Familia din doua mame.
Pe cand discutam noi mai bine despre copii si moarte, sorin zise
Si da, asa ii, puiul ii special si nemaipomenit, face parte din instinctele noastre, altfel nu am mai face pui, problema ar fi cum ii crestem.
Ei bine, nu-s de acord ca ar face parte din instinctele noastre. Face parte din instinctele mamei. Ea, femeia, mama, are a-si proteja, sustine si incuraja puiul, si a-l feri de toate relele. Tatal are alte treburi in familie. El, barbatul, are a expune, constrange si neglija odrasla, doar-doar s-o alege ceva din ea. Sub atenta supraveghere a barbatilor, copii isi julesc genunchii, dau sange pe nas si chitaie intr-un fel anume (puneti mana pe-un plod si aruncati-l in sus, daca nu stiti cum suna).
Abdicarea barbatilor de la masculinitate a creat situatia asta nesustenabila in familie, in care copii au doi parinti care-s doua mame, din care una mai putin echipata sa fie mama decat cealalta, si deci mai putin interesata in toata povestea. Pana la urma, daca n-ai masinute, nu vrei sa te joci de-a statia de benzina (decat, eventual, daca-i cu hoti si politisti, ca pistol ai avea).
Si-asa ne explicam, fara mult efort, de ce femeile au copii mai putini si mai tarziu, de ce barbatii nu-s foarte interesati, de ce familiile dureaza mai putin, si se sparg atat de des lasand copii cu varsta de-o cifra intr-o stare de suspensie mentala. Pana la urma, stiau si ei ca ceva nu-i in regula, se simte, oameni suntem, si au impresia ca ei sunt de vina.
Nu vi se pare deloc suspect, apropo, faptul ca psihologi de toate orientarile noteaza aceasta reactie cognitiva a copilului, cum ca el ar fi de vina pentru despartirea parintilor, dar nimeni nu-si pune problema in termeni aprofundati, adica, de unde vine ea ? Toata lumea o lasa ca un dat fiziologic, chit ca se vede clar si limpede ca-i patologic.
Poate ca vine pe filiera asta, copilul observa ca tata nu reuseste sa se comporte ca un barbat cu el, si joaca un rol bizar de surogat de mama, cu jumatate de masura, si i se pare ca situatia vine din aceea ca el, copilul, nu-i bun de altceva, demn de atentia reala a tatalui, si capabil sa provoace reactiile normale, reusind sa obtina doar o duiosie minora, cam ca un pui de gaina ori de iepure.
Parte din problema este si increderea noastra in cuantificare, numarul si suprafata juliturilor se poate numara si masura, si evident nici o belitura e mai bun decat cateva belituri, care-i inca mai bun decat o groaza de belituri, la nivelul asta prim, contabilicesc, de intelegere a realitatii. Ce mai conteaza ca pustiul cu genunchii numai coji se distreaza toata ziua si cade lat de somn odata cu vrabiile, ii tot numai verva si muschi, si alalalt, ingrijitul sta asa la geam si ofteaza-n zare, usor obez, alb, moale, rece si umed ca o rama ? Pai nu conteaza.
Nu vad, sincer sa fiu, de ce mariajul intre oameni de acelasi sex e asa o mare chestie. In fond, il practicam deja, pe sest, de-o vreme.
PS. Asta-i al doilea articol in ultimele doua zile inspirat de-o zisa a unui comentator. Nu stiu ce-ar insemna sa fii comentator profesionist, dar pot sa spun ce inseamna un comentator bun. Asta.
Sunday, 26 April 2009
Tatal "mama" miliardar de carton ii cumpara puiului la 18 ani gipan si la 24 diploma de jurist producand astfel inca un titrat semidoct.
Sunday, 26 April 2009
Cam pe-acolo. Problema e ca puiul baga masina-n pom (cum am vazut io un caz concret, chiar anul trecut, de plangeau mamele una langa alta la urgenta de sarea camesa de pe dansele), si nici macar chiar asa miliardar n-o fost, poate in lei vechi.
Sunday, 26 April 2009
Mircea, inca n-am reusit prea bine sa inteleg care e pozitia ta in chestia asta. Ma duc sa inot o ora, dupa care vin inapoi lat de oboseala si ma mai gindesc. Heh.
Sustii cumva rolurile clasice in familie? Sau pledezi pina la urma pentru casatoria homo?
