Primeneala de toamna.

Wednesday, 30 September, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Dupa cum se si vede din imaginea alaturata, si asa cum cititorii mai vechi se si asteptau, am schimbat clopul pe-aici pe Trilema cu ceva mai adecvat anotimpului racoros care abia incepe. Precum in fiecare anotimp pana acum. Ca bonus, va spun si o poveste :

In 2005 am petrecut cateva luni in Turcia si Egipt, si intr-o buna zi, pe cand sedeam in Cairo (anume, fix de 24 decembrie), ne-am hotarat noi sa mergem intr-o plimbare calare pana la piramide (care nu-s chiar asa departe fata de oras), ocazie cu care am facut si poza din care o frantura se afla mai sus.

Asa ca am mers la niste intreprinzatori locali care se ocupau cu treburi de-astea sa cerem cai. Chestia e ca Egiptul este o tara foarte saraca, majoritatea populatiei supravietuind cu ceva in zona un dolar pe zi. Lucrul nu este chiar asa de dificil cum v-ati inchipui, mancarea de exemplu e foarte ieftina si foarte buna, o portie mare de chestie de-a lor, care nu mi-e clar ce continea, dar mi-e foarte clar pe de-o parte ca tragea macar jumatate de kilogram la cantar, si pe de cealalta ca nu m-am putut opri din mancat, a costat vreo 12 centi sau asa ceva. O treime de RON, sa zicem.

Oameni saraci fiind, banii strainilor au o valoare imensa pentru localnici, dumneavoastra puteti plati 5 euro fara sa clipiti pentru o ceasca de cafea, dar o familie de egipteni traieste ziua intreaga din 5 sau 10 lire (si pe cale de consecinta, o saptamana din cei 5 euro). Asa incat turismul este o resursa fenomenala, si e plina tara de intreprinzatori care se ocupa, dupa putinta si socotinta localnicilor, cu inlesnirea vietii turistilor.

In plus, ca rezultat al stapanirii coloniale, in virtutea faptului ca esti alb e foarte probabil sa ai dreptate, cum am avut ocazia sa aflu in discutii cu agentii fortei publice, oameni simplii de pe strada, vanzatori, hamali scl. Asa incat, iata-ma, in costum gri cu vesta cu tot, incaltat intr-o pereche de pantofi negri, eleganti, proaspat facuti, apasand colbul uniform din fata unui grajd si discutand cu un pustan. Cum ca vreau cai sa merg pana la Gizeh sa vad piramidele.

Sigur ca da, se organizeaza grupuri de turisti, urmatorul porneste la ora 12. S-or fi organizand, zic eu, dar nu ma intereseaza. Mie-mi fac lipsa caii, nu turistii sau grupul. Siderat si neincrezator in engleza-i proprie, tanarul ma duce la sef, care sedea, cum e obiceiul, in singura camera amenajata pentru uzul oamenilor, pe un covor, cu o narghilea, cu 3-4 prieteni, sau in fine, aghiotanti, cu nargilelele lor cu tot. Si-i explic omului ca sa-mi dea cai, si i-i aduc eu inapoi in doua-trei ceasuri. Cum adica ? Uite bine. Dar stiu calari ?!

Se intampla ca eu sunt un calaret excelent, si prin excelent voi a spune exact asta : excelent. Si nici nu eram singurul. Se mai intampla ca omul sarmanul era atat de invatat cu turistul american care n-a vazut animal viu in viata lui, si se pierde complet odata aburcat in sa, dandu-se moale ca o carpa si necesitand cel mai adesea un localnic care sa mane calul, ori din sa ori de capastru, incat pur si simplu nu-si putea reprezenta ideea de alb care sa stie calari. Dupa ce omori caii cu zile, ducandu-i de 5-6 ori pe zi cateva mile la pas cu forta, sa nu se sparie turistul si sa faca vre-un anevrism de emotie navalnica si necontrolata ca uite, fuge calul sub el, pur si simplu nu-ti poti inchipui asa o cerere : da-mi caii si ti-i aduc mai pe seara.

Asa ca a interpretat totul in cheie sociala, eu mi-s tanar, se vede treaba ca vreau sa ma dau mare pe langa gagici sa le impresionez, dar altfel n-am mai mult habar decat oricare altul, doar ceva mai multa fudulie, sau inconstienta, sau amandoua. Drept pentru care a insistat sa trimita un om cu noi, sub pretext ca daca plec cu caii ? Vedeti, asta inseamna pricepere comerciala, omul a crezut ca a inteles resortul real al actiunilor mele, si a introdus masura dorita de el sub un pretext care sa ma flateze si astfel s-o faca acceptabila, da-ti-va seama ce impresionate vor fi fost fetele ca uite, arabul ma crede in stare sa-i fur caii.

Fapt este ca noi pur si simplu nu eram dispusi sa urmarim explicatii tampe furnizate intr-o engleza de balta despre ce se vede in jur, si mai ales nu conversatii tamp-extaziate despre ce se vede in jur, intr-o engleza de Ohio. Am ras, am zis "Aren't ya impressed, he thinks I could steal his horses." peste umar, cuconetul s-a prapadit de ras in arpegii de clopotei cristalini, la cate vazusera cu proprii ochi si stiau deja nemijlocit despre inenarabilul de mine...

