Hai sa plangem de mila lumii.
Se discuta in grup formatul optim pe care urmeaza sa fie livrate niste mape de prezentare, adica, daca sa fie dom'le hartie sa ai ce strange in mana, ori o simpla carte de vizita cu un URL pe ea, ori eventual un CD cand o persoana a remarcat ca el n-a mai introdus un CD in calculator de cel putin 6 luni. Am realizat ca nici eu. De cel putin 6 luni, probabil un an. Poate mai mult.
Inca am un reader/writer TEAC 52x, instalat si alimentat. Tin minte ce dispute erau pe vremurile celea, care-i cel mai tare "driver", asa le ziceam din ceva motiv care acum imi scapa. Asus ori Teac ori care ? (mai erau 2-3 considerate bune). Sta sub tensiune de 6 luni, poate un an intreg. Poate mai mult. Jucam Fallout si Heroes 3 pe vremea ceea minunata. Azi nu-i apasa nimeni butonul, ledul asteapta inca impulsul, motoare si lasere somnoleaza cuminti, iepureste. Acum ? Nu inca. Acum ? Nu. Acum ?! Nu. Mai incolo. Candva.
Tin minte ca fusesera "16x" inainte sa fie 32 si 48 si 52, si inca mai inainte 8x (alea erau toate proaste), si 4x si 2x inainte de aia. Si nici un X, ci pur si simplu, chiar la inceput. Tin minte ce minune nemaivazuta a fost primul Heroes, "parca-i din povesti, ma!", pe un CD pur si simplu, fara x, in casa unui coleg de scoala. ("Mergem la scoala ? Stai ca nu-i nici 10 inca.").
Mare minune tehnologica, era scump un CD in vremea aceea, dar stii ca face! Un obiect fascinant, absolut perfect, irizat ca avatarul adevarului, tin minte cum priveam intr-o parte primul CD de care am facut rost. Continea nenumarate lucruri fantastice, si eu meditam la cat de nemaipomenit de avansat este asa un obiect nemaivazut. Era. A fost.
Inaintea lui, erau dischetele, cele rigide de trei toli si-un sfert, lucru mare si ele, la vremea lor, pentru ca erau mai mici, nu se indoiau, si contineau o bogatie de un milion si aproape jumatate de octeti pe cele doua fete de inalta densitate, cum se laudau cu DS/HD-ul lor. Lucru mare, mai ales comparate cu dischetele flexibile, de 5 toli jumate', care contineau un milion si-un sfert, cele mai avansate, dar incepusera de la un biet 360kb.
Ceea ce fusese lucru mare pe vremea dischetelor de 9 inch, care semanau cu niste placi de patefon, si unul din profesorii nostri de informatica le tinea pe post de decor pe un perete al laboratorului (da, aveam la scoala laborator de informatica, acu cincisprezece ani aproape. scoala speciala, deh.)
Si astea, patefon-nepatefon, fusesera si ele lucru mare, mai mare oricum decat casetele care se uzau, si bietele Z80-uri nu mai pricepeau ce fluiera deck-ul (odata m-am inregistrat fluierand, sa vedem ce intelege modulatorul, dar calculatorul s-a resetat in semn de protest).
Oricat de proaste, casetele erau la un moment dat un imens progres, fata de cartelele perforate, asezate ordonat in teancuri groase, pe care dracul daca te punea sa le scapi, puteai sa mergi si sa te spanzuri, sub privirea fierbinte a intregului colectiv de programare. Am avut acasa teancuri de cartele perforate, si m-am jucat cu o masina de perforart cartele a Institutului de Tehnica de Calcul din Cluj, cand eram copil.
Oricat de ridicole, cartelele astea erau mult mai bune decat versiunea anterioara, FPS, ceea ce nu inseamna First Person Shooter, ci Front Panel Switching, a fost o vreme cand asa se programau calculatoarele, de la intrerupatoare. Eh, vremuri.
Imi pare intr-un fel rau dupa toate varfurile astea succesive, din care am prins si eu cateva, care au prins si din mine cate ceva, si cu toata inferioritatea lor adaugata peste sine pe masura ce cobori in timp, ca foile unei verze, pot sa va spun ca nu l-au jenat deloc pe cel ce eram atunci, ba chiar din contra. Sigur, cel care sunt acum n-ar mai avea ce face cu ele, dar si-au facut treaba, si acum stau la pensie.
Si ma intreb, la drept vorbind, daca toata tristetea, tot amarul si toata nostalgia, adaugate peste sine pe masura ce trecem prin timp, ca foile unei verze, sunt pret destul, sunt pret prea mult, pentru starea de beatitudine a perfectiunii in care ne aflam, pret de inca cel putin cinci minute.
