Sa va spun o poveste I - Fayoum

Sunday, 29 November, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Acu 5 ani pe ceas, la sfarsitul lui 2004, ma gaseam in Marele Concediu, care incepuse in vara aceluiasi an si nu se sfarsea decat spre finalul lui 2007. Dupa ce trecusem podul de la Ruse in trenul zis Orient Expres, petrecand o noapte lunga alaturi de-o sticla de cognac (dintre cele mai bune din lume, dupa parerea mea umila dar informata) si petrecusem o toamna racoroasa in Istambul (despre care poate ca am sa va povestesc cu alta ocazie) ne trasesem spre Cairo odata ce temperaturile de sfarsit de noiembrie incepura sa se ingemaneze cu ploaia rece de inceput de decembrie.

Iar in Cairo, dupa un numar de diverse aventuri pe care iarasi, cu alta ocazie, am decis noi intr-o buna zi de ianuarie ca vom merge sa vedem oaza Fayoum. De ce ? Pai sa vedeti. Cairo este un oras fascinant si inghesuit, si are la inventar tot soiul de magazine, unul dintre cele mai specifice fiind magazinul de parfumuri.

egypt-perfumes

Sticlute minuscule lucrate migalos si borcane grasune pline de diverse mirosuri, totul aranjat asa fel sa sclipeasca cat mai mult. Intreaga afacere cu parfumurile e o adevarata mema acolo la ei, o disciplina abstracta rafinata dupa criterii proprii pana aproape de-o arta. Din ceva motiv africanii prezinta tendinta asta spre rafinament autist, vizibila de la scrisorile nigeriene pana unde doriti sa priviti (un alt exemplu din Egipt sunt magazinele de hartie de banan pictata cu teme clasice). Nu mi-e clar cati turisti cumpara parfumurile respective, pentru ca evident intregul efort li-e destinat strict lor, n-am vazut vre-odata un localnic, sau mai degraba o localnica plecand c-un flaconas cat de minuscul dintr-un astfel de magazin de parfumuri , dar mi-e clar ca oamenii se straduiesc.

Parte din know-how-ul necesar bunei desfasurari a activitatii in conformitate cu dorintele zeilor este si povestea, chipurile vanzatorul are un unchi care creste flori intr-o ferma de crescut flori, unde se extrag uleiurile pe care preopinentul le vinde, istorioara repetata peste tot cu sfintenie, si inflorita dupa putinta fiecaruia. Aceste minuni s-ar petrece chipurile in jurul oazei Fayoum, care-i o oaza mare nu departe de oras. Dupa ce-am auzit textul de cateva zeci de ori de la diversi arabi care ne vedeau albi si nu realizau ca nu suntem neaparat si naivi, ca asta din urma nu se vede, am hotarat ca vom merge sa vedem oaza lui peste, ca nu se mai poace.

Asa ca intr-o buna dimineata ne-am suit intr-un taxi si i-am zis sa ne duca la Fayoum. Dupa ce a inghitit in sec de cateva ori, si s-a straduit sa ma lamureasca ca nu-i un loc de mers pentru niste oameni asa deosebiti ca si noi, soferul (un baiat simpatic si molcom) i-a dat drumul, si in scurta vreme goneam pe-o sosea printre dune. Merita mentionat cum arabul mediu nu considera ca este la libertatea lui sa contrazica un alb, pe-acolo, am avut ocazia sa lamuresc politai si bacani ca-i cum zic eu doar si numai pentru ca fiind alb si hotarat. Si ca bonus, in biserica precum si in orice alta adunare nu se sade la intamplare, cum ai apucat sa intrii, ci negrii in fund si albii in fata catre altar, creandu-se un frumos gradient de culoare (chiar daca eu prefer sectorul mulatrelor indeobste).

Dupa vreo zece mile, dam de-un post de control. Militarizat. Pasami-te, in Egiptul liber si democrat, n-ai voie sa pleci din Cairo c-asa vrei tu. Sergentul sef peste dispozitivul de garda mai ca nu i-o tras doua peste cap bietului sofer, la care am iesit din masina si i-am pus in vedere ca care-i problema ? Si-a inceput sa-mi explice in franceza ca e periculos, si ca daca se intampla ceva ? Si eu i-am zis ca nu se intampla nimic, si sa-si vada de treaba, si nescotand-o la capat cu mine, s-a dus la ghereta de comunicatii unde prin intermediul unui behemot ramas din alte timpuri, a discutat cu ceva superiori vre-un sfert de ceas, dupa care s-a intors si ne-a lasat sa trecem.

Dar nu oricum. In primul rand, ne-a dat garda, o masina de teren cu patru soldati in spate, un plotonier si-un sofer in cabina, toti inarmati cu AK-uri bine uzate. Soldatii erau evident in termen, niste copii lungani si oarecum nesiguri in miscari, cam ca si taranii nostri satisfacandu-si stagiul militar pe la 1970. Sedeau pe banchete cu pusca intre picioare, sprijinita-n pat, cu mainile pe teava si cu capul sprijinit pe maini, ca intr-o elaborata si complexa incercare de sinucidere, pe drumurile alea bolovanoase si hurducate.