Daca ma gindesc bine, da, am facut cu Gogoscharski o buna parte din lucrurile pomenite de tine, incepind cu aruncatul in sus, trecind prin diverse episoade "curajoase" care s-au lasat cu singerari (e drept, minore, dar cu mustrari de constiinta de amplitudine medie si reprosuri conjugale apocaliptice) si terminind cu, eh, terminind cu incercarea mea de a juca fotbal cu el, care trebuie privita ca dovada suprema a dragostei mele materno-paterne: O buna bucata de vreme am incercat sa prind mingea, iar cind am reusit in sfirsit, i-am tras un sut si cu asta mi-am scos glezna din suruburi. El avea cinci ani atunci, heh.
Logic ar fi acum, cind personajul se afla in pragul majoratului, sa ma intreb care au fost rezultatele. Inca si mai bine ar fi sa-l intreb pe el. Dar cum spuneam in alta parte, am ajuns sa trebuiasca sa platesc bilet de intrare ca sa-l vad, si asta n-ar fi nimic, dar biletele alea devin si din ce in ce mai scumpe.
Sunday, 26 April 2009
De ce-mi cauti neaparat o pozitie politica ? E in fond o chestiune de cunoastere nu de ideologie.
O problema, cu estimarea rezultatelor, vine din aceea ca pe de o parte experienta individuala (anecdoticul, adica) nu-i neaparat de mare valoare probatorie, si a doua, ca interviul nu-i o metoda stiintifica, e o metoda sociologica. Iti spune ce cred, si ce vor oamenii sa creada, despre niste realitati.
Banui ca dovada insuccesului e starea asta de confuzie in legatura cu rezultatele, sincer sa fiu. Daca nu stii cum o iesit, si ai a intreba, e clar ca n-ai facut ce trebe.
Sunday, 26 April 2009
Imi place grozav sa joc tenis, si-am observat ca daca tovarasul de joaca ii foarte bun, ma obliga sa joc ceva mai bine. Una ii a fugi dupa mingi lalaite si inalte, alta ii sa alergi ca nebunu' dupa bubuieli.
Ca tot veni vorba de tenis, banuiesc ca stii de ce badea Gheorghe ii cel mai tare in tenis, ca o batut si la Federer si la Nadal ca la hotii de cai, asta pentru ca pestisorul de aur nu prea auzea bine, mnoa ... asa o ajuns badea Gheorghe cel mai tare in ... tenis.
Sunday, 26 April 2009
Concluzia asta e clara: La fotbal nu ma pricep; si nici nu vreau sa ma pricep, na. Pe urma, la chestia cu interviul, Mircea, te contrazic: Interviul este o metoda recunoscuta si des folosita de colectare a datelor calitative in stiintele sociale, re-na. In fine (si vezi la ce foloseste o partida buna de inot cu mers pe bicicleta pina acolo si'napoi, duminica dupa-masa de-a curmezisul prin parcuri), in ce consta succesul? Eeeeeh?
Sunday, 26 April 2009
Datele calitative din stiintele sociale descriu ce cred, si ce vor sa creada, oamenii despre niste realitati. Nu are treaba cu realitatile respective.
Succesul consta, ca si fericirea, in lipsa lipsei lui.
Sunday, 26 April 2009
La 1: Tendentios. Un caz pentru Fortele Secrete de Aparare a Stiintei.
La 2: Pai atunci avem un succes nebun. Ce mai vrem?
Na.
Sunday, 26 April 2009
Nu mi se pare ca-i tendentios, cel mult ideologic nepalatabil. As zice ca avem suficiente dovezi dintre cele mai palbabile pentru a intelege ca exista un spatiu intre ceea ce este, si ceea ce cred oamenii ca este. Cat de indigesta ar fi observatia asta.
Eventual, sa incetam sa ne mintim singuri.
Sunday, 26 April 2009
taţii sunt mame simbolice. orice tată poate ţine loc de mamă, in extremis, în timp ce o mamă nu poate ţine loc de taă oricât de mult s-ar strădui. probabil de aceea dumnezeu ocupă, pentru oameni, rolul Tatălui.
condiţionarea sexuală a rolurilor sociale ale bărbatului şi femeii derivă, probabil, dintr-o traducere (improprie, ca orice traducere) a dimorfismului sexual masculin/feminin în limbajul de lemn al unui proiect social. din faptul că bărbatul arată diferit de femeie (şi având, în consecinţă, performanţe diferite de aceasta), omul a înţeles doar aparenţa - anume că rolurile lor sociale sunt specifice şi trebuie bine delimitate, orice inversiune (voită sau fortuită) purtând sancţiunea unei inerente tulburări.
