nu scrii, ce rost are sa-l ai, si in acest mod pervers, posibilitatea devine un soi de obligatie nauca. Acum, daca tot il ai, trebuie sa scrii. Chiar daca nu costa nimic sa-l ai, si indiferent daca-l citeste cineva sau nu, tu tot tre' sa scrii. Ca doar il ai. Si daca nu scrii, de ce l-ai avea ? Doar ai zis ca-l ai ? Nu ? etc

Problema si mai grava e ca putina lume are ceva de spus, si chiar si astora, li se intampla de cateva ori in viata, o data pe an, asa ceva. Rar. Dar nevroza e nevroza, tre sa scrii saptamanal, zilnic, in fiecare ora, de 50 de ori. Ce-i de facut ?

Pai evident, trebuie perfectionata arta de-a scrie fara a zice nimic. Tre' sa vorbesti ? N-ai ce vorbi ? N-ai alta solutie. Sigur, perfectionarea asta a ajuns mult mai departe printre .com, datorita cel putin faptului simplu ca pe-acolo sunt mai multi atinsi de nevroza, si deci statistic. Dar nici in .ro nu-i cu totul necunoscuta.

Hai sa luam un studiu de caz. Cei mai buni vorbitori de bulbuci se gasesc printre succesele online, aia antreprenorii, deosebitii, revolutionarii, evanghelistii si-alte periculozitati de gen. Sa alegem dintre ei unul la intamplare, de exemplu, pe Andrei Rosca, cu ultimul lui post, “A man grows most tired while standing still.”

Titlul incearca a fi un fel de koan, exotic, in limbi straine, si aparent contradictoriu, deci e clar profund. Bine. Se intampla ca-i si o afirmatie categorica, invalidata de-un minim efort experimental (se da Gina sezand pe scaun, si Marina, copuland salbatic cu doua perechi de tripleti siamezi, si se compara oboseala dupa 2 ore). Deci, cum se compune un titlu bulbulogic ? 1)Limba straina ; 2)Aparenta contradictie interna ; 3)Afirmatie categorica infirmata trivial in practica. Sa incercam si noi :

"L'enfance est l'hiver de la vie"
"Fresh linen is easiest found in stale rooms"
"Los que dicen la verdad por buen corazón non la hacen por cordura"
"Non essiri duci sinno tu mancianu, non essiri amaru sinno ti futanu"
etc

Subtitlul glorios "Cum vad eu lucrurile", cunoscut si drept "Parerea mea" e un ingredient esential in fixarea pentru generatii a nimicului bulbucat, si nu ar trebui neglijat. Persoanele competente in arta bulbucirii pastreaza caiete cu exprimari variate ale acestei notiuni simple, pentru uz subtitlic.

Exista cel putin doua tipuri de oboseala. Oboseala pe care o simti fiindca faci prea putine si oboseala pe care o simti fiindca faci prea multe.

Exista, de asemenea, doua tipuri de oameni. Cei care impart oamenii in doua tipuri, si cei care nu-i impart.
Exista tot de asemenea 10 tipuri de oameni. Cei care inteleg sistemul de numeratie binar, si cei care nu-l inteleg.
Si mai exista, bineinteles, doua tipuri de propozitii. Cele care contin sens, si cele care contin aer.

Pe prima o simt de obicei oamenii care au impresia ca muncesc mult, sau chiar muncesc mult, insa in directia gresita. E mai degraba o oboseala psihica.

Spre exemplu, omul care porneste din Turda si vrea sa mearga spre Huedin, dar merge din gresala spre Alba-Iulia. El are, sarmanul, impresia ca-i obosit, dar e o oboseala mai degraba psihica. Spre deosebire de el, Einstein, terminand de scris povestile lui cu vitezele relative, era obosit, da, dar nu era o oboseala psihica, nici mai mult, nici mai putin.

A doua este oboseala pe care o simt cei care stiu ca fac ce trebuie, insa isi mai dau seama din cand in cand, uitandu-se in jur, ca ar trebui sa se mai si odihneasca. Poate ca unii dintre ei obosesc fizic, din cand in cand, insa psihicul ii ajuta sa para neobositi si sa nu se odihneasca niciodata mai mult de o zi - doua. Din pacate, nu acelasi lucru se poate spune despre cei care obosesc psihic.

De-aici incolo, e liber la bulbuceala. Ce inseamna in acest context "ce trebuie" ? Pai, depinde. Poate ala cu Huedinul facea "ce trebuie", ca el asa credea, ca trebuie, sa mergi pe drum. Poate ca nu facea "ce trebuie", ca nu mergea unde credea ca merge. Dar poate ca totusi facea "ce trebuie", pentru ca in Alba il astepta viitoarea lui sotie credincioasa, si muma a poetului national, pe care el, bietul, n-o cunoscuse inca, si fara drumul asta nici n-o va cunoaste (cum nici noi, pe poet, urmariti, si nu obositi psihic, va rog, ca invalidati bunatate de rationament facut pana aici, ceea ce va duce la schimbarea naturii oboselii pe care-am resimtit-o cand am terminat de scris, ceea ce n-ar fi frumos din partea dvs, asa, retroactiv).

Iar cei care obosesc psihic, fiindca muncesc in directia gresita, nu au nevoie de odihna. Au nevoie de o noua tinta care sa le permita sa faca excese, sa poata gasi ceva pentru care sa merite sa munceasca mai mult fara sa oboseasca.

Pam-pam. Dar poate ca directia gresita e totusi ceva pentru care merita sa munceasca mult. De unde stim noi daca merita sau nu ? Poate ca merita. Poate ca directia "corecta" nu merita doua parale, de ce nu ?

Si-uite-asa se afla scrise patru paragrafe de nimic. Vine tolomacu' (si aici i-am numit, cu nespus respect, pe cititori, ca de exemplu, eu) si citeste. In mintea lui se formeaza niste idei, care n-au absolut nimic de-a face cu ce-i scris acolo de fapt, ci pur si simplu isi formeaza el in de el niste reprezentari asa, singur, din mintea lui. Pentru ca are creierul aceasta bine cunoscuta si bine documentata capacitate si inclinatie de-a umple gaurile, si intalnind un text fara sens, il va rescrie, dandu-i un sens oarecare, aleatoriu.

Alt cititor, cu alte experiente, si alte sunturi prin cap, isi formeaza alte reprezentari. Daca primu' face gresala sa noteze in scris reprezentarile lui, al doilea va veni, va observa ca "doar e clar si evident" ca primu' se-nseala, interpretarea corecta find astalanta. Dupa care se paruie. De ce ? Pentru ca o gaura in peisaj e umpluta de fiecare din contextul lui, care n-are sanse sa se potriveasca cu contextul altuia, decat daca-s gemeni (poate).

Si-uite-asa avem "continut", care-i chiar "unic", ma rog, nu-i el unic cum nu-i lipsa diferita de orice alta lipsa, dar din punctul de vedere al Google, ca doar pentru el se comit toate magariile astea, care nu-i in stare sa extraga sens din cuvinte, inventariindu-le pur si simplu ca fluturi in insectar, nu conteaza. Si in plus, se nasc si "dezbateri" intre cititori, care apoi muncesc de nebuni sa distinga care dintre cele doua contexte cu care n-are nici o legatura se gaseste descris in anti-textul lui peste. Si ajung la nici o concluzie, dupa multa oboseala (psihica ?).

Si-asa avem blog, in care tot n-am scris, si oameni, care tot n-or vorbit, dar toata lumea e obosita, si deci, multumita. Ca de-acolo incepe, prea multa energie, prea putina pricepere.

Noi sa fim sanatosi.