Wednesday, 27 May 2009
Am căzut în melancolie IT când ai scris despre dischete. Dragele de ele...
Wednesday, 27 May 2009
Asus bad, Plextor good. La Cluj se spune ca invatam sa lucram in Fortran 77 muhahahaha. Pe langa Heroes o mai fost Doom si Red Alert. Porneam magaoaiele cu dischete ce aveau boot-loader.
Ce-o fost, cat sa mai conteze si cat mai are a face ? Serveste, totusi, macar a masura cat am parcurs.
Thursday, 28 May 2009
Ce nostalgic eşti, colega, chiar nu mă aşteptam la astfel de efuziuni...:)
Thursday, 28 May 2009
@Cristian Lisandru Ce sa-i faci.
@sorin Mei, de parcurs noi am parcurs, dar ajunseram undeva ?
@alex moldovan Nu zice never, da' never ;)
Thursday, 28 May 2009
Altfel, pari as fit as always. Să fie clima (niţel mai) vestică?
Thursday, 28 May 2009
Ye. Go west. Life is peaceful there.
Yet. :p
Thursday, 28 May 2009
si cele cinci minute le putem considera drept gratie, daca, intr-adevar suntem intr-o stare de perfectiune ( eu cred ca perfectiunea nu este nici fel de parte a vorbirii, d.p. v. gramatical, asa ca nu as folosi nici un fel de articol ....); imaginea foilor de varza nu imi place, dar daca ma uit atent in jur, constat ca trebuie sa o accept
Thursday, 28 May 2009
scuze că te corectetz, dar nu mă pot abţine(şi nu e de punctuaţie):
-o persoană e ea;
-dacă e el, atunci e un personaj;
în rest, foarte bun articolul, le stârneşte nostalgii până şi celor mai tineri, cum de exemplu sunt eu. revin mai spre seară să îl dezbat mai serios!
Thursday, 28 May 2009
@a.d. Problema nu-i nici macar neaparat cu cele cinci minute, ci cu ce vine dupa. Daca n-ar mai veni nimic, gratie s-ar numi.
@fanita Pai nu, stai, o persoana este ea, formal, "persoana careia i-am cerut prietenia". Dar daca persoana e un barbat real, atunci o persoana a remarcat ca el nu a facut. Pentru ca Gheorghe, chiar daca poate fi si un personaj si o persoana, nu poate sa remarce ca ea (Gheorghe ?!?!) n-ar fi facut.
Thursday, 28 May 2009
Cred ca trebuia sa incepi cu DVD-ul ... si probabil peste vreo cativa ani acest post va putea incepe cu stick-urile sau hard-urile mecanice
Thursday, 28 May 2009
si probabil "marea" tehnologie blu-ray va pica cat de curand ... atata timp cat un film fullhd se poate vedea aproape in aceleasi conditii calitative in 8gb cu compresie x264 ... iar un media center wifi cu cativa tb spatiu de stocare si-l poate permite cam oricine
Thursday, 28 May 2009
Cel putin am trecut de "plug and pray" si chiar am ajuns la "plug and play". Iar computadorul o ajuns sa fie privit ca unealta.
Thursday, 28 May 2009
Si apropo de jocuri 3d ... imi aduc aminte prin 94 cand jucam zile si nopti doom pana ajungeam sa am aproape halucinatii :P. Doom pe langa wolfenstein parea apogeul graficii ... iar prin 96 cand a aparut quake deja orgasmic ... "3d-ul perfect" ... iar acum il poti juca pe o saracie de telefon pda :P
Chiar sunt curios cum va fi un 3d shooter din 2020 comparativ cu Crysis :D
Thursday, 28 May 2009
@selfhelp - io tot ma gandesc de ceva vreme ca vor fi computere cu totul incorporat, rami non-volatili pentru boot si incarcarea sistemului de operare, apoi sa-si faca swap pe (ssd - sau ceva mai rapid) disk, in functie de cat are nevoie. Video sa fie integrat samd. Io cred ca utilizatorul de casa comun nu are cum sa foloseasca la capacitate o dracie noua, mai ales pentru multimedia.
Thursday, 28 May 2009
Eu n-am intrat niciodata in febra fps-urilor, am jucat ceva warcraft (1!) mai mult cu elfii, chit ca dragonii lui peste erau cam degeaba, pe urma 2, starcraft, Baldur's Gate, Planescape Torment, ohoo...
Nici pana azi nu cred ca s-a egalat atmosfera din PT. Sau din Fallout-uri.
Thursday, 28 May 2009
@MP - am vb de fps-uri din prisma simulatoarelor de realitate. Pornind de la iluzia de spriteuri 3d din doom si evoluand pana la cel mai complex engine din Crysis (CryEngine 2) unde sunt simulate cam toate aspectele fizice ale realitatii (cu toate ca iti cam trebuie o masina de $4k sa poata fi vazut cu setarile la maxim).
