Pe scurt despre analiza tranzactionala.

Thursday, 02 July, Year 1 d.Tr. | Author: Mircea Popescu

Analiza tranzactionala este privita in unele cercuri academice (mai ales cele de orientare psihanalitica) drept o preocupare mai degraba neserioasa, daca nu de-a dreptul nestiintifica. Sigur, talentul particular al lui Eric Berne de-a vorbi in termeni accesibili unui public larg a creat destul interes si un halo de "practicanti", mai mult sau mai putin alaturea cu drumul stiintei ori al ratiunii. Totusi, eu cred ca disciplina este recuperabila intelectual, cam in urmatorii termeni :

Exista in principiu doua cai prin care putem intelege si reprezenta procesele care au loc in interiorul mintii omului : Fie ascultand descrierile produse de omul respectiv, fie urmarind faptele omului respectiv. Faptul ca o buna parte din psihologia clasica foloseste prima sursa nu o invalideaza neaparat pe cea de-a doua.

Privind dinspre filogeneza, este limpede ca in evolutia lui dinspre cei mai primitivi ganglioni spre neocortex, creierul a fost ghidat de nevoia de a raspunde la stimuli. Cam asta e functia ce a creat acest organ. Nu surprinde faptul ca tipurile de stimuli aparute mai intai primesc solutii si raspunsuri de mai buna calitate decat tipurile de stimuli aparute ulterior. Spre exemplu, avem capacitatea de-a observa lumina, pana intr-acolo incat urmarim cu ochiul liber milioane de stele pe un cer de vara. Tot asa, avem capacitatea de-a urmari miscarea. Tocmai pentru ca pare banal, faptul simplu ca suntem in stare sa prindem o minge din zbor arata cat de bine adaptat este creierul uman. Cu toata tehnologia, nu exista nici pana in ziua de azi un robot in stare sa joace baschet, chiar daca exista de douazeci de ani roboti capabili sa joace sah.

Lumina era aici de-o vreme, iar miscarea a aparut pe Pamant cam deodata cu fintele vii. Ambele au ceva vechime, ca stimuli. Vorbirea, in schimb, e de data mai recenta, ea a aparut mai mult sau mai putin odata cu oamenii. Nu ar surprinde atunci daca n-ar fi creierul in stare sa raspunda la stimulul vorbirii la fel de repede, la fel de bine precum raspunde la stimulul mingii de baschet.

Daca se spune un banc azi, nu serveste la nimic sa razi duminica, in biserica. Daca esti luat in balon, nu poti veni cu o replica ucigatoare prin posta, la post restant. In majoritatea interactiunilor sociale, raspunsul la ce se aude spus trebuie sa vina in cateva secunde. Ce se cere pana la urma creierului nostru ? Nici mai mult nici mai putin decat sa primeasca informatia despre sunetele auzite, sa recompuna aceste sunete in sunetele limbii, sa faca din ele cuvinte, din cuvinte fraze, din fraze sa extraga intelesuri, pe care apoi sa le proceseze inspre alte intelesuri, din care sa faca alte propozitii care apoi rupte in cuvinte sa fie vocalizate. In cateva secunde. Mult.

N-ar fi atunci lucrul uimirii sa descoperim ca, fata de asa o presiune, si niste cereri atat de exagerate, creierul, ca orice lucru omenesc, mai comite si cate-o simplificare. Sincer va spun ca pe mine nu m-ar surprinde.

Analiza tranzactionala propune tocmai asta, un model care sa descrie aceasta simplificare. Pana la un punct, e de natura evidentei ca oamenii nu asculta, pentru a forma raspunsuri, tot ce spun cei carora le raspund. Inca mai evident este ca oamenii nu inteleg, inainte de-a da un raspuns, ce-a spus de fapt cel caruia raspunsul i se adreseaza. Uneori, ca prin minune, se intampla de asculta si inteleg, dar imi inchipui ca veti fi de acord cu mine ca rara pasare-i si minunea asta.

Asta-i, evident, un lucru rau, dar in tot rau-i si-un bine, si meritul acestei teorii e ca gaseste binele in acest caz. Anume, daca raspunsul nu ia neaparat in considerare ce s-a spus, ce poate el lua in considerare decat structura interna a celui ce raspunde ? Daca nu vorbesti la obiect, vorbesti despre tine insuti, ca din nimic, din vid, nu se poate produce ceva.

Daca intr-adevar raspunsurile care nu raspund, neadresandu-se si neluand in considerare stimulii, descriu persoana celui care raspunde, ar trebui atunci, teoretic vorbind, sa se poata recunoaste in practica regularitati, moduri specifice in care oameni diferiti non-raspund. Aceasta ar fi prima predictie pe care o teorie a analizei tranzactionale asezata pe baze stiintifice ar face-o.

Practica confirma aceasta prima predictie, prin asa numitele "jocuri". Unul dintre cele mai cunoscute este "Da, dar".