Si-n al doilea rand, i-a dat amenda soferului. 250 de lire, vreo 40 de dolari. Stiti de ce ? De-aia. Asa cum se dau amenzile pe la noi, dom-le, daca ai deranjat politia, acu tre' sa dam cuiva amenda. Pentru ca obiceiurile noastre cele romanesti nu de la Ram se trag in zilele astea din urma, ci mult mai clar si evident de la Mecca.

A fost o zi foarte placuta, oaza este absolut mirifica, o intindere de-un albastru cu adevarat infinit, iara nu falsuri. Ferme de flori evident ca nu exista, furnicarul uman cu relele si bunele lui e prezent, oamenii sunt cam asa de saraci cum eram si noi prin anii 70 (chit ca dva nu va mai amintiti ce hoarde nespalate si zdrentuite eram noi pe-atunci, fie ca n-ati prins, fie ca doare prea tare si mintea a acoperit undeva, pe veci, amintirea).

Cand a venit ora pranzului am cerut sefului de escorta, foarte mandru ca l-am numit ofiter in frantuzeste, sa ne duca undeva unde se mananca bine, si, dupa ce au interogat un numar de notabilitati ale oraselului adunate pentru promenada pe promenada centrala, am gasit la cateva strazi distanta un local, unde-am sezut la masa, si-am mancat cel mai bun pui fript din toate timpurile si toate locurile. N-am idee ce i-au facut, dar a fost minunat. Din pacate tacamurile nu includeau si cutite, ci doar furculite, si cand am cerut totusi un cutit bucatarul mi-a trimis unul, care in mod evident era cutitul lui taiat puii, pentru ca fusese ascutit si batut de-un milion de ori, ajungandu-i lama sa se subite pana la o treime din latimea originala.

Si-apoi am mers si-am vazut un numar de temple si alte diverse ruine, inclusiv o cada de baie dedicata Afroditei de prin 200 ilustrata cu foarte reusite chipuri de nimfe, intr-un complex pazit de vre-o duzina de soldati cocotati pe movile, suferind cu stoicism soarele amiezii. Pana am luat noi caii ne-a ajuns din urma inca un echipaj, condus de data asta de-un ofiter in toata regula, in uniforma neagra a serviciului lor secret, stapan pe-o engleza impecabila si-o franceza inca si mai buna, venit probabil jumatate de curiozitate sa-i vada pe nebunii de albi, si de celalalta jumatate trimis sa se asigure ca nu plecam cu vre-un zid sau ceva.

Dupa care am vazut un muzeu uitat de timp si fara indoiala in afara oricarui traseu turistic, cu placute scrise decade in urma de-o mana educata in caligrafie fara indoiala la o scoala de maici, si piese dintre cele mai interesante prin aceea ca fiind autentic locale, alese dupa criterii autentice, iara nu dupa nevoile de reprezentare ale strainilor, spuneau o poveste pe care chiar daca n-am inteles-o, macar am auzit-o.

Si-apoi ne-am intors, pentru ca soarele se apropia de asfintit, si desertul trimite noaptea un vant rece si rau. Iar cum ne intorceam, am trecut peste un platou de granit, mare si intins, care suna a gol! Nu a gol pur si simplu, a genune uriasa, imensa, trei seturi de ecouri la fiecare pas. Inchipuiti-va sa umbii pe-o pietroaie care rasuna din bojoci... Asa ca am intors caii, l-am parcurs in lungis si-n curmezis, i-am identificat cum am putut marginile cu aceasta metoda primitiva, le-am marcat cu niste ingramadiri de pietre si ne-a iesit la socoteala o suprafata absolut uriasa.

Nu parea construita de mana omului, prea era mare a dracului, si granitul nu-i calcar. Dar, pentru siguranta, am lasat o descriere la biroul local de identificare si pastrare a monumentelor istorice, de unde am aflat, intretinandu-ne cu o foarte simpatica cucoana, ca statul si poporul egiptean ne multumesc foarte frumos, si ca vor ajunge probabil sa inspecteze chestiunea undeva prin 2020, pentru ca, si citez, "daca toti absolventii de arheologie din toate promotiile din toate universitatile din toata lumea ar veni sa lucreze in Egipt toata viata lor, am termina probabil de identificat tot secolul asta". Ei, da.

Iar azi de dimineata am mai aflat o chestie. Multa vreme Herodot a fost considerat oarecum neserios, pentru diverse povesti precum si asta cu labirintul. Ei bine, iote ca nu-s chiar povesti.

Category: La pas prin lume
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

21 Responses

  1. Noa... cum zicea unu' într-o hoperă literară că iegzistă mai multe pe lumea asta decât își poate imagina închipuiția ta filosofică, horațiule. O fi și Atlantida pe undeva, nu? Dacă tot au istoricii ăstia antici dreptate-n (aproape) toate.

