Romanul si marea realizare
Fiecare popor are, sadit prin fundurile mintilor oamenilor ce-l compun, niste idei fundamentale care ii coloreaza parerile despre lume, ii incadreaza procesele mentale si ii controleaza rezultatele gandirii.
Chiar daca in tarile care nu-s un popor, precum Statele Unite, e la moda sa negi si importanta si posibilitatea existentei popoarelor, ca demers de mare rafinament intelectual, si sa-i dai inainte despre cat de nocive sunt "stereotipiile" si asa mai departe. Chiar daca in tari speriate de iadurile in care le poate duce suvoiul unui specific national pus in slujba dementei personale a cate unui conducator iubit, zeu intre oameni, nu-i nici pe departe la moda sa discuti chestiunea - o minunare de patefon stricat despre relele nazismului tinand acceptabil loc oricarui rationament. Totusi fiecare popor da in mintile oamenilor niste complexe identificabile.
Romanii au destule, poate chiar mai multe decat ar trebui sau te-ai astepta. Istoria indelungata ca popor, si bogatia ei in traume n-au trecut fara sa lase urme, ba din contra. Dincolo de remarcabilul acestor excedente, mentalul specific romanesc socheaza mai ales prin bizareria ideilor respective.
Spre exemplu, pentru ca povestirea de astazi se centreaza in jurul unui exemplu, ciudatenia evaluarii de sine la romani. Pentru un roman, cel mai important lucru pe lume este ca persoana, meritele, faptele, activitatea sa sa fie evaluate de ceilalti drept mai mult decat sunt de fapt. Romanul isi doreste sa fie vazut X desi el e de fapt Y. Romanul vrea sa spuna "Uite ca eu sunt doctor desi n-am terminat decat scoala de asistente.".
Vedeti unde intervine problema, si asta nu-i inca tot. Pentru roman nu conteaza cat de mult, in valoare absoluta, a lucrat, sau este apreciat. Pe el il intereseaza doar valoarea relativa. Daca a gandit 1 unitate, si este apreciat 1.5 unitati, el e fericit. Daca un altul gandeste 10 unitati, si este platit pentru 9, nu-i bine. Daca Gheorghe munceste o ora si seful scrie in raport "Gheorghe a lucrat azi o ora si jumatate", Gheorghe se duce acasa fericit, face cinste, povesteste tuturor cat de bine-i merge lui si cat e el de destept. Daca Marin a lucrat 10 ore si seful i-a vazut doar noua, pe care l-a si platit, Gheorghe va spune tuturor, sa se stie, cat de mare fraier e Marin. I-o va spune chiar si lui Marin, de altfel.
Nu conteaza ca Gheorghe va fi dat afara, ca-i loaza, si Marin va fi promovat, ca-i om muncitor. Asta-i, pentru mintea imbacsita a lui Gheorghe, un act al zeilor, o dovada a injustitiei sociale si bineinteles vina politicienilor care mint, a oamenilor bogati (care tot furand de la noi...), a strainilor care au interese sa conduca lumea, si a nevestei. Nu este, si nu poate fi vina lui, ca-i puturos si prost pe deasupra, pentru ca el nu-i. El e un om foarte destept, dupa cum o dovedeste si faptul ca a scos +50% (spre deosebire de fraierul de Marin, care a scos -10%, v-am povestit ? Stati sa vedeti.) Gheorghe e un erou in mintea lui.
Prostia asta e atat de raspandita ca doare. Un angajat, odata angajat, nu-si pune niciodata problema cum sa faca mai mult ca sa obtina mai mult. Veci pururi nu va fi coada in biroul managerului, da-mi, dom'le, munca de facut. Din contra, un angajat isi pune problema cum sa faca cat mai putin, cum sa reduca, daca se poate pana aproape de 0, munca ce-i revine. Nu lui personal, vai, nu, doamne fereste, ci omului care ar indeplini slujba pe care-o indeplineste el, oricine ar fi ala. Asa, in principiu. La salar constant, da' doara cum.
Drept rezultat orice firma romaneasca va face concedieri masive dupa cativa ani de functionare, pentru ca in cartile de management nu scrie cum sa tratezi problema asta si astfel, in decursul timpului, schema se umple de tot mai multi oameni care fac tot mai putin pana cand se strica caruta. Drept celalalt rezultat, lumea nu face afaceri in Romania, le face in Cehia si pe romani ii angajeaza drept palmasi si culegatori de capsuni. Munci care se pot norma si numai munci care se pot norma, ca de alt nu-s buni.
Am mai scris pe tema asta, pe care marturisesc c-o inteleg incet-incet, cam asa cum intelegi adancul unei mlastini prin cufundare treptata. Nu cred ca aceasta abordare o invalideaza pe cealalta, cred mai degraba ca inca n-am gasit radacina profunda a fenomenului.
Friday, 10 July 2009
Problema e complexa. Ma bucur si imi place ca vorbesti de sterotipuri - sunt cheia problemei si efectul. Cauza este evident evolutia ... o stim cu totii.