Pustanul a mers fuga in grajd, si-a adus caii, doua iepe si-un calut, pe care-l vedeti in poza. Aheeb pe numele lui, daca nu ma inseala memoria. Aheeb era tanar, un adolescent, foarte vesel si foarte curios, si mai mult decat dispus sa afle pe propria piele care pe care in lumea asta mare. Aheeb mai era si usor neinvatat cu calaria, ca mnoa, daca tot sunt eu smecher, ce si-au zis egiptenii intre ei, hai sa-i dam astuia un cal mai naravas, sa se invete minte, si mi-au pasat singurul cal pe care nu-l puteau probabil folosi pentru transportat turisti. Si care, ca rezultat, era odihnit, si oarecum plictisit de stat in grajd.

Eu mi-am masurat scara, si-am fost in sa. Aheb m-a fornait, eu l-am strans in genunchi, el s-a intors spre mine, eu l-am batut pe gat, si l-am simtit ca se cabreaza o idee. Cum s-a suit si restul lumii, "ghidul" a dat sa porneasca, si Aheeb dupa el. Eu l-am strans imediat de hat, pai ce-i aici, pornesti cand iti spun eu sa pornesti, tinere. Fata cu asa insolenta, Aheeb s-a ridicat pe picioarele din spate, si m-a tinut asa o secunda. Pe mine nu ma impresioneaza asa ceva, l-am luat frumos de gat si mnoa, care-i chestia ? Urla saracul "ghid" din gura de sarpe in limba lui, da' cu cine ? Probabil ca ma si vedea adunat cu farasul de pe nisip. Vazand ca nu-i merge, calul a revenit pe patru picioare si-a pornit intr-un galop cum n-ati mai vazut. Bun sange avea Aheeb.

Puteam sa-l trag de haturi pana-i rupeam dintii si-l aduceam la supunere intr-o balta de sange, dar sincer, mi-era de-a dreptul simpatic, si pacat de el. Asa ca l-am tras intr-o parte si l-am facut sa dea cercuri pana s-a potolit. Si dupa ce s-a potolit, 10 minute si 50 de rotocoale mai tarziu, a dat iara sa porneasca de voia lui, si iara l-am strans. Si iara s-a ridicat, si iara a pornit-o din pusca. Eu l-am lasat sa mearga, a fugit vre-un sfert de kilometru, drept inainte, ceilalti erau niste mogaldete in zare, si noi ne apropiam de o rapa. Eu l-am lasat in pace.

Nu era cine stie ce adanca, nu destul cat sa-mi rup un picior. Calul isi putea frange gatul, fara probleme, asa ca, decizia lui. M-a fornait de 2-3 ori, ca nu-l opresc ? Ei uite frate, nu te opresc. Sari, daca esti viteaz, ce-am eu de-acolo ? Si s-a oprit singur. Dupa care l-am adus frumos inapoi, dar nu la grup, cum dadea el. L-am dus fortat in locul din care pornise ca un magar, fara sa-l pun eu, si l-am tinut acolo cateva minute, sa priveasca cum se indeparteaza iepele, incet, la pas, cu calm. Da' ce-i aici ?

Intre timp ghidul isi luase gandul sa ma mai vada aruncat de cal, si nici ca-si mai batea capul cu noi doi. Si pe cand s-a potolit Aheeb, am pornit incet incet dupa grup, i-am ajuns, am mai alergat, am incercat sa ne suim de-a dreptul pe o iepsoara blonda si frumoasa, cam de-o varsta cu noi, cu sa si calareata in sa cu tot, spre amuzamentul tuturor, am mai nechezat, ne-am mai distrat si ne-am intors acasa spre seara, foarte multumiti unii de altii.

Poza e facuta pe drumul de intoarcere.

Category: La pas prin lume
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

12 Responses

  1. la patru ace pe cal. foarte tare :)

  2. Calarie in costum?! Asta e usor bizar, trebuie aa recunosti si tu! :)
    Caii sunt senzationali, am avut si eu ceva experienta cu ei si ii gasesc niste animale splendide.

  3. Frumos povestit, fain calutul, faina poza.

  4. Calaritul pe cai nu mai are nici o justificare in zilele noastre. Caii sunt animale inteligente si sensibile, mai inteligente ca unii oameni. Nu ti-ar trece prin cap sa sari in cârca cuiva sa te duca pâna la... nu?

  5. Faină povestea :)

    Setul de citate nu-l primeneşti?

  6. Mircea Popescu`s avatar
    6
    Mircea Popescu 
    Wednesday, 30 September 2009

    @donted :)

    @Food For Depression Recunosc, si anume : si una, si cealalta.

    @Florin :) si tie, fara numar.

    @kokofifi Ba da.

    @dAImon Ar trebui, da' nu-i cu ce.

  7. :))))))))))

  8. Faina povestirea ta.Astept insa sa ne povestesti si o experienta calarind camilele...daca tot e ceva petrecut in desert.Toate cele bune.

  9. Foarte faină povestea, însă eu tot la bani mă gândesc:)) chiar atât de ieftină viaţa acolo?

  10. Mircea Popescu`s avatar
    10
    Mircea Popescu 
    Thursday, 1 October 2009

    Da.

  11. E cam mult 5 euro pentru o cafea !

  1. Primeneala de toamna - Mircea Popescu...

    In care Mircea ne povesteste pe cine calareste el...

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.