  2. Pics or it didn't happen. De gropan vorbesc :D

  3. Este foarte interesanta povestirea !

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Sunday, 29 November 2009

    @Flaviu Comănescu-Balla Luchian Ma, ce i-ai facut lu' Alis de-i ase pornita pe tine?

    @dAImon E un cantec cu pozele, am aproape zece mii facute in decursul pereginarilor, dar la halul in care se gaseste problema proprietatii intelectuale pe la noi prin internete, am ca o jena in a le expune luminii.

    Am incercat mai demult o varianta cu watermark adecvat, dar mi se pare ca le urateste pana la distrugere. Pana nu-mi coace mintea o solutie vor sedea sa adune praf prin harduri.

    @romania inedit Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si-n alta seara :)

  5. http://twitter.com/fcbl/status/6153733484

  6. îți zic io o soluție... bagă-le în flash. Așa nu se poate da decât "printscreen". Le bagi și tu în format 240x160 pixeli și nu ți le mai fura nime'.

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Sunday, 29 November 2009

    Si dintr-atat s-o aprins ? Vezi mei ce-i chestia cu femeile, nu conteaza ce zice, conteaza cine zice.

  8. Pei watermark multiplu, diagonal si semitransparent, ce-ar fi? Gen cum faceau astia de la Monden.info intr-o vreme, sau cum face Cosmin Dan (e.g. http://www.cosmin-dan.ro/blog/wp-content/uploads/2009/11/img_5614-george-curca.jpg). Nu-mi pare a strica lucrurile prea tare, si e greu spre imposibil de eliminat.

    Si vezi cu hrefu' ala ca se inchide la naiba in praznic :)

  9. Mircea Popescu`s avatar
    9
    Mircea Popescu 
    Sunday, 29 November 2009

    Asa-i cand inchizi <a> cu </b>.

    Am incercat ce zici, daca te uiti in pozele alea, dar dupa mine le strica cu totul. Si mai e expresia aia cu numele prostilor pe toate gardurile, nu simt neaparat nevoia sa citesc mircea si popescu pe bucati de soare, caldaram, iarba si san aleatoriu.

  10. nu inteleg jena de a le expune in ro cat timp sunt pe server in us.

  11. Mircea Popescu`s avatar
    11
    Mircea Popescu 
    Sunday, 29 November 2009

    Da' ce legatura are locatia serverului ?

    Jena e ca vine vre-un original de-asta creativ, le copy-paste la el pe site si eventual isi si pune url-ul pe ele, pelabirou style.

  12. pai asta e valabil peste tot. pentru oricine.
    romania nu e relevanta in discutie sau poate am inteles eu gresit "pe internet pe la noi".

  13. Mircea Popescu`s avatar
    13
    Mircea Popescu 
    Sunday, 29 November 2009

    Nu e valabil peste tot, ca daca-mi face Times figura ii execut cu-n summary judgement de ies mai bine decat daca imi plateau licenta. Dar daca-mi face Adevarul figura, n-am mari sanse sa scot 50-100,000 de parai la settlement cat sa-mi renteze doi-trei ani prin tribunale. Patania lui Alex Galmeanu e instructiva.

  14. .. si revenind la poveste, i-ati platit bietului sofer amenda? :D

  15. Mircea Popescu`s avatar
    15
    Mircea Popescu 
    Monday, 30 November 2009

    Pai clar, pe-acolo oamenii saracii traiesc doua saptamani din banii aia, nu se punea problema.

  16. watermarkul de neinvins se face de manutza in PS - bucata cu bucata si fara actionuri. eu as sti, dar am si asa de lucru mult... ce imi iese daca ma bag? (nu vorbe sau ochii, mersi)

  17. Mircea Popescu`s avatar
    17
    Mircea Popescu 
    Monday, 30 November 2009

    Pai socoteste tu cam cata publicitate vand pe luna, imparte la cate articole sunt, mai imparte odata la doi-trei ca nu exista articol format doar din poze, vezi un 10% din aia si-ti dai seama cam care-i valoarea pietei romanesti de asta sau de orice altceva.

  18. "Pai socoteste tu cam cata publicitate vand pe luna, .."

    La prima vedere superficiala, cifra rezultata ar fi undeva intre zero si nimic, asta daca e vorba de acest blog ...

    hihihi

    Apropo, ai idee cu cat se vand actiunile la Fondul Proprietatea ? Vreau sa scap de ele ..

  19. Mircea Popescu`s avatar
    19
    Mircea Popescu 
    Monday, 30 November 2009

    Da' n-am idee.

  20. niste tutoriale dai la schimb? nu'mi tre' bani.

  21. Mircea Popescu`s avatar
    21
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 1 December 2009

    A, pai alea le dau si gratis, cere si ti se va da.

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.