Acum, ce mai exact din evolutie?
Parerea mea personala este ca luand perioada comunista, in constiinta colectiva a romanilor a avut loc o "spalare de constiinta". Nu stiu cum erau inainte romanii, ar trebui sa ma informez, dar oricum am un feeling ca erau altfel. Mai onesti si in special mai cinstiti cu ei insisi.
Revenind la spalarea de constiinta aceasta s-a concretizat intr-o transformare a individului intr-o piesa din turma in care individul singur nu avea nici o valoare ci numai ca piesa in cadrul turmei. Am observat acelasi pattern in sistemele religioase.
Practic omul/romanul are o individualitate atrofizata. Nu e capabil sa traiasca from inside-out ci numai from ouside-in. Adica isi stabileste valorile in afara lui, in obiecte detinute, in aprecieri obtinute etc. Ce se intampla? Nu ar fi rau daca nu ar fi excesiv sau exclusiv dar in cazul asta omul/romanul nu mai are motivatii interioare - gen placerea de a face ceva bine si de dragul de a o face, banii fiind o consecinta si nu un scop - ci motivatiile sunt influentate direct de exterior: ceea ce face el trebuie sa aiba o reflexie din exterior. Si nu ar fi rau daca nu ar fi exclusiv, extremizat pentru ca in momentul in care unul ajunge sa caute sa faca numai acele lucruri precum Gheorghe sau Marin ... nu mai mai cinstesti rasa umana ci rasa fiintelor teleghidate.
Friday, 10 July 2009
Dar unde e seful roman care sa vada ca Marin a lucrat 10 ore din 9 prestabilite si sa-l plateasca 11 ca stimulent? :) E un fel de care-pe-care sa fenteze mai bine, in teama de a nu fi inselat, patronul substituindu-se statului generator de sinecuri. O mentalitate sanatoasa din partea sefului ar premia calitatea si cantitatea muncii, constientizand posibilitatea cresterii profitului pe viitor. Banul in plus - considerat cel mai bun stimulent - raportat la munca din proprie initiativa, i-ar da (macar) impresia lui Marin ca munceste pt. el, nu pt. sef. Si cum lucrurile nu stau astfel, se ajunge firesc la norma, insistandu-se pe ea...
Saturday, 11 July 2009
Românii sunt, cum bine zicea m'am blandiana, un popor vegetal. Avem, adică, rădăcini adânci și frunze-n cap. Suntem adaptați la subzistență și deschiși la compromisuri. Ne înclinăm odată cu vântul și tremurăm când tremură pământul. Nu ne prinde postura de alergători și oricărui act de programare îi scoatem la iveală viciile ascunse. Trăim, prin urmare, într-o șmecherie numită România. Deși e pe cale de a fi furată, norocul nostru e că șmecheriei ăsteia îi lipsește eticheta cu prețul. E și ăsta un mod șmecher de a ascunde prejudiciul. Știe cineva dacă furtul prețului unei mărfi e o infracțiune? Că doar etichetele de preț n-au preț. Încă.
Thursday, 16 July 2009
Imi place articolul, multumesc! Si comentariul Limmonicai mi se pare excelent.
Daca mi se permite:
- Nu numai romanii (cetatenii Romaniei) par sa aiba aceasta problema. Cred ca o parte a populatiei globului gandeste in acest fel. Din pacate, sau spre binele nostru - inca nu stiu, aceasta gandire este prezenta in multe tari ale lumii, chiar daca pare ca in Romania (dar nu numai) acest mod de a gandi este majoritar. Cred ca este mai degraba characteristic unui anumit nivel de "evolutie", "educatie" si "bun simt".
- Chiar daca determinarea si specificarea unei probleme sunt cruciale pentru rezolvarea ei, fara actul "de a rezolva" din pacate nu ajuta. Exemplu: am o cunostiinta care inca din '96 mergea frecvent in Ungaria: acolo nu arunca mucul de tigara pe jos, dar cum intra inapoi in Romania o facea.
Oare cum se rezolva sa ceva? Cum convingi un om ca nu conteaza ce are vecinul, conteaza ce ai tu? Cum determini un om sa gandeasca? (pe termen scurt si pe termen lung)
Thursday, 16 July 2009
@Limmonica Eu banuiesc ca exista o oarecare trauma colectiva post al 2-lea razboi mondial, in toate partile care au avut miscari de drepta puternice, precum au existat si-n Romania. Dupa asa o exaltare a individualitatii, sfarsita atat de prost, nu-i de mirare daca mentalul social renunta pentru o vreme la directia aceea.
@geni Eu cred ca pasarea pisicii e o falsa problema. Nu e nevoie de nici un sef, de nici o circumstanta si de nici un adjuvant ca sa-ti faci tu treaba ta, bine.
@grid Hehe etichetele cu pret n-au nici pret si nu-s nici gratis.
@Adi Ai dreptate, nici eu nu cred ca-i strict specifica. In rest, banui ca doar prin exemplu personal. De-aia nici nu arunca ala la unguri, arunca la noi.