în lumea noastră, a oamenilor, aceste tulburări de adaptare şi integrare socială a copilului sunt cu atât mai mari cu cât acesta e deprins mai puţin cu mânuirea "armelor" de luptă şi supravieţuire socială.
însă chiar dacă bărbatul abdică de la funcţia sa de bărbat şi începe să calce, să spele sau să coase, sau chiar să mângâie şi să iubească precum o mamă, suplinindu-i acesteia absenţa, nu se poate spune că aceasta îi dăunează (lui sau copilului). mai problematică mi se pare absenţa tatălui, un copil crescut de o mamă singură fiind mult mai expus riscului de dependenţă maternă, pentru că o mamă nu se poate desprinde atât de uşor de instinctul (devenit obligaţie) de a-şi proteja odrasla.
în lumea animală această problemă nu apare pentru că există fenomenul înţărcării, atunci când mama devine brusc un fel de tată şi se retrage din viaţa puiului său. în cazul oamenilor această "devenire paternă" a mamei e cumva suplinit de un fenomen ciudat de masculinizare a femeii, aceasta devenind "egala" bărbatului şi preluând aproape în întregime atribuţiile sale. copiii din ziua de azi nu mai au nici mame adevărate nici taţi adevăraţi din pricină că rolurile sociale condiţionează ambele sexe într-atât încât nici unul dintre ele nu mai are acces la putinţa intrinsecă de a fi, atunci când situaţia o cere, ceea ce nu e de fapt.
devenirea masculină a femeii se datorează orientării sociale spre "beneficiile" prezenţei, performanţei şi randamentului în departamentul "vizibil" al existenţei umane. feminizarea bărbatului nu e, prin urmare, decât o contrareacţie. din păcate însă nu se întrevede încă posibilitatea unei depăşiri reale a condiţionării sociale a bărbatului şi femeii, ceea ce atrage implicit o maturizare prematură a copiilor. această veritabilă o dispariţie a copilăriei din viaţa umană e responsabilă de infantilizarea adulţilor, care încearcă să suplinească lipsirea lor prematură de copilărie prin transformarea vieţii însăşi într-o gigantică (şi periculoasă) jucărie - vezi epopeea Citizen Kane.
Sunday, 26 April 2009
Ideea ca tatal poate tine locul mamei, dar invers nu e interesanta, si tentanta in sensul in care ar produce o reductie, simbolul dintotdeauna al intelegerii pentru oameni, dar imi este suspecta exact prin aceasta. Nu cred ca problema mama/tata se poate reduce in nici un mod, orice solutie reflectand doar ideologia, slabiciunea ori naivitatea rezolvitorului.
Conditionarea sexuala este mai profunda decat aparenta, barbatii sunt esential diferiti de femei si reciproc, esentialitate care se traduce intr-o functionalitate care abia apoi se traduce intr-o aparenta. Sunt convins ca ai dreptate in ce priveste problema traducerii, esecul lamentabil al falsificarii aparentei apartenentei de gen prezentat de travestit nu este propriu travestirii, ci de-a dreptul apartenentei prin aparenta. Barbatul talamb si grobian ca "asa-s barbatii" e la fel de ridicol ca barbatul rujat si in fusta ca "asa-s femeile". Nu-s. Ramane, bineinteles, larg deschisa, poate pentru totdeauna, problema interpretarii rezonabile a esentei individului in scriitura societatii.
Spalatul ori calcatul n-au a face cu functia de barbat, nu cred ca poate exista fiinta matura incapabila sa-si poarte de grija, iar preferinta ori repulsia nu impune vre-o obligatie pentru ceilalti asa, pur si simplu. Totusi, cum va putea un barbat sa mangaie "precum" o mama ? Vezi bine cat se ascunde in comparativul-identificator, ori ase, ori ase, cum vrei s-o iei.
Subscriu in totul la ultimele doua paragrafe, un fin diagnostic al incurcaturii sociale in care ne gasim.
Monday, 27 April 2009
*LOL*
Pina la urma, situatia este genial descrisa de expresia "incurcatura sociala" :-)