Talente, talente

Principala preocupare a oricarui adult in discutiile cu oricare pustan este "dar el ce se va face cand va fi mare ?" Dincolo de binemeritatul umor cuprins in raspunsuri precum "musafir", "om bogat" scl, intrebarea nu-i neaparat ilegitima. Pana la urma, daca nu stai toata ziua in casa si privesti tavanul, trebuie ca te ocupi cu ceva. Ei bine, cu ce ?

Raspunsul traditional vine pe filiera talentelor. Copilul va face ceva, si anume acel ceva pentru care are un talent. E si asta o utopie, cam pe-o masura cu "sufletele pereche", vezi doamne asa-i alcatuita lumea ca exista cate o pereche (si exact una!) pentru fiecare individ din cei 6-7 miliarde, chiar si in momentele cand populatia globului este impara (statistic vorbind, este impara cam jumatate din timp). Ei, tot la fel si cu talentele. Fiecare are neaparat cate un talent zice teoria, trebuie doar sa si-l gaseasca.

Ce se face nenorocitul care descopera ca talentul lui este ceva imposibil, inutil sau inaplicabil ? Aici intervine progresul. In vremurile vechi, dominate de falocratie, meritocratie, burghezie si asa mai departe, asemenea nefericiti erau condamnati la o viata mizera si marginala, singuratate, izolare si alte tristeti. Dar gratie noului mod de organizare sociala, astazi sunt oameni care au talentul sa n-aiba talentul de-a canta. N-au pierdut nimic, se fac cantareti de nemuzica, ca de exemplu atat de indragita de public Roxy. Tot ce stie Ionel sa faca este sa bage in el ca un spart ? Foarte bine, castiga concursul de mancatori de hamburgheri, la sectiunile viteza sau volum (sau amandoua), si odata cu el statutul de celebritate locala, bani, faima, femei, haine croite pe masura, in scurt, paradisul.

Sunt oameni al caror singur talent este sa se faca de ras. Nici o problema, participa la emisiuni de televiziune. Oameni al caror singur talent este iresponsabilitatea ? Ii asteapta o frumoasa cariera in administratia publica. Oameni al caror singur talent este amnezia ? Politicieni de elita. Lista este pur si simplu nesfarsita, si concluzia care se impune de la sine este ca am rezolvat, prin efort neintrerupt de constructie a postmodernismului, principala problema cu talentele. Nu mai conteaza la ce anume este talentat tanarul, inutil, imposibil, inaplicabil, un talent este la fel de bun ca oricare altul.

Totusi, o ultima problema ramane : nu toate talentele sunt egale in ce priveste varsta la care sunt aplicabile. De exemplu, baiatul care este talentat la fotbal deriva beneficii reale de pe urma talentului lui in perioada cat are 20-si-ceva de ani. La fel toti ceilalti sportivi. O fata al carei talent este umectarea perpetua, sau alergia la lenjerie intima isi poate folosi acest talent cu rezultate optime cam tot in aceeasi perioada. La ce-i serveste baiatului talentul la fotbal la 55 de ani ? La nimic, doar ca-l enerveaza prin baruri, cand priveste miscarile echipei locale la televizor. La ce-i servesc fetei talentele respective la 75 de ani ? La nimic, decat c-o enerveaza astea tinere, cat sunt de proaste.

Pe de cealalta parte, talentul de-a scrie este un lucru care nu serveste la mai nimic pustanilor de 20 de ani. Ce pot face cu el ? Devla goala, degeaba are tanarul talentul de-a scrie, daca n-are ce scrie cu el. Dimpotriva, pe masura ce trece timpul, acest talent devine tot mai valoros, si dupa 50, 60 sau 70 de ani e o adevarata mina de aur. Poate cu exceptia celor talentati specific pentru poezie lirica (si nici nu-i sigur), nimeni talentat la scris nu va muri flamand (decat daca-i prea talentat la cheltuieli, un nou Balzac).

Si-asa inchidem cercul, si revenim la preocuparea cu care am inceput. Unii copii nu stiu ce se vor face cand vor fi mari. Pur si simplu nu stiu, si incep sa afle, incet-incet, la varsta la care talentele celorlalti copii, descoperite inca din frageda pruncie, incep sa intre in umbra. Ei sunt cei mai castigati, dupa parerea mea. Decat un talent asemanator traiectoriei unei pietre in cer - neaparat descendenta - mai bun un talent asemanator urcusului pe munte - mereu ascendent. Ce-mi serveste mie ca mai am inca altceva de facut la 20 de ani, pe langa chefuri, betii, alergat fuste si asa mai departe, si anume, cantonamente si goluri ? Pai multumesc frumos, n-am nevoie. Am ce face, la 20 de ani e chiar usor sa-ti gasesti ceva de facut, si daca nu poti oricand citi o carte. Smecheria e sa ai un talent care sa-ti dea ceva de facut la 50, la 60, la 70 de ani, ca atunci e problema si lipsa.

Sa vedem acum daca se va gasi un mod de-a nivela si inegalitatea asta.