Thursday, 28 May 2009
Eu am privit mereu jocurile mai mult din prisma "masinii de spus povesti".
Thursday, 28 May 2009
Din perspectiva asta sunt cateva care au spus povesti extraordinare ... cu emotii, lacrimi si tot tacamul :P
Thursday, 28 May 2009
Era in Diablo (unu) un nivel, parca 4, cu niste draci invizibili, inubliabil. Aveau si-o poezie, stai ase numa'...
I can see what you see not, vision milky then eyes rot
When you turn they will be gone, whispering their hidden song
Then you see what cannot be, shadows move where light should be
Out of darkness, out of mind, cast down into the halls of the blind
Thursday, 28 May 2009
blizzard rocks! :D
adauga inubliabil in trilemadex ... ca pe dexonline nu apare :P
Thursday, 28 May 2009
@MP
nu m-ai convins cu persoana. eu rămân la părerea mea.
@selfhelp
nu îţi trebuie 4000 de dolari. e de ajuns şi 5000 lei pt un dektop pe care joci crysis la maxim. iar în us, componenetele sunt şi mai ieftine.
fps-urile sunt mai mult pentru copiii. uite, eu uneori mai jucam civ 4 şi cu un director de bancă. :D
Thursday, 28 May 2009
@făniţă: corect, nu-ti trebe cine stie ce creier sa poti juca un fps :D
In schimb iti da emotie :P Apusurile de soare din desert create cu dunia engine din far cry 2 mi-au dat experiente similare cu apusul de soare din desertul wadi rum :D
Probabil ca in prezent nu mai trebuie 4k pentru Crysis, dar acum 2 ani era alta poveste :P
Thursday, 28 May 2009
ştiu de apusurile de soare din fps-uri de pe vremea când jucam serious sam pe cooperative cu frate-meu! :D
era grafica mai jeg pe atunci, dar să nu îmi spui că niveluri precum downtown şi suburbs(doom 2) nu te lăsau cu gura căscată! :D
Thursday, 28 May 2009
@selfhelp http://polimedia.us/aDEX/inubliabil ;)
@fanita Care dintre cele doua fragmente ti se pare corect :
1. Doua persoane stau in picioare in fata altarului. El priveste intr-o parte, ea freamata imbujorata.
2. Doua persoane stau in picioare in fata altarului. Una priveste intr-o parte, cealalta freamata imbujorata.
Thursday, 28 May 2009
mi se pare corect în felul următor:
un mire şi o mireasă stau în picioare în faţa altarului. el priveşte într-o parte, ea freamătă îmbujorată. dar poate o fi de vină ora târzie şi alcoolul! :)
*la ultimul comentariu
dar să nu îmi spui că niveluri precum downtown şi suburbs(doom 2) nu te lăsau cu gura căscată... pe vremea aceea!
Thursday, 28 May 2009
E pai da, nu te lasi nici tu :D
Thursday, 19 November 2009
Am mai citit articole aproape asemanatoare, in care autorul incearca o usoara senzatie de melancolie dupa "rasnitele" sau programele din trecut, vreau sa spun ca articolul tau este cel mai bun pe care l/am citit dintre toate, fara nici un fel de ironie. Sincer, chiar ai combinat frumos stari umane legate de masinarii reci, impersonale. La urma urmei ne iubim calculatorul, nu pentru ca si el ne iubeste pe noi, ci pentru ca este mijlocitorul catre o lume draga noua. Frumos, mi/a placut. Mai doresc sa propun ideea unui forum pe Polimedia, unde, bineinteles, adminul sa aleaga o tema de dezbatere din cele propuse de catre noi, sau o idee comuna care se extage din mai multe bloguri. Acum sunt alegerile, a fost greva de metrou, vine 1 decembrie, ma gandesc si eu, poate are lumea chef de chat. O seara frumoasa, Mircea!
Friday, 20 November 2009
Ei, multumesc frumos :)
Forum... hmm... poate ar fi o idee. Ce mai zice lumea ?
Monday, 21 June 2010
Melancolia dischetelor nu o simt deoarece inca mai trebuie sa lucrez cu ele (administratiile fiscale inca nu au auzit de Cd-uri sau Doamne fereste Flash stick). Tin minte ca atunci cand un prieten si-a luat DVD-RW acum multi ani toti ne uitam gelosi la el..."uite norocosul" si faceam cheta ca sa cumparam un DVD pentru filme sau jocuri...parca erau mai faine vremurile alea. Erau stimulante. Acum dilemele noastre sunt legate de marci si de culori.
Monday, 21 June 2010
Eram si noi mai tineri...