Solutii si paleative

Poate ca n-aveti habar cine-i Nancy Pelosi. Nici nu prea conteaza, pentru interesele noastre de moment, daca-i o scorpie batrana sau un politician talentat, pe punctul de-a salva America prin distrugere iremediabila sau invers. Fapt este ca femeia conduce majoritatea care incearca sa reformeze sistemul de asigurari de sanatate din SU.

Nu conteaza foarte mult nici daca "reforma" este de fapt reforma in sensul in care colhozurile au reformat agricultura blocului sovietic, un plan prost gandit pe un schelet cu grave deficiente structurale, si care va fi cu siguranta prost implementat, tot din motive structurale.

Conteaza totusi, intr-o anumita masura, ca dupa luni de zile in care s-au luptat pentru a promova aceasta lege de reformare, devenita in cele din urma pachet de legi, ea nu a avut in fapt un text. Senatorii au discutat luni de zile, si deputatii au chiar si votat un rezumat. Nu un text de lege, ci un referat la textul de lege. Care, dupa toate probabilitatile, nici nu exista.

Conteaza pentru ca asa o pervertire a sistemului republican nu s-a mai vazut demult. Obiceiul guvernului american de-a primi cecuri in alb din partea parlamentului s-a extins asa de mult in ultimii ani, incat sutele de milioane disparute in primul razboi din Irak, miliardele disparute in al doilea, zecile de miliarde facute pierdute de un Department al Homeland Security care-a achizitionat televizoare, console de jocuri si barci de agrement pe care nici nu le poate justifica, nici nu le poate aduce spre inspectie si-au gasit implinirea fireasca intr-un cec de 787 de miliarde care vor fi cheltuite nu doar fara a se respecta legile tarii in ce priveste alocatiile bugetare, ci de-a dreptul discretionar. Pur si simplu cheltuitorii nu-s dispusi sa spuna ce-au cumparat de banii aia, si o spun clar si fara rusine, sa se stie o treaba.

Inghitit si hapul asta, logic vorbind urmatorul pas este ca parlamentul sa renunte cu totul la functia lui de-a scrie legile tarii, dand un ultim cec in alb : Noi votam legea, si pe urma o scrieti voi cum considerati ca-i mai bine. S-a ajuns si acolo, pachetul Pelosi mai mai sa treaca prin parlament fara sa existe. Presiunea uriasa a populatiei a schimbat lucrurile, chiar daca canalele de dezinformare in masa au incercat sa musamalizeze imensitatea si adancimea protestelor (o ultima dovada a completei decaderi in irelevanta a massmedia).

Si asa, mai de sila, mai de frica, Pelosi a iesit in sfarsit cu un text de lege. Care nu mai e nici macar pachet, e carte de telefon, are 1990 de pagini. Eu nu inteleg cum asa ceva poate fi o lege. Principala calitate a unei legi este sa fie aplicabila, ori 1990 de pagini sunt aplicabile cel mult intr-un instrument de tortura, ori ca sa tina usile deschise, dupa nevoi. Conteaza totusi prea putin ce inteleg sau nu inteleg eu.

Conteaza mult mai mult ca Pelosi si-a prezentat emanatia pe treptele parlamentului. Care, dupa cum retin americanii nascuti inainte de Reagan, e o institutie publica, nu apartine nimanui anume, si mai ales nu celor care se nimeresc prinlauntru un mandat sau mai multe. Asa incat traditia de-a vorbi de pe treptele parlamentului e un simbol al deschiderii, dat fiind ca oricine poate sa-ti arunce o intrebare.

Nu si lui Pelosi. Pentru prima oara in istoria destul de scurta a acelei tari, o persoana particulara s-a improprietarit pe cladirea parlamentului. Ca sa-i urci treptele la momentul ales de Pelosi sa le foloseasca ai a obtine permisiunea ciocoiului proaspat iesit din ou.

Sigur, nu se mai poate discuta de democratie in Statele Unite ale Americii, stim asta. A fost, s-a terminat, se mai intampla si poate candva, cumva, reapare. Intrebarea care ramane este de ce s-a ajuns aici ? Cat de promitatoare pareau lucrurile, cat de solid fundamentul, cum a fost posibil ?

Eu zic ca a fost posibil prin folosirea de paleative in loc de solutii. De exemplu, Pelosi impiedica lumea sa foloseasca un bun public pentru ca se teme sa nu fie impuscata. De ce se teme sa nu fie impuscata ? Fie pentru ca stie ca merita, fie pentru ca crede ca lumea a luat-o razna. In raport cu aceste doua posibile probleme, solutiile ar fi ori sa-si revizuiasca comportamentul, ori sa-si caute alt domiciliu, intre niste oameni care dupa gustul ei n-au luat-o razna. A impiedica accesul lumii este in ambele cazuri doar un paleativ.

De alt exemplu, exista, si nu de azi de ieri, ci de ani buni, o lista lunga de probleme complicate in ce priveste sanatatea populatiei peste ocean. Rezolvarea lor necesita solutii care sunt in multe cazuri mai complicate decat problemele insele, si in inca si mai multe cazuri, mult mai simple decat sunt dispusi oamenii sa recunoasca. In loc de-a aplica solutii, se prefera creerea unui obiect incomprehensibil si inutilizabil, asta ca aperitiv. Mai este si foarte periculos si imposibil de modificat. Otrava curata, cunoscuta si sub denumirea de paleativ. Nu te insanatoseste, ci te omoara, si cum mortii nu sufera de sanatate...

De inca un exemplu, un numar de banci din piata au facut prostii cu banii si increderea oamenilor. Solutia economic vorbind este falimentul lor, imediat si complet. In locul acestei solutii, se aplica paleativul mentinerii lor in viata artificial, prin cotizatii de la bugetul public, si transformarea lor in cheltuitori profesionisti de bani. Care paleativ are toate dezavantajele posibile si imaginabile, distruge sisteme sanatoase (contributiile la Social Security de exemplu) pentru a sustine temporar sisteme bolnave, creeaza distorsiuni in piata, demonstrand ca frauda si iresponsabilitatea sunt mai bine remunerate decat onestitatea si prudenta si asa mai departe. Dar are si avantajul ca niste functionari cu manecute pot zice ca muncesc, pot incasa salarii, si pot pasa problema succesorilor lor. Dupa generatii de abordare in acest stil, nametii de probleme venind din urma sunt asa de mari, ca orice incercare de sanitate individuala e oricum sortita esecului, si sistemul triumfa prin volum pur.

Cam asta-i pe scurt povestea unei tari, creata de solutii si distrusa de paleative. Cum va pare ?