Unu': Mi-as dori sa scap de burta.
Altu': Ai putea sa mergi la o sala de sport.
Unu': Da, dar nu-mi pot permite sa platesc abonamentul.
Altu': Ai putea sa mergi pe jos la slujba.
Unu': Da, dar ar trebui sa ma trezesc prea devreme.
Altu': Ai putea sa nu mai mergi cu liftul.
Unu': Da, dar ma dor genunchii.
Altu': Ai putea sa-ti schimbi dieta.
Unu': Da, dar am un stomac sensibil si nu pot manca decat anumite lucruri.

Evident, puteti continua dialogul la nesfarsit, cu minim efort, si la fel il puteti extinde in orice domeniu. Daca va plictisiti de asta, va mai puteti juca de-a "daca n-ai fi fost tu", "de ce mi se intampla toate numai mie", "uite in ce m-ai bagat", "uite cat am muncit", "vreau doar sa te ajut", lista e destul de lunga.

Urmatoarea predictie ar fi ca oamenii pot, odata ce citesc descrise aceste chestiuni, sa-si revizuiasca propriul comportament, in sensul imbunatatirii calitatii comunicarii cu ceilalti, pe de o parte recunoscand cazurile in care discutiile se transforma in simple tranzactii lipsite de continut notional, satisfacand pur si simplu niste necesitati de functionare mecanica, si pe de cealalta parte eliminand din propriul repertoriu pseudo-raspunsurile care nu raspund la nimic anume.

In masura in care aceasta a doua predictie ar fi satisfacuta de practica, analiza tranzactionala ar putea deveni o scoala de psihologie clinica. In ce masura lucrul acesta se chiar intampla va puteti raspunde chiar dumneavoastra.

Category: Trilenciclopedia
Comments feed : RSS 2.0. Leave your own comment below, or send a trackback.

9 Responses

  1. Aceasta pseudo-comunicare se observa de multe ori si in commenturi :)
    Anyways, ma gandesc ce aplicabilitate are AT in politica...

  2. Mircea Popescu`s avatar
    2
    Mircea Popescu 
    Friday, 3 July 2009

    Sa stii ca are bugat, de fapt textul asta a fost la inceput o scurta prezentare pe care am tinut-o unui grup de lucru in PNL.

  3. Eu recomand cu caldura scoala cognitiv-comportamentala. Angajamentul (mai) riguros si abordarea eclectica reusesc acolo unde multe alte scoli, paradigme si pesudo-teorii stiintifice esueaza: in practica (si mai ales in practica clinica). Referindu-se la procese si angajand mecanisme de profunzime (atat cat am ajuns sa le cunoastem pana azi, cu tehnologia disponibila) te lasa sa comunici cu orice client (sau pacient, dupa caz) in termenii care servesc cel mai bine scopului.
    Fac diferenta asta intre conceptele cu care operezi in cadrul teoriei si limbajul pe care il folosesti ca sa comunici cu tinta. Felul in care tu conceptualizezi problema poate fi cog-comp, dar daca cel din fata ta e fan Freud, o formulezi in termeni de id, eu, supraeu, libido etc.
    AT e, pentru mine, un limbaj de interfata foarte bun in anumite situatii, dar nu mi se pare foarte potrivita pentru conceptualizarea situatiilor pe care trebuie sa le rezolv.

  4. Mircea Popescu`s avatar
    4
    Mircea Popescu 
    Tuesday, 7 July 2009

    Cred ca ai pus exact punctul pe degetul ranii sau in fine.

    E un limbaj utilizabil cu bune rezultate in anumite situatii practice, chiar daca nu-i un framework teoretic cine stie cat de utilizabil.

  5. "Evident, puteti continua dialogul la nesfarsit, cu minim efort"

    Nici nu mam gandit pana acuma ca blogu asta cere efort, minim, maxim sau de careo fi. Ce chestie! Cat traieste omunvata.

  6. si daca simplificarea facuta de creiere nu tine seama de structura interna celui care raspunde ci de contextul in care i s-a prezentat stimulul (deci nu neaparat de stimul in sine)
    cam cum fac eu cand nu pricep ceva (mai mereu) - le mai potrivesc

  7. Mircea Popescu`s avatar
    7
    Mircea Popescu 
    Friday, 9 October 2009

    Gandeste-te numai ce rai al manipularii e chestia.

  1. [...] bineinteles, ca orice problema psihologica din clasa tranzactionala, aceasta suferinta manifesta doua particularitati specifice. In primul rand, este progresiva. Daca [...]

  2. [...] frica a psihicului, ceea ce explica de exemplu importanta religiilor de tot felul cit si modul tranzactional in care functioneaza ele, daca te rogi la doamne-doamne nu esti si nu poti fi anonim ca intr-in [...]

Add your cents! »
    If this is your first comment, it will wait to be approved. This usually takes a few hours. Subsequent comments are not delayed.